7,232 matches
-
al adaptării”, al acomodării și imitării, Într-un fel sau altul al punctului de vedere, al opticii celor din jur, cei care dețin „cheia” sau „mandatul” opiniei publice, profesionale sau mai largi, publice. Bătrânețea se află de partea cealaltă a paradisului - a tinereții! Aceasta este opinia curentă și istorică, livrescă. Tinerețea e și a fost cântată pe mii de harpe și tonalități, genuri și specii. Este acel loc spre care, adeseori paradoxal, privim cu o nostalgie puternică, dureroasă, aproape cu invidie
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vorbăreț, care citea mult și amestecat, naiv și penibil de credul, apt de a deveni o victimă aproape ideală pe altarele unui social ce ardea, În anii aceia, la roșu! Nu, tinerețea pentru generațiile acelor ani nu era deloc un paradis, mai ales pentru acei tineri care, fără să deseneze În aerul văzut doar de ochii minții lor scopuri exorbitante, ar fi vrut, ar fi sperat un drum cât de cât neted pe care să-și desfășoare capacitățile și energia. Istoria
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
decretată inamică, au fost târâți În injustiție continuă și flagrantă, eșuând, mulți dintre ei, dacă nu În Închisorile staliniste, cele mai fioroase ale Europei, Într-o marginalitate socială „Închisă” și stabilă. Și atunci, stimatul meu lector, ce mai rămâne din „paradisul tinereții”?!... Nu mult, nu foarte mult; un fizic și un metabolism normal, ascultător, câteva aventuri lirice sau erotice - toate În umbra unei miliții care veghează! - și pânda, pânda perpetuă, de zi și de noapte, o pândă aproape animalică, resuscitată brusc
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mileniu mai târziu). Celebritatea o conferă faptele ieșite din comun, În bine sau În rău; s-ar putea chiar ca ticăloșii să trezească mai mult interes decât sfinții, așa e firea omenească — și Infernul lui Dante sună mai convingător decât Paradisul! Vlad țepeș a fost și cel mai „portretizat“ dintre principii români; portretul care-l Înfățișează În toată splendoarea se află la castelul Ambras din Innsbruck (și așezat nu la Întâmplare, ci Într-o galerie rezervată monștrilor, precum „omul lup“ și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
istorie, se leagă de numele unei personalități artistice de renume, franceză sau străină. E fascinant să descoperi identitatea acestor clădiri. Dar acum, după ce am gustat „pe viu” din mitul Montmartre, nu-mi pot reprima o ușoară insatisfacție. Îmi imaginasem acest „paradis al artiștilor” mai mare ca suprafață și mai fastuos, nu știu cum. Deziluzia mea are o explicație simplă: se întâmplă mereu cu locurile importante, faimoase, pe care datorită celebrității lor le decorăm cu tot felul de atribute exotice. Impactul cu realitatea este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
încăpățânează să scormonească printre ruine. Kaliningradul are statut de „zonă economică liberă”, și arhitecții din studio speră să-i redea orașului, cu bani din Vest, cel puțin fragmente din înfățișarea originară. După dispariția Uniunii Sovietice și a mitului cu invincibilitatea paradisului comunist, locuitorii din regiune încep să regrete obscur vidul pe care nu l-au putut umple plantând mesteceni aduși din inima Rusiei. 25 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Mai multă lume e amărâtă, întristată de ceea ce vede la Kaliningrad. Richard Wagner
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ș.a.m.d. realizează abia acum adevărata noastră valoare: de translatori ai unor realități halucinante, de călăuze printr-o lume ce se întrevedea, pentru ei, înainte de 1989, ca o câmpie molcomă și uniformă prin gratiile zidurilor care păzeau cu strășnicie paradisul înșelător al realității sovietice. VASILE GÂRNEȚ: Probabil că mulți vor descrie cu o imaginație „provocată” hotelul Oktyabriskaia, la care am fost cazați. E un hotel de stat, „adică al nimănui” (vorba lui Dmitry Golinko-Wolfson), situat în centru, la câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru că am căutat mereu să fac ceva pe parcurs. Atunci când am fost invitat să particip la Literatur Express, am decis să le trimit organizatorilor (care vroiau să cunoască textele noastre literare) un capitol din ultimul meu roman, Lacrima Păsării din Paradis. Romanul constă din scrisori pe care un om integru din punct de vedere mintal le scrie mamei sale care a murit. Primul capitol al acestei narațiuni fusese publicat ca nuvelă separată în 1986. În 1998, romanul a fost publicat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mintea, impulsurile involuntare, astfel încât - inevitabil - un asemenea roman reflectă o gândire deraiată. Eu nu m-am considerat niciodată reprezentativ pentru un stil literar bine definit. A fost o simplă coincidență faptul că am ales un capitol din Lacrima Păsării din Paradis pentru a-mi ilustra creația, acest roman însă e foarte diferit de alte lucrări ale mele. - Mărturisesc că am privit mult timp Islanda ca pe o insulă misterioasă, exotică, pierdută undeva sub ghețurile Cercului Polar, un tărâm al gheizerelor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ucidă pentru o fantasmagorie (așa-zisele human bombs putând fi la fel de bine bunicuțe sau copii la o vârstă fragedă). Mă îndoiesc că un cititor al reputatelor Les Echos sau Financial Times ia în serios niște entități improbabile cum ar fi Paradisul, Elecțiunea alegerea preferențiată a unui Dumnezeu Învierea din morți sau Umma. Fiecare cu trăsnăile sale, și nu e sigur că părerea preconcepută a lui matter of fact se va dovedi până la urmă a fi și cea mai rezonabilă dar, până la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o gură mai puțin de hrănit"." Moartea, singura asigurare de viață a damnaților. Națiunea și statul odată dispărute (idei moderne, prea moderne), reapare la suprafață rețeaua arhaică a solidarităților primare. Închiderea în coconul familial, clientelismul clasic și cursa nebunească spre paradis. Sfârșitul rezistenței, începutul rezilienței... La Beit Hanoun, orășel palestinian situat nu departe de localitatea israeliană Sderot, și de unde au fost lansate rachete artizanale lovind la întâmplare, pedeapsa colectivă a fost severă. Optsprezece morți în urma ultimului raid, din care opt copii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
câștigă teren. Ca și umbra. Atunci eziți. Te scufunzi în reverie. Tentația Veneției. Melancolia. La ce bun? Hai la culcare. Mâine va fi o altă zi. Nimănui nu i-a venit în amurg ideea să cucerească lumea sau să merite paradisul. Ideile nesăbuite aparțin dimineții. Prietenul meu are dreptate: voi lua autobuzul numai după- amiaza. Singur. Bineînțeles că dacă aș avea aici copii, nu i-aș lăsa să urce în mijlocul de transport în comun în tot cursul zilei. Niște criminali atât
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în alte timpuri. Teatrul roman a fost construit după trecerea lui Iisus pe aici, dar orașul grecesc dispunea fără îndoială și înainte de un astfel de spațiu public. Nici măcar n-ai nevoie să închizi ochii pentru a-l vedea pe Copilul Paradisului. Așezat pe o piatră, printre spectatori, mi-l imaginez, cu puțin înainte de afirmarea personalității lui, la o reprezentație a spectacolului Oedip la Colona. Încearcă mila și groaza. Ascultă, se lasă vrăjit de narațiune. În rolul titular e chiar el. Suspină
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a o consola. Eram total descumpăniți în fața morții. Organizam noi niște funeralii, dar ceva nu prea era în ordine. Acum știu ce am de spus într-o asemenea situație, știu care-s vorbele de îmbărbătare. "Fiul tău te așteaptă în paradis. Pentru el e mai bine ca în timpul vieții, e fericit acum. Fii mîndră de el". Sunt cuvinte călduroase, ele promit ceva. Moartea are în sfârșit un sens. Moartea nu mai înseamnă moarte. Or, în viața pe care o ducem, în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
spune. Stereotipii dintr-o altă epocă. Oare cum le pot vehicula niște persoane atât de evoluate, de licențiate, de bine intenționate? Și cu lecțiile istoriei cum rămâne? Voi avea răspunsul două zile mai târziu, plimbându-mă în această anticameră a paradisului care-i universitatea ebraică de pe muntele Scopus (lux, calm și... cunoștințe), cu ghidul și prietenul meu Michel Abitbol, care predă aici. Israelian francez de origine marocană, destul de vârstnic pentru a avea amintiri de la Alger, Bizerta, Diên Biên Phu: E o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dezlegat și în ceruri. (Matei, XVI, 19) Livada în pantă care se întinde în partea vestică a bisericii Agoniei este închisă publicului. De departe, ai zice că-i mica grădină a Edenului. O portiță de fier închide trecerea. Hortus conclusus, paradisul terestru, după cum arată și numele, este un loc oprit. La cine-i cheia? La paracliser. Și paracliserul unde-i? Nimeni nu știe. Poate că totuși, dacă-l plătești, e dispus să deschidă. Nu mai insist, însă, și nu eu mă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o vechime fără egal. Printre seducțiile islamului: simplitatea doctrinală și convertirea fulgerătoare (n-ai de pronunțat decât o frază), poligamia (pentru bărbați), absența monopolului clerical, libera concurență a școlilor, ignorarea noțiunii de păcat originar, confortul consultațiilor juridice, imaginea atrăgătoare despre paradis (hurii sau efebi). Mai familiare ne sunt, în Europa, agrementele creștine: un Dumnezeu căruia îi poți spune "Tu", senzualitatea imaginilor, deschiderea spre feminitate, o mai mică pondere a Scripturilor, care nu sunt diktate divine, ci doar niște cuvinte inspirate, valorizarea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
În galeria pe care am văzut-o întăiu, sunt și două bucăți dezgropate de la Pompei un Mercur și o Diană. Terasele cu sere unde este viță de vie. Jos fântâna țâșnitoare uriașă. Spre Palatul nou, construit tot de Frederic, Orangerie, Paradis etc. Ghidul: C'est ici le paradis. Adam et Eve ont été chassés depuis longtemps, mais les pommes on peut les trouver chaque année." Moara de la Sans-Souci, și povestea ei. Mormântul lui Frederic cel Mare în biserica garnizoanei. Ghidul: Napoleon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
întăiu, sunt și două bucăți dezgropate de la Pompei un Mercur și o Diană. Terasele cu sere unde este viță de vie. Jos fântâna țâșnitoare uriașă. Spre Palatul nou, construit tot de Frederic, Orangerie, Paradis etc. Ghidul: C'est ici le paradis. Adam et Eve ont été chassés depuis longtemps, mais les pommes on peut les trouver chaque année." Moara de la Sans-Souci, și povestea ei. Mormântul lui Frederic cel Mare în biserica garnizoanei. Ghidul: Napoleon vine să viziteze mauzoleul și spune generalilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
muzică. Camera mortuară și fotoliul în care a murit. Biblioteca, foarte frumoasă odaie. Galeria, bogată în tablouri originale de Watteau și sala parolei sau a consemnului. Celebra moară de vânt. Drumul de aici spre noul castel duce pe la orangerie, grădina Paradisului, cu frumoasa statuie a escrimeurului un tânăr frumos ținând cu dreapta o spadă, sprijinită cu lama pe palma stângă. Ambele palate ale lui Frederic II sunt construite în stil Rococo. Mobila, de asemeni. Afară de apartamentele lui Frederic Wilhelm IV, mobilate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
întâmpla smaragdul își păstrează coloarea. Răul e încarnarea ipocriziei, fanatismului și superstiției. Când Statul nu se ocupă de rezolvarea problemelor serioase, criza se rezolvă prin dărămarea regimului. Principiul de rasă va submina credința creștină, zice undeva Renan. Viligeatura e adesea paradisul celor lipsiți de personalitate. Bisericile din Praga. Vâltava. Cimitirul evreu. Templul vechi Muzeul evreesc întemeiat de Hitler. ... atât să rămână din existența jidovilor pe pământ! Gaston Baissier, M-me de Sévigné5. Pg. 156.cap.V. Nici o epocă n-a fost mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
stâncă de la Tavtat în care un sculptor și-a pus viziunea unei ascensiuni de trupuri grele cătră cerul albastru, pe când marea și peștii de piatră freamătă împrejur. Nu. Toate rămân aici, bietele trupuri descompuse odată cu visurile. Nu e infern, nici paradis imaginile de piatră se avântă zadarnic și fals. În gropnițe rămân aici și numai aici, câtă vreme? pulberi; și din când în când câtă vreme? câte o amintire. Când bate 12 în turnul cu cei doi soldați romani care bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Roua ce-a picat/ Ruptu-mi-s-a, faptu-mi-s-a/ Di-un lac iezărel./ Ce-m creștea în el-u?/ Răchită înflorită/ Trestie măruntă.” (PogoneștiVaslui). Este o natură edenică, regenerată, ce amintește de „perfecțiunea începuturilor”, în termenii lui Mircea Eliade, o „amintire imaginară a unui «Paradis pierdut»”. Eroul descinde în spațiul cu trăsături precosmogonice din speranța „recuperării beatitudinii «începuturilor»”. Apa limpede, răcoarea și roua țin de o dimensiune a purității specifice începutului de lume. Diferența esențială între sacrificiul cerbului și al ciutei rămâne finalitatea vânătorii. Dacă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cred că-l voi părăsi vreodată. Nu sunt sibian prin naștere, ci prin adopție. Am copilărit în Sângătin, un sat din județ care, ca toate satele peste care s-a abătut ciuma roșie a cooperativizării, nu mai este decât un paradis în paragină. În Sibiu mi-am trăit însă adolescența ca elev al Liceului "Gheorghe Lazăr", marcat fiind de farmecul său medieval ce și-a pus amprenta pe firea mea de poet. Idealizează, te rog, cât poți, atmosfera cultural-amicală a Sibiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu "șuvoiul de angoase" din poezia ta, despre care vorbește Al. Cistelecan, în postfața la recenta antologie VorbaIago? În poezia ta și orizonturile nemărginite pare că se închid. Spui, la un moment dat: "cu spatele vom intra în istorie/ în paradis niciodată". Sau: "de puțin timp în oraș toate femeile sunt bătrâne". Și exemplele pot continua. E poezia o angoasă sau e un leac pentru angoasanta viață? Nicolae, Nicolae, de ce te prigonești...? Nu mă prigonesc deloc. Mai degrabă practic, așa cum a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]