KorAP: Find »[drukola/base=filozofic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...251 252 253 254 >

6,349 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Înainte (86 Î.Hr.)1. La Metapont, Cicero vizitează mormântul și locuința lui Pitagora (Cicero, De finibus, 5, 2, 4). O religiozitate specifică, ce nu rareori este formulată cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine forma „Întregii vieți” (tota vita), iar Înțeleptul devine aproape o figură sacră: omul desăvârșit (Cancik și Cancik-Lindemaier, 1991). Filozoful

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
motive „machiavelice”: dacă nu rațiunea, atunci religia este cea care trebuie să Îl determine pe om să Își Îndeplinească datoria 2. Frica de un judecător puternic trebuie să Îi pedepsească pe cei neștiutori: așa se legitimează din punct de vedere filozofic interpretarea fulgerelor și cercetarea organelor (Seneca, Naturales quaestiones, 2, 42, 3). Alte mărturii lasă, dimpotrivă, să se Înțeleagă faptul că raportul dintre religie și morală s-a realizat numai pe puncte individuale și a rămas mai degrabă particular și secundar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aici cu restrângerea de rigoare, dovedesc cât de necesară și promițătoare este această cercetare. b) M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) 1. Genul a) Autorii romani care tratează despre filozofie și teologie În limba latină se disting pe baza liniei filozofice particulare („școală”) căreia Îi aparțin și a semnificației pe care a căpătat-o religia pentru opera și persoana lor. În opera lui Apuleius din Madaura (Africa de Nord, a doua jumătate a secolului al II-lea d.Hr.), filozofia platonismului mediu intră

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În politică, cu toate că a fost consul sub Nero (55/56), nu a Îndeplinit nici unul dintre marile oficii sacerdotale ale cetății Roma. El reprezintă cu o autonomie absolută o linie „neostoică”. Critica pe care o aduce religiei este radicală, religiozitatea lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
caz, ca suport și motivație culturală a Însăși realităților istorice. Tendința cosmopolită ce caracterizează civilizația elenistică și Îi determină, fără nici o soluție de continuitate, dezvoltările În scenariul Încă și mai vast al Imperiului Romei, Își găsește expresia În marile curente filozofice ale timpului, Înainte de toate În stoicism care, prin Însuși fondatorul său, Zenon din Cition (336/335-264/262 Î.Hr.), și prin reprezentanții săi majori, cum sunt Cleante din Assos (mort În 233 sau 231 Î.Hr.) și Chrysippos din Soloi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În dar tânărului „multe cărți socratice” (Diogenes Laertios, Vitae, VII, 31), trezind În el acea dragoste pentru filozofie care, peste câțiva ani, Îl va Împinge să se stabilească la Atena (312/311 Î.Hr.). Aici, confruntându-se cu marile tradiții filozofice ale trecutului și ale prezentului, platonică, aristotelică, epicureică - să le amintim doar pe cele principale -, formulează acea doctrină care va reprezenta una dintre axele de susținere ale culturii și spiritualității lumii antice. În ea, noțiunea fundamentală de Logos, ca principiu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al IV-lea Î.Hr., va rămâne - chiar și cu transformările, unele importante, ale condițiilor istorice - neschimbată În substanță pe tot parcursul perioadei elenistice și imperiale romane, până la prăbușirea definitivă a civilizației „păgâne”. Ne referim la primatul pe care tradiția filozofică greacă și În special centrul ei propulsor, Atenaxe "Atena", Îl dețin pe tot parcursul istoriei antice, chiar și În Împletirea profundă cu alte experiențe culturale. Un primat analog asumă, În același timp, și tradiția religioasă a grecilor În vasta panoramă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
credințe și culte ce definesc Întreaga panoramă religioasă a timpului. El distinge hellenes de barbaroi și, simțindu-se parte a acestora din urmă, le reproșează celor dintâi acel orgoliu care Îi Împingea să se Înfățișeze ca autorii principalelor cuceriri culturale, filozofice și, totodată, religioase ale istoriei umane, deși Împrumutaseră abundent din patrimoniul cultural al „barbarilor”. 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii etnico‑naționale și cosmopolite \: o tipologie istorico‑religioasă" Dimensiunea specific religioasă a celor două linii conducătoare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Înalte ale divinului și omenire, uneori personaj divin, alteori Înțelept din neamul omenesc care instruiește un cerc devotat de discipoli. În orice caz, Învățătura lui se Înfățișează ca expresie a anticei Înțelepciuni egiptene, chiar dacă, mai ales În ermetismul de inspirație filozofică și religioasă, profunde și adesea proeminente sunt elementele greco-elenistice, Împrumutate mai ales din tradiția platonică și cu ample contribuții ale stoicismului. Dacă pentru epoca faraonică nu există mărturia sigură a unor opere atribuite lui Thotxe "Thot", În perioada ptolemeică Începe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
formularea unui mesaj religios. Într-adevăr, tensiunea pentru atingerea unei cunoașteri de tip mistic, la care nu se poate ajunge prin mijloacele raționale, ci numai prin har și revelație divină, apare ca fiind centrul propulsor al literaturii ermetice de inspirație „filozofică”, cu siguranță mult mai bogată și variată decât reiese din operele rămase, dintre care unele au ajuns la noi În culegerea celor șaptesprezece tratate din Corpus Hermeticum (CH) și alte „extrase” În Florilegiul lui Stobaios, la care se adaugă Asclepius

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
divin”, ce are această calitate prin ascendența genealogică și totodată prin Încărcătura taumaturgică și carismatică, fără să fie lipsit de interese speculative și etice, după modelul pitagoreic; finalități practice și, În același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În disputele filozofice despre validitatea sau invaliditatea divinației În raport cu marile teme ale fatalismului și libertății; În sfârșit, dar nu cea din urmă În ordinea importanței, componenta cultuală misterică, În interiorul căreia religiozitatea individului, prin evocarea simpatetică a Întâmplărilor divine, caută și dobândește acel contact

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la Întâmplările uimitoare ale formării sale culturale și religioase -, amândouă desăvârșite Într-o lungă ședere În sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios" de la Aigai care, ca și Asclepeionul din Pergam, apare ca un cenaclu de Învățați și ca un loc al discuțiilor filozofice (II, 7) - sau la nenumăratele călătorii În ținuturi exotice cu intervenții taumaturgice de diferite feluri. Totuși, pentru definirea ethos-ului lui Apollonius, Filostrat consideră esențială opera lui reformatoare la nivel de credințe și practici de cult prin afirmarea primatului religiozității

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
locale și elemente grecești, care s-a realizat În creuzetul civilizației elenistice. Pe urmele medioplatonicienilor, care Îi precedaseră deja În asimilarea unor elemente proprii altor școli de gândire, mai ales din pitagoreism, neoplatonicienii utilizează În diferite măsuri achizițiile diverselor școli filozofice grecești, ale aristotelismului În mod special, dar și ale stoicismului. Din acest fapt rezultă o densitate și o convergență de elemente care nu se concretizează, de altfel, Într-un amestec sincretic de aporturi disparate, ci Într-o sinteză fecundă, dominată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o continuitate a temelor și a intereselor există, să subliniem diferențele și câteodată adevăratele contrapoziții care se conturează Între ele. a) Plotin Sosit la Roma În 244 d.Hr., după ce și-a maturizat la Alexandria, pe lângă Ammonius Saccas, propria fizionomie filozofică, Plotin elaborează În interiorul unui cerc de discipoli, Într-o fructuoasă confruntare de idei cu exponenții platonismului din generația precedentă, un sistem propriu și original de gândire, Înrădăcinat, din punct de vedere programatic, pe terenul platonic. Din acesta ne interesează să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
momentul religios sub profilul speculației teologice și al practicii rituale, de autentică emblemă teurgică. Corectă apare Într-adevăr caracterizarea făcută de un interpret autoritar (Dodds, 1959, pp. 335-369) ca „prim scolastic”, adică primul gânditor care a Înțeles să structureze căutarea filozofică pe baza unor principii și instanțe religioase, Încercând să le dea un fundament sub aspect rațional. Obiectivul său pare revitalizarea păgânismului Înțeles ca un creuzet comun al unor tradiții grecești și orientale, Înzestrându-l cu o solidă bază teoretică inspirată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1) și șapte capitole din Yasna, care compun Yasna Haptanh³iti, „Yasna cu șapte capitole”, text În proză, atribuit recent tot lui Zoroastruxe "Zoroastru" (Narten, 1986), deși conținutul său Înregistrează unele diferențe de fond față de G³th³. G³th³ nu alcătuiesc un tratat filozofic sau teologic, În care să fie expusă În mod organic o doctrină sistematică, cum ar fi dualismul sau soarta sufletului după moarte. În acestea se reflectă mai ales tradiția antică a poeziei mantice, având pe alocuri trăsături oarecum ezoterice, datorate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o școala ritualistă, În tradiția poeziei sacre, care Își avea rădăcinile În Îndepărtata moștenire culturală indo-iraniană, Zoroastruxe "Zoroastru" este autorul uneia dintre cele mai mari revoluții religioase din istorie, fondator conștient și pasionat al unei credințe dualiste bazate pe elaborarea filozofică a problemei răului. Învățătura sa, transmisă esențialmente În G³th³, este un monument al demnității umane. Omul este pus În centrul conflictului dintre polii opuși ai unui dualism metafizic și etic: el poate contribui la victoria Binelui asupra Răului doar prin intermediul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ritualism indo-iranian comun și, În același timp, la subevaluarea elementelor cu o tentă inovatoare puternică și marcată În ceea ce privește conținutul Învățăturii metafizice și etice al căror purtătoare sunt. Se remarcă În primul rând, ca o trăsătură originală, natura speculativă și aproape filozofică a scrierilor G³th³. Gândirea lui Zoroastruxe "Zoroastru" reelaborează concepte și noțiuni fundamentale din tradiția indo-iraniană, dându-le noi semnificații vădit abstracte. De altfel, multe dintre elementele de bază ale limbajului gathic au, În mod firesc, o preistorie indo-iraniană, atestată cel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
comparația indo-iraniană, ci, din contră, este pusă de această Într-o lumină nouă, cu condiția să nu se ia În considerație doar analogiile gathico-vedice (poate Într-o perspectivă care să nu fie exclusiv lingvistică), ci și evoluția gândirii religioase și filozofice În India antică. Caracterul antiritualist (cu sensul clarificat mai sus) și natura puternic speculativă a G³th³ permit construirea unei analogii clarificatoare, nu atât pentru conținuturi, cât mai ales pentru dezvoltări, cu evoluția gândirii religioase indiene, Între Vede și Upanishade, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
despre cele două existențe (cf., mai sus, subcapitolul 2.5), dar nu este la fel de valabilă și pentru Bine. Lipsa simetriei Între cele două puteri, În ceea ce privește existența materială și, mai ales, victoria finală a Binelui, dobândește În acest fel o motivație filozofică: existența spirituală bună, spre deosebire de cea rea, este la originea existenței materiale, pentru că, așa cum se spune În Yasna 30,4, una este la originea vieții (gaya), pe când cealaltă este la originea non-vieții (ajy³iti: Kellens-Pirart, 1988, p. 111; Humbach, 1991, p. 124

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi atât divine, cât și umane. Din acestea apare deci o doctrină originală de o natură care s-ar putea defini ca teo-antropologică, prezentă deja În G³th³, cel puțin Într-o formă inițială. Dar tocmai din cauza caracterului său speculativ și filozofic este greu de crezut că o asemenea doctrină nu ar fi fost rodul unei minți luminate a unui „gânditor original”, așa cum pe drept cuvânt l-a definit W.B. Henning (1951, p. 46) pe Zoroastruxe "Zoroastru"; ceea ce Înseamnă că această

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultural și noțiuni derivate din doctrine străine, indiene, grecești, babiloniene, din moment ce clerul zoroastrian, sub impulsul dat de unii suverani cu o sensibilitate aparte pentru diferitele forme de cunoaștere ale epocii, s-a străduit mereu să consolideze propria cultură științifică și filozofică, armonizând cu tradiția religioasă noile cunoștințe legate de cele mai variate domenii ale cunoașterii, de la cosmogonie la escatologie, astronomie, logică, fizică, istorie naturală, drept, medicină etc. S-a vorbit deja despre rolul important pe care tradiția Îl atribuie unor preoți

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de o anumită evoluție istorică (cf. infra, subcapitolul 3.3) - Își au originea Într-o tradiție doctrinară complexă și, pe ansamblu, coerentă și sunt, așadar, componente semnificative ale unei viziuni destul de bogate și elaborate asupra lumii, fondată pe un mesaj filozofic și etic profund și elevat. În ciuda antiritualismului originar al lui Zoroastruxe "Zoroastru", al cărui sens a fost ilustrat mai sus, zoroastrismul devine repede o religie cu un ritualism puternic, care a reabilitat ofranda haomei, și jertfa animală, păstrând mai departe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unor mari state sedentare ca Asiria și Babilon (Gnoli, 1974). Întâlnirea cu civilizațiile din Orientul Apropiat și, În special, cu Babilonul a fost o etapă hotărâtoare În evoluția culturii și religiei Iranului antic, care, la rândul său, a influențat gândirea filozofică și religioasă a grecilor (cf. West, 1971) și a evreilor (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastruxe "Zoroastru"”, subcapitolul 2.8). Influența babiloniană asupra Iranului s-a manifestat puternic În artă, scriere, În concepțiile politice, religie și știință (Gnoli 1989c

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
speculațiile asupra Timpului-Destinxe "Destin"), a concepțiilor escatologice și a aspirațiilor soteriologice, În deplină concordanță cu spiritul vremii. Zoroastrismul, ca și iudaismul de după exil, nu s-a pierdut datorită exigențelor sale spirituale și etice care au alimentat noul climat religios și filozofic al Orientului antic. Parții au fost zoroastrieni Încă de când, renunțând la rolul de cuceritori ai regiunii nord-orientale a lumii iraniene - Parția -, de la care au Împrumutat și numele, limba și cultura (Henning, 1958, p. 93), predecesorii lor, parnii, au adus dinastia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]