6,704 matches
-
ale multor nave mai mici de pasageri, care foloseau turbine, "HMS Dreadnought" a fost comandat să fie echipat cu turbine. Bătălia din Marea Galbenă și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima au fost analizate de "Comitetul Fisher", căpitanul William Pakenham declararând că „tunurile de 12 țoli ale ambelor părți au demonstrat o putere și precizie, pe lângă care prestația tunurilor de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
fie echipat cu turbine. Bătălia din Marea Galbenă și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima au fost analizate de "Comitetul Fisher", căpitanul William Pakenham declararând că „tunurile de 12 țoli ale ambelor părți au demonstrat o putere și precizie, pe lângă care prestația tunurilor de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor japoneze Salvele cu proiectile cu o rază lungă în timpul Bătăliei de la Marea Galbenă
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
-l ajute în a decide care ar caracteristicile ideale ale unui cuirasat modern. După ce a fost numit Prim Lord al Amiralității pe 21 octombrie 1904, el a înaintat spre aprobare a Consiliului Amiralității o decizie cu privire la armarea următoare cuirasate cu tunuri de 12 țoli și care vor avea o viteza de peste 39 km/h (21 de noduri). În ianuarie 1905, el a convocat o „Comisie de proiectare", inclusiv mulți membri ai grupului său neoficial, pentru a evalua diferitele propuneri de proiectare
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
t la încărcătură normală și 21.060 t la încărcătură mare, cu aproape 3.000 t, mai mult decât navele anterioare. Avea o înălțime metacentrică de 1,7 m, la o încărcătură mare și fund dublu complet. Dreadnought avea montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
mult decât navele anterioare. Avea o înălțime metacentrică de 1,7 m, la o încărcătură mare și fund dublu complet. Dreadnought avea montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în unghi de 60° înainte în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile puteau fi lăsate jos la -3° și ridicate
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în unghi de 60° înainte în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile puteau fi lăsate jos la -3° și ridicate la +13,5°, în timpul Primului Război Mondial turelele fiind modificate pentru a permite o elevație de 16°. Tunurile trăgeau cu proiectile de 390 kg, la o
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în unghi de 60° înainte în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile puteau fi lăsate jos la -3° și ridicate la +13,5°, în timpul Primului Război Mondial turelele fiind modificate pentru a permite o elevație de 16°. Tunurile trăgeau cu proiectile de 390 kg, la o viteză la gura țevii de 831 m/s
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile puteau fi lăsate jos la -3° și ridicate la +13,5°, în timpul Primului Război Mondial turelele fiind modificate pentru a permite o elevație de 16°. Tunurile trăgeau cu proiectile de 390 kg, la o viteză la gura țevii de 831 m/s; la o elevație de 13,5°, cu proiectile perforante, aceasta oferea o distanță de tragere de până la 16.450 m. La o elevație de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
proiectile de 390 kg, la o viteză la gura țevii de 831 m/s; la o elevație de 13,5°, cu proiectile perforante, aceasta oferea o distanță de tragere de până la 16.450 m. La o elevație de 16°, bătaia tunurilor a fost extinsă până la 18.686 m folosind proiectile mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
13,5°, cu proiectile perforante, aceasta oferea o distanță de tragere de până la 16.450 m. La o elevație de 16°, bătaia tunurilor a fost extinsă până la 18.686 m folosind proiectile mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
distanță de tragere de până la 16.450 m. La o elevație de 16°, bătaia tunurilor a fost extinsă până la 18.686 m folosind proiectile mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
bătaia tunurilor a fost extinsă până la 18.686 m folosind proiectile mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste tunuri de 76mm puteau trage cu proiectile de 5,7 kg, cu o
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste tunuri de 76mm puteau trage cu proiectile de 5,7 kg, cu o viteză la gura țevii de 790 m/s, ceea ce permitea o bătaie de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste tunuri de 76mm puteau trage cu proiectile de 5,7 kg, cu o viteză la gura țevii de 790 m/s, ceea ce permitea o bătaie de 8.500 m. Cadența acestor tunuri era de 15 lovituri pe minut. Nava avea 300
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste tunuri de 76mm puteau trage cu proiectile de 5,7 kg, cu o viteză la gura țevii de 790 m/s, ceea ce permitea o bătaie de 8.500 m. Cadența acestor tunuri era de 15 lovituri pe minut. Nava avea 300 proiectile pentru fiecare dintre aceste tunuri.
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
proiectile de 5,7 kg, cu o viteză la gura țevii de 790 m/s, ceea ce permitea o bătaie de 8.500 m. Cadența acestor tunuri era de 15 lovituri pe minut. Nava avea 300 proiectile pentru fiecare dintre aceste tunuri.
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
obținute în bătălia de la Oudenaarde și a cuceririi orașului Lille. De partea lor, francezii încearcă timid să sprijine Mons, aflat sub asediu după căderea prematură a orașului Tournai la sfârșitul lui iulie. Armata Coaliției, 86000 de oameni și 100 de tunuri, compusă din austrieci și olandezi aflați sub comanda Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia se opunea armatei franco-bavareze, 75000 de oameni și 80 de tunuri, condusă de mareșalul Villars și mareșalul Boufflers. Boufflers era un ofițer superior
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
la sfârșitul lui iulie. Armata Coaliției, 86000 de oameni și 100 de tunuri, compusă din austrieci și olandezi aflați sub comanda Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia se opunea armatei franco-bavareze, 75000 de oameni și 80 de tunuri, condusă de mareșalul Villars și mareșalul Boufflers. Boufflers era un ofițer superior lui Villars, dar lupta voluntar sub comanda acestuia. Cele două armate se pun pe poziție, față în față. Pe 11 septembrie, la ora 9, prințul Eugen, sprijinit de
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
curând posibil, pentru a nu le da timp bavarezilor să devină mai puternici". La ora 17, ca un preliminar al atacului, comandantul artileriei lui Marlborough, colonelul Holcroft Blood, a deschis focul asupra inamicului dintr-o poziție în apropiere de Berg. Tunurile lui Arco ripostau la fiecare salvă de tun a aliaților. Contele de Arco comanda acum grenadierii francezi, pregătit să acopere orice lacune ale apărării la momentul potrivit. Cu toate acestea din cauza platitudinii poziției, oamenii săi aveau o protecție limitată în fața
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
bavarezilor să devină mai puternici". La ora 17, ca un preliminar al atacului, comandantul artileriei lui Marlborough, colonelul Holcroft Blood, a deschis focul asupra inamicului dintr-o poziție în apropiere de Berg. Tunurile lui Arco ripostau la fiecare salvă de tun a aliaților. Contele de Arco comanda acum grenadierii francezi, pregătit să acopere orice lacune ale apărării la momentul potrivit. Cu toate acestea din cauza platitudinii poziției, oamenii săi aveau o protecție limitată în fața armelor aliaților. Această expunere a fost observată de
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
limitată în fața armelor aliaților. Această expunere a fost observată de colonelul Blood, care și-a concentrat focul asupra oamenilor lui Jean Martin de la Colonie. La Colonie își amintea: "Ei și-au concentrat focul asupra noastră și după prima salvă de tun contele de la Bastide a fost ucis și aveam hainele acoperite de creier și sânge". În ciuda faptului că pierduse cinci ofițeri și 80 de grenadieri înainte de a trage un foc, La Colonie a găsit că era necesar să-și păstreze poziția
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
ale ofițerilor de rang înalt, deoarece și-au condus oamenii în toate acțiunile. În nici o acțiune a Războiului de Succesiune Spaniol nu au murit așa de mulți ofițeri superiori. Victoria a permis aliaților capturarea tuturor steagurilor regimentelor lui La Colonia, tunurilor și munițiilor de la Schellenberg și o pradă bogată. Cu toate acestea, numărul mare de victime a provocat consternare în Marea Alianță. La Haga olandezii au scos o monedă nouă, care-l figura pe o parte pe Margraful de Baden, dar
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]