7,862 matches
-
care căutând înțelegere am împrăștiat împărăția scrumurilor prin visele ce nu pier niciodată. Vorbeam cu ele, iar din adâncurile lor mai supraviețuiau întrebările despre cine a fost el în nălucirea trecutului, el ce mi-a lăsat penumbra să sărute prăbușirea adâncurilor, el ce m-a lăsat să caut zădărnicia iubirilor în durerile mute ale stelelor. Ca un dezastru s au perindat toate prin cuvintele ce mă adormeau în pătulul înzăpezit al visului, iar timpul albit de această iarnă m-a pedepsit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
amare pribegii. De tunetul se-apropie de ființa pură Doar cerul știe bine a cuvânta Logodna ploilor din plapuma de spumă Ce-n valuri de iubire, uitarea se-avânta Să facă loc în taina CORALILOR DE MARE Ce-au stăpânit adâncuri de iubiri Și-n viețuirea gândului sfâșiat de-o Zare, Prin pletele de lună, ești gerul din priviri. 23.10.2007 LACRIMA DURERII Domnului filozof Relu Budacea Când îmi veți citi din versuri dragii mei Născute din ploile cu chipul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
când adevărul e-o priveliște de vis, născută din durerea unui chip de piatră. O, pribegie-mi este viața sfântă, întunecată pe-o lacrimă din veri, când umbrele în taină mă sărută eu beau otrava durerilor de seri. Și când adâncul mă va termina din sângele de neam voi fi crucificată, desprinsă din legende mereu voi sângera și voi rămâne versul ce nu iartă. TRUPUL ALB DE VÂNT Prin trupul vieții din nou se face seară Și nu mai locuiește nici
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
neant de vise îmi este rătăcit. Mi-e tristă noaptea și sufletul e plin de dor, Iar trupul e fântână peste zări, Din depărtări, e un cosmic foșnitor, Prin taina asfințitului de mări. Urmează-mă în spații de iubire, În adâncul ochiului de sfânt, Unde e scris zidirea unei Ere Ca pe un înger plutitor și blând. Și în furtună te voi împodobi nebună, Cu nestemate pietre de cuvinte Cuprinsă-n dragostea divină te voi iubi în razele de lună sfinte
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
voi iubi, Aceeași visătoare și stăpână. OCHIUL TĂCERII Când îți aud glasul, te simt mai aproape, Și vreau să-ți simt trupul de dor, Emoția sufletului se coboară prin noapte Și-mi învelește-n taină un timp iertător. Din depărtări, adâncul pătrunde Prin uși ferecate când somnul mi-i bun. Divinul se preface-n ființa de unde Cu rame și pânze prin universul nebun. Neliniștea albastă de clipe sfârșește Solfegii de har mai vor să petreacă Prin sfera umbrită de stea viețuiește
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
că nu se gândise mai de demult la treaba asta. „Ba nu! Bunicu’ o să-mi facă undiță și o să mă învețe cum se prinde peștele. Ce? Eu nu am grijă de Bătrâna lui?” își schimbă el hotărârea privind supărat în adâncul albiei pârâului. Mulțumit de ideea ce-i venise, se propti cu o mână de bârnele podului și se ridică în picioare. Privi cerul senin, se uită în direcția soarelui și apoi la umbra proiectată pe pod de trupul său firav
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Iisus Hristos!” După ce a zis aceste cuvinte, idolul Apolon a căzut de pe vârful muntelui și s-a prăbușit împreună cu diavolul care locuia în el. În cădere se spune că a sfărâmat întreaga coamă a muntelui până s-a prăbușit în adâncurile mării... Auzind cuvintele marelui idol, toată populația a coborât și s-a dus la limanul unde aștepta Fecioara Maria pe corabie. Acolo au întâmpinat-o cu mic cu mare și i s-au închinat, numind-o: „Prea sfântă stăpână, Maica
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
că era telefonul ocupat? m-am întrebat în timp ce tropăiam pe lângă tata, care se îndrepta șonticăind morocănos spre telefon. Oare-mi spusese cineva c-o să mă sune? Așteptam vreun telefon? Nu și iarăși nu. Dar o scânteiuță caldă de speranță din adâncul meu îmi șoptise că poate, poate Adam o să mă sune. Deși Adam nu-mi zisese așa ceva. Însă eu simțeam că era posibil. M-am așezat pe hol să trag ca o nerușinată cu urechea la conversația pe care tata o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Îi prinde poliția În fața magazinului nefiind iertată nici ea, poliția, de ochiul justițiar, necruțător al regizorului, parc-ar fi Jonnathan Swift filmîndu-i pe polițiști lovindu-l cu bestialitate pe Mickey căzut pe prispa supermarketului, pentru că și ei sînt oameni În adîncul sufletului, adică bestiali, scena pare extrasă din celebrul filmuleț de amator ce-i arăta pe apărătorii legii ciomăgind fără milă un negru vinovat de ceva, ca toți negrii, după asta se ivește psihiatrul Închisorii care vorbește În stil pizzicato de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a fost doar un documentar de Crăciun, și unii și alții sînt prietenii omului, mănîncă ovăz, Înoată, sînt animale domestice de călărit sau luptă sau curse sau mușcat, nebulozitatea se menține. Corbu (again și again) oferă „Daruri pentru președinte” din adîncul incomensurabil al „sufletului său specializat În ziaristică de 40 de ani. Adevărul este că acest popor a dobîndit un simț olfactiv-politic deosebit de ascuțit. Iată de ce, cu bucurie și din toată inima, vă transmitem, domnule Iliescu, buchetul de trandafiri al celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un cetățean al universului ca Lennon, pacifist, e imposibil să-mi amintesc cîte gînduri asasine mi-au trecut prin minte (ca și acum), cîte planuri de-a arunca o grenadă În capul celui mai cretin dintre pămînteni, am urît din adîncul sufletului anii ăia, cu toată ființa, cu fiecare por, celulă, ribozom, genă și fir de păr. Cum am mai mărturisit, am urît Greierul și furnica pentru că-i o mare porcărie, funerară și injustă, greierul fiind cît se poate de simpatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ceapa, sugerînd o neașteptată relaxare a sfincterului principal exact În clipa cînd fotograful Îi spunea păsărica. Omul acesta minunat a avut dreptate. Slovele sale către Gorki rezistă - cum o fi rezistat Gorki? - pentru că se bazează pe o realitate nesmintită: În adîncul lor deloc depărtat de suprafață, masele Îi zăresc pe intelectuali precum Lenin, se feresc să calce-n ei, În special de cînd și-au cumpărat pantofi de la oraș. Și toți și-au cumpărat de-aici, la prima generație. Și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe pe căi neștiute mergând pe câmpii, dealuri și adâncuri de văi, Și mă regăsesc în marea-Ți iubire, nemărginită milă din ochii Tăi. Te caut pe aripi de vânt, printre nori, pe abruptele stânci sculptate-n granit Și mă regăsesc alinată de dor, de palmele Tale, căci mult m-
Te caut by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83278_a_84603]
-
vrând să știe ce i-ar mai putea trece prin cap. Culcată pe spate, răbdătoare, neputincioasă, părea că se află într-un leagăn. Dar putea semăna și cu altceva leagănul acesta, încerca să nu se gândească, dar o voce din adâncurile ei îi tot repeta: leagăn, leagăn, leagăn... Afară ploua de câteva zile în neștire, dincolo de geam nu era decât țârâitul monoton, enervant, adormitor, întunecat al ploii ce i se părea nesfârșită, aducătoare a potopului ce va pune capăt lumii. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mâinile în speteaza scaunului din față, după ce-și trecuse degetele prin mustața neagră și-și potrivise rama ochelarilor pe rădăcina nasului, și, când a deschis gura, am presupus că e foarte furios, nu cum e de obicei, ci în adâncul lui, și că o să spună ceva deosebit. Modalitatea de a propune prezidiul în bloc - a zis - și lipsa vreunui membru al biroului organizației de bază din acest prezidiu și le explică după anunțarea hotărârii de a se retrage confirmarea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Panaite și s-a aplecat și Ilușcă și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a răsunat din adâncul fotoliului unde se înghesuise sub pled, tremurând, glasul Ilenei Roman: „Iar te-ai așezat acolo. Ți-am mai spus o dată: întinde mâna și dă naibii hârtiile alea la o parte, nu te văd din cauza lor“. Al treilea brâu Buimac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lămurit, din moment ce și numai gândul la ea îl liniștea în clipele de mare încrâncenare. Nu i-ar fi putut spune Ioanei Sandi ce-l frământa. O simțea foarte aproape de el, dar la suprafață, niciodată nu se arătase deosebit de interesată de adâncurile lui. O oboseau repede frământările cuiva, ea voia să zburde, să se distreze, să râdă, să se simtă bine, cum zicea, viața asta-i prea scurtă și sunt prea multe necazuri pretutindeni în jur ca să le dai atenție și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casa și curtea în care mormăia pentru sine cântecele asonante și probabil stupide despre cum sunt părinții lui, sentimentul acela era de siguranță, dar atât de trainică, încât temerile din preajma chipurilor celorlalte atât de diverse erau înghițite de negurile din adâncul lui, din care se născuseră. Și, întrucât în acele clipe sentimentul de siguranță era copleșitor, nimic nu mai apărea plin de înfricoșare, nici chiar pedepsele pe care știa foarte bine că le merită, ca atunci când la urechile tatălui ajungeau vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înăbușă iubirea, o țintuiesc în sfere întunecate și nu îngăduie decât în parte acestor revendicări confuze să pătrundă în conștiință și să se manifeste; și că imperativul iubirii nu se lasă legat, violentat, iubirea prigonită nu e moartă, trăiește în adâncul tainei ei, continuă să tindă spre împlinire, rupe cercul magic. Dar vorbele doctorului nu se potriveau deloc cu starea lui din acei ani de început, cu siguranță chiar și el era conștient că exagera și că nu voia decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi decât vrednic de dispreț. N-o spunea, dar e sigur că gândea astfel. Însă nici chiar aceste încercări de-a afla ce va fi fost dincolo de gesturile și vorbele sale n-ar putea trece drept categorice și atotcuprinzătoare, întrucât adâncurile sufletești sunt mult prea complexe și uneori cu totul inexplicabile, iar pentru a dobândi chiar și numai o părere despre ceea ce se petrece în învolburarea lor neștiută, trebuie să privești din multe părți și simultan și să ții seama nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Se afla deja la extrema cealaltă, donjuanescă, gustând parfumul și imediat părăsind floarea care se arăta mult prea grabnic ofilită și incapabilă să-l rețină ori chiar nedoritoare să-l rețină. Dar mai ales în extrema aceasta deznădejdea îi tulbura adâncurile sufletești. S-ar putea spune că trăia în două planuri diferite, niciodată suprapuse, deși mereu prezente împreună: unul - dorința firească de iubire, acaparatoare și nemărturisită; celălalt - incapacitatea de a-i suprapune realul, fie pentru că era prea îngust, fie pentru că imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clipească, prima care a avut curajul și care a fost în stare și singura, după aceea, care a făcut asta. Și poate fi ceva mai uluitor și mai profund decât privirea cuiva care e în stare să-ți meargă până în adâncul inimii și să se lase, la rându-i, la fel descoperită, fără o clipire, teamă, jenă, de parcă așa ar trebui să se întâmple - și, în fond, nu așa ar trebui să se întâmple? -, decât o asemenea privire, prin urmare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și al căror înțeles nu va fi priceput niciodată pe deplin și care, așa cum este, nu numai că se arată diferit unuia și altuia, ci și în funcție de eroare. De parcă numai trăind eroarea omul ar fi în stare să desprindă din adâncul puțului, cu mâinile mânjite de noroi, o licărire să-i arate drumul. Adică până la urmă tot despre lumină e vorba? Iar lumina asta este aceeași sau trebuie să fie aceeași pentru toți? Cum ai mai putea atunci să-ți cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toată vremea asta se uita la mine cu ochii goi, uneori cu o licărire de răutate, fără să-mi spună odată măcar mulțumesc. Nu mai știam ce să cred și dacă mă înșelasem când îl socotisem un om bun în adâncul sufletului său. Nu mă înșelasem. Astăzi aș spune la fel, o fi avut el motivele lui că nu mă mai plăcea, n-am să le discut acuma. Dar în clipa în care a murit, au năvălit rudele care nu mișcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ținut care este - nu se poate altfel - cum scrie în cărți și cum spun strămoșii sau cum gândesc ei că ar fi bine, pentru că încă mai sunt convinși că nimic nu e mai de preț decât iubirea, și simțind în adâncurile tulburi ale sufletelor lor că este singura în măsură să le aducă speranța și liniștea, încă mai este, ba chiar numai gândul că ea, iubirea, există, fie și nevăzută și neatinsă, fiind o speranță și aducându-le o speranță, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]