KorAP: Find »[drukola/base=neamț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...251 252 253 ...256 >

6,387 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

prima mențiune oficială a fost făcută de Dean Acheson la o Întâlnire a miniștrilor de Externe din septembrie 1950), deși la Început chiar și președintele Truman era reticent. Pe de o parte, nimeni nu voia să pună arme În mâinile nemților la cinci ani după eliberarea Europei; pe de altă parte - și prin analogie cu dificultățile economice ale Bi-zonei cu numai trei ani În urmă -, era oarecum paradoxal să cheltuiești miliarde de dolari pentru a-i proteja pe vest-germani de un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru a-i proteja pe vest-germani de un atac rus fără ca ei să contribuie cu nimic. Iar dacă Germania avea să devină, cum anticipaseră unii, un fel de zonă-tampon și viitor câmp de bătaie, atunci riscul de a aliena simpatia nemților, alimentându-le preferința pentru neutralitate, nu putea fi ignorat. Moscova, desigur, nu privea cu ochi buni reînarmarea Germaniei Federale. Dar simțămintele sovietice nu mai erau, după iunie 1950, argumentul principal. Britanicii, deși foarte reticenți, nu vedeau altă soluție decât găsirea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consfințea ceea ce era clar Încă din 1919: industria franceză a oțelului, dublată prin recăpătarea Alsaciei și Lorenei, depindea acut de cărbunele german și avea nevoie, prin urmare, de un cadru de colaborare pe termen lung. Situația era la fel de limpede pentru nemți: când naziștii au ocupat Franța În 1940 și au semnat cu Pétain un acord stipulând plăți și livrări ce echivalau cu punerea silită a resurselor franceze În slujba economiei de război germane, mulți observatori din ambele tabere au văzut În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai franc, subordonaților săi: Das ist unser Durchbruch („Am ieșit la lumină”). Pentru prima oară, Republica Federală Germană se alătura unei organizații internaționale pe picior de egalitate cu alte state independente și devenea indisociabilă de alianța Vestului, cum dorise Adenauer. Nemții au fost primii care au ratificat Planul Schuman. Apoi Italia și țările Beneluxului, deși la Început olandezii nu voiau să se implice fără englezi. Aceștia din urmă au declinat invitația lui Schuman, iar fără Marea Britanie scandinavii nici nu se gândeau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
responsabilitatea colectivă, ceea ce Îi făcea să Încline În favoarea unei Înalte Autorități transnaționale care să exercite puterea executivă pentru binele comun. Mai la nord, perspectivele erau Întrucâtva diferite. Pentru regiunile protestante ale Scandinaviei și Marii Britanii (sau În abordarea protestantă a unui neamț din nord precum Schumacher), CECO avea un iz autoritarist. Social-democratul Tage Erlander, prim-ministru al Suediei Între 1948 și 1968, chiar Își motiva poziția ambivalentă față de aderarea la CECO invocând strivitoarea majoritate catolică din noua Comunitate. Kenneth Younger, consilierul lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Între 1941 și 1945 În Rusia a fost Într-adevăr unul pentru apărarea țării. Stalin Încurajase exprimarea autonomă a sentimentelor naționale și religioase, astfel Încât Partidul și țelurile sale au fost temporar eclipsate de iluzia unității În bătălia colosală cu invadatorii nemți. În mod similar, conexiunea dintre URSS și trecutul imperial al Rusiei i-a permis lui Stalin să jefuiască mai bine Europa Centrală după război. Cum am văzut, În Europa, Stalin dorea mai presus de orice securitatea. Dar nu era indiferent

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În schimbul a 178.000 km2 de tranșee estice transferate Uniunii Sovietice după război? Nu reprezenta Moscova pentru polonezi garanția (unică) Împotriva Germaniei, a cărei relansare era universal anticipată? Mai mult, Polonia scăpase de minoritățile dinaintea războiului: evreii fuseseră uciși de nemți, iar nemții și ucrainenii - expulzați de ruși. Dacă Polonia era mai „poloneză” decât fusese vreodată În cursul complicatei sale istorii, era meritul Moscovei. Dar relațiile interstatale, mai ales În blocul sovietic, nu se bazau pe recunoștință sau pe lipsa acesteia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
178.000 km2 de tranșee estice transferate Uniunii Sovietice după război? Nu reprezenta Moscova pentru polonezi garanția (unică) Împotriva Germaniei, a cărei relansare era universal anticipată? Mai mult, Polonia scăpase de minoritățile dinaintea războiului: evreii fuseseră uciși de nemți, iar nemții și ucrainenii - expulzați de ruși. Dacă Polonia era mai „poloneză” decât fusese vreodată În cursul complicatei sale istorii, era meritul Moscovei. Dar relațiile interstatale, mai ales În blocul sovietic, nu se bazau pe recunoștință sau pe lipsa acesteia. Polonia era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1946 și condamnat la Închisoare, unde a murit trei ani mai târziu), au fost și pedepsiți ca dușmani ai poporului. Ce frapează la victimele necomuniste ale primelor procese publice e că, În afară de cei care avuseseră o activitate vădit de partea nemților, au refuzat categoric să se recunoască vinovați sau să-și mărturisească așa-zisele fapte „antinaționale”. În august 1947, la Sofia, În procesul vizibil aranjat al liderului țărănist Nicola Petcov și al „complicilor” săi, patru din cei cinci acuzați s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care mai rămăseseră. Auschwitz a fost eliberat de Armata Roșie. Desigur, Stalin nu a intrat În al doilea război mondial pentru evrei, dar dacă Hitler ar fi Învins - iar teritoriile ocupate până la bătălia de la Stalingrad ar fi rămas În mâinile nemților și colaboraționiștilor lor -, alte câteva milioane de evrei ar fi fost exterminați. Când partidele comuniste au preluat puterea În Europa de Est, multe cadre din conducere erau de origine evreiască. Mai ales În rândul celor de rangul al doilea, șefii poliției din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
imperii ce se Întindeau de la Stettin la Istanbul - a fost evitat la limită doar mulțumită erorilor lui Hitler. Soluția sovietică, impusă În locul celei germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât de rapid, ocupați cum erau cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era singurul care Își amintea că, În urmă cu câțiva ani, secolul XX păruse a fi unul german. O mare parte din moștenirea culturală a Germaniei fiind pătată și compromisă de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
universitare, iar uneori nici acolo. În Italia, lucrurile stăteau exact invers. Dintre țările occidentale, Italia cunoscuse cel mai bine flagelurile epocii. Timp de douăzeci de ani, țara a avut parte de primul regim fascist din lume. A fost ocupată de nemți, apoi eliberată de Aliați, Într-un interminabil război de uzură care a durat aproape doi ani și care a cuprins trei sferturi de țară, distrugând practic pământul și oamenii. Mai mult, din septembrie 1943 până În aprilie 1945, nordul Italiei a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
botezat ulterior de admiratorii de pe continent film noir. Pretextul era o dramă socială sau o poveste polițistă, dar atmosfera - și textura cinematografică - erau mult mai sumbre decât În producțiile americane din deceniile precedente. Filmele escapiste erau făcute acum de europeni: nemții făceau povești vaporoase de iubire În decorul de basm din Pădurea Neagră sau Alpii bavarezi, iar englezii, comedioare ca Piccadilly Incident (1946), Spring in Park Lane (1948) sau Maytime in Mayfair (1949), toate În regia lui Herbert Wilcox și plasate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1945), La Bataille du Rail (1946) În Franța; Roma, città aperta (Roma, oraș deschis, 1945), Paisan (Paisa, 1946), Un giorno della vita (1946) În Italia; În toate, un abis moral Îi separă pe eroicii partizani de lașii colaboraționiști și brutalii nemți. Le-au urmat o serie de filme amplasate (la propriu și la figurat) pe dărâmăturile Berlinului: Germania anno zero (Germania În anul zero, 1947) de Roberto Rossellini, A Foreign Affair (Scandalul internațional, 1948), o producție americană În regia lui Billy

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noastre erau acolo, europenii nu și-au mai făcut treaba. N-au făcut sacrificii nici măcar pentru siguranța propriilor soldați. Dwight Eisenhower Motivul principal pentru care francezii nu trebuie să aibă capacitate nucleară e efectul pe care l-ar avea asupra nemților: i-ar Încuraja să dorească același lucru. John F. Kennedy Tratatele, vedeți dumneavoastră, sunt ca fetele și trandafirii: durează cât durează. Charles de Gaulle Numai instituțiile politice pot forma caracterul unei națiuni. Madame de Staël În faimosul său studiu despre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reînarmării Germaniei, francezii s-au opus vehement. Cele mai negre bănuieli despre NATO păreau să li se confirme: Pactul nu era un ferm angajament american de a apăra flancul estic al Franței, ci o stratagemă pentru remilitarizarea Germaniei. Chiar și nemții erau reticenți, deși din alte motive. Konrad Adenauer a Înțeles perfect oportunitatea creată de noile circumstanțe: În loc să profite de ocazia reînarmării, RFG s-a abținut. În schimbul contribuției germane la apărarea Occidentului, Bonnul a cerut recunoașterea internațională deplină a RFG și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acord cu Bonn. Disputele minore legate de frontiere și compensațiile pentru crimele de război ale germanilor au fost soluționate de danezi În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel, fără o proclamație oficială, o eră de crime și pedepse: războiul european și urmările sale. Aceste evoluții liniștitoare aveau loc pe fondul unei curse internaționale a Înarmării. Acest fenomen

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fost detonată cu succes decât În februarie 1960. Cu toate acestea, nici francezii și nici englezii nu doreau să cedeze controlul armamentului nuclear unei entități europene de apărare; francezii, În special, se temeau că americanii ar putea permite accesul nemților la declanșatorul nuclear. Americanii au concluzionat fără entuziasm că prezența lor În Europa era indispensabilă: exact ce voiau să audă aliații lor europeni 8. Al doilea considerent care Îi lega pe americani de Europa era problema Berlinului. În urma blocadei din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germaniei a rămas un fel de oraș deschis: Berlinul de Est și cel de Vest erau legate prin linii telefonice și rețele de transport care intersectau diversele zone de ocupație. Era și singura rută de tranzit din Europa de Est către Occident. Nemții care voiau să fugă În Vest se strângeau din Întreaga RDG În Berlinul de Est, traversau zona sovietică de ocupație spre zonele vestice, apoi treceau prin coridorul rutier și de cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În Europa. Era prea abstractă. Numai britanicii și (În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe sine ca pe o triplă victimă: În primul rând a lui Hitler - succesul enorm al unor filme ca Die Letzte Brücke (Ultimul pod, 1954), despre o femeie doctor care opunea rezistență naziștilor, sau Canaris (1955) a popularizat ideea că nemții buni Își petrecuseră războiul opunându-se lui Hitler; În al doilea rând, ca victimă a dușmanilor - orașele lăsate În ruină de bombardamentele aliate alimentau ideea că acasă, ca și pe front, germanii suferiseră enorm din cauza inamicilor; În fine, ca victimă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fost dezaprobată de mulți dintre colegii săi de partid; În cursul aceluiași an, ei au conspirat pentru a-l Îndepărta de la putere și a-și reafirma loialitatea față de NATO. Cât despre de Gaulle, el nu Își făcea iluzii În privința nemților. Cu șase luni mai devreme, la Hamburg, președintele Franței spusese unei mulțimi entuziaste Es lebe die Deutsch-französiche Freundschaft! Sie Sind ein grosses Volk! („Trăiască prietenia franco-germană! Sunteți un popor măreț!”), adăugând către un adjutant: „Dacă ar mai fi un popor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În mod plăcut o țară și un popor libere de ocupanții din Vest și din Est, dar și fără vină, neîntinate de trecutul recent al Germaniei. Filmele Heimat reflectau paseismul și provincialismul de la Începuturile Republicii Federale și dorința sinceră a nemților de a fi lăsați În pace. Demobilizarea germanilor era probabil facilitată de prezența disproporționată a femeilor În populația adultă. La primul recensământ postbelic din 1950, o treime din căminele germane aveau drept cap de familie o femeie divorțată sau văduvă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
declarată și unanim acceptată, a Întregii națiuni. Ani mai târziu, reflectând asupra acestei surprinzătoare prefaceri colective și a zelului concentrat cu care cetățenii din RFG Își vedeau de treabă, scriitorul Hans Magnus Enzensberger avea să observe că „energia deconcertantă a nemților nu poate fi Înțeleasă decât Îmbrățișând ideea că ei și-au transformat defectele În virtuți. și-au pierdut mințile, În sensul cel mai literal cu putință, și acest lucru le-a permis să reușească”. Condamnați universal după căderea lui Hitler

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]