7,476 matches
-
pămînt. El își lucra mai departe lotul din cadrul domeniului și trebuia să plătească sume mari în bani, în natură sau obligații sub formă de muncă ca să și-l păstreze. În 1789, Joseph a făcut o propunere menită să ușureze greaua povară a impozitării acestei clase. El voia să convertească obligațiile față de guvern și de senior cu bani gheață în sume echivalente cu circa 30% din venitul țăranului. Nu numai nobilii s-au împotrivit acestei idei, ci și țăranii, care nu erau
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
condițiilor în care trudea țăranul, care au fost descrise după cum urmează: Obligațiile de bază ale șerbilor din Slavonia constau în plata unei taxe de trei florini și prestarea a 24 de zile de corvoadă cu o pereche de animale de povară sau 48 de zile de corvoadă manuală pentru fiecare gospodărie. Corvoada cu o pereche de animale de povară și cea manuală puteau fi plătite în anumite împrejurări în bani, la un curs standard de 20 de creițari pentru prima și
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
constau în plata unei taxe de trei florini și prestarea a 24 de zile de corvoadă cu o pereche de animale de povară sau 48 de zile de corvoadă manuală pentru fiecare gospodărie. Corvoada cu o pereche de animale de povară și cea manuală puteau fi plătite în anumite împrejurări în bani, la un curs standard de 20 de creițari pentru prima și de 10 creițari pentru cea din urmă pe zi. Dacă stăpînul domeniului avea nevoie de mai multă muncă
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
gospodărie normală din Croația includea între 14 și 24 de iugăre de pămînt arabil și 6 pînă la 8 iugăre de pășune, în funcție de calitatea solului. Corvoada se ridica la 52 de zile pe an cu o pereche de animale de povară sau 104 zile de muncă manuală pentru fiecare gospodărie, din care 45 de zile și jumătate trebuiau prestate efectiv, iar restul putea fi plătit în bani. Șerbii cu gospodării mici trebuiau să efectueze, proporțional, mai puține corvezi. Taxa în bani
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
la bugetul unor instituții religioase din care nu făceau parte. Ca și în alte părți, corvezile provocau multe nemulțumiri. Dieta a stabilit în 1714 cota ridicată de patru zile pe săptămînă pentru toți membrii familiilor de iobagi. Să observăm că poverile feudale erau mai mari în Transilvania decît în Valahia sau Moldova. Un urbarium emis în 1769 pentru Transilvania, cunoscut sub numele de Certa Puncta, fixa limita la patru zile, sau trei în caz că țăranul își aducea propriile lui animale. Reformele, care
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
agricolă. După cum am văzut, la începutul secolului al optsprezecelea, majoritatea țăranilor din Imperiul Habsburgic și din Principatele Dunărene erau înrobiți sau dependenți, cu un statut legal inferior și doar drepturi tradiționale de a lucra o bucată de pămînt. Ei suportau povara principală a taxelor cuvenite statului și bisericii și plăteau pentru permisiunea de a-și munci pămîntul. De-a lungul întregului secol, conducători ca Maria Tereza, Joseph al II-lea și Constantin Mavrocordat au introdus o serie de reforme în primul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a familiilor țărănești era asigurarea controlului direct asupra unei anumite bucăți de pămînt și, eventual, extinderea acestei proprietăți. Am prezentat deja grava confuzie din sistemul proprietății funciare din secolul al optsprezecelea, cu multiplele lui metode de deținere a pămîntului și povara impozitelor și a corvezilor. O reglementare a acestei chestiuni constituia o necesitate stringentă pentru regimurile naționale, iar soluțiile adoptate de ele vor avea un efect hotărîtor asupra evoluției viitoare a fiecărui stat. Toate guvernele balcanice erau extrem de conștiente de faptul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
S-a estimat că în prima parte a secolului al nouăsprezecelea populația avea 120000 de locuitori împărțiți în treizeci și șase de triburi și locuind în 140 de sate. Nu existau drumuri, legăturile realizîndu-se cu ajutorul cailor și al animalelor de povară. Cetinje, capitala, avea o mînăstire și cîteva case din piatră. Liderii trebuiau deci să pornească de la început alcătuirea unei structuri politice și dispuneau de foarte puțin material pentru aceasta. În secolul al optsprezecelea, sub conducerea episcopului Petru I, fuseseră deja
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
puterile protectoare luaseră măsuri ca Othon să beneficieze de serviciile unei forțe de mercenari de aproximativ 3500 de soldați. Aceștia, cea mai mare parte a lor fiind germani sau elvețieni, trebuiau să primească salarii destul de ridicate și constituiau o mare povară pentru bugetul țării. Întrucît armata regulată era alcătuită în cea mai mare parte din soldați străini, problema a ce urma să se întîmple cu veteranii greci a devenit serioasă. Mii de luptători de acest fel rămăseseră din timpul perioadei revoluționare
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
și în privința proprietăților funciare ale statului. Prin Legea Pămîntului din 1858 s-a încercat redobîndirea controlului asupra posesiunilor ajunse în mîinile particularilor, dar efectul a fost contrariu. Arendașii și perceptorii continuau să considere posesiunile lor drept proprietate privată. Pe lîngă poverile financiare menționate, guvernul otoman trebuia să suporte cheltuielile impuse de soarta tragică a locuitorilor musulmani din fostele teritorii ale imperiului. Ocupația rusească din aceste ținuturi a creat o situație care a dus la emigrarea a sute de mii de musulmani
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
proprietate al țăranului asupra pămîntului și crearea unei clase prospere și independente de mici proprietari funciari. Să ne amintim că, anterior, țăranul avea doar dreptul la un lot colectiv în funcție de întinderea domeniului respectiv. Conform noii legi, proprietatea asupra animalelor de povară era din nou criteriul de bază al împărțirii pămîntului. O familie care poseda patru boi și o vacă primea 13,6 acri (5,5 hectare); cele cu doi boi și o vacă primeau 9,6 acri (3,9 hectare), iar
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
mai bun pămînt sau să recurgă la înșelăciuni în privința suprafețelor cedate. Astfel, pămîntul boierilor continua în cea mai mare parte a zonelor să fie cultivat de către țărani, de obicei în sistemul dijmei, cu propriile lor unelte agricole și animale de povară. În ciuda intenției inițiale a Legii Agrare, efectul ei final avea să fie îmbunătățirea statutului boierului. Odată cu creșterea tot mai mare a cererii de produse agricole din Principate pe piața externă, beneficiind de situația economică a vremii, marii proprietari funciari și-
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
care activiștii nu se puteau prezenta în număr mic, veneau în efective mari, probabil și-n virtutea unei intimidări, știută fiind la centru poziția bunicului. Îmi povestește mama, care de-atunci nu a reușit să-și mai spele retina de povara acelor imagini șocante, cum cei mici s-au așezat în căruță, tușa Mița - sora mai mare a mamei, stătea cu furca în fața saivanului, iar nenea Miculeț bătea ostentativ toba. Bunicul le-a opus rezistență cât a putut, iar bunica, fire
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
statuează principiile intimității și demnității personale. Acum însă, după atâția ani, simt că-mi pare rău. Cred că puteam face ambele lucruri în mod sincron. Uneori însă amintirile rămân ușor rănite de pripeala deciziilor noastre de atunci și ducem această „povară a gestului incomplet” toată viața. Dintre toate colegele mele de facultate, cu Dana am păstrat o legătură viabilă, poate și pentru că distanța geografică în sine este mică, iar întâlnirile noastre se accesează mult mai rapid. Ea îmi cunoaște toate frământările
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
anonimi, ai Bucureștilor de odinioară puși sub hramul Sfântului Mare Martir Dimitrie Izvorâtorul de Mir, zugrăvit În platoșă și cu sulița În mână pe „tombărăurile“ și cotiugele de gunoi, cu sacalele și stro pitorile primăriei trase de cai uriași de povară aduși din Pomerania, că rora vizitiii noștri le vorbeau Într-o nemțească de nuanță valahă: „țuri“ În loc de zurück. Oameni Într-adevăr de treabă, fiindcă nu știau Încă ce Înseamnă goana nebună după afaceri rapide și pricopseli de la o zi la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
timp după război, cu generalul Dona, [acum] pensioner și părinte a două fete preafrumoase. „Miss România“, dar amândouă fără noroc, ca toate fetele preafrumoase. Venise la mine cu una din ele, [ale] cărei frumusețe, far mec și inteligență, devenite o povară, erau acum disponibile pentru un post de funcționară În Loteria de Stat - o umilire pentru Zeița veșnică, la care mi-a fost prea greu ca să con simt și să contribui. COLONELUL C. BOBEICA A FOST ALT COMANDANT AL MEU, de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vecinătăți cu rele exemple. Am fost, dimpotrivă, și să-mi iertați expresia: un „sentimental“, un emotiv În fața femeilor, om al pasiunilor mele de care nu m-am rușinat niciodată și n-am să mă rușinez, mai ales acum - și sub povara dulce a cărora sunt gata a mă Înfățișa, fără remușcări sau pocăințe de vreun fel, ’naintea Judecății celei de Apoi. Gândurile noastre cele mai Înalte pornesc numai de la inimă, pretinde Vauvenargues, moralistul care Încearcă să dea locul cuvenit sentimentelor și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
după țuici și fumează țigări după țigări; iar printre ele, chinuit de delirium tremens, un bărbat cu figura tristă și străină, sânge corcit cu o Bibească de-a noastră, purtând Încă pe chipu-i, descompus de droguri și de alcool, povara mile nară a neamului său de franțuji, unul din cele cinci neamuri, cele mai vechi ale Armorialului Franței (France-Bourbon et Bragance, Rohan, Narbonne, Sa voye-Soissons et Faucigny și Lorraine) [...]. Am stat deunăzi În mijlocul unora dintre aceste mlădițe boierești, Înghesuiți Într-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o fire lăudăroasă, guraliv, închipuit, i se părea că nu trăiește de-adevăratelea dacă nu povestește tuturor, cu înflorituri, în gura mare, tot ce i se întâmplă. Iar acum era pus în situația să păstreze secretul - ceea ce categoric însemna o povară mai grea decât putea el duce. De ce se mai petrecuse chestia asta palpitantă, dacă n-avea voie s-o destăinuie nimănui? La liceu, mai toată lumea comenta absența de la școală, fără explicație, a doi dintre elevii cei mai buni, Victor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se vadă că e un lord trecut de nouăzeci de ani, pe care l-a uitat moartea. Tremură, se uită la oameni cu o privire obosită, doar când e mângâiat lasă capul în jos, ca și cum însemnele rasei îi sunt o povară. Asta întreabă toți cei care-l văd: „Ce rasă e, că tare-i frumos!“ Tremură din tot corpul, e aproape orb, dar când reușește să se ridice de jos, nu se mai termină. E falnic și iarăși te gândești la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ochi ploioși, cu pleoapele căzute, de mari și grele ce erau. Cum să nu conteze înfățișarea, dacă atâtea și atâtea persoane trăiesc bine și fac averi cu chipul și cu trupul lor? De un profesor venit pe lume cu imensa povară a unei urâțenii complete, și la cap, și la corp, colegii pomeneau cu un soi de tăgadă în glas, ca într-un caz de boală fără remediu. Ciudat e că, atunci când l-am cunoscut, dascălul m-a abordat mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
aceste cuvinte pentru că astăzi i-am putea spune acestui mare poet deznădăjduit să vină În Cuba; să vadă cum oamenii, după ce au trecut prin toate etapele alienării capitaliste și după ce s-au văzut pe ei Înșiși ca pe animale de povară Înhămate la jugul exploatatorului, și-au redescoperit calea și au Învățat din nou ce Înseamnă joaca. Acum, În Cuba, a munci capătă un Înțeles nou și se face cu o nouă bucurie.“ Totuși, În martie 1952, Che scria doar „vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În urmă, la atelier, ne-am Început călătoria spre Valparaíso. Am pornit pe un drum de munte magnific, cel mai frumos oferit de civilizație În comparație cu adevăratele minuni ale naturii (adică neatinse de mîna omului), Într-un camion care ducea toată povara pe care o strînseseră niște linge-blide ca noi. LA SONRISA DE LA GIOCONDA Surîsul Giocondei Începuse o nouă fază a aventurii noastre. Ne obișnuiserăm să nu prea băgăm În seamă felul În care arătam, cu hainele noastre ciudate și cu figura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fără de cusur...“ etc. Și așa mai departe, bietul cutare sau cutare a fost dus pe ultimul său drum În acest fel, urmărit de nemulțumirea sătenilor care la fiecare colț de stradă Își descărcau sufletul, Într-un potop de cuvinte, de povara pe care a reprezentat-o acesta pentru fiecare din ei. Încă o zi din călătoria noastră care a descurs cam În aceeași manieră ca celelalte și, În sfîrșit: CUZCO! EL OMBLIGO Buricul Pămîntului Cuvîntul care descrie cel mai bine orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
limpezi ape Nu e nimic ce să îi scape ... Pe cer cu stele, soare, lună Găsește frate, soră bună ... Deviza lui: “Pace și Bine” Vrea să o știe-ntreaga lume Că îi e visul. Din Memorialul “Durerii” 1997 O cruntă povară Apasă pe țară... Cumplită durere ...Fără sfârșire... O rană deschisă De-o flamă aprinsă... Cnut de lovire Făr de sfârșire... Călcat în picioare... Doamne, cât mă doare!? Cine mă-nțelege Cel fără de lege?! Zac în strai vărgat Pe-un prichici
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]