63,729 matches
-
vreun general prin preajmă. În toate domeniile, de la botanică la dialectică, Stalin a fost declarat autoritatea supremă, de necontestat. Biologii sovietici au primit ordin să adopte teoriile șarlatanului LÎsenko, care Îi promisese lui Stalin progrese inimaginabile dacă aplica În agricultură teoriile lui despre transmisibilitatea genetică a caracteristicilor dobândite - ceea ce s-a și făcut, cu efecte dezastruoase 6. La aniversarea celor 70 de ani În decembrie 1949, imaginea lui Stalin, desenată cu proiectoare agățate În dirijabile, a iluminat cerul nocturn de deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se mobilizeze constant Împotriva dușmanilor săi - din exterior, dar mai ales din interior. Cum spunea Ștefan Rais, ministrul cehoslovac al Justiției, cuvântând pe 15 iunie 1952 la Conferința Avocaților Cehoslovaci: (Avocatul) trebuie (...) să se bazeze pe cea mai avansată teorie, singura corectă și adevărată din lume, teoria legală sovietică, și să se prevaleze permanent de precedentul din practica legală sovietică... Lupta de clasă, mereu mai ascuțită, e o necesitate absolută În ziua de azi. Vocabularul marțial atât de drag retoricii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din exterior, dar mai ales din interior. Cum spunea Ștefan Rais, ministrul cehoslovac al Justiției, cuvântând pe 15 iunie 1952 la Conferința Avocaților Cehoslovaci: (Avocatul) trebuie (...) să se bazeze pe cea mai avansată teorie, singura corectă și adevărată din lume, teoria legală sovietică, și să se prevaleze permanent de precedentul din practica legală sovietică... Lupta de clasă, mereu mai ascuțită, e o necesitate absolută În ziua de azi. Vocabularul marțial atât de drag retoricii comuniste reflecta această stare de conflict permanent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar familiarizarea cu realitatea comunistă redesenase taberele: cei cărora comunismul le aducea avantaje sociale concrete și cei pentru care Însemna dezamăgire, discriminare și represiune. În Europa de Vest, fractura era aceeași, iar intelectuali se regăseau de ambele părți; entuziasmul pentru comunism În teorie era Însă, În mod sistematic, invers proporțional cu experiența directă a comunismului real. Această ignoranță generalizată În ceea ce privește soarta Europei de Est contemporane, dublată de indiferența crescândă a occidentalilor, stârnea În Est uluire și frustrare. Problema est-europenilor (intelectuali și nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postideologic. Cu toatea acestea, În consensul european postbelic se distingea o viziune, cea a social-democraților. Social-democrația a fost dintotdeauna un hibrid, lucru pe care i l-au reproșat și adversarii de stânga, și cei de dreapta. O practică În căutarea teoriei, social-democrația s-a născut dintr-o epifanie a socialiștilor europeni la Începutul secolului: revoluția socială radicală din inima Europei moderne - profețită și orchestrată de vizionarii socialiști din secolul al XIX-lea - nu aparținea viitorului, ci trecutului. Ca soluție la nedreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asume riscuri politice; deși doi ani mai târziu laburiștii au avut mai mult succes În alegeri, ei nu au făcut schimbări radicale În politica socială sau economică. Wilson Însuși, ca și celebrii săi predecesori Attlee și Beveridge, era fabian În teorie și keynesian În practică și nu se dădea În vânt după inovații economice (sau politice). Ca mai toți politicienii britanici, indiferent de culoarea politică, el era extrem de convențional și pragmatic, mândru de propria miopie În problemele de interes public: „o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noir de la sfârșitul anilor ’40. Exasperați de clișeele tematice și decorul rococo ale predecesorilor, câțiva tineri cineaști francezi - botezați „Noul Val” În 1958, de criticul francez Pierre Billard - și-au propus să reinventeze arta cinematografică În Franța: mai Întâi În teorie, apoi În practică. Partea teoretică, schițată În noua revistă Cahiers du cinéma, se axa pe ideea regizorului ca „autor”: Alfred Hitchcock, Howard Hawks sau neorealiștii italieni erau de admirat pentru „autonomia” lor, pentru felul În care Își puneau „semnătura” chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
all hang out și make love, not war - a fost dintotdeauna o iluzie, care nu a Îmbătrânit frumos. Dar nu era singura iluzie a vremii și În nici un caz cea mai caraghioasă. Anii ’60 au constituit epoca de aur a Teoriei. Trebuie să spunem limpede ce Înțelegem prin asta: nu e vorba despre munca de pionierat din biochimie, astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pionierat din biochimie, astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber sau Durkheim. „Teoria” nu era nici filosofie: cei mai importanți filosofi occidentali ai timpului - Bertrand Russell, Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie ocupați cu alte subiecte, iar gânditorii din estul Europei - Jan Patočka
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economiști, filosofi și sociologi care strălucise În Europa Centrală Înainte de 1934, majoritatea supraviețuitorilor s-au refugiat definitiv În Statele Unite, Marea Britanie sau Australia, unde au devenit, În domeniile lor de activitate, sufletul cercetării anglo-saxone moderne. În accepția sa nouă și modernă, „Teoria” Însemna cu totul altceva. În principal, ea „chestiona” (un termen-cheie) metodele și obiectivele disciplinelor academice: În primul rând științele sociale - istoria, sociologia, antropologia -, dar și cele umaniste și, mai târziu, chiar științele experimentale. Într-o perioadă În care universitățile luaseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primul rând științele sociale - istoria, sociologia, antropologia -, dar și cele umaniste și, mai târziu, chiar științele experimentale. Într-o perioadă În care universitățile luaseră proporții, iar ziarele, revistele și conferențiarii căutau cu disperare „subiecte”, s-a creat o piață pentru „teoriile” de orice fel, impulsionată nu de oferta intelectuală superioară, ci de o cerere insațiabilă. La vârful revoluționarei „teorii” se aflau discipline academice precum istoria și științele sociale „slabe”. În Europa, studiul istoriei cunoscuse o reînnoire În generația anterioară: Economic History
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o perioadă În care universitățile luaseră proporții, iar ziarele, revistele și conferențiarii căutau cu disperare „subiecte”, s-a creat o piață pentru „teoriile” de orice fel, impulsionată nu de oferta intelectuală superioară, ci de o cerere insațiabilă. La vârful revoluționarei „teorii” se aflau discipline academice precum istoria și științele sociale „slabe”. În Europa, studiul istoriei cunoscuse o reînnoire În generația anterioară: Economic History Review și Annales: Économies, Sociétés, Civilisations, ambele fondate În 1929, Își anunțau Încă din titlu proiectele revizioniste. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conecteze trecutul și prezentul, speculația savantă și implicarea În actualitate - și exact În această lumină era Înțeleasă (uneori greșit) de o generație nouă de studenți. Cu toate aplicațiile ei politice, istoria rămâne o disciplină impermeabilă la speculații abstracte: cu cât Teoria avansează, cu atât Istoria se estompează. Deși câțiva dintre istoricii importanți ai anilor ’60 au dobândit la bătrânețe statutul de legendă, nici unul dintre ei - oricât de subversiv - nu a devenit un guru cultural. Alte discipline au avut o soartă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
geografice În evoluție lentă de-a lungul unor perioade vaste), structuralismul se integra perfect În stilul academic al epocii. și, mai ales, era accesibil intelectualilor și nespecialiștilor. Cum explicau admiratorii lui Lévi-Strauss din disciplinele Înrudite, structuralismul nu era nici măcar o teorie reprezentațională: codurile sociale sau „semnele” analizate nu se raportau la ființe, locuri sau evenimente anume, ci doar la alte semne, În interiorul unui sistem Închis. Prin urmare, nu putea fi supus la teste sau infirmări empirice - o abordare structuralistă nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămâneau ireductibile: puteai să explici de ce lucrurile trebuiau să se schimbe la un moment dat, dar nu era clar cum s-a Întâmplat acest lucru sau de ce s-au implicat anumiți actori sociali individuali. Ca interpretare a experienței umane, o teorie redusă la un ansamblu de structuri din care lipsea alegerea umană era handicapată de propriile premise. Subversiv din punct de vedere intelectual, structuralismul era pasiv din punct de vedere politic. Impulsul juvenil al anilor ’60 nu era să Înțeleagă lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XI-a despre Feuerbach, scrisă când autorul avea doar 26 de ani: „Filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea, În diferite moduri; important este să o schimbi”. În materie de schimbat lumea nu mai exista decât o singură mare teorie care Încerca să coreleze o interpretare a lumii cu un proiect totalizant de transformare; o singură Mare Narațiune care Încerca să explice tot și să lase În același timp un spațiu deschis pentru inițiativa umană: Însuși proiectul politic marxist. Afinitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o figură charismatică și autoritară care dicta doctrine și tactici. Strategia caracteristică era „infiltrarea”: troțkiștii activau În cadrul organizațiilor de stânga (partide, sindicate, societăți academice), Încercând să le colonizeze sau să influențeze deciziile și alianțele acestora În direcția dictată de teoria troțkistă. Pentru cei din exterior, partidele troțkiste - și efervescența Internațională a IV-a (a Muncitorilor) la care erau afiliate - erau greu de distins de comuniști: Îi unea aceeași fidelitate față de Lenin și nu-i separa decât istoria sângeroasă a luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
martie până În august 1919); toți au protestat la un moment dat Împotriva practicilor leniniste (În cazul Rosei Luxemburg, chiar Înainte ca bolșevicii să ajungă la putere) și toți trei, ca mulți alții, au căzut În uitare, obnubilați de practica și teoria comunistă oficială. „Exhumarea” scrierilor lui Luxemburg, Lukács, Gramsci și alți marxiști uitați de la Începutul secolului 11 a fost Însoțită de redescoperirea lui Marx Însuși. Revelația unui Marx nou și vizibil diferit era tocmai esența atracției marxiste În acei ani. „Vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noii generații, care cerea să se autoguverneze În clasă, În uzină și În dormitor - toate acestea au fost poate imprudent catalogate drept un deranj inevitabil și trecător. Aspectul cu adevărat scandalos era noua tendință a tinerilor radicali de a identifica teoria marxistă cu practicile revoluționare din țări exotice, unde autoritățile și categoriile tradiționale nu păreau să se aplice. Argumentul suprem al stângii istorice În Europa era că reprezintă - iar În cazul comunismului, că Încarnează - proletariatul: clasa muncitoare din mediul industrial. Identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altă parte, Kremlinul a continuat să favorizeze coexistența cu puterile occidentale - și cu propriii săi cetățeni. Perioada Hrușciov a adus ameliorări reale. Din 1959, Cursul scurt al lui Stalin a Încetat să mai constituie principala sursă a istoriei sovietice și teoriei marxiste 1. Domnia terorii a luat sfârșit, dar nu și instituțiile și practicile pe care aceasta le crease: Gulagul continua să existe și zeci de mii de deținuți politici putrezeau Încă În lagăre sau În exil - jumătate dintre ei ucraineni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treia cale” Între comunism și capitalism. Dar nu fiindcă analiza lor economică ar fi fost tehnic defectuoasă. Adevărata lor eroare consta În interpretarea greșită a sistemului În care trăiau. Pentru conducerea comunistă, nu economia conta, ci politica. Implicația ineluctabilă a teoriilor reformiste era că autoritatea centrală a partidului-stat va trebui temperată pentru ca viața economică normală să-și reia cursul. În fața acestei alegeri, partidele-stat comuniste optau invariabil pentru anormalitate economică. Între timp Însă, regimurile erau interesate mai ales de stabilitate. Existau pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și faptele generației 196818. Acea revoluție fusese de la Început condamnată la pieire. Mișcările care pretindeau că disprețuiesc și detestă „cultura consumului” au fost ele Însele, de la Început, un obiect de consum cultural, reflectând o disjuncție mai amplă Între practică și teorie. La Paris sau Berlin, cei care Își declarau agresiv intenția de a „schimba lumea” erau adesea oamenii cei mai acaparați de obsesii locale și chiar corporale - anticipând politica solipsistă din deceniul ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care se zbăteau să le resusciteze, sloganurile și proiectele generației șaizeciste au fost, după cum constatăm astăzi, cântecul ei de lebădă. În Europa de Est, interludiul „revizionist” și deznodământul său tragic au pus cruce ultimelor iluzii despre marxism ca practică. În Vest, teoriile marxiste și paramarxiste s-au Înălțat În sfera ideilor, pierzând legătura cu realitatea locală și descalificându-se astfel pentru viitor din orice dezbatere publică serioasă. În 1945, dreapta radicală se autodiscreditase ca vehicul legitim al exprimării politice. În 1970, stânga radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-ai de ales. Gerry Adams Moartea unui muncitor atârnă greu ca o stâncă; a unui burghez e ușoară ca fulgul. Mao Zedong Rămâne ceasul cel de plumb Deși trecut, mereu În gând. Emily Dickinson Punk-ul pare inventat pentru adepții teoriei culturale - și, Într-un fel, chiar a fost. Robert Hewison Nici nu se stinsese bine efervescența anilor ’60 și complexul de factori care o făcuse posibilă a dispărut pentru totdeauna. În numai trei ani de la sfârșitul celui mai prosper deceniu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stabilitatea economiei germane și prioritățile antiinflaționiste ale Bundesbank. țările participante urmau să-și impună restricții economice interne pentru a-și menține poziția În SME. Era prima inițiativă germană de gen și ea echivala - În practică, dacă nu și În teorie - cu propunerea de a Înlocui dolarul cu marca germană ca valută de referință - cel puțin În Europa. Unele țări au stat deoparte: Îndeosebi Marea Britanie, unde James Callaghan, prim-ministrul laburist, a Înțeles că SME ar Împiedica guvernul britanic să adopte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]