63,729 matches
-
a markerilor epiteliali, care confereau adeziunea intercelulară și față de matricea extracelulară și o suprareglare a markerilor mezenchimali, căpătând capacitatea de migrare, invazivitate și creșterea rezistenței la apoptoză [83]. Identificarea acestui proces și a CSC a modificat concepția asupra metastazelor maligne. Teoria conform căreia metastazarea este un proces tardiv în istoria naturală a tumorilor, care după un ciclu evolutiv de acumulare de mutații promovează invazia și diseminarea este înlocuită cu concepția modernă, în viziunea căreia invazia tumorală se produce foarte devreme în
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Luminiţa Leluţiu, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92187_a_92682]
-
Ana (7.IV.1951, Chirianca, j. Chișinău), critic literar. Este fiica Efrosinei (n. Stoleru) și a lui Anton Lisnic, agricultori. Absolventă, în 1973, a Facultății de Filologie a Universității de Stat de la Chișinău, este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Și-a luat doctoratul în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1998). B. este autoarea volumelor Creație și atitudine (1986) și Dinamica sacrului în poezia română din Basarabia postbelică (2000). Vădind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285608_a_286937]
-
italiana (Roma, Italia, 2005). SCRIERI — Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; Humanitas, 1994, 2005); Încercare în politropia omului și a culturii (Cartea Românească, 1981); ediția a II-a, cu titlul Om și simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii (Humanitas, 2005); Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005); Le Journal de Paltinis (La Découverte, Paris, 1998); Paltinis Diary (CEU Press, Budapesta și New York, 2000); Dziennik
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea libertății la nivelul unei necesități absconse. * Întrucât destinul nu are în vedere decât dialogul solitar cu limita interioară, teoria destinului devine o epură a vieții, deci ceea ce rămâne din viața unui om după ce din economia ei au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca factor al reușitei și eșecului; 3) iraționalitatea lumii umane ca efect final al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
unui om după ce din economia ei au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca factor al reușitei și eșecului; 3) iraționalitatea lumii umane ca efect final al întretăierii unor țeluri divergente; 4) efectele răului organizat. Cu alte cuvinte, teoria destinului se bazează pe cultul abstract al rațiunii și voinței individuale, căci ea nu urmărește să obțină din viață decât extractul pur al unei construcții conștiente și voluntare. De aceea, într-o teorie a destinului, reușita sau eșecul nu interesează
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
4) efectele răului organizat. Cu alte cuvinte, teoria destinului se bazează pe cultul abstract al rațiunii și voinței individuale, căci ea nu urmărește să obțină din viață decât extractul pur al unei construcții conștiente și voluntare. De aceea, într-o teorie a destinului, reușita sau eșecul nu interesează decât în măsura în care ele sunt condiționate de gradul de perseverare în proiect. Deoarece scuza eșecului și ne-meritul reușitei sunt forme de recunoaștere ale contingentului în universul rațional al proiectului, ele nu fac parte
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ne-meritul reușitei sunt forme de recunoaștere ale contingentului în universul rațional al proiectului, ele nu fac parte din economia destinului. În schimb, pentru că sunt forme de recunoaștere ale libertății în universul irațional și contingent al omului, participă la o teorie a destinului ne-scuza eșecului și meritul reușitei. Rezultă de aici că destinul este restul de libertate al fiecărei vieți. Proiectat pe fundalul unei vieți, destinul apare ca linie mereu frântă a libertății și permanentă recompunere a ei. Dacă nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
unui (prim) agent al puterii și libertății, care este cauză a scenariului, dar nu și efect al lui. Apare astfel problema „celui ce se eliberează singur“ sau a celui care este, din capul locului, liber. Existența unui asemenea personaj relativizează teoria scenariului puterii prin acceptarea unei libertăți induse în planul istoriei, ca prim impuls sau ca formă de generare a scenariului puterii. Pentru că nu poate primi o explicație coerentă în plan uman, acest tip de putere apare, chiar pentru cei ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
OM ȘI SIMBOL În forma actuală, aceste pagini reprezintă o reconstrucție a volumului publicat în 1981 la editura „Cartea Românească“ sub titlul Încercare în politropia omului și a culturii. Au fost reținute, în noua structură, studiile dedicate interpretărilor simbolului în teoria artei și în filozofia culturii. A rezultat astfel un volum de maximă coerență, care, indiferent de operele de artă analizate sau de teoriile prezentate, spune același lucru: la baza întregului comportament uman se află ambiguitatea fundamentală a jocului dintre văzut
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în politropia omului și a culturii. Au fost reținute, în noua structură, studiile dedicate interpretărilor simbolului în teoria artei și în filozofia culturii. A rezultat astfel un volum de maximă coerență, care, indiferent de operele de artă analizate sau de teoriile prezentate, spune același lucru: la baza întregului comportament uman se află ambiguitatea fundamentală a jocului dintre văzut și nevăzut, material și spiritual, finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
jocului dintre văzut și nevăzut, material și spiritual, finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul nietzschean al apolinicului și dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al conștiinței descris de Cassirer, de teoria jocului a lui Huizinga sau de strania teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă de idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul nietzschean al apolinicului și dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al conștiinței descris de Cassirer, de teoria jocului a lui Huizinga sau de strania teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă de idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
drept care tragicul este determinat ca „întâlnire a unei ființe conștiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită“. Limita, așadar, peras în elină, stă în centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forța împrejurărilor, devine un capitol în peratologie, în „teoria limitei considerată în raportul ei cu conștiința“. Și totuși, moartea ca limită supremă nu este tragică în sine; ea reprezintă doar șansa la tragic a celor dispuși să o conteste în mod paradoxal de pe însuși teritoriul condiției lor finite. Această
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ființă. „Hypo-nimicul” posedă energeia, propensiunea spre act. Adică spre facere. Prin facere, a fi produce o nouă existență, care îi aparține. A fi duce, prin a face, la a avea. De la asemenea speculații metafizice, convorbitorii ajung (cu incitante ocoluri) la teoria textului. Textele (operele), demonstrează Mai Știutorul, sunt de două feluri: „născute” și „făcute”. Primele „se conjugă” cu a fi, celelalte cu a avea. În ambele cazuri există o „structură pre-textuală”. În primul caz, autorul textului (operei) este acea structură. Structura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
de Saint Exupéry, Terre des hommes Ideea de responsabilitate implică, de regulă, conștiința actelor sale, a sensului și a finalității lor. Conceptul de dezvoltare durabilă are la bază ideea de responsabilitate, față de trecut, față de prezent și, mai ales, față de viitor. Teoria dezvoltării durabile s-a născut dintr-o necesitate rezultată din acceptarea faptului ca nu putem vorbi de dezvoltare fără a ține cont de implicările asupra mediului. Dezvoltarea care stă la baza progresului omenirii și-a accentuat mai ales latura economică
Caleidoscop by Gabriela Hritcu-Meşenschi () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93245]
-
cu seamă, trebuie să se angajeze un istoric în politică? Pînă în secolul al nouăsprezecelea, istoria constituia o problemă particulară; dar ea a devenit în curînd o disciplină prestigioasă datorită metodologiei istorice a lui Leopold von Ranke, puternic sprijinită de teoriile biologice asupra evoluției. După părerea lui, studiul istoriei poate determina ajungerea la judecăți politice sănătoase 3. Statul îi furnizează istoricului documente, iar acesta, la rîndul lui, îi oferă guvernului soluții. Astăzi, astfel de însărcinări au fost preluate de economiști sau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a fost cel care le-a organizat. Pe la 1900, sistemul autocrat rusesc bazat pe birocrație nu mai putea face față nemulțumirilor sociale. Astfel, Ministrul de Interne, Contele Viaceslav Plehve, a dat următorul ordin: "Trebuie să înecăm revoluția în sînge evreiesc!" Teoria lui Hugh Seton-Watson s-a adeverit deci punct cu punct. Evreii din cadrul Legămîntului de colonizare rusesc nu aveau nici o speranță pe viitor, așa că mulți dintre ei au încercat să plece. Influxul permanent de evrei a agravat o situație deja gravă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga, întotdeauna plin de idei noi, nu era lipsit de imaginație creatoare. Dușman de moarte al alianțelor imperiale și al imperiilor (România a fost victima a cel puțin patru din acestea în timpul vieții lui), Iorga le respingea și pe baza teoriilor lui istorice. Convins de faptul că națiunea este cea mai firească și mai organică societate, el condmna "rolul nefast pe care îl joacă în istorie aceste uriașe formațiuni nonorganice (imperiile)". După părerea lui Iorga, există pe de o parte dorința
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
plan secundar. Iorga a susținut întotdeauna că epoca fanariotă nu a fost sterilă și că, lucru extrem de important, ea nu a tulburat evoluția procesului organic. Dr. Samuel Johnson n-ar fi fost de acord cu personalitatea lui Iorga sau cu teoriile sale istorice, deoarece l-ar fi considerat drept un om ale cărui convingeri profunde se opuneau legii și ordinii. (Dr. Johnson afirmase despre Wesley că "lumina" interioară Metodistă a acestuia era incompatibilă cu legea și ordinea). Iorga nu s-ar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
istoriei. Argumentele lui politice întru apărarea și explicarea continuității românești au drept sursă convingerile sale asupra dezvoltării organice a societății românești din Evul mediu timpuriu. Cea mai viguroasă ilustrare a opiniilor sale privind originile și continuitatea poporului român este celebra "Teorie Daco-Română". Preluînd și dezvoltînd unele descoperiri ale lui Xenopol, Iorga a susținut că geto-dacii sînt strămoșii românilor, prin căsătorii mixte contractate cu cuceritorii lor romani; argumentele sale generale stabilesc locul poporului român în cadrul culturii europene. Tendințele junimiste erau foarte pronunțate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
între adevărul istoric bazat pe o documentație exactă și expresia artistică, fenomene în mijlocul cărora trăia el. Pentru el, numai arta putea revela realitatea acestor fenomene. Din păcate, conceptele lui istorice îi determinau mult prea des și estetica. Întrucît adoptase o teorie care explica ridicarea boierilor ca un fenomen nonorganic și străin, Iorga s-a raliat mesajului din Două neamuri al lui C. Sandu-Aldea, deoarece acesta zugrăvea un sat asemănător descrierilor lui istorice, indiferent de valoarea lui literară. Cu toate că Iorga simțea că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
modernismului din literatura română, mai ales a curentelor inițiate de poetul ardelean Lucian Blaga și de cîteva școli literare săsești de ultimă oră. A urmat apoi atacul împotriva "idealului imposibil al pangermanismului", completat de o condamnare a "rasismului și a teoriilor rasiste". Iorga conchidea lăudînd influența mediului natural și literatura populară (Sămănătorism) și spunînd că, dacă intelectualii sași acceptă aceste promisiuni, "putem ajunge la o înțelegere pe această bază"81. Iorga rămînea îngrozitor de consecvent. În perioada aceasta, mai curînd evreii decît
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cînd polonezii au fost creștinați de Roma, iar rușii de Bizanț. Datorită acestui fapt, ei au evoluat în culturi și lumi foarte diferite, ceea ce a dus în ultimă instanță la o ostilitate aproape totală. În ceea ce privește istoria rușilor, Iorga, contrar recentelor teorii istorice sovietice, credea în "teoria scandinavă". El critica incapacitatea locuitorilor slavi din Rusia apuseană de a forma un stat și copierea sistemului de organizare al scandinavilor. În Drepturile românilor asupra teritoriului lor național unitar (București, 1919), Iorga încearcă să dovedească
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de Roma, iar rușii de Bizanț. Datorită acestui fapt, ei au evoluat în culturi și lumi foarte diferite, ceea ce a dus în ultimă instanță la o ostilitate aproape totală. În ceea ce privește istoria rușilor, Iorga, contrar recentelor teorii istorice sovietice, credea în "teoria scandinavă". El critica incapacitatea locuitorilor slavi din Rusia apuseană de a forma un stat și copierea sistemului de organizare al scandinavilor. În Drepturile românilor asupra teritoriului lor național unitar (București, 1919), Iorga încearcă să dovedească faptul că românii au drepturi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
preferință față de Mussolini în defavoarea lui Hitler. Constituia oare linia aceasta o alternativă realistă pentru România Atît goga-cuziștii cît și legionarii erau atît de ahtiați după puterea politică încît preferau să nu citească Mein Kampf a lui Hitler sau să analizeze teoriile lui Rosenberg. După discreditarea politicii și a economiei, exemplul german și italian părea să ofere mai multe speranțe. Iorga își dădea seama de ceea ce ar însemna aceasta pentru România Mare pe termen lung; dar dată fiind proporția considerabilă a tineretului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]