6,798 matches
-
o să moară și el, atât de mult o iubește» și află și dânsa de pățanie. Săndel ascultă de mai multe ori povestea lui și se miră în sinea lui de ce a putut el spune. Stătea pe pat cu piciorul drept agățat de o grindă, ca să stea în sus, și asculta ce povestea maică-sa celor care veneau să-l vadă. Costache și Maria au hotărât, după o săptămână, să vândă buhaiul care îi făcuse pocinogul lui Săndel și în prima zi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și au mers amândoi la Semenea, să aducă acasă câinele. Dar nici câinele n-a vrut și nici noul stăpân nu a mai vrut să-l dea, văzând cât erau de legați Cuțurică de Joian. * Săndel stătea tot cu piciorul agățat de grindă, când Maricica, sora mai mare cu opt ani intră în odaie furioasă și-l luă la rost: − De ce ai mințit de rănile tale, Săndele, credeai că n-am să aflu? − Da’ ce, ce ai auzit? − Ce trebuia să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe deal dintre noi, acela nu mai trebuie să întoarcă vitele care se duceau spre grâul boierului, că așa ne învoiserăm, să o facem fiecare pe rând. Când i-a venit rândul lui Victor să se legene , el s-a agățat de o creangă mai lungă și s-a întors înapoi cu mai mult de un metru de unde pornise. M-am gândit ce-ar fi să încerc să mă agăț mai sus decât el, pe o creangă mai lungă. Așa am
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
a venit rândul lui Victor să se legene , el s-a agățat de o creangă mai lungă și s-a întors înapoi cu mai mult de un metru de unde pornise. M-am gândit ce-ar fi să încerc să mă agăț mai sus decât el, pe o creangă mai lungă. Așa am făcut da’ când mă legănam prin aer am auzit cum s-a rupt creanga și m-am trezit, cu tot cu creangă, în grâul lui Bastache. Așa a fost, Maricico, acum
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
albia râului, bat puternic cu picioarele în prund, mă ridic la suprafața apei. Percep mișcare în jurul meu, curentul repede mă poartă la mai adânc, ating iarăși prundul și disperat încerc să ies deasupra valurilor... Sunt prins de brațe puternice. Mă agăț disperat, ca orice om care se îneacă, de un camarad gata să-l trag la fundul apei și pe el, în timp ce un altul îmi aplică o puternică lovitură la cap și... amețit mă las moale în brațele salvatorului meu. Când
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
dat curs imediat ordinului primit ca altă dată și cu voită întârziere ajung să mă prezint maiorului Rednik care, la vederea mea, tună și fulgeră - apostrofându-mă - dezertor și trădător. Când a văzut că mă prezint salutând cu mâna stână agățată de centură, mă ironizează că, de când stau tot ascuns, de când sunt dezertor, am uitat să mai salut regulamentar. Răspund că în nici un caz nu pot fi dezertor și că ar fi de datoria dumisale să-și ceară scuze pentru învinuirile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
toamnă două călătorii la părinți, aprovizionându-ne oarecum în preajma sărbătorilor de Crăciun. Atunci se călătorea foarte greu, cu mari aglomerări și întârzieri. Se călătorea chiar și pe acoperișul vagoanelor. În cea de a doua călătorie abia mi-am făcut loc agățat de locomotiva trenului lung și foarte aglomerat, și pe traseul de la Predeal spre Brașov am fost la un pas de a-mi pierde viața. Scăpasem din război și am fost la un pas de a muri în mod stupid! Atunci
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
o zi plină de zbucium, cu aceeași căruță a tatei, cu un minim de bagaje pornim spre noul loc de muncă. Tata cunoștea bine locurile, dar la Căuești nu fusese niciodată. Când a văzut râpile și pripoarele de care era agățat satul, mi-a spus hotărât să fac orice e posibil și să plec cât mai repede din aceste locuri! Ajunsesem exact în acel loc uitat de lume și de Dumnezeu în care să nu dau seamă nimănui - în care să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
încăpea doar autocarul iar, din loc în loc, erau neînsemnate refugii unde mașinile din sens opus se opreau pentru a ne lăsa să trecem. Sau invers. Noroc că nu prea era circulație. Munții înalți, fără vegetație și totuși fascinanți; un sat agățat de stâncă parcă așezat special pentru a se prăvăli în prăpastia de sub el. Uimitor. Stăteam cu sufletul la gura căscată. Nici eu, nici Liviu n-am mai văzut așa ceva vreodată. A fost un drum minunat, cu multe amănunte încântătoare, dar
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
urc, să zbor? Oare nu toți oamenii doresc seninul, dăruirea și zborul? Nu pot fi crezută când spun cum am muncit și cum am disperat. Nu pot fi crezută când spun că, nevrând să stau în hățișul prăpastiei, m-am agățat de rădăcini, mi-am zdrelit sufletul, dar am privit mereu în sus. Existența mea nu doare pe nimeni, nu bucură pe nimeni. „Sunt ca o insulă. O insulă sunt și singură sunt”. Joi 6 octombrie 1994 - Iași A trecut și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
va oferi spectacolul O Noapte Furtunoasă, pentru că tot este anul Caragiale. Mă impresionează starea de emoție a copiilor și felul în care singuri și-au improvizat spațiul de joc în curtea generoasă a amfitrioanei. Aici găsești șoproane, scări de lemn agățate în cui, mături de nuiele împodobind o prăjină, roți de car invadând un stâlp de electricitate pentru al înnobila, fiind singurul element stingher și betonat într-o lume de lemn, flori, iarbă, piatră, fier și iubire. Pe cărări te împiedici
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
intră gaura în țăruș. Se face o nouă ședință și se dau indicații, sfaturi, presărate cu înjurături. Unuia îi cade șapca din cap. Coboară de pe scară. A obosit, săracul. Celălalt, tot obosit, șade în vârful celeilalte scări. Unul s-a agățat de o bară orizontală și stă într-o poziție de relaxare binefăcătoare după atâta chin. Hai, că s-au apucat din nou să încerce a vârî gaura în țăruș. Doamne! Greu mai e. Cei de pe margini au amuțit concentrați, dar
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pe la diverse instituții și oameni de afaceri cu privire la posibilitățile stabilirii unei colaborări în domeniul pescuitului industrial. Abordasem problema chiar și cu diplomați ai unor ambasade reprezentând țări cu tradiție în domeniul pescuitului Japonia, China, Peru pentru a vedea dacă "au agățat ceva în Chile". Răspunsul era negativ Chile își proteja cu strășnicie cei 4000 de kilometri de coastă și apele teritoriale, nedorind nici un "corsar" străin, cu atât mai puțin dintr-o țară socialistă. Aceasta nu m-a descurajat să-mi continuu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
nicăieri, zburând peste apă ca un semn mistic dintr-un vocabular tarkovskian, deși pe atunci nici nu știam cine e Tarkovski. O masă banală era pluta mea, pe care stăteam eu, călătorul pierdut, iar un fir transparent de nailon vechi agățat din tavan era soluția practică de a face să plutească mărul prin aer, ca trimis de o muză. Dar, cum nailonul era ieftin și s-a rupt, mărul providențial mi-a picat În cap În mijlocul demonstrației și a stârnit râsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Nicolai I) a optat pentru recompensa mai concretă. („Encore un comte raté“, comentează sec Serghei Sergheevici). După aceea a trăit mai mult În străinătate. În primii ani ai acestui secol, mintea a Început să i se Întunece, dar el se agăța de convingerea că atâta timp cât rămânea În zona mediteraneană totul era În regulă. Medicii aveau o părere contrarie, considerând că ar putea trăi mai mult În clima unei stațiuni de munte sau În nordul Rusiei. Există o poveste extraordinară - pe care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apoi aud cum Își ușurează nasul printr-o manevră dibace de stoarcere și scuturare executată de unul din degete și policar, În timp ce ocolește cu pași grei sania. „Madmazelia“ - cum Îi spune susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele din urmă, se instalează gemând și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
stânjeneau mișcările. Ne-a oprit când l-am incitat pe Serghei să exploreze mormanele pufoase și netede de zăpadă care vara erau ronduri cu flori. Nu ne-a lăsat să umblăm pe sub sistemul de țurțuri uriași ca tuburile unei orgi, agățați de streașini și strălucind magnific În lumina soarelui palid. Și a respins, considerând-o nedemnă, una din distracțiile mele preferate (născocite de Miss Robinson) - să stau Întins pe burtă pe o săniuță căptușită cu pluș, legată În față cu o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva de care mă puteam agăța, Întrucât În bezna totală capul mi se Învârtea și mintea Îmi aluneca Într-o parodie a luptei cu moartea. Seara de sâmbătă era sau ar fi trebuit să fie așteptată cu bucurie, pentru că era seara când Mademoiselle, care aparținea școlii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
florentin) mi-a arătat un vizitator de elită, o vietate splendidă, galben-pal cu pete negre, cu franjuri albastre și câte o bulină de cinabru deasupra fiecărei cozi negre tivite cu roșu de crom. În timp ce examina floarea plecată pe care stătea agățat cu corpul său acoperit de puf, ușor Încovoiat, continua să zvâcnească fără astâmpăr din marile aripi, și eu l-am dorit cu atâta ardoare cum nu mai dorisem nimic până atunci. Sprintenul Ustin, instalatorul casei noastre de la oraș, care dintr-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a vechii fântâni secate (din care fusesem scoși cu frânghia de trei grădinari speriați, doar cu doi ani În urmă) spre un coridor din aripa servitorilor, unde se auzea gunguritul porumbeilor de pe un pervaz de fereastră Îmbietor și unde era agățat, pe peretele scăldat În soare, cel mai Îndepărtat și mai vechi dintre telefoanele casei noastre de la țară, o mașinărie voluminoasă a cărei manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea, coviltirul în flăcări al unui chervan răsturnat se prăbușește. Bătrânul a tăcut. Mihail se agață de cămașa de zale a Măriei sale, îl trage cu disperare: Pentru numele lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape din brațele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se pierde undeva, departe, moare: "Fugi!! Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă voia să se agațe de ceva nevăzut și iese. Maria rămâne împietrită în mijlocul încăperii. Pe obraji i se rostogolesc boabe de lacrimi. Ștefane, șoptesc surd buzele sale, Ștefane... 5 Voichița de Sânziene Stefan, în odaia Domnului, se sprijină de căminul căptușit cu faianță închipuind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se prăbușește la pieptul lui, se agață de gâtul lui, își mușcă buzele să n-o podidească plânsul -Ște... Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spăsit, ploconit. Poruncit-am să fie stârpiți tâlharii din Țara Moldovei?!?! Da au ba?! exclamă sever Ștefan. Și când se încruntă Măria sa... Tăutu îi sare în ajutor, cu glas moale: În vreme de zurbă, tâlharii scot capul... Scot capul... se agață Mihail de colacul de salvare, îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul, cutezător. Aaa! se luminează Ștefan. I-ai cetluit... Zi așa, spătare, o moaie el și-l bate pe umăr să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]