6,773 matches
-
Dan Nasta), cu tot atîtea senzații ale morții: Știi de cîte ori am murit în ședință? Nu știi. Dar cel mai mult am murit cînd l-am iertat pe Pandele". Pandele îi fusese adversar și prin calomniile acestuia el fusese răsturnat din funcția ca și din convingerile lui. Ilie trăia acum din plin coșmarul tuturor îndoielilor: se îndoia că există, că e el însuși, că trebuie să facă un lucru sau exact contrariul lui etc. Ca să graveze mai în adînc însemnele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
1 îl strînge tare de braț) Ei, ce facem, plecăm? Vecin 1: (stăpînindu-și furia) Mergem și mîncăm. Vecin 3: Bună idee. (de braț amîndoi, se îndreaptă spre salon; ajungînd în dreptul lui Vecin 4, Vecin 1, scîrbit de extazul acestuia, îi răstoarnă masa cu toate ceasurile) Vecin 4: Vai de mine! Le-ai stricat! Acum ce fac? Vecin 1: (rîzînd) Acum o să le repari iar... TABLOUL DOI (Lumina se reaprinde și prin draperia transparentă se văd siluetele celor patru vecini așezați în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
e un fleac. Asta se întîmplă în "Mașina de vînt"; în numele unei morale și al unei etici socialiste, adică în numele unui sistem care n-are nici o etică și nici o morală, slujitorul, absurd în gînduri și fapte, provoacă vîrtejul, uraganul care răstoarnă, strică, otrăvește și nu lasă nimic pe unde activează; avînd misiunea, deci, de a desființa iubirea, reușește, împreună cu soția ("Ea 2"), dar numai pînă la un punct împreună cu aceasta (oripilată ea însăși de rezultatele dezumanizate ale "ajutorului" dat), reușește să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
citesc din propriul text indicațiile de final. Limitele se desfac, iar convenția "suntem la teatru" se accentuează. Actorul ajunge pe intervalul dintre spectatori, insistînd că aceia care au colaborat în trecut cu Securitatea să se ridice în picioare. Parabola se răstoarnă, însă. Există mereu în noi, încă un om, un fel de Gheorghe Popescu, un individ nevăzut care s-a ridicat în picioare cînd a fost întrebat, chiar dacă în aria vizibilului, gestul nu a fost dus pînă la capăt. Teatralitatea se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
unu: Hm, deși nu-i luni, sînt sigur că el e. El e! Vine să ne jucăm iar de-a teatru'..., să ne jucăm de-a viața! Vrea spectacol! E, lasă că-i fac eu un spectacol să mă pomenească! (răstoarnă un fotoliu și masa, împrăștie cîteva fursecuri) Îmi face mie scamatorii! Îi arăt eu scamatorii! (se întinde pe miniscenă; pune mîinile pe piept; își dă seama că trebuie trasă cortina; se scoală, o trage) Tu mi-ai dat o copie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
eu am să-ți dau o copie de mort... (Gh. P. doi intră și primul lucru pe care îl vede sînt bucățile de hîrtii împrăștiate și rupte...; înțelege...) Gh. P. doi: Popescu unu! (dă cu ochii de fotoliul și masa răsturnate; se îndreaptă spre zona unde este miniscena) Popescu întîiul! Hei! (scoate din geantă obișnuitele pachețele și sticla cu vin; se îndreaptă spre locul unde se află masa și fotoliul, vrea să le ridice și, deodată, se oprește ca în pragul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Pe tavan, 1997, aleasă de redacția revistei Lire, În cadrul unui scrutin anual, pe locul 5 În ierarhia celor mai bune douăzeci de cărți ale anului 1997), naratorul este un tânăr care, În urma unei experiențe traumatizante, decide să poarte un scaun răsturnat pe cap și, obligat de Împrejurări, să locuiască, Împreună cu prietenii săi, pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
necesară repoziționare a unor concepte filozofice cu biografie redutabilă, ca realitatea sau timpul. și tocmai În privința celei din urmă categorii, propoziția aristotelică “despre astfel de lucruri [desfășurate În același timp, n.m.] se spune că sînt simultane În privința timpului” se regăsește răsturnată de către scena din romanul lui Deville de la pagina 47, unde eroul “aruncă un pumn În fața chelnerului” Într-o primă ipostază, după care “n-am aruncat nici un pumn În fața chelnerului”: simultaneitatea a avut loc În spațiu, căci primul gest (proiecție) și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
supravegherea politică, superioară din punct de vedere ierarhic. Aflat în posesia unor argumente explozive (caseta cu documentele suspecte ale Frondei, pe care i-o încredințase Orgon), Tartuffe schimbă rapid macazul și se arată dispus să pactizeze cu puterea pentru a răsturna raportul de forțe ce-i devenise între timp nefavorabil. El pune la dispoziția „serviciilor secrete” documentele care îl acuză pe Orgon de activitate subversivă. Demascat în cerc restrâns, Tartuffe caută refugiu și sprijin la nivel înalt, bazându-se pe faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
crapă, lăsând să evadeze prizonierul care va contrazice perspectiva plănuită și va infirma pedagogia adoptată. În adăpostul conceput de Arnolphe ca un obstacol de netrecut, balconul se dovedește a fi fereastra spre exterior prin care va intra freamătul vieții adevărate, răsturnând ordinea penitenciară instaurată: Horace va reuși să-i vină de hac, ajutat - sfântă justiție! - de prizoniera însăși. Întreg sistemul de protecție elaborat de Arnolphe se năruie din pricina absenței lui temporare și a slujitorilor care, în lipsa stăpânului, își slăbesc vigilența... astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
practici sexuale, fără să le treacă prin cap vreodată că nimeni nu se poate sustrage supravegherii ochiului unic, neobosit și omniprezent, al patroanei. Prin această „panoptizare”, Genet operează o veritabilă metamorfoză carnavalescă: libertățile pe care și le ia fiecare „client” răstoarnă complet imaginea și comportamentul propriu funcției sale în câmpul social. Asistăm, firește, la o liberalizare a moravurilor, dar, în același timp, „bordelul este o închisoare”. Iar Doamna Irma se străduiește să salveze această ambivalență, acordând toate facilitățile și, simultan, veghind
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vine din reflexivitatea asupra vieții cotidiene și din conversația obișnuită cu bîiguielile, hiatusurile și lapsusurile sale care este un dușman "natural" al limbajului artificial. O formă a bunului-simț este ironică "sau, și mai mult, derîderea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste". Interpretarea, la rîndul ei, este o soluție viabilă în măsura în care operează cu sensurile comune, sedimentate de-a lungul vremii, înrădăcinate în solul tradiției. Ideea autorului este că semnele nu se pot transforma, prin acumulare, în simboluri (care sînt sensuri
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
aici succesiv tehnologiile spiritului (1) și știința sau științele cognitive (2). 1. Tehnologiile spiritului Asistăm la o veritabilă revoluție a vechilor tehnici ale gîndirii. Teoriile informației și ale comunicării, practicile pe care imperiul comunicării le exaltă și le provoacă au răsturnat întrucîtva rațiunea obișnuită. Nu planurile în două părți, ale facultăților de Drept, sau în trei părți, ale facultăților de Litere, sînt cele care ne guvernează. Ele erau armele guvernanților de ieri, ultimele avataruri ale dogmaticii medievale, pe nedrept discreditată, care
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
efecte perverse. În acest sens, Mon Oncle, de Tati, ilustrează destul de bine "bunul-simț", incluzînd aici aspectul său arhaic, paseist. Ironia este, de asemenea, un mod de exprimare a bunului-simț. Ironia sau, și mai bine, deriziunea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste. Ce să spunem despre Italienii din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune și două posturi de radio de familie și care le dau mai tare, pînă ce nu se mai pot auzi? Această
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
chemări biblice într-un poem al lui Mihai Beniuc, publicat în 1972, în volumul "Arderi"13. Horia Zilieru îi urmează exemplul în poemul "Doamna în albastru", iar Ion Gheorghe în poezia "Marele șarpe" din volumul "Mai mult ca plânsul", nu răstoarnă și nu îmbogățește motivul biblic. Șarpele apare și în poezia lui Gh. Pituț, Petre Stoica, Grișa Gherghei ca expresie a devalorizării omului 14. La A. E. Baconsky distingem în atmosfera creată muzica amintirii pe care o va aduce îmblânzitorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul arid alternează după cum timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neputința în fața actului poetic. Am putea, dimpotrivă, să subliniem că poezia exprimă esența timpului care a creat-o și timpul probează că literatura de semnificație umanistă rămâne mereu actuală. Poeții caută teritorii sufletești inedite, demitizează în sensul că sfarmă rigidități, răstoarnă idoli, demistifică realitatea, sau ridică la rang de mit ceea ce într-adevăr devine exemplar: capacitatea de cuprindere a omului. Așa cum spuneam, poeții vor să atingă esențele, chiar dacă modelul este Blaga, Bacovia sau Eminescu; ei, poeții, se anunță și se reiau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de jocul arghezian în care sunt invocate construcții rămase memorabile: "acolo șezum și plânsem", "ala bala portocala", dar din poemul "Peste picioare", sensibile rămân doar ultimele versuri: "și-a venit pe vânt o mirare/ de ne-a-ncurcat, ne-a răsturnat,/ grele poveștile peste picioare". Volumul aduce schimbări sensibile, în sensul că versurile ne ademenesc prin adevăruri valabile pentru oricare din noi; I. Barbu va intra nu numai în muzica viitoarelor versuri, ci și în sens și imagine: "Născut pe drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
le încearcă din adânc/ simt forfotind, măsurând, năvălind,/ grăunțele, sâmburii, spicele, pășunile pe care s-au întemeiat". Poetul este extaziat în fața puterii ei miraculoase, aude semințele țipând în somn și cum alunecă firele cotropitoare de iarbă; năvălește pe calea ferată, răstoarnă pietrișul terasamentelor, aude în flăcări trăsnind iarba, mușcă hărțile de previziune și de calcul, dar în același timp, apare necesitatea de a o stăvili în folosul civilizației: "împotriviți-vă ierbii, nu vă lăsați ierbii"1. Poemul se desfășoară meticulos și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
concepte care vizează o lume liberă în afara constrângerilor. A. Păunescu se întoarce la folclor, imaginația lui este robustă, clocotitoare, spiritul inventiv.1 Astfel, miei "prea fragezi", rupți dintr-o lume a ținuturilor reci, vin spre "așezări" gata oricând să se "răstoarne" în părinți, dacă e "frig primejdios". Obiceiul este familiar, din moși-stră moși se petrece așa. Mieii nu vor încerca să-și depășească condiția: "și mieilor le mijesc coarne/ Și foșnesc mărunt din dinți/ Gata oricând să se răstoarne/ dacă e
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să se "răstoarne" în părinți, dacă e "frig primejdios". Obiceiul este familiar, din moși-stră moși se petrece așa. Mieii nu vor încerca să-și depășească condiția: "și mieilor le mijesc coarne/ Și foșnesc mărunt din dinți/ Gata oricând să se răstoarne/ dacă e frig primejdios/ Cu trupurile în părinți" ("Familialul obicei"). Marian Popa subliniază că Adrian Păunescu "are facultatea prodigioasă tipic hugoliană, de a emite spontan cantități maxime de imagini, emoții, exclamații, șiruri retorice personale, de obicei forțând cu ajutorul metaforelor tiparele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un univers de pitici. Sensul existenței este devenirea și devenirea se înnobilează prin vis. Poemul "Laocoon" reface tradiția macedonskiană a macabrului: "Marele vierme, vatră în chin de carne,/ Aproape alterată, aprinsă-n sinea ei, noapte de noapte, sa-și răstoarne/ Sufletul unsuros pe ochii mei". Visul se întruchipează din elemente telurice un vis al conștiinței treze. Numai astfel poate atinge perfecțiunea. Poetul nu ezită să lupte în ciuda terfelirii visului în nămol: "Cădea-n fântâni și-n rime și-n păsări
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o seducție a oratorului, a actorului ce își recită versurile care parcă încă nu au fost scrise și totul se desfășoară la marea improvizație, de aici și sentimentul de tumult, de explozie de stil neîngrijit, când transcrie mituri, Păunescu le răstoarnă, le dă o nouă simbolistică în ipostază de revoltat sau de supus umil; când neagă miturile, le distruge sau imaginează un univers haotic. Un sentiment legat de o tematică tradițională apare și în "Istoria unei secunde", unde poetul resuscită cultul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt încă în căutare). * Avem o abilitate înnăscută de a găsi puncte slabe la cei ce ne înconjoară (chiar și la cei care ar merita admirația noastră), derivată din dorința scuzării propriilor lipsuri. Am fi mai fericiți dacă ne-am răsturna această obișnuință, reușind să fim copleșiți de "chipul frumos" pe care ni-l oferă unii din cei ce ne stau aproape. Să începem cu a zări binele posibil pe care-l ocolim în mod cotidian. * Problema nu este când ne
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
mai conta cât costă. La atâția bani, sigur era o ciorbă pe care nu și-o permiteau multe gospodine... Lângă tarabă se strânsese lumea ca la urs și oamenii începuseră să vocifereze. M-au și certat câțiva gură-cască atunci când am răsturnat punga și i-am stropit pe picioare... Dacă vă puteți imagina, stupidul de vânzător îmi dăduse peștii cu tot cu apă... Trec peste chinul de a curăța vietățile minuscule exact după indicațiile manualului Piscicultura pentru toți, Anexa II - „Preparate din pește“, ori
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]