11,066 matches
-
aceia sfredelitori totul - curtea, strada, grădina. Dacă ar putea să-mi știe orice gest și orice gând, ah !, ce pornire vampirică ! M-am mirat că a avut putere să deschidă ușa înțepenită. Ca și când nu l-aș fi văzut, m-am aplecat asupra furtunului, până aici ajunsese deci, să deschidă acea ușă spre terasă care în veci nu se deschide și să stea ascuns ca să mă spioneze ! Credința că îi fac rău, care câteodată m-a mai încercat, mi-a dispărut pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
educația nu reușește să înlăture murdăria sexului ! Am ieșit repede, ca să nu vomit, și ăsta a fost un semn mai rău ca toate ; am început să vomit cum am intrat în cameră și am închis ușa în spatele meu. M-am aplecat deasupra lavoarului și am tot icnit mult timp, la sfârșit am scuipat și un firișor de sânge. Am preferat să curețe Maria, chiar dacă știu că mă urăște și mă spionează tot timpul ce fac. Dar știu că și Ștefan s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acest moment, dându-mi eu seama că pe Titi nu-l amuza deloc să meargă pe aleile tot mai inundate de apă. Astfel că, la un moment dat, s-a stropit îngrozitor pe pantalon și, cu aceeași batistă, s-a aplecat să și-l șteargă, ca un copil crescut de o doică îngălată. Și, poate ca să oprească într-un fel plimbarea care nu-i convenea, mi-a spus, cu un zâmbet ce i-l cunosc și nu i-l agreez defel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Germania, fie spre Rusia ori Austro-Ungaria... Asistența întoarce neliniștită capul spre aceeași măsuță care se clatină, cu sfeșnicul aprins. Prompt însă, domnul Ialomițeanu a și ajuns, din câțiva pași mari, la locul incidentului ; mai întâi suflă în lumânare, apoi se apleacă să o descopere pe făptașa ghemuită dedesubt, în întuneric. — La ora aceasta copiii cuminți se culcă... Vine moș Ene pe la gene, nu ? o întreabă calin. Moș Ene pe la gene, repetă, aplecându-se și mai mult, pentru că, pe măsură ce se apropie, ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
locul incidentului ; mai întâi suflă în lumânare, apoi se apleacă să o descopere pe făptașa ghemuită dedesubt, în întuneric. — La ora aceasta copiii cuminți se culcă... Vine moș Ene pe la gene, nu ? o întreabă calin. Moș Ene pe la gene, repetă, aplecându-se și mai mult, pentru că, pe măsură ce se apropie, ea se tot retrage dedesubt. Moș Ene pe la gene... Faptul că este auzit în tot salonul cum vorbește cu un copil, întreprindere pentru care, se știe, îți trebuie un talent special, îi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a Occidentului, de cealaltă, ignorare binevoitoare. Dezinteres. Să spun chiar mai mult ? Să spun dispreț ? Ne-ar răni prea tare, însă adevărul... Divaghează, divaghează, iar tânărului iarăși îi trece prin minte că atunci când, atât de prost inspirată, Sophie s-a aplecat să îl șteargă cu batistuța, Profesorul (poate !) îl privea ascuns sub bolta de iederă și clematite de pe această terasă spre care dă ușa întredeschisă ! Și acum dinadins bate câmpii, așteptând... Ce ? Evident, clipa când are să-i vină cel mai la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
musafirului. Cum, nu rămâi să cinezi cu noi, domnule Ialomițeanu ? întreabă micuța Margot. Desigur, pleci într-o altă vizită, și cea de la noi a fost numai prima ! Unite deodată, cele două surori își aruncă micile lor insinuațiuni dezertorului, el se apleacă pe rând, curtenitor, în fața lor, poate mâine seară vor vorbi despre el, curiozitatea fiecăreia fiind ațâțată de vorbele celeilalte, și astfel îi vor explica fiece gest mai greu de înțeles. Dar poate că întâmplările sindrofiei de azi vor fi atât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce o pot invoca este că Margot se afla și ea de față. Apoi dragostea pentru grădină este probabil unicul sentiment pe care nu i l-aș contesta lui Sophie. În timp ce ne plimbam pe aleile ei de trandafiri și mă aplecam din când în când să-i tai cu foarfeca pe cei ce mi-i arăta ea (care începuseră să se ofilească) și îi așezam cu grijă în paner, făceam mari eforturi să port cea mai dezangajantă conversație, fără a atinge
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-au risipit, nemaipăsându-i că oricând și oricine ne putea vedea de la vreuna din ferestrele casei ce le aveam în spate. C’en est trop ! C’en est trop ! țipa, gesticulând, încât zadarnic mă mai sileam a păstra aparențele, aplecându-mă printre straturi să culeg trandafirii zvârliți, ca și când din greșeală ea ar fi scăpat panerul. Mizam pe faptul că vocile nu se auzeau la o asemenea distanță. Dar, tot înțepându-mă când îi culegeam, am renunțat la întreprinderea mea. Mi-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
haidi, fată, nu te mai moșmondi atât, biata vecina Tincuța, ce frică i-era să plece singură la drum, noaptea. Ea-mi bătea în geam și tot pe bâjbâite mă-ncotoșmănam cu flendurile rămase de la biata mămica. La urmă, m-aplecam să-mi înfășur ghetele-n cârpe, mă lăsase pingelile și, copil-copil, da știam că dacă nu-mi am singură de grijă, nu mai e cin’ să mi aibă. Și mă văd cum închid încet-încet ușa la casă, să nu trezesc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întoarce spre teatru ! strigă Nenea Jorj și împunge în caftanul birjarului cu vârful bastonului. — Dar cu Niki ? Ce facem cu Niki ? Nu mai mergem să-l luăm pe Niki de la madam Cristide ? vrei să strigi, disperată, tu. Deschizi gura, te apleci spre ei - iarăși, iarăși ? parcă da, parcă s-a mai întâmplat la fel, dar când ? -, iarăși niciun sunet nu îți iese din gură. în schimb în jur e o atât de mare gălăgie ! Trompetele automobilelor, bătăile pendulei, tropot de cai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
avut o presimțire rea pentru tot ce va urma ! Ce-o să se întâmple cu noi ? m-am întrebat, trezindu-mă în mijlocul acelei mulțimi care nu mai voia să știe cine ești... Și parcă ghicindu-mi gândurile, nenea Sandu s-a aplecat spre mine, n-o să scăpăm de război, asta e sigur ! — Biata noastră rudă, magistratul Geblescu, s-a simțit teribil de rău când a coborât din tren ! Era cardiac și îl afectaseră emoțiile, călătoria lipsită de confort, căldură... Eu îl vedeam
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și mi se pare că are, încă și mai mult decât dățile trecute, aerul unui înalt prelat. Hainele negre și lungi îi flutură în jurul trupului imens, părul alb, tăiat drept și lung, nu reușește să-i îndulcească fața bărbătoasă. Mă aplec și sărut mâna pergamentoasă, care mi se așază apoi, iertător, pe creștet, în vreme ce cealaltă rămâne să se sprijine mai departe, țeapănă, în cârjă. — Să-l sărut și eu pe băiat ! Ce mare ! Ce frumos s-a făcut ! Ptiu, ptiu, să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sicriu încăpător, cum se ceruse, lucios și cu ornamente date cu bronz. Cu capac lucitor. Au dat să intre cu sicriul în casă, dar n-au putut, e prea strâmtă curtea. Nu au putut să-l vâre pe ușă nici aplecându-l, nici ținându-l de-a curmezișul. Nici să spargi ușa nu poți, nici să-l îndoi... — ...o pătură... au cerut ei, atunci. L-au coborât doi dintre ei din pat, în vreme ce eu, cu ceilalți câți mai eram, țineam pătura
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de azi pe mâine ce se va mai întâmpla... Așa că o vreme te mai ține, o vreme, până se mai încălzește, până mai scapi de focuri... Pentru că nici să cari, nici să te obosești n-ai voie, nici să te-apleci, nici să faci efort... Hai, fii liniștită, că eu i-am explicat despre ce este vorba... I-am spus cum e casa, cum ești singură, că iarna a început devreme, și nu mai ai nici lemne, nici cărbuni, că pensia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
creionul de ochi pentru contur, mirosul de macheală și de transpirație și de tutun prost, geamurile deschise larg spre teiul Întunecat, Îmbrăcat Într-o zăpadă udă. Andrei, prim- balerinul blonziu și pletos (acum se află În perioada fără mustață), se apleacă peste un pupitru și dă mai tare casetofonul din care se aude ABBA, voulez-vous, aha, Îngînă el melodia, făcînd cîteva mișcări clasice, pentru Încălzire, Își rotește trupul și Își trosnește gîtul, face două piruete cu brațele pliate din coate În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cîte am dormit fără...? Eu cred că ți s-a defectat memoria. Lasă- mă-n paradisul meu, de ce mă deranjezi?] Bărăgan iubite prinț, ai căcat-o Conversațiile bîzÎie monoton. O sută de voci nedeslușite, În mintea fierbinte de nesomn, stînd aplecat peste valiza de lemn, prefăcîndu-mă că vorbesc cu cineva sau prefăcîndu-mă că nu-mi pasă că nu sînt În stare să mă concentrez pe ceva anume, aparatul de ras ar fi un bun pretext. Ceva care să mă țină treaz
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pereche de bocanci mișcîndu-se anemic În tufe. Nu am Înțeles ce s-a Întîmplat și nici de ce. Nici nu are importanță, e momentul să o Întindem toți. Ceea ce și facem, mai puțin răcanul care l-a pocnit și care se apleacă peste gardul viu și scuipă. Dar treaba asta Îl și costă, pentru că În clipa următoare dinspre dormitor dau buzna trei veterani, ultimul e Box. Bătaia care Începe e brutală, nemaivăzută, și nimeni nu are curaj să intervină. Răcanul le face
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
stînga, după ce intru În dormitor vine la patul meu. De undeva se aude cineva cîntînd și bătînd ritmul Într-o valiză. — O clipă am crezut că tu l-ai pocnit! Ce căcat s-a Întîmplat? Dau din umeri și mă aplec să văd prin tunelul format de cele cinzeci de paturi suprapuse cine cîntă. — Cine mă-sa cîntă tocmai acum? La vreo cîțiva metri, Înrămată de toate acele structuri metalice, se vede silueta lui Gărăgău stînd pe un pat cu o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu care ne-a Înghețat pe toți, OS-ul ne-a băgat pe toți cei care am văzut scena În biroul de la parterul dormitorului. Bineînțeles, nimeni nu a văzut nimic. — Fumam, mi-a intrat fumul În ochi. — Eu m-am aplecat să-mi leg șireturile la bocanci. Și tu? a Întrebat locotenentul stînd pe spate În scaun, cu picioarele pe masă, În micul birou În care ne-a Înghesuit pe toți. Tu erai cu spatele, nu? a continuat el rîzÎnd. — Nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
schimb de replici, ne trezim exclamînd În același timp: — Furuncul? — Sifilis? Urmează o noapte lungă, În care visez că sînt pe moarte, o boală misterioasă Îmi topește trupul, care arăta ca din ceară. În ultima secvență a visului, Delia e aplecată peste patul meu de spital, Într-o rochie de mireasă răpănoasă, aproape Îngălbenită. Trage cu o seringă enormă al cărei capăt dispare undeva sub pijama În zona inimii un lichid tulbure, care bolborosește În tubul de sticlă pe măsură ce-l umple
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Într-un fel de oală smălțuită În formă de rinichi, văd prin părul slinos și rar că are boneta lipită de ceafă cu un plasture oribil, murdar. Un zbieret mi se zbate În gîtul inert, În timp ce ea dă să-și aplece spre mine chipul supt, osos. O coincidență aproape neverosimilă mi-l scoate pe Cristian În cale cînd ies de pe strada spitalului, Întrebîndu-mă cu ce aș putea să mă Întorc În unitate. — Ne-așteaptă șoferul la colț, zice el. Dacă ai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Încercat să vizualizez situația de undeva de la nivelul solului, cu mintea mea de om de lume care nu se mai miră de nimic. De fapt, aș fi dat orice să fiu undeva jos și să fac o poză. M-am aplecat pe una din uși, ținîndu-mă de o bară și Încercînd să privesc prin fum, de-a lungul trenului. Undeva nu foarte departe, la o fereastră, am ghicit chipul nostalgic al lui Călin, privind cîmpul care se deplasa lent. Apoi o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cîteva minute, combustia tot nu s-a produs, Îmi trece prin ce mi-a mai rămas treaz din minte că aș putea să ajut fenomenul producînd un pic de ventilație. Aș putea să suflu În jar, Îmi zic. Așa că mă aplec, sprijinindu-mă În brațe și trăgînd aer În piept, gata să-mi golesc cu putere plămînii În interiorul cuptorului. Și cam asta a fost. Ca În desene animate. Suflul micii explozii m-a deplasat un pic În spate, dar, În linii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sau vreun semn de recunoaștere la Băi; dar poate că acum, dacă ar vedea-o singură, s-ar mai îndura și el să încalce regula. Oricum, de îndată ce se așezase, sosise și doamna Belton, și apoi preotul. Șezând lângă Diane și aplecându-se, peste ea, spre doamna Belton, părintele Bernard încerca s-o convingă pe bătrână să vină la biserica lui. — Vino la slujbă, doamnă Belton, e frumoasă, ai să vezi. — N-am pus niciodată piciorul în biserica dumitale. Ba nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]