7,174 matches
-
zile de când se știe. Își pune ochelarii și Începe să citească În agendă. Așa se face și la Ungaria, zice el. Nici să te piși nu se mai poate, zice el, fără agendă. Și zice: Gusztika fjam, nu am nici o gaure. Hát, cum kutya fasza, n-ai nici o gaure, Húnór bácsi? Și io ce mănânc la Crăciun? Și nu mai am nici dolari să plătesc chiria la coteț! Cheamă alt măcelar, a zis Húsvágó. Mai bine otrăvesc porcul, am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începe să citească În agendă. Așa se face și la Ungaria, zice el. Nici să te piși nu se mai poate, zice el, fără agendă. Și zice: Gusztika fjam, nu am nici o gaure. Hát, cum kutya fasza, n-ai nici o gaure, Húnór bácsi? Și io ce mănânc la Crăciun? Și nu mai am nici dolari să plătesc chiria la coteț! Cheamă alt măcelar, a zis Húsvágó. Mai bine otrăvesc porcul, am zis eu. Atunci, Húnór bácsi a zis: Tăiem la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
este În chip esențial, aproape metafizic, obsedată de adevăruri generale, de clasificări care se opresc la specii, de legi funcționale a căror valoare este cântărită după universalitatea lor; de statistici, În care Bach, sau Leonardo, e doar o cotă-parte, o gaură perforată din cartela unei mașini de calculat. Savantul trebuie chiar să se generalizeze pe el Însuși, să elimine orice sentiment personal pe parcursul experimentului și al observației, precum și din enunțarea rezultatelor. El poate studia indivizi, dar numai pentru a contribui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Contabilul lui tati a sunat și i-a spus: „Emmett, ești milionar!“ Tati tocmai își curăța pistoalele, iar Balto a intrat cu ziarul. Tati a vrut să marcheze momentul, așa că l-a împușcat. Dacă te uiți cu atenție, o să vezi gaura glonțului în piept. Ține-te bine, dragule. Iată-mi familia. Rămas cu gura căscată, am lăsat-o pe Madeleine să mă introducă într-o cameră de zi micuță. Pe pereți atârnau fotografii înrămate, iar podeaua era ocupată de fotolii asortate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că ticălosul nu-i acasă. Douăzeci de țârâituri rămaseră fără răspuns. M-am îndreptat agale spre clădire, am găsit la parter o ușă pe a cărei fantă pentru scrisori scria „Vogel“, m-am aplecat și am învârtit o agrafă în gaura cheii, apoi am intrat. Odată ajuns înăuntru, mi-am ținut răsuflarea, așteptându-mă cumva să mă trezesc cu un câine de luptă care să-mi sară la beregată. M-am uitat la cadranul fosforescent al ceasului de la mână, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și nimic altceva, după care am descoperit un ten rozaliu, ars de soare, și niște sprâncene blonde, pline de cicatrice cusute, care mi-au părut familiare. Apoi Lee îmi zâmbi ca Dalia, cu viermi colcăindu-i în gură și-n găurile unde odinioară fuseseră ochii. Am scăpat cazmaua și am luat-o la fugă. Dolphine strigă în urma mea: — Banii! Am rupt-o la fugă spre crucea în flăcări, gândindu-mă că eu i-am lăsat cicatricele alea, eu, i-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nevoia mea de răsfăț, încât am avut nevoie de un șoc electric ca să mă trezesc la realitate. O dală din pardoseala din hol se slăbise și am scos-o, cu gând s-o lipesc la loc. M-am uitat în gaură și am găsit un sul de bani: două mii de dolari în bancnote de o sută, legate cu un elastic. N-am fost nici bucuros, nici șocat. Gândurile mi s-au învălmășit și am scos la iveală întrebări pe care dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am ales cu un premiu de consolare: o oglindă cu rama aurită. Tati și fetița lui stăteau în pat, îngrămădiți unul într-altul. Am ochit un Rembrandt sau un Tizian sau ce mama dracu’ o fi fost. Glonțul făcu o gaură de toată frumusețea, smulgând cu el și o bucată din perete. Rama căzu exact pe umărul lui Emmett. Simțeam cum fierbințeala armei îmi arde mâna, dar am continuat s-o țin strâns. Mai aveam pe țeavă un singur glonț cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu atenție dosarul, deși știam că e un caz închis. Martha Sprague și Lee, ambii în varianta lor din copilărie, îmi bântuiau visele. Câteodată li se alătura clovnul cu gura tăiată al lui Jane Chambers, care îmi azvârlea reproșuri prin găurile căscate în obraz. Cumpăram în fiecare zi toate cele patru ziare din L.A. și citeam fiecare rubrică. Tevatura cu semnul „Hollywood“ trecuse și nu se făcuse nici o referire la Emmett Sprague, la ancheta Marelui Juriu în cazul clădirilor făcute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mă gândesc cu tandrețe la el. Dar atunci vorbea în mine numai înverșunarea. Tocmai găsisem într-o revistă și prinsesem pe perete, deasupra patului, alte două fotografii. Una înfățișa un pământ roșcat, cu fire de iarbă rară, uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei, dacă scăpa cu viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fustele uneia din multele sale mame adoptive. Celelalte râdeau atunci de se prăpădeau: „Vai, ce drăgălaș e!”. Apoi Dominic trecuse la fapte și mai îndrăznețe. Se furișa pe urma prostituatelor care își conduceau clienții în camere și se uita prin gaura cheii. Când a fost prins, s-a trezit mutat la poartă. Din ziua aceea, singura profesie pe care a practicat-o a fost aceea de portar. Mulți ani păzise cu statura lui impozantă ușa unui bar de noapte. Dansatoarele bete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că erau o glumă proastă a cuiva dintre ei. Zicea că nu pricepe cum poate sta cineva închis într-o sală cu oglinzi, ca o cloșcă în cuibarul ei, clocindu-și într-un deșert gândurile și urmărind de-acolo prin gaura cheii ce făceau ceilalți, „De ce nu iese dacă are curaj? Să-l zărim la față. Spuneți că e atins de boala deșertului? Dar ce boală e asta? Nici un doctor n-a reușit să-mi arate un rând scris despre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țeava de ceafă. Îmi venea să strig acum: „Mulțumesc, Dinule, că mă ajuți să mă scutur de ultimele sentimente. Complet fără inimă, voi fi de temut”. Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți suntem cu degetul pe trăgaci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sau nu? M-am ridicat de pe scaun și apropiindu-mă de unul din pereți mă întrebam dacă nu cumva ne trăim mereu doar trecutul, însă după câțiva pași m-am oprit. Poate că Arhivarul ieșise pentru a mă pândi prin gaura cheii; poate că stătea afară și mă observa. M-am așezat la loc pe scaun și m-am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamând: „Ah, Doamne!” Era bine dispus. Răsturnându-se în fotoliu, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era atât de subțire, încît se putu strecura), apoi se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în limba lui stranie, ușa se deschise într-o clipă și din pragul ei țâșni în jos o scăriță. Sclavul se uită în jur, dar afară nu era nimeni. Peretele și ușa erau groase de vreo trei palme, și nici o gaură în turn, decât ferestrele alungite părând și ele groase. Cum putuseră auzi cei dinăuntru glasul celuilalt? Străinul rămase lângă ușă și așteptă, dar văzîndu-l pe Auta că stă neclintit, intră el întîi și ferindu-se din prag, așteptă iar. Sclavul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
chinui, Ntombi, aduc eu foc numaidecît! îi spuse și alergă vioaie spre turnul argintiu, de unde se întoarse în câteva clipe fără torță și fără opaiț. Văzînd-o, Ntombi începu iar să frece bețele. Dar Nefert întinse o cutiuță neagră cu o gaură într-un capăt spre rug, apăsă cu degetul un sâmbure roșu, și ceilalți văzură cum o dungă de foc străpunse rugul și îl aprinse într-o singură clipă. - I-am chemat pe toți, dar nu vor să mănânce carne. Lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și care, când era accelerate, limuzinele, numai atâta se deslușea de la fierătania lor, alunecând pe bulevardele de macadam: fâș, fâș... Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și zăpăciți capetele dintre găurile prin care se zgâia, crăciți, la oraș, noapte de noapte. Ba câte unii, mai cotoioși, începuse de-și vâra înăuntru și labele păroase, de-și procura, ba cîte-o cameristă nemțească, c-o carne de îl umilea pe șorici, ba cîte-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să coboare pe cearceafuri, burlane, perdele, frânghii de nuiele, s-a dezmeticit și inițiativa din activiștii și securiștii din comuna asta, de-au înconjurat cu plutoanele de caralii toată zona. Iar când i-a explicat și lui Partid, că, prin gaura aia, toată România o s-o șteargă în străinătate, a trimis activiștii sarcină, la aceiași caralii, să dinamiteze tot județul... Noroc că, prin dinamita aia, cu puțin timp înainte, artificierii primise și ei sarcină de amestecase și niște îngrășămînt chimic (cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Capete de bulevarde imense, placate în dale pătrate, mozaicate, semi-translucide și pe luciul cărora tărăboanța patinând, pentru o clipă, îi viră lui Genel culoarea naturală, oacheș-gălburie, a bucii obrazului, într-una precum a colii de hârtie. Bâjbâiră, o vreme, peste găurile de șobolani ale picamerelor, pe sub benele suprasaturate cu beton ale macaralelor, picurând în jurul lor cu insistența unei ninsori de fulgi metalici și monstroși. Și dibuiră, într-o râpă peste care artificierii erau pregătiți să reverse curmăturile unui deal, plaja miraculoasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nu. Și o s-ajung în curând invizibilă... În fine, pentru ca întreaga scenă să atingă perfecțiunea, din geanta musafirei mele scoate capul un ursuleț de pluș care spune: "De fapt, dezbrăcând o femeie, nu faci decât să-i mărești foarte mult gaura de la ciorap..." Gata. 201 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI în două, trei posturi favorabile, anatomia crocantă, mi-a răvășit manuscrisele și-a strigat: - Salut! Tu ești tipul care face murdărie pe-aici? Ce să zic? Eu eram. Deja nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ghereta ei cu lampă de gaz și trântea zăvorul greu și șerpuitor după ei. În încăperea de sus, de la etajul patru, a Cenaclului, zăboveau, după fiecare ședință mai importantă, șase, opt, chiar zece 319 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Găuri, cu o sulă, cele patru noi sfârcuri. Și, de data aceasta, le ghidă cu degetul să alunece pe șiretul de piele, una după alta, fără să mai interpună vreun nod între ele. Tratîndu-le ca și cum toate împreună ar fi constituit un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în lungul străzii, după prichindeii claselor I-IV - hoarde pârjolitoare și insolente, care, pe la ceasul acesta, îl vizitau întorcîndu-se de la școală. Gâgâlicii îl năpădeau ca furnicile, i se cățărau pe noptieră, îi trăgeau prin fund apreturile și hârtiile, numai în găurile urechilor nu i se vârau. - Nene Sinistrate, dar ce ești tu?... Vreun sonat?! Ți-au deranjat microbii biblioteca? De ce te-ai mutat cu patul afară? - Las-o! E-o balama a noptierii plesnită din fabrică... Păi, știți voi ce stă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]