7,167 matches
-
sărac, în ciuda ghirlandelor și a becurilor multicolore. Era după Crăciun, cu doar două zile înainte de Anul Nou. Se-așteptase la forfotă și sclipiri, însă totul arăta sechestrat sub un clopot de sticlă mată: pistele de zbor măturate de un vânt aspru, hainele cenușii ale celor care descărcau cala, cafenelele cu pardoseala murdară de pași care aduseseră înăuntru zăpadă. Atâta era? Pentru asta venise? Se trezea într-un film alb-negru. Își puse bagajul într-un căruț și se alătură cozii din fața ghișeului
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
credincioși și umale, pândari ai virtuților din Mohamadan, ucenici și bătrâne cu treabă. Beau ceai cu azerii, de îndată ce se încheia rugăciunea, și știau să numească felurile de țesătură: cu ițe nomade - purpurii ca rugina -, cu fire luxoase, Bidjar ori gilimuri aspre, din păr de cămilă. Când voiau să prețăluiască un covor fără preț, îl chemau pe Omar să-l calce. Avea tălpile lungi și scobite ca niște luntre ce călătoreau fără vâsle. Păstra sub ele un ochi aparte, care se încuscrea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
spatele de baloții de stofă și ținând-o pe pieptul lui, care tremura convulsiv și care, la urmă, se umezise. Se îndrăgosti și mai mult de corpul lui transpirat sub cămașa descheiată la nasturi și de gura lui cu gust aspru, de tutun și abdugh. Inventa tot ce nu reușea să cunoască, să cuprindă ori să dezmierde. Nu putea să și-l imagineze cu lipsuri, cu defecte, cu cicatrici. Sebas, care se considerase uzat și trecut de prima lui tinerețe, era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dintre cele mai fine, gulerate cu cercuri de aur subțire și înălțate pe tija câte unui picior de cristal, precum cupele de garoafă. Căpătase obiceiuri străine și se înfrățise cu ele, încât ajunseseră să îi placă: bea vin roșu și aspru, totdeauna mai vechi de cinci ani, însă niciodată o lacrimă mai mult peste un pahar, pe care îl sorbea parcă în transă, măsurându-i țesătura taninurilor puse ca în filigran în crupele fructului. Căuta carnea macră de vită și de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pereții erau îmbrăcați în velințe grele, colorate. Ici-colo atârnau fotografii înrămate cu scoici și la răsărit, sub icoană, ardea o candelă de sticlă roșie, abia pîlpund. Mirosea a gutui ținute la căldură, și pe patul înalt, acoperit cu o cergă aspră, dormeau doi motani, care ridicară capetele, leneș, când auziră glasurile. Într-o sobă de tuci mocnea focul potolit. Lumina moale a odăii îți făcea somn. - Poftim, stai pe scaunul ăsta, zisese Roșioară și își puse mâinile pe genunchi, așteptând. Aglaia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cămașă... Luăm, că trebuie! Intrară în altă prăvălie plină de țărani veniți după târguieli, precupeți grași și gălăgioși, duhnind a rachiu, amestecătură de femei și orășeni, înghesuindu-se să plătească. 21 Stămbarul măsura cu un metru de lemn, răsturna baloturile aspre, le răsucea meșter și băga vârful foarfecelor mari în apa lor. Trecea de la el la fiecare un deget și le ura să poarte marfa sănătoși. Îi mergea repede gura: - Cu ce să vă mai servim? Marchizet, madipolon, stambă, americă, poplin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Zi! Așa! Așa! Caii se opriră. Mulțimea se îngloti spre trăsură, să-i vadă. Când să coboare, mireasa îl zări pe Nicolae al ei. Se ascundea după niște muieri. Avea privirea tristă și pe obraji i se săpase o linie aspră, care-l făcea mai bătrân. I se păru mai frumos și, o clipă, u veni să plângă. Din spate, nașul îi apucă brațul și o purtă peste pragul curții, aducînd-o în fața lăutarilor. Se încinse jocul. Duduia curtea. Dogarul își chemase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe ginere roșu și încălzit de vin, pe taică-su cu cravata lui lată de sărbătoare care atârna peste pântecele încins cu o curea, totul un cerc alb, mișcător. Aproape fără să știe, trecea din brațe în brațe, simțea obrazurile aspre, aplecate peste fața ei, mustățile meșterilor gîdilînd-o. Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână, jucând după măsurile cântecului și, în cele din urmă, îngenunche în fața miresei. Fata se aplecă și-i întinse obrazul. - Nu, se scutură nașul, dă-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rece și mirosea a vin oțetit. Lina văzu odăile, scaunele, patul de șipci și dușumelele goale. Pe un raft, deasupra, ardea o lampă. Prin ferestrele mucegăite, zări gunoierii care descărcau un camion. Se așeză pe o margine tare, netezind cearșaful aspru de americă. Aglaia spunea: - La noi e cam strîmt! Dar așa e la început, până vă faceți casă ca lumea, că d-aia v-ați luat! ce zici, domnu Stere? - Ne-om face! Casă de zid, înaltă, sănătoasă! Nu-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Chipeși oameni, os de domn, nu altceva; aveau sprâncene parcă desenate cu linia și gurile pline, sănătoase. Purtau căciuli încă, deși iarna trecuse, miloase și bogate, din piele de oaie dobrogeană ori de astrahan. Îmbrăcămintea le era amestecată. Sub dulămile aspre de postav ascundeau cojoace albe și în picioare purtau cizme. Călcau greu și apăsat. Plini de bani! Stere îi simțise. Beau pe nerăsuflate, râdeau, lăsau polii și plecau spre oraș, să vândă laptele și untul adus în faietoane. Sub capra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
baracă cu geamuri, legată în trei șindrile, și s-a apucat de treabă. Singur și ăsta. Avea de lucru. Tundea lucrătorii, zidarii și ceferiștii. Știa să dea cu gura, să le spună cîte-n lună și-n stele, le rădea obrajii aspri, îi potrivea pe la sărbători; mahalagiii și-au trimis și copiii să le scurteze chicile. Mai târziu s-a plătit de datorii, și-a cumpărat un sticlete, 1-a pus într-o colivie legată cu funde bogate, o oglindă cam plesnită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să spele butoaiele, să le întărească doagele cu rafie, numai să nu stea. Prânzul fl mulțumea. Ea întindea fața de masă, răsturna mămăliga din care ieșeau aburii și-l aștepta să se închine. Bărbatul avea privirile stinse. Pe fața-i aspră, acoperită de o barbă sură, nu se vedea nici o lumină. Își descheia nasturele de la gât al cămășii, se ridica de pe scaun și spunea făcând semnul crucii: - Dă-mi, Doamne, și mâine ce mi-ai dat azi! Apoi se așeza. Chipul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bucurie și de mânie. Și totul se stinse într-un țipăt ascuțit. Cerul era alb. Bătea vântul. Ucenicului u amorțiseră mâinile. Din casă nu se mai auzea nimic. Paraschiv își aminti chipul Didinei, dinții ei deși, buzele pline și părul aspru, aruncat cu mândrie peste umeri când își desfăcea cocul în fierbințeala jocului. Cine știe cât timp avea să treacă până s-o mai vadă iar? Dimineața, la plecare, ibovnica îi clipise mărunt din ochii săi întunecați, parcă a înțelegere. Pe urmă, trăsura
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu se cunoștea. Dar până seara mai era timp. De la baltă treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu ale lui. Dumnezeu cu arhanghelii, noi cu necazurile noastre! Vorbeau cu păcat și preotul le-o spunea: - Putem să lăsăm noi biserica? - Adică, cum? - Păi, n-are sfeșnice, n-are preșuri, câte nu-i trebuiesc?! Bărbații își mângâiau obrazurile aspre și răspundeau în dodii: - Nici noi n-avem multe, și uite că trăim... Adică dumneata ce-ai vrea să facem? - Să le cumpărăm, taică... - Le cumpărăm, dar cu ai cui bani? Preotul se ridica, mîhnit: - Văd eu că în casa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de viață! Bă, să am un copil, om cinstit -la$ face. - De ce? - Așa. Să nu știe ce-i aia frica. Să doarmă neîntors! - Păi că nu ți-o fi frică?! Gheorghe se gândi puțin. Își frecă fruntea cu palma lui aspră. - Nu, frică nu mi-e... Ehe, pe unde-am fost eu... Ce frică să-mi mai fie? Pe toate le știu. Da-i altceva... Cum să-ți spui... visez urât, mă chinui în somn... Paraschiv îl privi mai bine. Părul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din urmă și domnul Aristică, te dau la croitorie dacă ție nu-ți place. Eu nu-mi chinui copila pentru niște sclifosite de profesoare! Ești sângele meu, cu palmele astea te-am crescut... Și-o pupase pe frunte, mîngîindu-i părul aspru. Dar nici la croitorie nu s-a dus Veta. Îi plăcea să stea mai mult pe maidan, să joace bile cu băieții sau să tragă zmeie în cartier. Vara pleca de dimineață pe groapă să adune ciulini, mânca pe unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
glumești, zău! - Stai, să-ți aduc un șervet! Intră în casă. Veta trecu pragul după el. Afară însera. Procopie aprinse lampa. Îi întinse prosopul moale, care mirosea a săpun bun. Acum obrazul oacheș îi strălucea. Își scutură pletele negre și aspre, umezite puțin în margini. - Dă-mi și un pieptene! 266 Se apropie de o oglindă mică, atârnată într-un colț al odăii, și se pieptănă îndelung, cu mișcări leneșe. Când termină, veni drept în fața lui și-i zise: - Acuma-ti
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l spălăm. Muierea plângea cu sughițuri, căinîndu-se: - Cui m-ai lăsat, Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: - Lasă boceala, că știu eu cui te-a lăsat! Vino-ncoace! I-a închis ochii. Pleoapele reci erau grele și aspre. Tot corpul i se răcise. Florica se zăpăcise de tot. A dat fuga în magazie, să aprindă surcele, și-a vărsat căldarea. - Ptiu! blestema în timp ce așeza lemnele. Acu ți-ai găsit să mori, Gogule? A scos gazul și i-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spui? - Da. Sărăcuța de mine, că rămân singură și pedepsită de Ă-lde-sus! S-a întors repede cu apa. Aglaia despuiase mortul. Mâinile croitorului, păroase și slabe, atârnau peste marginile patului. Muierea îl acoperi cu un țol și-i strânse izmenele aspre și cămașa. - Gata albia? întrebă. -Acu. - Da slab, fă, bărba-tău! -Slab! - Mai putea? - Ei, și dumneata... Cocoșată râse, dezvelindu-și dinții galbeni și rari. Z86 - Că doar nu ți-o fi rușine! - În fața mortului? - Ce dacă?! E gata! N-aude
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tu, Florico? 290 Văduva - de care să asculte mai degrabă? Dădea din cap că a înțeles și făcea tot ce știa ea. Pe poartă intrau acum și bătrânii mahalalei. Erau vreo opt, albiți, cu părul rar și cu mustăți groase, aspre. Călcau măsurat, scoțîndu-și pălăriile. Ei nu lipseau de la priveghiuri. Nu mai aveau somn de mult, și cum se mai ducea unul de pejumea asta, trebuiau să-și ia rămas bun de la el, mai ales că nopțile treceau ușor, cu o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bă, s-a terminat cu Bozoncea! A mea-i Didina! N-o mai dau! Iar pe el o să-l sfîftec!" Ibovnica avea jar sub piele. O dată 1-a încolăcit. Nu mai avea Paraschiv puteri. A umplut patul cu părul ei aspru, 1-a mușcat de gât 304 și 1-a răsturnat. Χi plimba gura ca focul pe trupul lui, sub subsori, pe piept și pe la buric. Îl scormonea cu limba și-l împungea. Se zbătea pungașul. Îl împletise cu crăcii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liniște la biserică, s-o cunune popa și s-o vadă lumea că e de-acum femeie cu bărbat, la casa ei. Când s-a făcut ceasul plecării, a ieșit îmbrăcată într-o rochie albă, cu cununiță în părul ei aspru, frumoasă, frumoasă, de se bucurau și lăutarii privind-o. Pe Sandu îl uitase Dumnezeu lângă poartă, cu ochii pe ea. S-au urcat în trăsuri. Nașul în față cu mireasa, unu Praporgicu, de furase și el în tinerețele sale, prieten
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
coadă, spre a apărea astfel În lume. Clipă În care actul de naștere al spențerului e gata semnat. Nu mai puțin ingenios se dovedește, În două rânduri, contele d’Orsay. Întâi la Londra, când Își comandă un pantalon din pânză aspră de bumbac În care, de obicei, se Înveleau costumele spre a fi ferite de praf. Toți cei de la club rămân consternați. Dar după explicația dezinvoltului francez - „e răcoros și comod” - dandy-i dau fuga imediat să Își comande pantaloni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]