8,590 matches
-
dintr-o iubire instinctivă și organică pentru un farmec natural al lumii, pe care naivitatea îl descoperă întotdeauna, aceia ating o armonie și realizează o integrare în viață, care merită a fi invidiată sau cel puțin apreciată de cei care rătăcesc pe culmile disperării. Dezintegrarea din viață corespunde unei pierderi totale a naivității, acest dar încîntător pe care ni l-a distrus cunoașterea, dușmană declarată a vieții. Viețuirea cosmică, bucuria pentru existența și pitorescul aspectelor individuale, încîntarea pentru farmecul spontan al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atâta formă avea pustiita, sărmana lui viață - un portret!.., Da, era tatăl său, când fusese în vârsta lui de acum. Mumă - sa, o femeie palidă, naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său; de acel copil cine știe cum rătăcit în clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se iubiră. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin iarba care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul că s-a rătăcit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul că s-a rătăcit își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! " gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i gâdila, mirositoare și caldă corpul ei, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă caldă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocali, gonită de fluturi și de albine... Era nebună ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire... Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urmă, văzând că soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire... Ce să facă? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! gândi, și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
merse-nainte prin iarbă, care, mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil, rătăcind într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să fac? Cu gândul că s-a rătăcit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rătăcind într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să fac? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iarbă, care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-arunca, în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit [rătăcind] într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să facă? Cu gândul ca, s-a rătăcit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rătăcind] într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să facă? Cu gândul ca, s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca purtat de vânt peste câmpie, fericit și aprins... și intrând în chilia mea cea umilită, mă simțeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi. La lumina fumegândă a lampei am scris versuri, ce le-am găsit în urmă rătăcite printre hârtiile mele și pe cari ți le citez întocmai: Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază., Încins într-o haină de nori și de raze, Mișcând a lui aripi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele de argint, în mijlocul râului o insulă incungiurată de ape, cu păduri și grădini din a căror mijloc se rădica la ceruri o biserică naltă cu cop[ol ]ele rotunde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele de argint, în mijlocul râului o insulă incungiurată de ape, cu păduri și grădini din a căror mijloc se rădica la ceruri o biserică naltă cu cop[ol ]ele rotunde, toată de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi se-nfundase adânc, albul ochilor se-ngălbenise și negrul era turbure și stins, părul cădea în dezordine pe gulerul uns și neșters a rocului meu - astfel umblam printr-o lume străină, din care nu făceam parte, și când mă rătăceam în vro grădină publică, unde fețe roșii și vesele chicoteau împregiur, pierzîndu-se pin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuri efemere, cari-și râdeau de durerea mea. Or mi se părea cumcă-n juru-le râdeau morți a căror fețe galbene erau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în coprinsul căreia neci un concept priceput de simțuri nu intra neturburat, neparodiat la cunoștința internă. îmi părea că trecusem printr-o poveste cu smei și crudelități, dar în a căror coprins, pe alte locuri și pe alte țărmuri, amanții rătăcesc de-a lungul lor în umbra și verdele dumbrăvilor, cu fețele argintite de lumina unei palide {EminescuOpVII 210} lune ce zâmbește pin nori și înseninate trist de plăcutele visării ale amorului. Era noaptea aceea un roman cavaleresc fără înțeles, din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mers până ce am ajuns la satul sibiric unde era să mă colonize pe mine. Era aproape de marea înghețată. Aicea vînez: mi-am cumpărat din orașul sibiric patine cu cari colind pe gheață nopți întregi, cu gândul apriat de-a mă rătăci, de-a da în apă... de-a muri. Adesea zbor astfel noaptea prin câmpiile de gheață, cu cojocul nins, încît par un om de zăpadă, zbor ca o viziune a Nordului ce vânează departatele stele înecate în Orient, neguri și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai mare și mai frumoasă, și câmpiile par a fi întinse, infinite oglinzi de argint sur. Calde doine de primăvară, doine de-a lui Bujor, contrasta dureros cu iarna eternă și-mi storcea lacrimi. Cine știe dacă într-o zi, rătăcit prin aceste câmpii de gheață, nu oi cădea în mare, înmormîntat acolo până la învierea morților, în fundul mării înghețate... Poate că acolo să fie frumos, să fie palate de smarald, să fie zânele valurilor turburi... ele însă blonde și cu ochi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Murmurezi... o murmur neînțăles, dulce e beția mistică a amorului nostru... aud tremurând la urechea mea glasul celui întîi amor... O, Eva... Eva tu ești, tu-mi dai mărul din pomul cunoștiinței... și nu vorbești, murmurezi... cum de s-a rătăcit * pîn-în * stele flautul zefirului. Ardem, sărmană copilă, ardem cum arde-ncet universu-ntreg... O jertfă infinită marelui spirit! {EminescuOpVII 275} Și ardeau în albastrul infinit al templului candelele de aur a stelelor... Sus un cer înstelat și jos un cer înstelat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nespus de grațios, asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa escursiuni în păduri și pe la birturi de vară împrejurul orașului universitar, împreună. cu fata, care era mare piedică, încît nu putea vorbi decât cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau * în pădure, el îi spuse c-ar fi având o taină a-i spune, pe care o știa altfel de mult. Apoi se suiră în trăsură - ei în fund, fata pe banca dinainte, înnoptase bine. El puse brațul împrejurul taliei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se lase guvernat de ele"29. II Psihologia mulțimilor este materia primă a unei politici noi. Pionierii ei, cu cohorta lor de discipoli cu tot, sînt convinși c-au aflat în ea firul Ariadnei pentru labirintul relațiilor puterii unde se rătăcesc și cei guvernați, și guvernanții, tocmai din cauza ignoranței lor. De la începuturi ei au combătut vechea viziune politică bazată pe interes, pe rațiune și pe calcul. Deci o viziune a celor care consideră că comportamentul muncitorului, al tatălui de familie, al
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
să adăugăm că liderul acționează singur, cu mîinile goale, fără nici un ajutor vizibil din exterior. Nu se sprijină pe nici o forță de represiune fizică, nici a sa, nici a vreunui aliat. Și avem pilda lui de Gaulle în fața rebeliunii soldaților rătăciți din Algeria. Le Bon însuși nu își ascunde atracția pentru Robespierre, omul care, prin farmecul, pasiunea și energia sa și în ciuda jalnicelor sale daruri oratorice, domina și înfricoșa adunările. "Îmi place să cred că el avea, scrie Le Bon, un
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ține pasul cu afacerea sau cu domeniul În care sunt implicați.” Sharon Kirkman Donegan, președinte al Boyle/Kirkman Associates Cu ani În urmă, grupul Kingston Trio a avut un hit cu titlul „Desert Pete”. Cântecul spunea povestea unui om care rătăcea printr-un deșert fără merinde sau apă. Chinuindu-se să meargă mai departe, a privit În depărtare și i s-a părut că vede o pompă veche de apă. La Început a crezut că este un miraj, deoarece căldura din
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
alocate proiectelor care aveau o prioritate mult mai mică decât cele create de situația de ciză. Planurile trebuie consultate mereu. Acum câteva luni, eram În Cape Cod și am fost surprins de numărul șoselelor secundare. Era foarte ușor să te rătăcești și să te Îndepărtezi de destinație. Fără o hartă bună, nu ai cum să ajungi În mod eficient acolo unde ți-ai propus. Când am părăsit Cape Cod, harta pe care o cumpărasem de la Salt Marsh Visitors Center era zdrențuită
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ale omului religios pot dispărea nu printr-o decizie conștientă, ci prin uitare. Amnezia nu are neapărat capacitatea resemnificării identității. Așa cum numeroase elemente ale cultului Bisericii primare s-au putut pierde fără urmă, principii decisive ale gândirii teologice se pot rătăci în bezna uitării. Boala diagnosticată de profesorul Alzheimer - uitarea accelerată de către pacienți a primelor lucruri învățate în copilărie - amenință sistematic teologia. Teologii sunt mereu ispitiți „să neglijeze întrebarea privitoare la modul în care teologia și-a învățat propriul limbaj”1
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]