6,730 matches
-
nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă. Jertfa este moartea benevolă. PÎnă a ajunge la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus În spațiul eroticii. Robirea cere Îndurare, Înțelegere, În fine, milă, milostivire, și mila, milostivirea nu vin. CÎnd patima Îl „Înghie”, poetul Înamorat cere numaidecît milostivire: „Să caut fără clipire Și să cei milostivire”... Catinca, strigă el În altă parte, „fii milostivă”, Însă Catinca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și În fața Îndrăgostitului se deschide cu adevărat perspectiva dispariției. Iată un poem (Două inimi ce se despart) ce stă ambiguu la frontiera dintre simulare și senzația reală de stingere. Conachi se grăbește să Îmbrățișeze o idee mare, răspîndită În poezia erotică a evului mediu: unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și liniște În transcendent. Nu-ți vine să crezi că ipocritul boier moldav Împinge libovul lui spre o asemenea metafizică: „Amar nouă, ce durere ne
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să aibă o prezență terorizantă: e cauza unui veritabil sentiment al catastrofei. Barthes l-a introdus printre figurile obișnuite ale crosului: o criză violentă În cursul căreia subiectul descoperă că se află Într-un impas total; de aici
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosăște CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște!” Barthes indică două tipuri de raționament erotic: 1) sentimentul rezonabil: „totul se aranjează dar nimic nu durează” și 2) sentimentul amoros: „nimic nu se aranjează și totuși aceasta durează”. Om, În alte privințe, cu scaun la cap, Conachi nu iese, cînd e vorba de pasiunea lui fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dă În cele din urmă un sens facil alegoric acestei expediții războinice. Nu este uitat, În acest protocol al execuției, gelatul: acela ce „face morți” și aruncă „În munci / pre amorezați”... Infinit mai subtile, mai perfide sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd seducția vine din cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca toate celelalte, spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-au nici un Înțeles dacă la capătul lor nu vedem ceea ce este esențial În această poezie jeluitoare: plăcerea, desfătarea, bucuria simțurilor bolnave de o boală dulce. SÎnt cîteva momente de jubilație erotică În interminabilul bocet. Aleg unul singur, spre a ilustra capacitatea lui Conachi de a elogia cu invariabilă energic ceasurile de desfătare după ce se dovedise inepuizabil În elogiul durerii. Este vorba de poemul Steaua ce strălucitoare unde Înfățișează clipa În care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
măsurate Se leapădă de-o rușine ce o țînea la opreală Și pășește spre ibovnic cu frică și cu sfială.” Răbdarea, pîrjolirea, lacrimile și celelalte semne de supliciu exprimă, În realitate, o imensă poftă de desfătare (cuvînt esențial În terminologia erotică a epocii): „Avînd numai bucurie Că pei În statornicie’’... Am analizat mai Înainte scamatoria acestei suferințe. Conachi dezvăluie el Însuși mecanismul imposturii Într-un poem care grupează toate temele: Ce durere, suflețăle. Durerea este Întoarsă cu frivoliate spre plăcere, pasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o ființă Îndrăgostită să riște, În aceste condiții, să perimeze propria-i pasiune? Situație, Într-adevăr, dificilă. Romanticii aspiră, totuși, să scrie o capodoperă bazîndu-se pe propria subiectivitate (pasiune), iar grecii (prin Socrate) tind să convertească, observă tot Barthes, mitul erotic Într-un mit estetic. Citatul dat de Barthes din Suferitele tînărului Werther („Am pierdut... forța sacră, vivifiantă, cu care cream În jurul meu universuri”)... nu-i, totuși, concludent, pentru că, afirmînd că nu mai poate crea În jurul lui o galaxie de lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndrăgostit implantează, În acest timp, În jurul lui universuri noi (acelea ale imaginației). E vorba, În fond, de figura, deja semnalată, a preterițiunii: discursul ce se scrie din neputința de a-l scrie... A exprima inexprimabilul este, În esență, pariul poetului erotic. Văcăreștii, Conachi folosesc În chip curent acest subterfugiu. Nu afirmă ei tot timpul că n-au cuvinte, n-au instrumente să Înregistreze ceea ce văd, ceea ce simt? Atoposul iubirii este pretextul unei Întregi literaturi... În citata Scrisoare către Zulnia, Conachi - „omul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă temă, mai importantă: aceea a peisajului (spațiului) erotic. Vom vedea de Îndată În ce chip. S-a spus că poezia Văcăreștilor, a lui Conachi este o poezie de iatac și faptul este, pînă la un punct, adevărat. Iatacul este centrul galaxiei Eros. Femeia stă ascunsă În gineceu și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui simulată (În plan sentimental) duce la crearea unui peisaj liric ce anunță reliefurile romantice de mai tîrziu. Nu este un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet al universului dinafară. Prin prefăcătoria lui erotică, În poezia română intră, În orice caz, cîteva elemente noi. CÎnd nu mai poate jura pe el Însuși, poetul Înamorat jură pe copaci, stînci, pe astre... Să le luăm pe rînd. Întîi iatacul. „Sfînt loc”, zice Conachi. Loc de odihnă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putut intîmpla cu literatura... Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o identitate. Ca orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu al bănuielii: reveria unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o identitate. Ca orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu al bănuielii: reveria unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
s-a săvîrșit. Îndrăgostitul e deja În exil și locul exilului este pustiul: „Am lăsat lumea și slava și-n pustii m-am Îngropat, Ca să scap măcar cu viață de durerea ce mi-ai dat.” Ca să scape cu viață... Scenariul erotic nu mai prevede, va să zică, una din clauze: moartea. Poetul s-a decis să trăiască. Să trăiască, dar cum? Motoarele retoricii amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric se profilează aici: un loc plin de jele, un spațiu-martor, În care pustiul, ceriul și stelele devin complicii și mesagerii unei mari pasiuni. Peisajul liric are o mai mare consistență atunci cînd poetul vorbește mai direct de angoasa lui erotică. În Scrisoare către Zulnia aflăm imaginea unui mare neastîmpăr și a unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele naturii, ele configurează un peisaj liric caracterizat prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine citea Încă pe Bertin și Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vorba cea drăgălașă, Iar verigile de aur pe care stau pusă ele SÎnt unite, ca s-arăte că tu le ai pe tustrele”. Poezia este scurtă și nota de senzualitate absentă. Conachi merge nu spre fetișizare, ci spre alegorie. Universul lui erotic (spațiul intim) este, Într-adevăr, sărac. Pasiunea depopulează, golește totul În jurul obiectului erotic. Nu este loc decît pentru o oglindă care să probeze (dar să și trădeze) frumusețea femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unite, ca s-arăte că tu le ai pe tustrele”. Poezia este scurtă și nota de senzualitate absentă. Conachi merge nu spre fetișizare, ci spre alegorie. Universul lui erotic (spațiul intim) este, Într-adevăr, sărac. Pasiunea depopulează, golește totul În jurul obiectului erotic. Nu este loc decît pentru o oglindă care să probeze (dar să și trădeze) frumusețea femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii. 16. Celălalt univers, dinafară, este În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Luna, soarele, cerul cu toate stelele sînt convocate pentru a participa la evenimentele pasiunii. „Ceriul se deschide” adesea În poeme, „Înfocații planiți” iau parte la muncile omului Îndrăgostit. Puterile cerești, Îngerii, planetele, stihiile toate și chiar „un comit” traversează galaxia erotică Conachi: „Ceriule Înalte, Înfocați planiți, Toți cu grozăvie mă Împotriviți...” Am semnalat deja participarea semnelor cerești la drama pasiunii erotice: fulgerul, tunetul... Fără să fie un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înfocații planiți” iau parte la muncile omului Îndrăgostit. Puterile cerești, Îngerii, planetele, stihiile toate și chiar „un comit” traversează galaxia erotică Conachi: „Ceriule Înalte, Înfocați planiți, Toți cu grozăvie mă Împotriviți...” Am semnalat deja participarea semnelor cerești la drama pasiunii erotice: fulgerul, tunetul... Fără să fie un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi. La 7 iulie 1846 Îi dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]