10,656 matches
-
mai vechi decât cerul, Miracol e carnea când se întoarce Către privirea celui ce o iubește Recreată în semne sacre, în cuvinte rostite chiar nerostite. Lumina zilei geme vinovată Peste chipul ce a trăit pe culmea Dusă la vale. Câte stânci s-au rostogolit în prăpastie, Au acoperit drumul De la o veșnicie la alta! Nimeni nu are timp să-și aducă aminte De căderea lor în care oameni Și fortărețe au încetat să fie. Chiar dacă azi pământul e leagăn Unui sfârșit
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
ta izul de sulf al zilei de ieri a rămas în prosopul de trei ori spălat te vei obișnui să arunci priviri pe fereastra care dă spre grădina cu petunii violete și să constați că trăiești ca un pește pe stîncă din boabe de rouă și muguri aduși de vînt Ce depărtări provoacă degetele tale pe cer te miri și mirarea-i mai întinsă ca marea pe care o vezi din vîrful celor cinci sute de trepte tăiate în piatră 2
Cinci sute de trepte și marea by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/8696_a_10021]
-
dracul! Mefisto: Taci? Nu-mi răspunzi? Dovadă clară Că te-ai îndrăgostit a suta oară! Faut: Dacă zici tu, așa poate să fie! O dragoste ca focul care trece De la o casă, scrum făcând o mie... Iar vinovatul, ca o stâncă rece Și rob al tău, supus pentru vecie... Hai, șterge-o, că privirea ta miroasă A misticism și râncedă pucioasă! Mefisto (diabolic): Fă cum îți place! Poți să te întorci La toate preacuratele femei Pierdute înc-odată printre porci Și grohăind
Poezii by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/8723_a_10048]
-
lanțul nesfârșit Al celor ce frumosul în lume l-au iubit? Mefisto Poezie - ion brad (îndrăzneț): în dragoste, poeții ca vandalii-s! O pot lua pe urma lui Novalis, Pot fi luntrașii de pe Rin... Și, vai, Cum pier privind spre stânci la Lorelei! Goethe (supărat): Plecați! v-am spus. Voi judecați poeții? Dar cine oare suferă ca ei Când se trezesc în roua dimineții Desculți, damnați, dar murmurând idei De fericire, de mister, de-o altă Minune a iubirii, mai înaltă
Poezii by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/8723_a_10048]
-
face cunoștință cu trei mineri, fiecare având de înfățișat propria poveste teribilă din subteran. Ion Vintilă este primul: "Băiam vro opt inși, afund, în sânul pământului. Și-ntr-o după-amiază ne pomenim, cum izbeam cu ciocanele, că înaintea noastră, în stâncă, încep deodată să bată din ciocane o mulțime de băieși. [...] Și făceau un vuiet ș-o larmă, și se auzeau bolovanii prăbușindu-se, de gândeam că are să se surpe tot muntele. Atunci, îngroziți, asudați de frică, plecarăm în grabă să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și răgușit: "Hocmane! Hocmane!"". Ducându-se în grabă la hocman și amenințând cu boicotarea lucrului, acesta îi ironizează, crezându-i lași. Spre a le demonstra că nu au de ce să se teamă, hocmanul "luă ciocanul și sfredelul [...], se apropie de stâncă și începu a bate. N-a dat însă a doua oară cu ciocanul: un întreg colț de stâncă se prăbuși și-l făcu pe bietul om chisăliță". Cei ce se tem sunt, se înțelege, cei înțelepți, deoarece au rămas în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
crezându-i lași. Spre a le demonstra că nu au de ce să se teamă, hocmanul "luă ciocanul și sfredelul [...], se apropie de stâncă și începu a bate. N-a dat însă a doua oară cu ciocanul: un întreg colț de stâncă se prăbuși și-l făcu pe bietul om chisăliță". Cei ce se tem sunt, se înțelege, cei înțelepți, deoarece au rămas în viață. Urmează istorisirea lui Petre a Rarului: "Odată [...], eu și cu alți cinci așteptam să întrăm în baie
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
într-un basm oriental. Să nu ne iluzionăm însă; atmosfera este înspăimântătoare: "Undeva, departe, se ivi o lumină slabă. În zarea ei văzui pe părete umbra matahalei din pădure: un cap cât un ciubăr de zece mierțe, trupul gros ca stânca și picioare cu copite de cal". Este, desigur, diavolul, cel care schimbă copiii la naștere: "Umbra pare că ținea ceva în brațe, așa ca un copil în scutece. Am ajuns într-o încăpere mare, un fel de șură căreia nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
circumstanțe, unica posibilitate de salvare este să ajungă la stână (conflictul interior este redat într-un insolit stil indirect liber): Dacă o ajung turcii, pe ea o batjocoresc și poate o lasă în viață, dar pe copii îi strivesc de stânci! [...] Mai bine să urce, să urce! Să nu se lase până nu s-o vedea măcar în poienița de sub stână [...]". Atunci când tensiunea epică atinge paroxismul, se livrează, în doze mici, momente de respiro, în care, din nou, simțul privilegiat al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
torturii provocate de efortul supraomenesc nu întârzie, completând scena: "Dar vinele picioarelor îi tremurau, sânul i se umflase și o înțepa îngrozitor". La capătul încordării prometeice, femeia intuiește proximitatea salvării: "Atunci, prin zborul frunzelor, Agripina zări coasta Brăcinelului, masa de stâncă și cu poale de brazi pe care era stâna lui moș Dănilă". Intervalul tranziției de la agitație la calm, petrecut într-un mediu nu vidat de elemente ale sublimului rece, este înregistrat cu acuitate de narator: "Vijelitul Iablanicioarei de-abia se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mai răpesc uneori și sufletele oamenilor. Dar de data aceasta tragicul din gândul lui Smigelschi s'a transformat în eudemonie. Ielele lui sunt niște copilași veseli, cari se joacă în pădure, sau învârtesc hora fantastică deasupra unui lac ascuns între stânci"217. În studiul intitulat Hora ielelor, patru astfel de copii- iele, nu departe de reprezentarea unor putti renascentiști, sunt prinși într-o horă suspendată deasupra unui iaz în care se reflectă imaginea acestui vesel carusel, în timp ce un al patrulea, un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
abandonat turma și datoria de păstor care-i incumbă, pentru iluzia unei împliniri erotice, fapt pentru care trebuie să plătească cu viața. Redeșteptându-se din vis, păstorul se confruntă pentru o ultimă oară cu o apariție feminină, o femeie gigantică, stâncă animată care-i dă sărutul morții și care se prezintă pe sine în termeni alegorici drept "Regretul" sau, mai precis, "Dorul". Tânărul va muri în curând, pe măsură ce simțurile sale se estompează tot mai mult, iar păstorii îl vor înhuma acolo
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gips, opera este trimisă la bienala de la Veneția 269, iar aceasta este distrusă pe parcursul transportului. Fotografia acestui monument a fost publicată și în volumul pe care i-l dedică Oscar Han sculptorului în 1935. Capul Poetului apare așezat pe o stâncă care-i servește de piedestal și care incorporează câteva trupuri contorsionate. Acest cap, departe de a fi senin-apolinic așa cum consideră Petre Popescu-Gogan, concentrează simbolic dramatismul creației, a emergenței propriei sale opere din neant. Sculptorul realizează o aparentă cezură între capul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
departe de a fi senin-apolinic așa cum consideră Petre Popescu-Gogan, concentrează simbolic dramatismul creației, a emergenței propriei sale opere din neant. Sculptorul realizează o aparentă cezură între capul poetului, a cărui privire se proiectează vizionar în zare, și blocul de piatră, stânca pe care sunt înlănțuite prometeic trupurile, corpul propriei sale creații. Sculptorul reia mitul lui Prometeu -, vehiculat în literatura și iconologia romantică -, al geniului pedepsit pentru cutezanța sa, însă îl deturnează simbolist. Corpurile înlănțuite, cărora Mircea Deac le atribuie o funcție
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
F S, nedatat, inventar 915486, 1927), și Monument Mihail Eminescu (ronde-bosse în ghips, 61 x 23,5 x 20 cm, nesemnat, nedatat, inventar 916212, 1910). Bustul poetului, ca și la Paciurea, era înălțat pe un postament de piatră brută, de stâncă. Din acest bloc nefinisat se desprinde în basorelief un corp feminin, lansat într-o direcție ascendentă. În schimb, bustul lui Eminescu este destul de convențional. Devine un loc comun în aria reprezentării alăturarea câtorva versuri portretului poetului sau unor imagini inspirate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aflate în stadiul inconsistenței fantasmale, in statu nascendi. Mai există un desen inedit cu himere (vezi planșa 1), care face apropierea de originea ei mitologică, a sfinxului care-l chestionează pe Oedip asupra naturii umanității. Himerele se află cățărate pe stâncile asemeni unor socluri, cea din prim plan are aripile desfăcute, ca și cum s-ar pregăti să zboare. Onirismul frenetic al acestui desen este recuperabil nu numai mitologic, ci și ca atmosferă, o atmosferă pe care sensibilitatea simbolistă o conferă acestor lucrări
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
public al Constanței, din moment ce decupajul postural al figurii este același în tabloul său. La rândul său, Nicolae Vermont, în tabloul Visul lui Ulise, utilizează tema mitologico-literară într-un sens care dă conținut reveriei. La marginea mării, pe un bloc de stâncă, sprijinit într-un baston, Ulise ascultă ceea ce pare să-i șoptească o eterică figură feminină. În spatele acestei figuri o întreagă scenă fantasmală apare difuz, cu un templu detașat pe fundal, cu grupuri antrenate într-o dramatizare despre care nu știm
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poate fi foarte bine o proiecție iluzorie, nebuloasă a fetei. Acest clivaj poate fi urmărit în deschiderea pe care o oferă defilelul, tot în fundal, ruptura care produce această separare între eu și lume. Tot în fundal, departe, pe niște stânci se află Castelul de la Elsinore, reperul "social" al unei identități care s-a dizolvat între timp. Florile care cresc la picioarele Ofeliei și îi conferă un plus de transparență și lilialitate, accentuând însă și o dematerializare a sa, potențată de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comun cu sensibilitatea decadentă, trecând din spațiul reveriei în cel al patologicului, al neurasteniei. Unul dintre pictorii reveriilor feminine, ai sensibilității marcate simbolist prin sugestia unei reflecții colorate de idecidabilele unor emoții, este Nicolae Vermont. Visând (1898), Reverie, Femeie lângă stâncă (1898), Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă (1915), Lectura (1919), Pe gânduri (1924) configurează o preocupare de factură simbolistă a pictorului pentru transcrierea stărilor sufletești în spectrul reveriei. Reflecția așezată sub semnul reveriei este feminizată, lărgind cadrele de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
altundeva, o proiecție incertă, o vibrație emotivă, o evanescență. Tablouri precum Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă sau Pe gânduri asociază reveriei și o gesticulație afină. Visarea vine și din așteptare, precum într-un tablou ca Femeie lângă stâncă, așteptare pe care nimic nu o clarifică. O întâlnire? Un scurt popas pentru odihnă? Un moment de contemplație? Lectura ne introduce în spațiul reveriei căreia cartea îi servește drept suport, așa cum capul înclinat grațios se servește de suportul mâinii îndoite
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui damnatio capitis cu feminitatea este clar subliniată în ambele tablouri, fecioarele crude contemplând obiectul venerației lor, le chef coupé, pe care și-l aproprie hieratic. Alexandre Séon, elevul lui Puvis de Chavannes, ne înfățișează un Orfeu la marginea unei stânci, neconsolat de pierderea iubitei sale. Pictorii simboliști-decadenți găsesc în Orfeu emblema unei melancolii fără leac, cât și posibilitatea de a sublima în artă întreaga suferință a celui care a pierdut orice rațiune de a exista. Totodată, Orfeu apare ca un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
apei, un al doilea nivel delimitat de lizieră și un al treilea blocat de peretele stâncos, care convertește orizontalul în verticală printr-o ruptură de nivel reprezentată de efectul luminos care desemnează un spațiu incert, între lizieră și peretele de stâncă, un spațiu nimbat, ireal. Orfeu apare redus la proporțiile unui copil, insignifiant în raport cu proporțiile viziunii sale. Cântărețul nu folosește lira, nu sunetul fizic produce imaginea, ea este o imagine a poeziei, a unui sunet topit în vers. Pictura realizează astfel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
redea situații emblematice, decupaje ale unei coregrafii hieratice. "D-sa pictează cu predilecție scene din povești cu zâne clorotice, feți frumoși cu gesturi teatrale, convenționale, ce-și plimbă spleen-ul într-un mediu, tot teatral conceput, cu lacuri, lună, nori, stânci, castele etc. Fauna și flora din tablourile d-sale au un caracter nedeterminat în corelațiile lor de volum, formă și culoare, probabil ca să mărească impresia lucrului supranatural"433. Kimon Loghi este analizat ca un pictor romantic de către Petre Oprea în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
trimit către arhetipuri. În acest sens se referă Cecilia Cuțescu-Storck la tabloul său, Familie de primitivi: În acesta din urmă, am evocat o atmosferă exotică în care ființele umane și-ar trăi viața lor liberă, naturală, în peisagiu, ca și stâncile, ca și arborii sau animalele din mediul înconjurător"526. Tabloul care poartă chiar titlul Țigancă, (ulei pe pânză, 0,705 x 0,700 cm, nedatat 1908-1913, inventar 7510/69570) oferă datele esențiale a manierei în care Cecilia Cuțescu-Storck abordează tema
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
organizarea tehno-birocratică) sau ezoterizate (în sanctuarele filozofice)? După ce a produs intelectualii care ridică probleme, cultura europeană ridică astfel problema agoniei lor, termen care poate însemna deopotrivă moarte și renaștere. Desăvîrșirea, nedesăvîrșirea Începînd din Evul Mediu, care își întemeia certitudinile pe stînca cea mai profundă și își înălța pînă la cer catedrala teologică, istoria gîndirii europene este cea a dezintegrării acestui edificiu măreț, urmată de construcții noi ce se zidesc pe ruinele sale, așa cum Roma renăscută se înălța pe rămășițele monumentelor imperiale
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]