7,127 matches
-
ca fiind o catolică mistică, spunea că în transele ei spirituale se simțea ca și cum un înger i-ar înfige o săgeată cu vârful de foc în inimă. Poate că aceasta este originea asocierilor occidentale ale iubirii cu îngerul „Cupidon”, cu săgețile sale aurii. Sfânta Tereza scria: „Între suflet și Dumnezeu apare o tranzacție de iubire atât de dulce, încât îmi este imposibil să descriu ce se întâmplă”, dar plăcerea acestei experiențe „mă pătrunde până în măduva oaselor”. Dacă misticii experimentează extazul spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Văd că vă interesează pictura, domnule Gheretă... Nu mă interesează, domnule profesor. Nu sunt atât de instruit. Oamenii În schimb, cu voia dumneavoastră, da. Sunteți chiar mai sensibil decât Îmi Închipuiam, observă răutăcios Petru. Vorbele sale cădeau Însă ca niște săgeți boante la un pas de țintă. Acum vedea bine: nu cu admirație privea poștașul tablourile, ci cu evlavie: Sunteți credincios, domnule Gheretă? Cum o să fiu? se apără zâmbind poștașul. Am fost membru și dacă am fost membru, știți cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
alții scoteau exclamații de uimire și încântare în fața unui urs polar împăiat, ce stătea pe picioarele din spate lângă o ieșire laterală. Nu era nici un adult în tot patinoarul. Apoi mi-a picat fisa: ia să verific toaleta bărbaților. O săgeată m-a ghidat către subsol. Coborâsem jumătate din trepte când Maynard începu să le urce, cu un iepuraș de pluș în mână. Mi-a revenit în nări duhoarea din camera 803. Chiar când era gata să mă depășească, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am amintit de Dalia Neagră și de faptul că moartea ei m-a scos de pe prima pagină a ziarelor după povestea cu tipii pe care i-am împușcat. — De ce-ai vrut s-o cunoști pe Betty Short? Madeleine tresări. Săgeata roșie de neon ce purta numele stabilimentului clipea intermitent și-i lumina chipul prin fereastră. Am tras la greu să mă emancipez, să fiu liberă și dezlănțuită. Dar, din câte am auzit, se pare că Betty era așa din naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o mai văzusem se luptase aprig cu grăsimea și tenul ei nesănătos, dar continua să arate ca o versiune feminină și robustă a lui Emmett. Martha puse ziarul jos și mă observă. Mă așteptam ca din ochii ei să țâșnească săgeți, dar mă surprinse cu un salut: — Bună, domnule Bleichert. Și schiță o urmă de zâmbet. M-am apropiat și m-am așezat lângă ea. Cotidianul Times era deschis la rubrica Fapt divers: „Incendiu bizar la Silverlake Foothills. A fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
condamn că vrei să le faci rău. Tata și Maddy sunt niște oameni îngrozitori. Eu însămi am riscat foarte mult încercând să-i rănesc. — Te referi la faptul că ai expediat lucrurile lui Betty? De data asta ochii Marthei aruncară săgeți. — Da. Am rupt pagina din carnețel pe care era scris numărul nostru, dar m-am gândit că mai sunt și alte numere care să-i conducă pe polițiști la tata și la Maddy. N-am avut curajul să trimit numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și lua fiii cu el peste tot, de îndată ce-și puteau căra singuri apa. Îi învăța totul despre oi și capre, despre pășunile potrivite, despre obiceiurile drumurilor lungi și-i învăța să tragă cu praștia și să arunce cu săgeata. Acolo, departe de cortul mamelor, le spunea povestea înfricoșată a lui Isaac, tatăl său. Când stăteau împrună pe pășunile cele mai îndepărtate, atenți să nu vină șacalul despre care se spunea că dă târcoale sau când pur și simplu stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
M-am ținut după el. Lui Kemuel îi păsa încă și mai puțin, iar pe drumul de întoarcere a fost preocupat să urmărească un iepure sălbatic. „Ha, ha!”, s-a bucurat el, când l-a nimerit în sfârșit cu o săgeată. Când am văzut cortul roșu profilându-se în fața mea, am început iar să plâng și am alergat la mamele mele. Lea mi-a luat capul în mâini și mi-a acoperit fața cu sărutări. Rahela m-a ținut strâns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apa nu era nicăieri la fel de lată cum fusese la marele fluviu din nord, acesta era mai adânc la mijloc și curgea mult mai repede. Frunzele nu se unduiau la vale ca acolo, ci se repezeau înainte ca urmărite de o săgeată. Trebuia să trecem repede, soarele deja începuse să apună. Inna și Zilpa au făcut o libație în cinstea zeului fluviului, în timp ce primul animal se avânta în apele lui. Animalele mai mici trebuiau să fie luate două câte două de ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tăiat la picior. De data asta vocea i s-a auzit și a țipat de durere. Sunetul pe care l-a scos Iosif parcă l-a oprit pe mistreț din goana lui și animalul a căzut, ca lovit de o săgeată. Iosif și-a tras piciorul rănit și a mers șchiopătând până pe malul celălalt. Acolo ne-am oprit și ne-am luat în brațe, tremurând. În jurul nostru se auzea apa clipocind, frunzele fremătând și inimile noastre care băteau să ne spargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îi urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful dealului cum cei doi bărbați se apropiau unul de altul. Într-o clipă, tata s-a aruncat la picioarele fratelui său. Am crezut un moment că a căzut străpuns de o săgeată nevăzută sau de o suliță aruncată de undeva. Dar apoi s-a ridicat în genunchi, a făcut o plecăciune adâncă și apoi și-a dus fruntea la pământ iar și iar, de șapte ori. Așa își saluta de obicei un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-o mai târziu pe Rebeca, mi-am amintit vorbele verișoarei mele și am înțeles ce vrusese să spună Bunica. Se referise la ochii ei, care erau exact ca ai Rebecăi, negri și cu o privire ascuțită și directă ca o săgeată, în timp ce ai lui Basemath erau căprui și totdeauna plecați. I-am povestit Tabeei despre cortul roșu și despre cum mamele mele celebrau luna nouă cu prăjituri, cântece și povești, lăsând la o parte orice gâlceavă în zilele în care luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
treceau pescărușii de la crimă la dans. Zburau în cercuri largi, lăsându-se să alunece în aer, amețiți poate de lumină și de bucuria dansului lor aerian, pentru ca, dintr-odată, unul să se rupă din cerc, să se lanseze ca o săgeată spre un punct din mare unde înhăța un pește. Apoi își relua, alături de ceilalți, dansul. Omul nu e niciodată în stare de așa ceva. Ori devine o brută, ori, dacă e împins de soartă, împotriva firii lui să ajungă la crimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gândești la viața lor dinainte, e drept, adevărata liniște tot n-o vei găsi. La miazănoapte sunt așezați statornic sau mai ales umblă de la o pășune la alta niște oameni înalți, cu trupul mai alb, și cu arcuri care trimit săgeata departe. Cu oamenii aceia neamurile negre, de la poalele munților de piatră, și cele de la miazănoapte schimbau nu o dată răni și săgeți. Unii mureau, însă viața mergea înainte. Dacă te îndrepți spre valea fluviului Hapi, până să ajungi la apele nesfârșite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ales umblă de la o pășune la alta niște oameni înalți, cu trupul mai alb, și cu arcuri care trimit săgeata departe. Cu oamenii aceia neamurile negre, de la poalele munților de piatră, și cele de la miazănoapte schimbau nu o dată răni și săgeți. Unii mureau, însă viața mergea înainte. Dacă te îndrepți spre valea fluviului Hapi, până să ajungi la apele nesfârșite de la capătul lumii, afli câteva țări cu oameni roșii, care au multe arme iuți, de aramă călită; acolo au fost duși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
una roșie îl acoperă tremurând sau stând liniștite, uneori e lună, alteori nu și altceva nimic. Dar iată că de patru nopți, sus, deasupra zării de la miazăzi, stătea nemișcată o stea mare și rotundă cu capetele alungite în ascuțiș de săgeată, ca un ochi luminos. Era ochiul cuiva, însă nu al lui Mavu, căci dacă Mavu ar fi început să-i privească și noaptea, cum s-ar mai fi putut trezi în zori ca să treacă mândru și aprins peste cer? Aici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în zori aveau să pornească și să meargă sub arșița soarelui cumplit din această țară blestemată, unde razele cad drepte ca firul cu plumb al zidarilor. Nu apucă să doarmă însă mult, căci i se înfipse în urechi, ca o săgeată otrăvită, țipătul trâmbiței de aramă. Soldatul sări numaidecât în picioare. Se frecă la ochi și ieși din cort uitîndu-se uimit afară: era beznă. Sau visase? Dar toți soldații alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă și el să-și caute
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
piei de leopard, și chiar la sclavul de pe taur care cel puțin ședea. Iahuben se uita la aceștia o clipă, apoi genele iar i se încurcau și picioarele mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fața spre soldat, Puarem îi porunci: - Iahuben, ai să te duci cu robul Auta spre răsărit. Să porniți îndată. Luați trei tauri: doi pentru voi, unul pentru merinde și cort. Tu să-ți iei arc, lance, scut, cât mai multe săgeți. Ia și cuțit de aramă călită, bine ascuțit. Sclavul n-are arme. Tu îl păzești și te aperi. El cunoaște drumul. În ceasurile de amiază, vă odihniți; seara, noaptea și dimineața, mergeți. În fiecare noapte aprindeți câte un foc, acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de ea, soldatul Iahuben alergă spre atlanți, apoi se opri la jumătatea drumului, căutîndu-l din ochi pe Auta. Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai departe, intrând în desimea armatei atlante. Armata năvălea cu sulițe și săbii lucitoare, ieșind parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și săgeți, se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aproape omenească: pielea era argintie și vălurită uimitor de frumos, două mâini, două picioare, umeri, cap... un cap rotund ca un glob de sticlă, de culoarea amurgului din Țara Nisipurilor, vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i ajungea sclavului numai până la umăr avea nu cap de cleștar, cum povestise țăranul, ci un cap omenesc închis într-un glob de sticlă, sau din altceva ca sticla, de culoare palid viorie. În creștetul acelui glob era înfiptă o săgeată subțire, argintie. Auta se uită la fața ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încăput lesne o sută de oameni alăturați, dar nu erau decât patru străini, fără cel care l-a adus. Cei patru ședeau în niște jilțuri albastre, înalte, n-aveau hainele argintii cu care umblaseră pe-afară, nici globurile sticloase cu săgeată în creștet, și fiecare se îndeletnicea cu câte ceva deosebit. Unul avea în față, pe un fel de masă, câteva sticle și țevi, pline cu felurite ciudățenii: într-unele clocotea ceva, în altele Auta văzu aburi galbeni sau portocalii, în câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]