9,472 matches
-
gelozia, din simplu joc, riscă să crească, să devină morbidă, reală și să schimbe traiectoria subiectului investigat, să-l smulgă din starea de observator cinic, azvârlindu-l spre acte imprevizibile, iraționale; din acest moment, ca și la Proust, jurnalul devine ficțiune. Îmi Înconjoară umerii, Îmi sărută mâinile, e tandră, e lipicioasă; mă rețin cu greu să nu-i răspund la fel de participativ, dar, precaut, o Îndepărtez, o resping violent, o arunc la o parte. „Ți-a spus vreo femeie că ai mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
calitățile exterioare, dar tiranică asupra femeilor rafinate. Contranotă Am citit nota la roman de ieri. Oare așa or fi procedând romancierii? Tot ce am spus acolo mă reprezintă: „Madame Bovary c’est moi“ Înseamnă că nimic din ceea ce apare În ficțiune nu-i este străin autorului. Nu cred că voi scrie acel roman, din moment ce-l trăiesc. Nu se poate Închide un ochi de miorlăituri. Pisicimea e În călduri. Nu știu de ce amorul pisicilor mi se pare o sfidare la adresa oamenilor; există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se topesc moale pe genele ei; scoate limba cu cochetărie și gustă din albul zăpezii. O simțeam Întreagă În acel sentiment de plenitudine și trăiam și eu parcă mai intens, măsurând adică propria-mi trăire printr-o imagine Împrumutată din ficțiune. De aceea, iarna, când priveam prin geam cum Leul (câinele nostru) se juca să prindă fulgii de zăpadă cu ghearele, mi se părea că el devenise un om, că simțea ca și mine feeria zăpezii, iar eu mă aflam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai sigur, mai actual, mai ales În Ioana. Dar ei literaturizează Încă, se uită În rama romanului și fac retușuri inutile, falsifică acolo unde nu iese după canon; mi se pare mai important să nu te lași răpit de retorica ficțiunii; deodată, vei observa că totul se estompează, devine o laxă pânză În care Încap toate experiențele posibile; nu trebuie să faci ficțiune decât atunci când nu mai este nici o ieșire: lectura ca actio este și ea mai greu de realizat decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acolo unde nu iese după canon; mi se pare mai important să nu te lași răpit de retorica ficțiunii; deodată, vei observa că totul se estompează, devine o laxă pânză În care Încap toate experiențele posibile; nu trebuie să faci ficțiune decât atunci când nu mai este nici o ieșire: lectura ca actio este și ea mai greu de realizat decât, de exemplu, ocolul pământului: să-l citești pe Hegel este mai dificil decât a cuceri Troia. (luni) De câte ori are loc câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
durat această educație sentimentală, dar știu că eram complet edificat, când am ieșit din liceu; aici și acum, din această cameră, mă strădui să refac acele senzații trăite de mine numai atunci: doar ele au importanță; sunt Îndrăgostit de o ficțiune a mea, creată de imaginația adolescentului Însetat de puritate, mă interesează modul de a fi al meu din adolescență, aș vrea să-l prelungesc și acum; este unicul În care mă recunosc cu adevărat: chiar dacă o descriu, ea nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
post-mortem. Dacă așa stau lucrurile, este de Înțeles de ce Marin Mincu Își publică această parte din jurnalul său sub măștile prestigioase și Înșelătoare ale unei construcții de tip romanesc. De neînțeles este Însă altceva: de ce, ascunzăndu-se Într-o casă a ficțiunii, criticul lasă apoi toate ușile și ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit „madame Bovary c’est moi“. Dacă Madame Bovary era totuși un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit „madame Bovary c’est moi“. Dacă Madame Bovary era totuși un roman fictiv, Intermezzo refuză orice retorică a ficțiunii (consemnându-se, teoretic, din interior, refuzul) și te trage de mânecă spre a nu greși cumva: eu sunt un roman non-fictiv. Singurul său element de retorică romanescă este un pseudonarator care, batjocorit În stilul „desantiștilor“ din 1983, este construit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fie singura prezență literară (și umană) a acestui „roman“ - ca protagonist ce este o non-ficțiune a jurnalulul său. Nu ne dăm seama de ce nu a evitat Marin Mincu acest regretabil paradox. Îi era mai simplu să-și asume sinceritatea ca ficțiune fictivă, decât să-și propună non-ficțiunea reală ca non-ficțiune artificială. Mai ales că există numeroase pasaje În jurnalul său În care se face observații de elementar bun simț narativ că orice Încercare de captare a autenticității existenței conduce spre instaurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
non-ficțiunea reală ca non-ficțiune artificială. Mai ales că există numeroase pasaje În jurnalul său În care se face observații de elementar bun simț narativ că orice Încercare de captare a autenticității existenței conduce spre instaurarea unei retorici și a unei ficțiuni. Iată-ne, așadar, În fața unui roman non-fictiv pe care nu mai știm cum să-l citim. Dacă-l citim În legea romanescului, trebuie să observăm ratarea jumătății sale feminine. Dacă-l citim În fărădelegea non-fictivului, trebuie să regretăm artificiile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Un plan important al romanului e cel autoreferențial. Jurnalul lui M. conține multe pasaje despre ideea de jurnal și de roman, ivite de-a lungul divagațiilor personajului despre literatură, dar valabile (și) pentru Intermezzo. Asupra vieții și textului, realității și ficțiunii, M. nu Încetează să mediteze. Ironizează Însemnele În care a Înghețat viața cutărei familii presupus nobile („papirusuri, blazoane, sceptre, coroane, diplome, inscripții, medalii, fibule, firmane, devize, decrete, tiare, turbane, steme, sigilii, signature pe tot felul de documente, În toate limbile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de afirmații era „Simt că ești adesea extrovertită, dar se întâmplă să ai și momente de timiditate”. Afirmația poate fi desigur interpretată ca semnul unei mari intimități, dar de fapt se aplică aproape oricărui om de pe planetă. Nici personajul de ficțiune John, nici Cheryl, nu aveau copii, dar amândoi aveau pisici, pasiune pentru tenis și părinți divorțați. Iată câte coincidențe! O potrivire cu adevărat de poveste... E aproape timpul, gândi el. Deși nu e nicio grabă. Chiar dacă poliția ar fi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fi putut să iasă mai bine. Expresia de pe chipul tău a fost extraordinară. A contribuit mult la credibilitatea întregului număr. - Și Balzac? întrebă Sachs. Nu îl cunoștea pe Weir? Chiar nu a fost implicat? Rhyme clătină din cap înspre Kara. - Ficțiune în stare pură. Am scris noi scenariul, amândoi. Sachs o privi pe tânără. - Prima dată te lași înjunghiată mortal când am eu grijă de tine. Apoi devii suspectă de crimă, spuse polițista oftând exasperată. Asta ar putea fi o prietenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu fusese În stare să descopere aparatul de radio, care era inactiv perioade Îndelungate. Apoi, Basie Îi furniza buletine de știri proprii care descriau un război paralel. Jim se prefăcea Întotdeauna impresionat, deși rareori putea deosebi un zvon de o ficțiune. Era un mod ingenios de a-i ține Împreună. Apoi, mai era interesul lui Basie față de vocabularul tot mai bogat al lui Jim. — Ți-ai făcut lecțiile azi, Jim? Ai Învățat toate cuvintele? — Le-am Învățat, Basie. O grămadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
face un romancier, adică un om. Și dacă eu nu mi-l dau mie pe cititor, nici el nu mi se va da mie“, scrie Unamuno într-o scrisoare din Hendaye, din 27 iunie 1927). „Orice roman, orice operă de ficțiune, orice poem - spune Unamuno -, când e viu, este autobiografic. Orice ființă fictivă, orice personaj poetic creat de un autor face parte din autorul însuși.“ E deci, pe lângă o autobiografie romanescă, o căutare în profunzime, pentru care terminologia literară curentă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Da, căci vei începe să crezi că le conduci tu, cu mâna ta, și lesne vei sfârși prin a te convinge că te conduc ele pe tine. Se-ntâmplă foarte des ca un autor să sfârșească prin a fi jucăria ficțiunilor sale... — Poate, dar de fapt în romanul ăsta am de gând să pun tot ce-mi trece prin minte, indiferent ce-ar fi. — Dar până la urmă nu va mai fi roman. — Nu, va fi..., va fi... riman. — Și ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Víctor și Augusto se despărțiră, cel din urmă își spunea: „Și viața mea e oare și ea roman, riman sau ce-o fi? Oare tot ce mi se-ntâmplă mie și li se întâmplă celor din jurul meu e realitate sau ficțiune? Nu-i oare totul un vis al lui Dumnezeu sau al cui o fi, care se va destrăma de îndată ce El se va trezi, și tocmai de-aceea îi adresăm rugăciuni și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Să nu glumesc, da? Ei bine, o să glumesc. Pentru asemenea ocazii a fost inventată gluma. — Ești caustic. — Așa și trebuie să fii, caustic. Și să produci confuzie. Să produci confuzie în toate privințele, în tot. Să confunzi somnul și veghea, ficțiunea și realitatea, adevărul și minciuna; să confunzi totul într-o singură ceață. Gluma care nu e caustică și derutantă nu e bună de nimic. Copilul râde la tragedie; bătrânul plânge la comedie. Ai vrut să o faci broască, te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic pe care un geniu ascuns l-a inventat ca să se distreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau capriciului dumneavoastră. Până și așa-zisele ființe fictive își au logica lor internă... — Da, știu cântecul ăsta. — Într-adevăr: un romancier, un dramaturg nu pot face tot ce li năzare cu un personaj creat de ei; o ființă de ficțiune romanescă nu poate face, în virtutea bunei legități a artei, ceea ce niciun cititor nu s-ar aștepta să o vadă făcând... — O ființă romanescă poate... — Și-atunci? — Dar o ființă rimanescă... — Să lăsăm bufoneriile astea care mă ofensează și mă rănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fiu eu însumi, să ies din ceață, să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc, să mă aud, să mă ating, să mă simt, să sufăr de durere, să fiu eu. Vasăzică nu vreți? Vasăzică trebuie să mor ca o ființă de ficțiune? Ei bine, domnule creator al meu, don Miguel, și dumneavoastră veți muri, și dumneavoastră, și vă veți întoarce în nimicul din care ați ieșit... Dumnezeu va înceta să vă mai viseze! Veți muri, da, veți muri, chiar dacă nu veți vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum să-i îndeplinesc dorințele. Îmi aminteam de spusa lui Schopenhauer cum că cel ce face ca doi îndrăgostiți să se dăruiască unul altuia este un om posibil, un om viitor. Cel care produce dragostea e geniul speciei, după cum geniul ficțiunii e cel care ne împinge să scriem. Don Quijote a fost cel care a pus în mișcare pana lui Cervantes. Și sărmanul meu homuncul, Augusto Pérez al meu - așa l-am creștinat sau botezat - a fost cel care a-nceput să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al artei este de a te face să te îndoiești de existența ta. Și cred că avea dreptate. Și că omul care nu s-a îndoit niciodată de propria-i existență substanțială, de faptul că nu-i altceva decât o ficțiune, o umbră, un vis, sau visul unei umbre, cum zicea Pindar, nu este eliberat. Și sărmanul Augusto Pérez avea poate dreptate să exclame, când i-am comunicat decizia mea de a-l obliga să moară, că toți cei ce i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
viață, atunci se sinucide. I se întâmplă ce i s-a întâmplat broaștei din fabulă care-a vrut să devină bou și a plesnit. Așa trebuie să plesnească și ei. Nu de mult a fost adusă pe-aici, în lumea ficțiunilor de dincolo de mormânt, o carte a lui Papini, intitulată Maschilità. Știi doar că eu, ca fiu al tău fantastic sau imaginativ, îi îndrăgesc mult pe toți paradoxiștii, adică pe cultivatorii simțului propriu. Iar Papini mă atrage și mă distrează. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
una din cele trei nuvele, mi se pare mai adevărat decât protagonistul romanului meu Pace în război. Deși, la drept vorbind, el nu are un protagonist sau îl are în întreg poporul. Toți eroii operelor pe care le numim de ficțiune, toți oamenii arhetipali și creatori - nimeni nu creează mai mult decât un erou fictiv - nu trăiesc prin ceea ce se numește realism. Pe Don Juan Tenorio ar fi totuna dacă l-am îmbrăca în altă vestimentație și l-am plasa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]