8,025 matches
-
de care aveau nevoie noii judecători puși În slujba, zice-se, poporului muncitor, pentru a asigura forța de muncă gratuită necesară grandioaselor proiecte socialiste. Textul de mai jos a fost extras de pe site-ul www.crimele comunismului.ro. Bătaia la tălpi. Deținutul era lovit cu ranga de fier peste Încălțăminte, apoi era obligat să alerge. Acest supliciu era repetat mai multe zile la rând. Deținuților supuși la o astfel de tortură li se dislocau oasele metatarsiene. Bătaia pe capre. Considerată ca
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
binefăcătoare a căminului familial, dar mereu eram împiedicați să ne bucurăm de noi înșine. Ba au fost anii de război, ba împrejurările vitrege ne-au stat împotrivă și acum, în ultima instanță, această nedorită direcție în timpul căreia fusesem înnoroiat din tălpi până peste creștetul capului... În acest scop, la 30 iunie 1967, înaintez raportul de sfârșit de an școlar și cu numărul imediat următor înregistrez cererea mea de demisie. Rămân în așteptare și ajung la 14 septembrie, în ajunul deschiderii oficiale
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tot mai mult înfierat de secretar! Din timp în timp amintea că n-am făcut cutare ori cutare lucru, motiv de a scoate în evidență atitudinea mea îndărătnică, dușmănoasă! În ședința lunară din iulie îmi toarnă din belșug noroi din tălpi până în creștetul capului. Ascult, privesc în sală cu o liniște stăpânită, surprind privirile prietenoase ale unora, tac și... aștept sfârșitul ședinței. Rămân ultimul în sală și mă adresez celor trei inși din biroul organizației cu un calm stăpânit - deși clocoteam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
N-am vrut să fiu militar de carieră, dar soarta a hotărât pentru mine să fiu aproape opt ani militar, tocmai în împrejurările vitrege ale războiului și să mângâi sufletele celor care erau numiți în batjocură „mârlani”, deși ei erau „Talpa Țării”. Cu o credință insuflată prin naștere am avut mereu în față un ideal creștin și n-am vrut să devin preot, deși poate că aș fi putut să fiu un preot model, apropiat de structura mea sufletească. Ca învățător
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Mă minunez și acum când îmi aduc aminte: celuloză vrac exportată în Austria în vagoane de unde se descărcase negru de fum, costume pentru RDG fără căptușeală, bocanci pentru soldații "prietenului" Gaddafi, care la primul "pas de front" au rămas fără tălpi, locomotive pentru Costa Rica, încremenite în poziție "pe loc repaus" chiar în momentul festiv al inaugurării liniei ferate, ARO special pentru partidele de vânătoare ale șahului, care a refuzat să pornească... Având în vedere că domeniul construcțiilor civile luase amploare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
capi" m-a sunat cerându-mi spășit să-i ajut să se întoarcă în România, că "Brazilia nu-i de ei"! Feliz Navidad! Crăciun fericit?! Pentru un român Crăciunul înseamnă de obicei ninsoare, zăpadă, un pic de geruleț să scârțâie tălpile, pomul împodobit (brad-brad, nu plastic), forfota cumpărăturilor, casa mirosind a sărbătoare, bucuria cadourilor, colindătorii, întâlnirile cu rudele și prietenii. Închipuiți-vă un Crăciun la Rio de zăpadă și brad nici vorbă la 40 de grade, colindătorii doar pe CD-urile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sunt în general bune și, deși temperaturile trec adesea de 50 de grade (și la nivelul asfaltului ating și 70 de grade), asfaltul e bine executat, nu se topește, roțile nu se afundă așa cum se întâmplă cu roțile mașinilor și tălpile pantofilor în București la 30 de grade! Călătorind non-stop, în această țară cât un continent există o întreagă infrastructură la dispoziția șoferilor: cam din 20 în 20 de kilometri câte o benzinărie, dotată cu atelier auto, cu buticuri și bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pentru a permite aerului condiționat să ne apere de arșiță, dar și de fierbințeala religioasă, flagrantă afară. Ce păreau de departe a fi cârduri de păsări negre erau de fapt grupuri de femei acoperite cu voaluri Întunecate din creștet până-n tălpi, care ne priveau nemișcate, amenințătoare. De la copii la bătrâni, se simțea În ochii lor o rezistență suspicioasă față de procesiunea de Land Rovers care perturba ritmul ordonat al vieții lor medievale. Deși eram Încă departe de momentul instaurării ayatollahului Khomeyni, mersul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
principală. Noi credeam că acest pas Încetinit e ca o meditație În mișcare, că toată viața și sensul ei sunt contemplate În acest moment de totală concentrare. „Nici vorbă, toată atenția e cum să ating cu călcâiul podeaua, cum alunecă talpa și cum să mențin continuitatea Între un pas și următorul. Nu mă gândesc la nimic altceva: ca și atunci când mănânc, mă gândesc doar la ce fac În acel moment.“ Le-am mulțumit tuturor pentru generozitatea cu care ne-au primit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prinsă În două colțuri, prin niște inele, de cele două mânere laterale ale spătarului scund al banchetei pe care ședea. Și În spatele ei, ținându-se de aceste mânere, stătea În picioare pe un suport Îngust, deasupra extremităților din spate ale tălpilor saniei, un valet cu pălărie cu cocardă. Urmărind În continuare sania, am văzut-o oprindu-se la magazinul Treumann (ustensile de scris, brelocuri de bronz, cărți de joc). Mama a ieșit imediat din magazin, urmată de valetul care ducea obiectul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
făcea o grimasă. Gospodăria era cu numele pe mâna fostei ei doici, ajunsă pe vremea aceea o băbuță grea de cap, incredibil de zbârcită (născută ca roabă pe la 1830), cu o față mică de broască țestoasă melancolică și cu niște tălpi mari pe care le târșâia veșnic. Era Îmbrăcată cu o rochie maro de călugăriță și degaja un miros vag, dar de neuitat, de cafea și putregai. Ne Îngrozeam când trebuia să ne felicite de zilele de naștere și de onomastică
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului era urcarea scărilor cu ochii Închiși. „Treaptă, treaptă, treaptă“, se auzea glasul mamei conducându-mă sus - și cu destulă siguranță, suprafața următoarei trepte primea talpa Încrezătoare a copilului orb; era de-ajuns să ridici piciorul puțin mai sus decât de obicei, ca să nu izbești cu degetele treapta următoare. Această ascensiune lentă, ca de somnambul, efectuată Într-o Întunecime autoimpusă, comporta câteva plăceri evidente, cea mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari tineri care pare să fi fost artera principală a primei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fost purtătorul imaterial al amintirilor mele actuale. Pe cealaltă parte a râului, o mulțime densă de fluturi masculi, albaștri, mici și strălucitori, care chefuiseră pe abundentul noroi călcat În picioare și pe bălegarul de vacă prin care mi-am târât tălpile, s-a ridicat deodată În văzduh ca un norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini și tufe de arin negru, am ajuns la mlaștină. Din clipa În care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Într-o zi săpând alături de o fetiță franțuzoaică pe nume Colette. Urma să Împlinească zece ani În noiembrie, eu Împlinisem zece În aprilie. Privirile noastre erau Îndreptate spre o bucată zimțată de scoică de midie pe care ea călcase cu talpa piciorului ei Îngust cu degete lungi. Nu, nu eram englez. Ochii ei verzui păreau pistruiați, de parcă numeroșii ei pistrui ar fi debordat de pe fața cu trăsături ascuțite. Purta ceea ce azi s-ar putea numi un costum pentru joacă, compus dintr-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noastră. Oceanul părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii de pânză cu tălpi de sfoară, pe partea de cort expusă vântului, În timp ce eu Îndesam o plasă de fluturi pliantă Într-o pungă de hârtie maro. Următoarea imagine Înfățișează Încercarea noastră de evadare prin pătrunderea Într-un cinéma cufundat În beznă de lângă Cazino (aflat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mă plimb cu bicicleta la ora aceea, relația noastră oculară a fost reînnodată din când În când, În timpul a două sau trei veri. Apărea ca din pământ, stătea Întotdeauna deoparte, Întotdeauna În picioarele goale, frecându-și partea din interior a tălpii strângi de glezna piciorului drept sau scărpinându-și cu degetul inelar cărarea din părul castaniu, În timp ce calul meu era Înșeuat lângă trunchiul unui copac, când tot alaiul servitorilor noștri de la țară ne conducea Într-o dimineață răcoroasă de septembrie spre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mă putea convinge să port pe piele „lâneturile“ care le țin de cald englezilor pe ascuns. Paltoanele erau considerate efeminate. Vestimentația obișnuită a studentului mediu de la Cambridge, fie el atlet sau poet de stânga, era rezistentă și mohorâtă: pantofii aveau tălpi groase de cauciuc, pantalonii de flanel erau gri-Închis, iar puloverul cu nasturi numit „jumper“, purtat pe sub sacoul cu cordon, avea conservatoarea culoare maro. Cei care ar fi putut fi denumiți probabil lotul homosexualilor purtau vechii pantofi escarpin, pantaloni de flanel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cagliostro le-a zărit În șanțul unei grădini regale. Iar și mai aproape de lac, vara, mai ales duminicile, locul era năpădit de trupuri omenești În diverse stadii de goliciune și solarizare. Numai veverițele și anumite omizi rămâneau Îmbrăcate. Gospodine cu tălpi cenușii ședeau pe nisipul cenușiu slinos, În costume de baie; masculi respingători, cu glasuri de foci, În slipuri pline de noroi, se zbenguiau prin jur; fete extrem de atrăgătoare, dar neîngrijite, menite să aducă pe lume peste câțiva ani - la Începutul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Stambul! Mi-a povestit tărășenia... Sunt vești rele?! Spune! Spune! se precipită Maria. Ce vești?! A văzut când s-au întors la Stambul rămășițele "falnicei armii". "Tigrii pustiei" nu mai erau decât niște găini jumulite, rebegite, deși, după poruncă, băteau talpa țanțoși, sumețindu-se cu oarece prefăcută veselie, de ochii lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu priceapă. Mi-a povestit de-a fir a păr cum a primit sultanul vestea înfrângerii. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prinde doi iepuri dintr-un foc! Isteț băiat, Mateiaș aista... După război, mulți viteji s-arată! Îl roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală goală din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strica să-ți mai ascuți custura ceea... au, va bene, radere la barba con mia spada... Don Batista hâhâie: Altezza... Înălțimea voastră, ridere... "Înălțimea" mea? Bine ar fi... Ce-ai zice, Don Batista, de m-aș pomăzui din creștet în tălpi cu alifia domniei tale "unguento miracoloso universale"? Ce zici, trag nădejde să mai cresc olecuță? O palmă, un lat de palmă, barem... E... e posibile, unguento e miracoloso, spune el cu modestie spălându-i fața într-o cățuie de tablă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noi, marii boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
găsesc?! Înaintea lor se cască un pustiu înfricoșător de scrum și cenușă! Un deșert lipsit de viață! Un marș halucinant într-o țară a morții, în care totul arde, totul fumegă! Și aerul să ardă! Și pământul să ardă sub tălpile cotropitorilor! Moldova să fie Iadul! Tăciunarii mei au și aprins feștila! strigă Mihail. Ștefan se aprinde, cu patimă, văzând, trăind tot ce povestește, tot ce poruncește: Capcanele îi vor aștepta gata țepuite! Prăvălim peste ei pădurile înținate în coajă! Desfundăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]