6,679 matches
-
colonie. Să fim vrednici și încrezători în puterile noastre, să nu ocolim munca și să ne rugăm Domnului. Credința și munca ne vor asigura continuitatea noastră în istorie ca neam. Să nu ne lăsăm copleșiți de șuvoaiele de nedreptăți care urlă necontenit ca valurile apelor tulburate de furtuni. Să fim români, descendenții neînduplecați ai vajnicilor noștri străbuni care au îndurat veacuri de jafuri și devastări, azi tăcute morminte, câmpii cu holde bogate și pământuri pe care nelegiuiții „administratori” de azi, prin
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fost Henri al III-lea, care se retrăgea într-un donjon al castelului pentru operațiile necurate, și mama sa, Caterina de Medicis, precum și despre papii-vrăjitori. "Au existat și papi-vrăjitori?" s-a mirat Julius, neîncrezător. Doctorul Luca se înflăcărase și aproape urla de entuziasm. "Papa Leon, în secolul al V-lea, papa Honorius, în secolul al Vll-lea, papa Silvestru, în secolul al Xl-lea au avut o asemenea faimă. Sixt al V-lea a fost învinuit de spanioli că și-a vândut sufletul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cal în galop, făceau ca liniștea să fie adâncă și tainică. M-am pomenit pe o terasă, dinaintea unui bătrân impunător. În jur se căscau acum râpi adânci, iar sub stânca lipită de treptele măcinate de vreme, râul se prăbușea urlând. Bătrânul a rupt pecețile, a citit atent scrisoarea, după care a început să mă descoasă. Cine sunt? De ce mi s-a dat mie plicul? Și cum am reușit să-l găsesc? Mi-am dat seama că mă bănuia și m-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Am aflat, apoi, tot ce se întîmplase. Cum a alunecat pe scara înghețată a cârciumii, cum s-a lovit de colțul unei trepte de ciment ruptă, cum l-a căutat sora mea pe doctor toată noaptea în zadar, în vreme ce lupii urlau în jurul Lisei, cum l-au adus în zori la spital și cum acolo, înainte de operație, i se ceruse adeverință că era "colectivist". Și, cum tata nu era, directorul spitalului i-a comunicat sorei mele că așa sunau ordinele: țăranii care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de încă un scaun, considerând că două sunt suficiente. Directorul, repede să nu îi mai dea lui Onel posibilitatea să ia cuvântul, de fapt să înceapă cu aiurelile și să termine cât mai curând ședința să poată pleca acasă, aproape urlă iritat: - Tovarășe comandant...! Onel îl întrerupse, - Domnule comandant ! Directorul, nervos că îi lua vorba din gură, se calmă totuși și spuse pe ton conciliant. - Tovarășe comandant... Însă Onel nu cedă fiind o problemă vitală, - Să îmi spuneți de unde plătesc oamenii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fața în jos. Hohotesc ! Nu mai poate mișca, nu mai poate răsufla... e al meu ! Îl iau la gâdilat. Fuge... am învins ! Care dintre noi!? În retragere confiscă o unghie rătăcită pe birou. Mimez că îmi trebuie ! Aleargă pe scări ! Urlu să mi-o dea imediat înapoi! Intră în camera lui și-o ascunde... are interdicție să mai coboare ! Circ ! Își pregătește ustensilele pentru lupta următoare. Îl simt pe la ușă. Îl avertizez cu-n glas amenințător, - Iar ai venit !? Totul se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ne oblige astfel să mergem în Regie la marea sărbătoare. Decanul Kaznetti, cu studenții lui fruntași s-au pierdut în marea masă de sărbătoriți, iar noi ne-am văzut de treburi. Se făcuse liniște în Capitală, numai megafoanele pe străzi urlau discursul prefabricat... toți îl urmăreau pasionați pe președintele peltic care de obicei ținea ore întregi capul de afiș la TV. Tramvaiele și troleele golite de călători se fâțâiau disperate în căutarea blatiștilor și numai câte un provincial se mai urca
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
încă în față mulți ani de viață. — Cred că ai dreptate, spuse după un timp Rebecca. Mai aruncă o ultimă și lungă privire spre mlaștini, apoi își scoase colierul de perle din sertar și îl încheie cu grijă. Afară, câinii urlau solicitându-și cina. Postată în ușa dinspre Holul Mare, cu mâna ei mică vârâtă în mâna lui Mortimer, Rebecca se pomeni în fața unei încăperi ticsite cu rude ale soțului ei. Nu erau mai mult de doisprezece, dar ei i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
își pune talpa dreaptă peste mâna lui Hilary și începe s-o apese. — Dă-mi-o! — Nu! Hilary se pune pe răcnit în timp ce Roddy mărește presiunea, până când dintr-odată se aude o pocnitură: zgomot de oase strivite și sfărâmate. Hilary urlă de durere și fratele ei își ridică talpa și ia calm moneda de pe jos, satisfăcut. Pe dușumeaua camerei de copii e sânge. Hilary îl vede și țipetele ei devin tot mai ascuțite și mai sălbatice până când sunt suficient de puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și comandă un hamburger. — Josephine ce mănâncă? întrebă Simon. — A, un terci scârbos care se vinde în borcănașe la supermarket. Intră pe o parte și iese pe cealaltă peste circa zece minute sub aceeași formă. E o treabă dezgustătoare. Și urlă tot timpul. Să-ți spun sincer, trebuie să plec undeva câteva săptămâni dacă vreau să încep cartea asta. Oriunde - poate iarăși în Bali sau într-una din insulele din marea barieră de corali - de fapt, orice mizerie de genul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în casă să se schimbe pentru a se bucura de un gin cu apă tonică înainte de masă. Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Maică-ta e o mare farmazoană, iar chipul ăsta urât cu găuri și țepi care se rânjește la tine vrea să-ți înșface napolitana. Păzea! Un vis plin de viclenii, ține minte! Cu bine! Cu bine! Micuțul se pune pe urlat ca din gură de șarpe și ca să fie sigur că nimeni nu va pune laba pe napolitană, poftim, o face mii fărâme, pe care le aruncă dând din mânuțe peste tot. ─ Băiatul mamii! Pui-pui-pui! se îngrijorează femeia îmblănită, începând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rog? Ca să nu mai vorbim că ieșind din ungherul ei dintre scânduri, albă cu pete cenușii, cu ochii roșii de mânie, cățeaua îl înșfăcase zdravăn de gleznă, găurindu-i pielea. Bietul Ilie lăsase pătura pe jos și de-abia scăpase, urlând. Cățelușa nu fugise după el, dar lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea de ce să urle. Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii din opere. ─ Fluturaș, nu mai ai aripioare, ca să zbori tu din floare în floare... Se abține să nu facă o piruetă, dar își aduce aminte că e totuși în lift, o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
gândește. Ce lume străină. Cu doar câteva zile în urmă, vineri mai exact, drept în fața bisericii Batiște, un vagabond murdar și beat își scosese din pantaloni membrul viril care-i apăruse dintr-o dată pasagerei înrămat în pătratul ferestrei, în timp ce posesorul urla și gesticula pe afară. Dezgustător. Two ver moomah woastrer dey ahmeyrikan. ??? Dar nu era asta. Nu e asta. Oriunde te-ai duce, oriunde pe pământ, nu poți ieși din cutiuța ta pe roate, Naomi Ruth Fisher, se gândește în scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
porneau hodorogelile cu pricina, apoi se auzeau vocile și la miezul nopții apărea diavolul cu înfățișare de om, în pielea goală, cu păr lung pe toată suprafața corpului și cu coadă lungă ca de vită și coarne ca de țap, urlând și țipând și trântind obiectele ce se aflau în casă. Patul începea să scârțâie, casa trosnea din toate încheieturile, apoi se auzea un muget prelung și o voce răgușită din care se înțelegea: Asta-i casa mea! Ce căutați în
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
putut salva, că pierduse mai tot sângele din el. Parcă-l văd, părinte, parcă-l văd cum mă amenință și cum îmi cere să-i dau limba înapoi și tare mă mai îngrozește, părinte, că-i tot numai sânge și urlă, părinte, urlă de-mi îngheață sângele în vene când îl aud. Aș fugi, părinte, dar nu pot, m-aș ascunde, dar unde, părinte, că-i peste tot un iad, părinte, numai jale și durere, părinte ... Apoi, părinte, l-au adus
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
că pierduse mai tot sângele din el. Parcă-l văd, părinte, parcă-l văd cum mă amenință și cum îmi cere să-i dau limba înapoi și tare mă mai îngrozește, părinte, că-i tot numai sânge și urlă, părinte, urlă de-mi îngheață sângele în vene când îl aud. Aș fugi, părinte, dar nu pot, m-aș ascunde, dar unde, părinte, că-i peste tot un iad, părinte, numai jale și durere, părinte ... Apoi, părinte, l-au adus în sat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
nervos. Mă stresează răgetul ăsta. — Păi atunci, cum a zis și Wilson, omoară-l și n-o să mai ragă. — Bine, dragă. Sună ușor, nu? — Doar nu ți-o fi frică. Sigur că nu. Dar mă enervează că l-am auzit urlând toată noaptea. — O să-l ucizi ca un maestru. Sunt sigură de asta. Abia aștept să te văd. — Termină-ți masa și să mergem. Nici nu s-a luminat Încă, e absurd să plecăm la ora asta. Tocmai atunci se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Chiar te iubesc. Știi că te iubesc. N-am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine. Dăduse-n retorica mincinoasă și atât de familiară din care-și câștiga pâinea. — Ești dulce. — Curvo ce ești! Curvă bogată. Asta-i poezie. Urlă poezia-n mine. Putreziciune și poezie. Poezie putredă. — Termină, Harry. De ce trebuie să te porți ca un monstru? Nu-mi place să las nimic În urmă, spuse bărbatul. Nu-mi place să las lucruri În urmă. * * * Acum era seară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se-ntunece complet, când nu mai era destulă lumină ca să poți trage după ceva, o hienă trecu pe câmp, Îndreptându-se spre deal. — Jigodia asta trece pe-aici În fiecare seară, spuse bărbatul. De două săptămâni, În fiecare seară. — Ea urlă așa noaptea. Nu mă deranjează. Da’ sunt niște animale dezgustătoare, oricum. Bând așa, fără să simtă vreo durere În afara disconfortului de a sta mereu În aceeași poziție, cu băieții care aprindeau focul și umbra lui alungindu-se peste corturi, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lor, mare cât lumea, grozav, Înalt și incredibil de alb În bătaia soarelui, se vedea vârful pătrat al muntelui Kilimanjaro. Și atunci știu că Într-acolo se-ndreptau. Și tocmai atunci hiena Încetă să schelălăie-n noapte și Începu să urle ciudat, aproape ca un plâns omenesc. Femeia o auzi și se foi În pat neliniștită. Nu se trezi. Visa că era-n casa din Long Island și era noaptea de dinaintea debutului fiicei sale În societate. Cumva, se făcea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se desfăcuse pansamentul și nu se putea uita la el. — Molo! strigă ea. Molo! Molo! Apoi spuse: — Harry, Harry! Ș-apoi mai tare: — Harry! Te rog. O, Harry! Nu primi nici un răspuns și nu-i auzi nici respirația. Afară, hiena urla ca atunci când o trezise. Dar n-o mai auzea, pentru că inima-i bătea prea tare. Bătrânul de lângă pod Un bătrân cu ochelari cu rame de oțel și haine pline de praf stătea pe marginea șoselei. Pe podul de vase de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Înveli cu grijă. Apoi plecă pe doc și pe urmă, pe drumul Înclinat și prăfuit, spre patul ei. O ceață rece venea prin pădure dinspre golf. Pe chei la Smyrna Cel mai ciudat, Îmi zise, era să-i auzi cum urlă-n fiecare noapte la miezul nopții. Nu știu ce-i apuca atunci. Eram În port și ei se adunau toți pe chei și Începeau să urle la miezul nopții. Puneam reflectorul pe ei ca să-i liniștim. Mergea mereu chestia asta. Treceam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dinspre golf. Pe chei la Smyrna Cel mai ciudat, Îmi zise, era să-i auzi cum urlă-n fiecare noapte la miezul nopții. Nu știu ce-i apuca atunci. Eram În port și ei se adunau toți pe chei și Începeau să urle la miezul nopții. Puneam reflectorul pe ei ca să-i liniștim. Mergea mereu chestia asta. Treceam cu reflectorul peste ei de vreo două-trei ori și se potoleau. O dată eram ofițer de serviciu pe chei și mă trezesc cu un ofițer turc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]