6,870 matches
-
special în soluțiile apoase, deși sunt cunoscuți și compuși ai berkeliului cu valența patru sau doi. Existența sărurilor de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în topitură de clorură de lantan sau clorură de stronțiu. Un comportament similar este observat și la lantanidul analog berkeliului, anume terbiul. Soluțiile apoase a ionilor de Bk au culoarea verde combinate cu acizii, iar culoarea ionilor Bk este galbenă în acid clorhidric și portocalie în acid sulfuric
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
binari. Cu ajutorul difracției cu raze X au fost identificați diverși compuși ai berkeliului, precum bioxidul de berkeliu, fluorura de berkeliu (BkF), oxiclorura de berkeliu (BkOCl) și trioxidul de berkeliu (BkO). În anul 1962 a fost izolată o cantitate vizibilă de clorură de berkeliu (BkCl), cu masa de 3 miliardimi de gram. Aceasta a fost prima dată când s-a putut produce un compus de berkeliu, pur. Sunt cunoscuți doi oxizi de berkeliu, în care starea de oxidare a actinidului este +3
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
berkeliul poate avea starea de oxidare +3 sau +4. Starea +3 este cea mai stabilă, în special în soluții, deși halogenurile tetravalente (ca BkF și CsBkCl) sunt cunoscute doar în formă solidă. Coordinarea atomilor de berkeliu în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în forma trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 9. În bromurile trivalente, forma cristalină este trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 8, sau octaedrică, cu numărul 6 , iar în iodură forma cristalină este octaedrală. Fluorura de
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
solid galben-verzui, dar care n-are structură cristalină. Cea mai stabilă fază la temperaturi mici are cristale ortorombice, substanța fiind izotopică cu fluorura de ytriu. Încălzită între 350 și 600 °C, aceasta își transformă cristalele în trigonale. Cantități vizibile de clorură de berkeliu (III) (BkCl) au fost cercetate și apoi caracterizate în anul 1962. Cântărirea acestora a indicat o greutate de 3 milionimi de gram. Acest compus poate fi preparat prin introducerea vaporilor de acid clorhidric într-un tub de curaț
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
acid clorhidric într-un tub de curaț evacuat cu conținut de oxid de berkeliu și supus unei temperaturi de aproximativ 500 °C. Acest solid verde are un punct de topire de 600 °C, și cristalizează hexagonal, fiind astfel izotipic cu clorura de uraniu (III). Când este încălzită aproape până la temperatura de topire, BkCl convertește în sistemul de cristalizare ortorombic. Sunt cunoscute două forme de bromură de berkeliu cu valență 3: una monoclinică, în care numărul de coordinare este 6, și una
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
nominală BkH (0 < x < 1). Din punct de vedere cristalin, trihidrura de berkeliu are cristale hexagonale, iar bihidrura are cristale cubice. Alte câteva săruri de berkeliu sunt cunoscute, printre care se numără și oxisulfura de berkeliu (BkOS) și azotatul hidratat (), clorura (), sulfatul () și oxalatul de berkeliu (). Descompunerea termică la 600 °C a într-o atmosferă de argon (ce ajută la evitarea oxidării la ) produce cristalele ortorombice cu fețe centrate ale oxisulfatului de berkeliu cu valență trei (). Acest compus este stabil termic
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
înaintea lucrărilor lui O Homberg din 1911. Între anii 1911 și 1945, s-a depus o muncă titanică pentru a putea separa holmiul de alte pământuri rare. Forma metalică a elementului a fost produsă sub formă de pudră combinată cu clorură de potasiu de către savanții W. Klemm și H. Bommer în 1934. Aceștia au redus clorura anhidră cu vapori de potasiu. La sfârșitul anilor 1940 și 1950, multe metode de separare au fost propuse de către Laboratoarele Ames. La momentul actual, un
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
o muncă titanică pentru a putea separa holmiul de alte pământuri rare. Forma metalică a elementului a fost produsă sub formă de pudră combinată cu clorură de potasiu de către savanții W. Klemm și H. Bommer în 1934. Aceștia au redus clorura anhidră cu vapori de potasiu. La sfârșitul anilor 1940 și 1950, multe metode de separare au fost propuse de către Laboratoarele Ames. La momentul actual, un număr foarte mare de metode industriale folosesc schimbul de electroni pentru a prepara holmiul, putând
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
comparat cu alte lantanide) este cea mai mare densitate, punct de topire și duritate. Lutețiul este un metal bazic care are adesea starea de oxidare +3 în compuși. Totuși, compușii săi au adesea numele format după nomenclatura Stock (de exemplu, clorura de lutețiu (III) este același lucru cu clorura de lutețiu). Încă o dată, această proprietate se aseamănă cu a altor lantanide. Majoritatea soluțiile apoase ale sărurilor de lutețiu sunt incolore și formează cristale de culoare albă în urma încălzirii. Însă, excepția de la
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
densitate, punct de topire și duritate. Lutețiul este un metal bazic care are adesea starea de oxidare +3 în compuși. Totuși, compușii săi au adesea numele format după nomenclatura Stock (de exemplu, clorura de lutețiu (III) este același lucru cu clorura de lutețiu). Încă o dată, această proprietate se aseamănă cu a altor lantanide. Majoritatea soluțiile apoase ale sărurilor de lutețiu sunt incolore și formează cristale de culoare albă în urma încălzirii. Însă, excepția de la regulă este iodura. Sărurile solubile, ca și azotatul
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
bază numele satului Ytterby, unde au fost identificați (vezi yterbiu, terbiu și erbiu). În deceniile următoare, 7 noi metale au fost descoperite în „ytria lui Gadolin”. Ytriul a fost izolat pentru prima dată în 1828 când Friedrich Wöhler a încălzit clorură de ytriu (III) anhidră cu potasiu: Până la începutul anilor 1920, simbolul chimic Yt a fost folosit pentru element, până ce Y a intrat în uzul general. Structura atomului de ytriu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
de oxidare +3, oferindu-și toți cei 3 electroni de valență. Un bun exemplu e oxidul de ytriu (III) (), cunoscut și ca ytria, un solid alb cu 6 coordonate. Fluorura, hidroxidul și oxalatul ytriului sunt insolubile în apă, pe când bromura, clorura, iodura, nitrura și sulfatul său sunt toate solubile în apă. Ionul Y e incolor în soluție din cauza absenței de electroni și nivelul energetic d și f. Apa reacționează ușor cu ytriul și compușii săi, formând . Acidul nitric sau fluorhidric concentrat
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Ultima fază este formată prin comprimare sau încălzire, urmată de schimbarea condițiilor ambientale. De exemplu, comprimând obișnuita diiodură de samariu monoclinică și eliberând presiunea, se obține o structură ortorombică (cu densitatea de 5,90 g/cm) asemănătoare cu cea a clorurii de plumb PbCl. Aceleași rezultate se obțin și în cazul triiodurii de samariu (cu densitatea de 5,97 g/cm). Pudrele de sintetizare din oxid de samariu și bor, în vid, produc o nouă pudră ce conține câteva boruri de
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
un concept-cheie în electrochimie. Compușii anorganici sunt răspândiți în natură sub forma mineralelor. Solul conține, de exemplu, sulfuri de fier (cum este pirita) și sulfați de calciu (gipsul). De asemenea, unii compuși anorganici pot fi biomolecule, ca de exemplu electroliți (clorura de sodiu), ca ioni fosfat (în alcătuirea ATPului și a ADN-ului), etc. Deși chimia organică este numită și „chimia carbonului”, există unii compuși ai carbonului care sunt considerați a fi compuși anorganici: Deși unele specii anorganice pot fi obținute
Chimie anorganică () [Corola-website/Science/301475_a_302804]
-
preparați folosind metode din sinteza organică. Primul compus anorganic important sintetizat, prin procedeul Haber, a fost nitratul de amoniu, utilizat ca și fertilizator. Compușii anorganici sunt sintetizați, în majoritate, pentru a fi utilizați ca și catalizatori (oxid de vanadiu (V), clorură de titan (III)) sau pe post de reactivi în chimia organică (hidrura de litiu și aluminiu).
Chimie anorganică () [Corola-website/Science/301475_a_302804]
-
formează ca rezultat al reacției dintre un element metalic puternic electropozitiv (grupele I,II) cu un element puternic electronegativ (grupele VI, VII). Metalele de tranziție pot forma și ele cristale atunci când diferența de electronegativitate este îndeajuns de mare. ex tipic:clorura de sodiu (NaCl) Teoria clasică a lui Born și Madelung dă o imagine clară asupra naturii legăturii ionice. Între doi atomi apropiați, unul ionizat pozitiv și altul negativ, apar forțe electrostatice centrale de atracție care variază cu pătratul distanței și
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
ionilor și raportul în care ionii de semn contrar se găsesc în rețea;ea nu corespunde unei molecule. Ecuația de formare a unui compus ionic este: n+ n- METAL + NEMETAL METAL NEMETAL transfer de electroni exemplu : 2Na + Cl 2 2NaCl (clorura de sodiu) Clorura de sodiu este un compus ionic cunoscut sub denumirea de sare de bucătărie.Ea se obține din apa mării,prin procesul de evaporare, de aceea se numește și sare marină.Cantități mari de clorură de sodiu se
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
Cl 2 2NaCl (clorura de sodiu) Clorura de sodiu este un compus ionic cunoscut sub denumirea de sare de bucătărie.Ea se obține din apa mării,prin procesul de evaporare, de aceea se numește și sare marină.Cantități mari de clorură de sodiu se exploatează prin extragerea din saline sub formă de sare gemă ;este larg utilizată în industria chimică. Clorura de sodiu este o substanță albă,solidă,cristalizată,foarte solubilă în apă.Are punctul de topire ridicat (+801 grade Celsius
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
Ea se obține din apa mării,prin procesul de evaporare, de aceea se numește și sare marină.Cantități mari de clorură de sodiu se exploatează prin extragerea din saline sub formă de sare gemă ;este larg utilizată în industria chimică. Clorura de sodiu este o substanță albă,solidă,cristalizată,foarte solubilă în apă.Are punctul de topire ridicat (+801 grade Celsius). Formarea ionilor de Na și Cl are loc prin transferul unui electron de la atomul cu caracter chimic metalic,sodiul,la
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
FeSO + Cu↓ " Reacția de schimb" (numită și reacția de dublă înlocuire) este reacția chimică în care două substanțe compuse își schimbă între ele unele elemente. Formulă generală: AB+CD=AD+CB De exemplu: reacția de recunoaștere a acidului sulfuric (dintre clorura de bariu și acidul sulfuric): BaCl + HSO = BaSO↓ + 2HCl "Reacția de neutralizare" este reacția chimică dintre o bază și un acid, în urma cărora rezultă o sare și apă. Această reacție este o reacție de schimb. Formulă generală: H(radical) + (Metal
Reacție chimică () [Corola-website/Science/314716_a_316045]
-
sulfuric concentrat, apoi prin acțiunea directă a acidului clorhidric asupra trioxidului de sulf. Alte metode de preparare includ distilarea acidului sulfuric fumans (oleum) cu pentoxid de fosfor într-un mediu cu HCl gazos; acțiunea triclorurii de fosfor sau oxiclorura, clor, clorura de tionil sau monoclorura de sulf asupra acidului sulfuric fumans; reacția unui amestec de dioxid de sulf și clor cu acidul acetic glacial; sau reacția tetraclorurii de carbon cu acid sulfuric fumans. Descoperirea acestei substante a fost facuta in conformitate
Acid clorosulfonic () [Corola-website/Science/313649_a_314978]
-
ca agent higroscopic, oxidant și clorinant. Solubil în halocarburile ce conțin hidrogen, precum cloroformul, diclormetanul și 1,1,2,2-tetracloroetanul, însă este parțial solubil în tetraclorură de carbon și disulfidul de carbon. Totodată, prezintă solubilitate în dioxiul de sulf lichid, clorura de sulfuril, acid acetiv, anhidrida acetică, acid trifluoroacetic, anhidrida trifluoroacetică și nitrobenzen. Este considerat a fi un lichid non-inflamabil, însă incompatibilitatea sa față de numeroși factori, inclusiv apa, prezintă motive de îngrijorare privind riscurile de incendiu și explozii. Se descompune violent
Acid clorosulfonic () [Corola-website/Science/313649_a_314978]
-
cea a acidului sulfuric. Cea mai puternică aciditate a acestuia, alături de constanta dielectrică mare (60), precum și alte proprietăți indică faptul că este un potențial solvent pentru un număr de soluți inorganici și organici. Încălzirea acestui acid determină descompunerea parțială în clorură de sulfuril, acid sulfuric, trioxid de sulf, acid pirosulfuric, acid clorhidric, clorură de pirosulfuril, precum și alți compuși. La temperatura de 170 C, se stabilește un echilibru între acidul clorosulfuric, clorura de sulfuril și acidul sulfuric. Dioxidul de sulf și clorul
Acid clorosulfonic () [Corola-website/Science/313649_a_314978]
-
inorganici și organici. Încălzirea acestui acid determină descompunerea parțială în clorură de sulfuril, acid sulfuric, trioxid de sulf, acid pirosulfuric, acid clorhidric, clorură de pirosulfuril, precum și alți compuși. La temperatura de 170 C, se stabilește un echilibru între acidul clorosulfuric, clorura de sulfuril și acidul sulfuric. Dioxidul de sulf și clorul nu sunt observate atunci când acidul este încălzit între 170-190C, însă prezența lor poate fi determinată dacă sunt încălzite la temperaturi mai înalte sau dacă această încălzire are loc într-un
Acid clorosulfonic () [Corola-website/Science/313649_a_314978]
-
lor poate fi determinată dacă sunt încălzite la temperaturi mai înalte sau dacă această încălzire are loc într-un tub etanș. Asemeni acidului fluorosulfuric, acidul clorosulfonic poate fi supus autoprotolizei. Atunci când acidul este tratat cu pentoxid de fosfor, acesta devine clorură de pirosulfuril (Cl2S2O5); în prezența sărurilor mercurice sau a altor catalizatori, acidul se descompune cantitativ în clorură de sulfuril și acid sulfuric. În contact cu sulf, arseniu, antimoniu, aluminiu reacționează ca un agent clorinator și extrage diclorura de sulf și
Acid clorosulfonic () [Corola-website/Science/313649_a_314978]