7,252 matches
-
Folclorul, „arhiva vie a popoarelor“, devine astfel un document prin care se reconstituie trecutul istoric național și se pune baza culturii naționale moderne. La noi, interesul pentru faptele de cultură populară, de literatură, se manifestă „de timpuriu“, încă din perioada cronicarilor, care le acordă un interes deosebit (Neculce își prefațează Letopisețul cu cele 42 de legende, în Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir găsim prezentate obiceiuri, credințe, superstiții). Rolul major a revenit, însă, pașoptiștilor, care văd în poezia populară o adevărată oglindă
Folclor literar () [Corola-website/Science/299039_a_300368]
-
hotărăște să treacă munții în Moldova. Data plecării lui Bogdan I, cu fiii săi, în Moldova și cum anume nu se știe cu certitudine, dar trecerea munților a avut loc cândva după 24 iunie 1360 și înainte de 2 februarie 1365. Cronicarul Ioan de Târnave consemna: Împreună cu fiii săi și cu o oaste mică, Bogdan I a învins oastea urmașilor lui Sas și l-a alungat pe fiul acestuia, Balc, în Maramureș. Bătălia dintre Bogdan I și Balc și ceilalți fii ai
Bogdan I () [Corola-website/Science/299087_a_300416]
-
fost una de scurtă durată, în intervalul 1373-1375, precum și faptul că până în prezent nu a fost descoperită nici o cronică în original care să dateze din secolele XIV- XV - cele mai vechi fiind copii din secolul XVI - se explică astfel de ce cronicarii ulteriori nu au mai avut de unde prelua informația necesară pentru a înregistra domnia sa. "„... temeiul pentru care ceilalți cronicari nu pomenesc de domnia lui, trebuie căutat în scurta durată ce această domnie va fi avut, el săvârșindu-se probabil din viață
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
cronică în original care să dateze din secolele XIV- XV - cele mai vechi fiind copii din secolul XVI - se explică astfel de ce cronicarii ulteriori nu au mai avut de unde prelua informația necesară pentru a înregistra domnia sa. "„... temeiul pentru care ceilalți cronicari nu pomenesc de domnia lui, trebuie căutat în scurta durată ce această domnie va fi avut, el săvârșindu-se probabil din viață curând după accesiunea lui la scaun”". Alexandru D. Xenopol interpretează prezența lui Costea în lista voievozilor din "Pomelnicul
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
în scurta durată ce această domnie va fi avut, el săvârșindu-se probabil din viață curând după accesiunea lui la scaun”". Alexandru D. Xenopol interpretează prezența lui Costea în lista voievozilor din "Pomelnicul de la Bistrița" făcând un paralelism cu obiceiul cronicarilor de a-i numi "voievozi" și pe fiii domnului ce nu domneau încă: Pomelnicul Mănăstirii Bistrița este cel mai vechi manuscris slav cunoscut, din țările române, fiind o copie redactată la începutul domniei lui Ștefan cel Mare (1460-1470), după originalul
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
domnit Costea. Pe baza analizei datelor din pomelnic, istoricul Constantin C. Giurescu considera domnia lui Costea ca una certă, înlăturând ca nefondată varianta că el ar fi fost doar un membru al familiei domnitoare: Pomelnicul a rămas totuși necunoscut tuturor cronicarilor moldoveni, până la începutul secolului XVIII, când este cercetat de Axinte Uricariul. „"Iară pentru Coste Mușatin Vodă, tatul lui Roman Vodă, măcar că la o carte de pomelnic a mănăstirii Bistriții l-am găsit scris la rândul domnilor iară unde ar fi
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
În același timp, Grigore Ureche, citând un letopiseț leșesc, menționa pe "„Ștefan vodă, carile au avutu doi ficiori, Ștefan și Pătru”", menționând totodată că după domnia lui Lațco a domnit "„Pătru vodă, ficiorul lui Mușatu, 16 ani”". La rândul lor, cronicarul polon Jan Dlugosz si umanistul italian Filippo Buonaccorsi Calimacco relatează despre voievozii Petru și Ștefan care ar fi avut un conflict pentru succesiunea la tron după moartea tatălui lor, Ștefan, „voevod al țării Sepenițului”, voievodat care se afla în partea
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
fusese însurat cu Doamna Stana și cu Nastasia. Bogdan al III-lea a bătut și monede. A murit la 20 aprilie 1517 la Huși, fiind îngropat la Mănăstirea Putna. Datele privitoare la sluțenia lui Bogdan al III-lea provin de la cronicarii poloni, niciun document intern nu consemnează așa ceva. Lui Bogdan al III-lea i s-a atribuit cea mai cunoscută poreclă a sa - de Orbu - datorită lui Grigore Ureche (abia în secolul al XVII-lea). Acesta, în letopisețul său, îl numește
Bogdan al III-lea () [Corola-website/Science/299138_a_300467]
-
patru sau șase boi. De aici și porecla de Petru Măjerul (Măjariul). Petru Rareș a ajuns pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al târgoveților și al răzeșilor (țărănii liberi), dar și prin voința predecesorului său Ștefăniță Vodă, care, așa cum scria cronicarul Grigore Ureche: „"aflându-se bolnav la Hotin au lăsat cuvântul, că dacă va săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș"”. Fapt este că în ianuarie 1527, „boierii și țara
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
izbândă (cum a fost cea a principilor germani, sub conducerea markgrafului Ioachim al II-lea de Brandenburg, pentru eliberarea Budei, din toamna anului 1542. Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopții (după cum relatează cronicarii). Domnia lui Petru Rareș a reprezentat o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu lumini și umbre, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin. Caracterizarea făcută de cronicarul Grigore Ureche i se potrivește în mare măsură: Petru Rareș a fost căsătorit cu Maria, fiica boierului Cernat, iar după moartea acesteia (1529) s-a recăsătorit cu Elena Brancovici, descendentă a despoților sârbi. A avut 12 copii, printre care Ana
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe terasă superioară a Văii Lonei si avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. În lucrarea "Gesta Hungarorum" a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi nationalitatea populatiei din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș
Comuna Dăbâca, Cluj () [Corola-website/Science/299173_a_300502]
-
Alexandru Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea ortodox-românească din Liovul Poloniei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește domnia lui Lăpușneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele păcate săvârșite. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot el a mutat capitala țării la Iași
Alexandru Lăpușneanu () [Corola-website/Science/299210_a_300539]
-
de 13 octombrie 2005 Academia Suedeză din Stockholm îi conferă Premiul Nobel pentru Literatură, motivându-se - printre altele - faptul că ""în dramele sale dezvăluie prăpastia ascunsă sub pălăvrăgeala de fiecare zi și forțează pătrunderea în spațiul închis al opresiunii"". Reacțiile cronicarilor literari au fost contradictorii: în timp ce renumitul critic german Marcel Reich-Ranicki afirmă că a fost o "decizie bună și nimerită", Denis Scheck consideră această hotărâre a Academiei Suedeze drept "o ofensă pentru literatura mondială", scriitorul, în mare măsură "demodat", "nemaifiind la
Harold Pinter () [Corola-website/Science/299259_a_300588]
-
apoi în grădină, unde a stat de vorbă cu noi. Dânsul ne-a felicitat pentru acțiunea începută, acțiune care va contribui la scoaterea adevărului privind crimele de la Moisei. Că se vor cunoaște cei care au fost împușcați. "Maestre, a început cronicarul Coman Vălean Cozacu, i-ați cunoscut pe acei oameni împușcați?" "Măi, coconi, eu nu i-am cunoscut, pe atunci eu eram în Franța. Figurile lor sunt niște măști populare, care au primit câte un nume, dar scriitorul Pop Simion le-
Masacrul de la Moisei () [Corola-website/Science/299761_a_301090]
-
până la Criș, păstrând numai partea dintre Criș și Mureș, cu cetatea Biharea. Menumorut pare să fi fost nepotul lui Morout/Morut, probabil și el voievod în Crișana. Însă existența lui Morut este disputată, și unul și altul fiind probabil același. Cronicarul maghiar Anonymus afirmă că Menumorut li se adresează solilor căpetăniei maghiare regale Arpad, zicandu-le să-i transmită acestuia că el, Menumorut, ascultă de superiorii lui bizantino-bulgari care erau de religie creștin ortodoxă. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputații
Crișana () [Corola-website/Science/299798_a_301127]
-
creațiile sale de satiră fină antiimperială. Atacurile sale cele mai acide îndreptate împotriva celui de-al Doilea Imperiu sunt publicate însă în "La Cloche". Deși prea puțin entuziasmat de romanul lui Zola "Thérèse Raquin", Louis Ulbach, directorul său, admiră insolența cronicarului. Curajos, chiar temerar, Zola atacă cu duritate figuri importante ale camerei inferioare a Parlamentului (l'Assemblée Nationale), ca de Broglie sau de Belcastel. Ridiculizează o Cameră fricoasă, reacționară, „manipulată admirabil de Thiers”. De-a lungul unui an, produce mai mult
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
o ipoteză a unui eventual transfer de nume asupra proprietății deținute de către acesta în regiunea actualei localități. Se știe, însă, în mod cert că în sec. XVII acest sat cu împrejurimile sale făcea parte din moșia lui Miron Costin, cunoscut cronicar și om de stat. După 1812, cănd Moldova dintre Prut și Nistru a fost anexată la Imperiul Rus, Florești devine proprietatea general-maiorului Simion Starov. În continuare vom schița apariția și evoluția principalelor instituții din localitate urmărind extinderea să din această
Florești () [Corola-website/Science/299864_a_301193]
-
pavate cu piatră, starea cărora este mult mai funcțională decât cea a drumurilor asfaltate de astăzi, ne vorbește clar despre vremurile de odinioară. Monumentele existente în orașul Florești sunt memoria vie a evenimentelor și perioadelor istorice faste ori nefaste: bustul cronicarului Miron Costin, Columna Independenței, monumentele intru comemorarea victimelor deportărilor în Siberia, a celor căzuți în al doilea Război Mondial, în timpul invaziei sovietice din Afganistan, sau a celor ce au luptat pentru integritatea Republicii Moldova împotriva separatiștilor transnistrieni. Un gest de consemnare
Florești () [Corola-website/Science/299864_a_301193]
-
IV-lea în drumul său spre Camenița, când a fost transformată temporar în moschee. În următorii trei ani, lăcașul de cult a rămas închis până la urcarea pe tron a domnitorului Antonie Ruset (1675-1678), când a fost resfințită. Cu privire la aceste evenimente, cronicarul Ion Neculce a relatat următoarele: "Dzic atunce să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stătut beserica pecetluită păn’ la vinirea cu domnia lui Antonie-vodă". În anul 1676, după ce fusese închisă timp de peste trei ani, biserica
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
Sf. Nicolae Domnesc”, aici fiind tipărite mai multe cărți în limba română, printre care: "Molitălvnic de-nțeles" (1680); Viața și petrecerea sfinților" în patru volume (1682-1686); "Parimiile preste an" (1683); "Dumnezeiasca Liturghie" (ed. a II-a, 1683) și "Octoihul" (1683). Cronicarul Ion Neculce consemnează niște reparații făcute la începutul secolului al XVIII-lea, în perioada 1703-1705, de Doamna Ana, soția domnitorului Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709, 1716-1726): "Și doamna mării-sali încă s-au apucat de-u tocmit și-au șindilit Mitropolie ce
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
saloanele doamnelor de Loynes și Arman de Caillavet (1883). În același an are loc întâlnirea sa cu Renan. Este reprezentată piesă "Noces corinthiennes" (Nuntă din Corint) în anul 1884. Devine director al revistei "Leș Lettres et leș Arts" (1885) și cronicar al revistei "Le Temps" (1887), calitate în care vă face elogiul lui Zola (1892). În 1890, își dă demisia din postul de bibliotecar la Senat. Este anul când are loc întâlnirea sa cu Charles Maurras și când publică românul "Thaïs
Anatole France () [Corola-website/Science/299900_a_301229]
-
expediție a avut loc în 75-73 i.en. spre estul Banatului, condusă de Scribonius Curio Caius , proconsulul Macedoniei, dar care nu a avut curajul de a traversa Dunărea, înspăimântat de pădurile întunecoase de pe malul celălalt. De-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat etnonimul “got” că sinonim pentru “get” a fost împăratul filosof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul al IV-lea, echivalentă a fost adoptată și de alți
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
dorința i-a rămas neîndeplinita, locul înhumării sale fiind necunoscut. Sultanul Murad al IV-lea i-a promis că îi dăruiește viața, dacă trece la islamism. „Miron-voda nu a voit să se lepede de credință creștină”, sfîrșind sub securea călâului. Cronicarul Miron Costin arată că părintele său, postelnicul Iancu Costin, care îl însoțise pe Miron-vodă la Istanbul, i-a „astrucat” [înhumat] oasele în noaptea de 2 iulie 1633, în cimitirul bisericii Patriarhiei din Constantinopol. Se presupune că mai tarziu osemintele voievodului
Miron Barnovschi () [Corola-website/Science/299300_a_300629]
-
lirica germană (H. Liebhardt, H. Kehrer, H. Mokka, G. Gros etc.), din lirica slovacă și cehă (P. Plavka, M. Kratochvilova etc.) etc. Argonaut (Rădăuți), Banater Schritung (Timișoara), Banatscoe novine (Timișoara), Banatul (Timișoara), Bucovina literară (Cernăuți), Cadran (București), Convorbiri literare (București), Cronicar (Cernăuți - Sibiu), Curentul (București), Deșteptarea (Cernăuți - Râmnicul Vâlcea), Die Wahreit (Timișoara), Drapelul (București), Drapelul roșu (Timișoara), Fiii Daciei (New York, U. S. A.), Gând românesc (Cluj), Glasul Bucovinei (Cernăuți), Iconar (Cernăuți), Înnoirea (Arad), Junimea literară (Cernăuți), Lumina (Beograd, Iugoslavia), Luptătorul bănățean (Timișoara
George Drumur () [Corola-website/Science/299329_a_300658]