66,867 matches
-
chiar mai mult. În unele cazuri când este necesară o autonomie extinsă, se pot adăuga rezervoare externe, iar dacă este nevoie de o autonomie și mai mare se poate atașa o mică remorcă, care se poate separa înainte de luptă. Tancurile acționate de turbine cu gaze sunt relativ puține, ca cele din seria M1 Abrams și T-80. Avantajele lor sunt greutatea mai mică, sunt mai compacte față de motoarele diesel de putere similară si sunt policarburante funcționând cu motorină, benzină sau alți
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
puține posibilități să distrugă aceste tancuri, scopul lor era ca blindatele să se pună în mișcare, fiind mai ușor identificate și distruse de forțele aeriene NATO. Comanda și coordonarea blindatelor pe câmpul de luptă a fost mereu o problemă. Tancurile acționau inițial ca mici unități izolate. În interiorul tancurilor zgomotul motorului, terenul, praful, fumul și necesitatea de a ține trapa închisă generau principalele probleme de comunicație. Comandantul trebuie să dea ordine pentru fiecare acțiune, mișcare sau foc. La primele tancuri munca comandantului
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
unui tanc a avut la dispoziție sisteme din ce în ce mai sofisticate pentru interceptarea obiectivelor. În tancurile moderne comandantul are vizoare panoramice, cu sisteme de vedere pe timp de noapte, cea ce îi permite să observe unul sau mai multe obiective, în timp ce trăgătorul acționează asupra altui obiectiv. În caz de pericol iminent sistemele avansate permit comandantului să preia comanda turelei și să tragă cu tunul. Noile echipamente au îmbunătățit coordonarea tragerii, folosind telemetre laser, informații date de GPS și comunicațiile digitale. Deși pe câmpul
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
principal William Cecil, I Baron Burghley moare în 4 august 1598, fiul său Robert Cecil devine șeful guvernului. Una din realizările sale este pregătirea unei succesiuni liniștite. Cum Elisabeta nu vrea să numească un succesor, Robert Cecil este nevoit să acționeze în secret și începe o corespondență secretă cu Iacob al VI-lea al Scoției, care ar putea pretinde tronul Angliei. Cecil încearcă să-i vorbească Elisabetei despre Iacob, iar Elisabeta după istoricul J. E. Neale, chiar dacă nu se pronunță în
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
de ajutor, care reprezentau 25% din cheltuielile de cercetare și producție ale unui prototip. Firmele care foloseau roboți beneficiau de aceleași sume. Scopul revoluției thatcheriste în plan social a fost transformarea națiunii britanice într-o națiune de proprietari. Guvernul a acționat în două direcții: vânzarea locuințelor din fondul locativ care se află sub jurisidictia municipalităților (statul stabilind prețuri mai mici la locuințe pentru a fi cumpărate) și împărțirea către populație a acțiunilor de la întreprinderile privatizate. Premierul Thatcher declara că liderii de
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
reticulul endoplasmatic rugos. îi sunt sediul biosintezei proteinelor specifice. Ribozomii celulelor procariote au dimensiuni mai mici decât la eucariote. Nu prezintă membrana la periferie și sunt alcătuiți din 2 subunități (una mică și una mare). În timpul procesului de sinteză, ribozomii acționează ca punct de legătură între toate moleculele implicate, precis poziționate unele față de celelalte. Diametrul ribozomilor este de aproximativ 20 nm. Ribozomii au dimensiuni de aproximativ 20 nm în diametru și sunt compuși în 65% din ARN ribozomal și 35% din
Ribozom () [Corola-website/Science/304483_a_305812]
-
care exprimă cantitativ o acțiune ce determină la un obiect cu masă o modificare de viteză, de direcție, sau de formă (aspect). Forța este o mărime vectorială ce are atât modul (valoare scalară sau intensitate) cât și direcție. Forțele ce acționează asupra obiectelor tridimensionale le pot determina pe acestea să se și rotească sau să se deformeze, sau pot cauza o schimbare a presiunii. Tendința unei forțe de a cauza modificarea vitezei de rotație în jurul unei axe se numește moment. Deformarea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
de rotație în jurul unei axe se numește moment. Deformarea și presiunea sunt rezultatele forțelor de tensiune din cadrul unui obiect. A doua lege a lui Newton afirmă că un obiect cu masă constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
forțelor de tensiune din cadrul unui obiect. A doua lege a lui Newton afirmă că un obiect cu masă constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului. Din antichitate, oamenii de știință au folosit conceptul
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului. Din antichitate, oamenii de știință au folosit conceptul de forță în studiul obiectelor staționare și în mișcare. Studiul forțelor a progresat odată cu descrierile date de filozoful Arhimede în
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
cum ar fi aplicarea constantă a unei forțe pentru deplasarea unui car, avea probleme conceptuale în a explica comportamentul proiectilelor, cum ar fi săgețile. Forțele erau aplicate proiectilelor doar la începutul zborului, și în timp ce proiectilul se deplasa prin aer, nu acționa asupra lui nicio forță observabilă. Aristotel era conștient de această problemă și a propus ideea că aerul dislocat din calea proiectilului dădea forța necesară continuării mișcării acestuia. Această explicație implică faptul că aerul este necesar pentru deplasarea proiectilelor și că
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
pietre și ghiulele erau rostogolite pe un plan înclinat, pentru a contrazice teoria aristoteliană a mișcării. El a arătat că corpurile sunt accelerate de gravitație independent de masa lor și a susținut că obiectele își păstrează viteza dacă nu se acționează asupra lor cu o forță, de exemplu cu forța de frecare. Sir Issac Newton a căutat să descrie mișcarea tuturor obiectelor folosind conceptele de inerție și forță, și a găsit că ele se supun unor legi de conservare. În 1687
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
forței poate fi găsită în legea a doua a lui Newton și este egală cu viteza de modificare a impulsului: Prima lege a mișcării a lui Newton afirmă că obiectele continuă să se deplaseze cu viteză constantă dacă nu se acționează asupra lor cu o forță externă rezultantă nenulă. Această lege este o extensie a observațiilor lui Galilei că viteza constantă este asociată cu lipsa unei forțe rezultante. Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
astfel de situații. Dacă un astronaut pune un obiect cu masă în aer lângă el, acesta rămâne în repaus în raport cu astronautul datorită inerției. Același lucru se întâmplă și dacă astronautul și obiectul sunt în spațiul intergalactic fără ca vreo forță să acționeze asupra sistemului lor de referință. Acest principiu de echivalență a fost una din importantele fundamente ale dezvoltării teoriei relativității generale. O formulare modernă a celei de-a doua legi a lui Newton este o ecuație diferențială vectorială: unde formula 3 este
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
formula 4 este forța totală. La echilibru, forța rezultantă este zero prin definiție, dar forțele pot fi totuși prezente (și pot avea ca efect modificări egale și de sens contrar ale impulsului). Legea a doua afirmă că o forță "neechilibrată" ce acționează asupra unui obiect va avea ca rezultat modificarea în timp a impulsului. Impulsul este, prin definiție, unde "m" este masa și formula 6 este viteza. În cazul în care masa este constantă, ea poate ieși de sub derivata timpului: de unde rezultă formula
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a fi parte a aceluiași sistem, forța rezultantă asupra sistemului, datorată interacțiunii dintre obiectele 1 și 2 este zero deoarece Aceasta înseamnă că într-un sistem închis de particule, nu există forțe interne neechilibrate. Adică perechile acțiune-reacțiune corespunzătoare forțelor ce acționează între oricare două obiecte dintr-un sistem închis nu determină o accelerare a centrului de masă al sistemului. Obiectele componente accelerează doar unul în raport cu celălalt, sistemul însuși rămâne neaccelerat. Alternativ, dacă o forță externă acționează asupra sistemului, atunci centrul său
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
perechile acțiune-reacțiune corespunzătoare forțelor ce acționează între oricare două obiecte dintr-un sistem închis nu determină o accelerare a centrului de masă al sistemului. Obiectele componente accelerează doar unul în raport cu celălalt, sistemul însuși rămâne neaccelerat. Alternativ, dacă o forță externă acționează asupra sistemului, atunci centrul său de masă va fi accelerat proporțional cu modulul forței externe împărțită la masa sistemului. Combinând a doua și a treia lege a lui Newton, se poate arăta că impulsul unui sistem se conservă. Folosind și
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
forțelor este cuantificată folosind definiții operaționale precise, consistente cu observațiile directe și comparate cu o scară de măsurare standard. Prin experimentare, se determină că măsurătorile de laborator asupra forțelor sunt complet consistente cu definiția conceptuală oferită de mecanica newtoniană. Forțele acționează într-o anume direcție și sens și au un modul dependent de cât de puternică este împingerea sau tragerea. Din cauza acestor caracteristici, forțele se clasifică drept mărimi vectoriale. Aceasta înseamnă că forțele respectă un set diferit de reguli matematice decât
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
acestor caracteristici, forțele se clasifică drept mărimi vectoriale. Aceasta înseamnă că forțele respectă un set diferit de reguli matematice decât mărimile fizice care nu au direcție (denumite mărimi scalare). De exemplu, când se determină ce se întâmplă când două forțe acționează asupra aceluiași obiect, este nevoie să se știe atât modulul, cât și direcția ambelor forțe pentru a calcula rezultanta. Dacă nu se știu ambele informații pentru toate forțele, situația este ambiguă. De exemplu, dacă se știe cât de tare trag
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
La început, forțele au fost investigate cantitativ în condiții de echilibru static, în care mai multe forțe se anulau reciproc. Astfel de experimente demonstrează proprietatea esențială că forțele sunt mărimi vectoriale aditive: ele au modul și direcție. Când două forțe acționează asupra unui obiect, rezultanta se poate determina folosind regula paralelogramului pentru adunarea vectorială: adunarea a doi vectori reprezentați ca laturile unui paralelogram dă un vector rezultant egal în modul și direcție cu diagonala paralelogramului. Modulul rezultantei variază de la diferența modulelor
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
dă un vector rezultant egal în modul și direcție cu diagonala paralelogramului. Modulul rezultantei variază de la diferența modulelor celor două forțe la suma acestora, în funcție de unghiul dintre liniile lor. Diagramele de corp liber se folosesc pentru a analiza forțele ce acționează asupra unui sistem. Ideal, aceste diagrame se desenează cu modulele și unghiurile vectorilor forță păstrate astfel încât să se poată face adunarea grafică a vectorilor pentru a determina rezultanta. Pe lângă adunare, forțele pot fi și descompuse în componente independente, în unghi
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
o metodă matematică de a descrie forțele, mai curată decât prin modul și direcție. Aceasta deoarece, pentru componentele ortogonale, componentele sumei vectoriale sunt unic determinate de adunarea scalară a componentelor vectorilor individuali. Componentele ortogonale sunt independente una de alta; forțele acționează la nouăzeci de grade și nu se influențează reciproc. Alegerea unei baze ortogonale este adesea efectuată luând în considerare baza care ar face calculele mai convenabile. Este de dorit alegerea unei baze cu un vector pe direcția uneia dintre forțe
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
cu un vector pe direcția uneia dintre forțe, deoarece acea forță va avea atunci o singură componentă nenulă. Vectorii forță pot fi și tridimensionali, a treia componentă fiind în unghi drept cu celelalte două. Echilibrul apare atunci când forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este zero (adică suma vectorială a tuturor forțelor este zero). Există două feluri de echilibru: echilibru static și echilibru dinamic. Echilibrul static a fost înțeles înainte de inventarea mecanicii clasice. Obiectele în repaus au forță totală acționând asupra
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
ce acționează asupra unui obiect este zero (adică suma vectorială a tuturor forțelor este zero). Există două feluri de echilibru: echilibru static și echilibru dinamic. Echilibrul static a fost înțeles înainte de inventarea mecanicii clasice. Obiectele în repaus au forță totală acționând asupra lor egală cu zero. Cel mai simplu caz de echilibru static are loc atunci când două forțe sunt egale în modul dar de sens contrar. De exemplu, un obiect pe o suprafață orizontală este tras (atras) către centrul Pământului de
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
static între două forțe este cea mai obișnuită modalitate de a măsura forțele, folosind dispozitive simple, cum ar fi cântarele și balanțele cu resort. De exemplu, un obiect suspendat pe un cântar cu resort vertical este atras de greutatea care acționează asupra lui, echilibrată de o forță aplicată de forța de reacție din resort, egală cu greutatea obiectului. Cu astfel de unelte, s-au descoperit unele legi cantitative ale forțelor: aceea că forța gravitațională este proporțională cu volumul pentru obiecte cu
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]