9,947 matches
-
întredeschis al compartimentului intra un aer tare, curat și răcoros. Cristi a închis ușor ochii, dar nu ca să adoarmă, ci ca să fie lăsat în pace. Într- adevăr, nu era în apele lui, dar nu era vorba despre melodie sau despre oboseală. Ci tocmai despre drumul lung și aproape nesfârșit cu trenul, pe care îl ura din toți sfinții, pentru că îi amintea de lucruri groaznice. Dacă ar fi fost după el, ar fi mers zile întregi, poate chiar săptămâni, cu mașina sau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nui de starea în care s-a plimbat prin oraș artistul. Când s-a făcut dimineață și lumina a început să inunde salonul Capșei, toți cei rămași au luat-o la goană spre casă ca liliecii. Cu ochii umflați de oboseală și băutură, de plâns și de râs, s-au făcut nevăzuți pe străzi lăturalnice, feriți de privirile oamenilor care abia își începeau ziua. La intrare nu mai rămăseseră decât Fernic, Cristi, Rada și un tânăr chitarist, în ultimul an la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zile, n-o să-ți mai recunoști vocea. — Vai, dar te înșeli, mamă, am grijă de mine mai mult decât îți imaginezi. Ia spune-mi, de când nu m- ai mai văzut dumneata pe mine răcit ? Și ce treabă are asta cu oboseala ? Are, cum să n-aibă ? Pentru că am grijă de mine. Eu nu îmi permit să răcesc și să am gâtul înfundat nici măcar o zi. Nu mi-aș mai respecta angajamentele, aș părea un neserios, nu, mamă ? Dar lasă patronii, ce-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
chicotit ea și s-a așezat lângă el, începând să-i mângâie chipul. Dacă ești prea obosit, mă duc eu și iau două amandine. Și mergem mai încolo la leagăne, ce zici ? — Mi-e indiferent, cu tine nici nu simt oboseala, zâmbește Cristi. Nu va trece mult până când Francesca va divorța de soțul ei și se va muta împreună cu marele cântăreț. După atâția ani în care a locuit pe Cobălcescu, Cristi o va abandona pe doamna Apostolescu și-și va cumpăra
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fără să apuce să-și mai dea jos bocancii. — Ah, nu mai dormim și noi ? Dumnezeule, e trecut de miezul nopții... N-auzi că mergem la răniți ? — Iară ? Nu putem merge mâine-dimineață ? Nici nu mi se mai mișcă degetele de oboseală. — Of, Jeane, Jeane, tot tu te plângi ? Unii dintre băieți nici nu vor apuca poate ziua de mâine de atâta sânge vărsat, și ție îți arde de somn... — Iartă-mă, domnule Vasile... a spus el cu regret după ce s-a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să uite de umilința la care îl supunea propriul corp, ce nu mai făcea față scenei. Prestațiile sale erau din ce în ce mai slabe. Pauzele tot mai dese, vocea care nu mai avea claritatea din tinerețe, răgușelile, scăpările notelor tot mai dese din cauza oboselii și chiar trupul său sleit, nu vioi și elegant în fiecare gest, ci apăsat, bolnăvicios, făceau ca lumea să -i ocolească tot mai des spectacolele. Nici femeile nu-i mai cădeau în brațe ca altădată, soco- tindu-l un bătrân libidinos
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să pășească cei „cuminți și anonimi”. Orice revenire la „bun-simț”, prudență comună sau calcul firesc pragmatic seamănă - la cineva care a anunțat un alt destin la clopotul mare al Națiunii! - cu o cădere aproape, cu o declasare ciudată, cu o oboseală a ideii pe care și-o face orice erou despre sine Însuși. Deoarece aici suntem Încă În câmpul eroilor și voi reveni Întotdeauna, din post-adolescență, cu aceeași emoție, la marea carte a romanticului istoric și filosof al istoriei, prieten cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
decenii confundându-l cu pulsiuni trecătoare și blamabile! - apare, nu cu mult mai rar dar În forme mai ascunse, uneori de-a dreptul barbare, Prezentul. La care au acces, uneori, cum o spuneam, Îndrăgostiții pe care Îi cântă Rilke fără oboseală, Încercând să le descifreze „misterul”, poeții - când sunt credincioși temelor lor obsesive care le fracturează memoria! - și nebunii, care nu rareori se „zidesc” total În acest Prezent și ne privesc cu uimire când Încercăm să-i chemăm Înapoi. Nebunii care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
viața, nu poate fi pozitivă numai Într-un segment al ei, În copilărie sau tinerețe, după care suspină atâția nostalgici și poeți de-a doua mână. Sigur, la o anume uzură a corpului, dar și la o anume, puțin discutată, oboseală a psihicului, apar motive de „nemulțumire”, de vaiete mai mult sau mai puțin oneste, unele chiar motivate, dar... nu cumva și celalalte vârste și-au avut impedimentele lor, grave sau mai puțin grave, de care am uitat?; de ce?, nu cumva
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se pare, după spusele unora, Încă „naive” În ceea ce privește procesul creației și mai ales credința În absolutitatea creației literare, și Într-un secol, XX, În care Apusul, matrice majoră a modernității literelor și ideilor noastre pare a da unele semne de... oboseală, nevroză, manierism!... (Oare, nemaipomenita carieră a suprarealismului - căruia acum i se adaugă și „moda postmodernismului” - nu e un semn al acelei „decadențe” pe care o anunța deja Nietzsche? Ca și alții, sceptici de ocazie, dar și buni observatori ai timpului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ținta, vârful, de parcă el ar Înceta să fie, de parcă fusese o halucinație! - privești „În jos” și Întreaga, fantastica și cristalina priveliște, panorama atâtor culori și forme de relief Învinse de tine ți se dăruie ca o recompensă pentru acea „altă” oboseală pe care o simți În oase - dar e o oboseală voită de tine, nu impusă de alții, o oboseală fericită, aproape mântuitoare! -, o victorie care te Îmbată și te „plătește” cu vîrf și Îndesat pentru atâtea incertitudini și suferințe fizice
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o halucinație! - privești „În jos” și Întreaga, fantastica și cristalina priveliște, panorama atâtor culori și forme de relief Învinse de tine ți se dăruie ca o recompensă pentru acea „altă” oboseală pe care o simți În oase - dar e o oboseală voită de tine, nu impusă de alții, o oboseală fericită, aproape mântuitoare! -, o victorie care te Îmbată și te „plătește” cu vîrf și Îndesat pentru atâtea incertitudini și suferințe fizice care erau, nu rareori, să-ți compromită bunul tău cel
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cristalina priveliște, panorama atâtor culori și forme de relief Învinse de tine ți se dăruie ca o recompensă pentru acea „altă” oboseală pe care o simți În oase - dar e o oboseală voită de tine, nu impusă de alții, o oboseală fericită, aproape mântuitoare! -, o victorie care te Îmbată și te „plătește” cu vîrf și Îndesat pentru atâtea incertitudini și suferințe fizice care erau, nu rareori, să-ți compromită bunul tău cel mai de preț: demnitatea. Acea elită, cum spuneam, căreia
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o limuzină albă care avea megafoane atașate pe aripile din față în timp ce gonea prin Texas. „De ce a lipsit Bret de la lectură?“ era luat la întrebări Paul Bogaards. După un interval de tăcere Paul răspundea cu obișnuita lui franchețe evazivă. „Hm, oboseala...“ Altă abordare: „De ce a amânat Bret întreaga etapă a turneului?“ O nouă tăcere îndelungată, apoi: „Hm, alergii“. Apoi o pauză și mai lungă înainte ca jurnalistul confuz să remarce timid: „Dar suntem în ianuarie, domnule Bogaards.“ Finalmente, după o altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
etapă a turneului?“ O nouă tăcere îndelungată, apoi: „Hm, alergii“. Apoi o pauză și mai lungă înainte ca jurnalistul confuz să remarce timid: „Dar suntem în ianuarie, domnule Bogaards.“ Finalmente, după o altă lungă tăcere, Bogaard, cu o voce pierdută: „Oboseala...“ Ceea ce era urmat de o altă pauză foarte lungă, apoi într-o șoaptă abia audibilă: „Indigestie.“ Însă oamenii făceau așa de mulți bani (existau destule dezmembrări și pornografie pentru a satisface spectrul larg al fanilor mei, așa că romanul se regăsea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oare?“ îmi șoptea deseori vocea întunecată din adâncul minții mele.) Pur și simplu dădeam vina pe câte o scuză inventată în timp ce zăceam în patul imens din dormitorul întunecat, cu ușa încuiată, perdelele trase, penisul moale cuibărit imobil pe pulpa mea: oboseala, stresul, romanul, mareele firești ale dorinței, medicația antidepresivă; făcusem aluzie chiar și la anume traume sexuale din copilărie. Ea nu încerca să-și ascundă resentimentul. Mi-am camuflat rușinea, însă nu îndeajuns ca ea să nu se simtă vinovată că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
n-o luasem împreună. Dacă cineva greșește, Jayne, e vorba de tine... - Ești o farmacie ambulantă - nici măcar nu știi ce spui. Jayne plângea din nou. Cum poate cineva asculta una ca asta? Credeam că atinsesem un prag al compasiunii, dar oboseala îmi impunea un ton rațional. - A fost un act de mare egoism să-l naști Robby, însă de-abia acum începi să înțelegi cât de egoistă ai fost, așa că mă blamezi pe mine pentru egoismul tău. - Ești un împuțit, hohoti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am citit rânduri (...) literare, cu vești despre tot ce ne interesa. Deși plecarea Dvs. din serviciul Muzeului fălticenean a fost pentru noi ca... un fier roș În inimă, suntem mulțumiți că revenind În Suceava vă veți scuti de o mare oboseală, și va ajuta la complecta Însănătoșire. În aceeași măsură ne pare rău din cauza suferinței mamei Dvs. și a soției. Tinerii se repară mai ușor, dar noi, cei bătrâni, nu mai putem avea speranțe! Nu știu prin ce minune, eu mă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
de la cae au făcut cumpărături. Pe scurt: vom avea o companie populară și veselă până la Lisabona. VITALIE CIOBANU: Este 20.30. Suntem la Lisabona, după o călătorie obositoare, în care capacitatea de a îmbiba senzații noi a cedat sub presiunea oboselii instalate progresiv în oasele noastre. (Chiar aceste rânduri nu au putut fi scrise decât după miezul nopții, la hotel, când am încercat să-mi pun ordine în impresiile acumulate și să rebobinez rapid secvențele unei zile petrecute pe drum, începând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
propria biografie. Lascha ne dă primele informații utile, cu pronunția lui „cântată”, tipic caucaziană. „Luați-vă camerele în primire și coborâți la party-ul de la etajul doi, care a început de două ore.“ Nu am poftă de petrecere, sunt rupt de oboseală, e și destul de târziu, 21.45 ora locală (11.45 la Chișinău), dar va trebui să merg să-i salut măcar pe organizatori și pe scriitorii români... Stăm la masă cu Nelly Möller, responsabila de la Berlin cu care am corespondat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
va trebui să ne cărăm singuri valizele... În sfârșit, după o călătorie de aproape zece ore, în care am avut ocazia să cunosc atât virtuțile gastronomiei „mobile” portugheze, cât și plăcerea să-mi cunosc propriii tovarăși de drum, dar și oboseala unui traseu monoton sub cerul fierbinte al Iberiei, intrăm în suburbiile Madridului. Emoțiile mă copleșesc, de parcă mă așteaptă o confruntare cu taurii de la Pamplona... 7 iunie, miercuri Madrid VASILE GÂRNEȚ: Madrid, Gara Atocha, ora 20.00. Recuperarea bagajelor durează mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care schimbam câteva impresii, și mă pierdeam din nou în acel labirint fastuos. Efectul de copleșire nu este instantaneu. Luneci de la tablou la tablou cu o senzație de foame intelectuală, de curiozitate nelimitată. Apoi, începi să ai probleme. Mai întâi, oboseala din picioare. Au trecut ceasuri lungi în care nici măcar nu te-ai sprijinit de un perete, darămite să fi stat jos. Foarte multe pânze au dimensiuni impresionante: 2 m x 3 m, 4,5 m x 5,5 m și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
autobuzele ce ne vor duce la hotel, trebuie să asistăm, la fel ca la Bordeaux, la spectacolul poetic oferit de Cabaretul literar „La Transcontinentale”. Reacția poeților care își aud numele rostite - de fapt stâlcite - de actorii francezi este copilăros-entuziastă, în ciuda oboselii acumulate pe drum. Poeta vanitas! Vom putea oricând spune că numele nostru a fost rostit pe o scenă la Paris, că n-am trecut anonimi prin orașul lui Proust și René Char. Parcă pentru a „desolemniza” atmosfera, Andrei Bodiu, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sală, pentru că oricum nu voi reuși să văd prea mult și pe îndelete, mai ales că aici totul este la o dimensiune mai mare. Starea aceasta de liniște și de împăcare mă va face, probabil, să rezist mai mult timp oboselii. Scări enorme, maiestuoase, coloane uriașe din marmură albă, niveluri care coboară în subteran, etaje care urcă, escalatoare silențioase... Ajuns aici din înghesuiala apartamentului în care trăiește, omul se simte complexat, redus la condiția lui de ființă fragilă, insignifiantă. Impresia puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este practic obnubilată de fâșiile de lumină care invadează scena în jerbe multicolore, asemenea unui OZN înainte de zbor. Renunț prea curând să mai „savurez” pe viu rockul francez. Plec în neștire, mă afund pe ulicioarele înguste. Mai târziu, rupt de oboseală, încerc să ajung la hotel, făcând slalom printre mașinile celor care se întorceau de la concert, în vacarmul de claxoane, înjurături și hohote în delir. 17 iunie, sâmbătă Bruxelles VITALIE CIOBANU: Vom ieși din Lille cu autocarul, abandonând pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]