63,729 matches
-
a unor firme și decontextualizare a altora, prin aceea că ele nu mai lucrează pentru piața în care își au sediul și nu mai contribuie la progresul economic al țării „gazdă”), o posibilă omogenizare instituțională și cooperare transnațională. Conform „noii teorii instituționale a organizațiilor”, Paul DiMaggio, Walter Powell<footnote DiMaggio, Paul J., Powell, Walter W., „The Iron Cage Revisited: Institutional Isomorphism and Collective Rationality in Organizational Fields” în Powell, Walter W., DiMaggio, Paul J. (editori), The New Institutionalism in Organizational Analysis
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
și capabilitățile de gândire independentă și creativă. Capitolul acesta își propune să ne expună un set de răspunsuri pe care să le reținem cât mai bine, ca să învățăm cum să punem întrebări pertinente pentru a ajunge la răspunsuri utile. Aceeași teorie, de exemplu, ne poate fi folositoare sau ne poate conduce la mari erori, dacă nu vom ști să o plasăm în contextul său real și s-o utilizăm cu măiestrie pentru a ajunge la soluții cât mai apropriate de intențiile
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
cu deosebire, unor noi practici „antitayloriste” vizând modificarea viziunii despre post. Experiențe diverse se confruntă și își „joacă” legitimitatea și eficacitatea lor societală. Ne referim la alternative vizând „reconceperea” și „reconstrucția” postului de o amploare diferită; ne referim la: 1) teoria și experiența „relațiilor umane” datorate lui E. Mayo, care a pus în evidență rolul aspectelor psihologice, al climatului social al întreprinderii, rolul grupului de muncă etc. în conceperea posturilor și al raportului lor cu ansamblul întreprinderilor<footnote Mayo, Elton, op. cit
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
pe o metodă istorică care este total deosebită de aceea a științelor naturii. *7 Nu vom face o analiză completă a acestor probleme, deoarece pentru asta ar trebui să ne pronunțăm asupra unor chestiuni ca clasificarea științelor, filozofia istoriei și teoria cunoașterii. *8 Vom da însă câteva exemple concrete oare credem că vor putea, cel puțin, să sugereze importanța problemei pe care trebuie s-o rezolve cercetătorul literar. De ce îl studiem pe Shakespeare ? Este clar că nu ne interesează în primul
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
acțiunii și reacțiunii sau conformismului și revoltei care, chiar dacă ar fi deasupra oricărei îndoieli în ceea ce privește Valabilitatea, nu ne-ar putea spune ceva într-adevăr semnificativ despre procesul literar. În vreme ce fizica ar realiza cel mai mare triumf dacă ar găsi vreo teorie generală care să reducă la o singură formulă electricitatea și căldura, gravitația și lumina, nu se poate concepe nici o lege generală care să rezolve problemele cercetării literare: cu cit va fi mai generală cu atât va părea mai abstractă și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
dramatică, literară, artistică. Critica literară și istoria literară încearcă amândouă să caracterizeze individualitatea unei opere, a unui autor, a unei perioade sau a unei literaturi naționale. Dar această caracterizare nu se poate face decât în termeni universali, pe baza unei teorii literare. De aceea știința literară are foarte mare nevoie astăzi de o teorie literară, de un organon de metode. Această năzuință nu înseamnă însă, desigur, o minimalizare a importanței înțelegerii și aprecierii emoționale ca două condiții preliminare ale cunoașterii și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
unei opere, a unui autor, a unei perioade sau a unei literaturi naționale. Dar această caracterizare nu se poate face decât în termeni universali, pe baza unei teorii literare. De aceea știința literară are foarte mare nevoie astăzi de o teorie literară, de un organon de metode. Această năzuință nu înseamnă însă, desigur, o minimalizare a importanței înțelegerii și aprecierii emoționale ca două condiții preliminare ale cunoașterii și, prin urmare, ale considerațiilor noastre asupra literaturii. Dar acestea mu sunt decât condiții
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Adam Smith numai ca moralist și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei filozofiei, a teoriei etice, a istoriografiei, a teoriei economice. Evident, istoricul literar nu se poate transforma automat într-un bun cunoscător al istoriei tuturor acestor discipline. El devine pur și simplu un compilator, un intrus .conștient de propria lui incompetență. Din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei filozofiei, a teoriei etice, a istoriografiei, a teoriei economice. Evident, istoricul literar nu se poate transforma automat într-un bun cunoscător al istoriei tuturor acestor discipline. El devine pur și simplu un compilator, un intrus .conștient de propria lui incompetență. Din punct de vedere pedagogic, studierea în mod
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Eschil și Hesiod ar putea ilustra acest lucru. Platon însă poate deja vorbi despre cearta dintre poeți și filozofi ca despre o ceartă veche, înțelegând prin aceasta ceva inteligibil pentru noi. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm importanța teoriilor apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea, în legătură cu "arta pentru artă" sau importanța teoriilor mai recente privind la poésie pure. "Erezia didactică", cum a numit Poe concepția despre poezie ca instrument de educație, nu trebuie identificată cu vechea părere a
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
cearta dintre poeți și filozofi ca despre o ceartă veche, înțelegând prin aceasta ceva inteligibil pentru noi. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm importanța teoriilor apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea, în legătură cu "arta pentru artă" sau importanța teoriilor mai recente privind la poésie pure. "Erezia didactică", cum a numit Poe concepția despre poezie ca instrument de educație, nu trebuie identificată cu vechea părere a Renașterii că poezia face plăcere și instruiește sau că instruiește făcând plăcere. 55 În
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
susține mulți dintre cei oare nu sunt nici poeți, nici profesori de literatură și care, în consecință, nu au nici un interes profesional pentru supraviețuirea literaturii. 58 Constatarea practică a existenței unei valori unice proprii numai literaturii este esențială pentru orice teorie privind natura acestei valori. Din ce în ce mai mult schimbătoarele noastre teorii despre literatură încearcă să țină seama de experiența literară. O teorie contemporană afirmă utilitatea și seriozitatea poeziei considerând că .ea transmite cunoștințe - un gen de-cunoștințe. Poezia este o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
nici profesori de literatură și care, în consecință, nu au nici un interes profesional pentru supraviețuirea literaturii. 58 Constatarea practică a existenței unei valori unice proprii numai literaturii este esențială pentru orice teorie privind natura acestei valori. Din ce în ce mai mult schimbătoarele noastre teorii despre literatură încearcă să țină seama de experiența literară. O teorie contemporană afirmă utilitatea și seriozitatea poeziei considerând că .ea transmite cunoștințe - un gen de-cunoștințe. Poezia este o formă de cunoaștere. Aristotel a spus ceva asemănător în vestita iui
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
interes profesional pentru supraviețuirea literaturii. 58 Constatarea practică a existenței unei valori unice proprii numai literaturii este esențială pentru orice teorie privind natura acestei valori. Din ce în ce mai mult schimbătoarele noastre teorii despre literatură încearcă să țină seama de experiența literară. O teorie contemporană afirmă utilitatea și seriozitatea poeziei considerând că .ea transmite cunoștințe - un gen de-cunoștințe. Poezia este o formă de cunoaștere. Aristotel a spus ceva asemănător în vestita iui afirmație că poezia este mai filozofică decât istoria, deoarece istoricul "înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Stace) subliniază în mod unanim caracterul particular ad poeziei. Stace spune că piesa Othello nu zugrăvește gelozia în general, ci gelozia lui Othello, felul special de gelozie pe care poate s-o simtă un maur căsătorit cu o venețiană. *4 Teoria și apologetica literară pot pune accentul fie pe caracterul tipic al literaturii, fie pe caracterul ei particular; pentru că literatura, putem spune, este moi generală decît istoria și biografia, dar mai particularizată decât psihologia sau sociologia. Dar asemenea schimbări de accent
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
pune accentul fie pe caracterul tipic al literaturii, fie pe caracterul ei particular; pentru că literatura, putem spune, este moi generală decît istoria și biografia, dar mai particularizată decât psihologia sau sociologia. Dar asemenea schimbări de accent nu există numai în .teoria literară, în practica literară, gradul specific de generalitate sau particularitate variază de la operă la operă și de la perioadă la perioadă. Pilgrim (Pelerinul) și Everyman (Fiecare om) vor să reprezinte omenirea. Dar Morose (Morocănosul) din comedia Epicoene a lui Ben Jonson
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Jonson este o persoană foarte aparte, plină de ciudățenii. Principiul caracterizării în literatură a fost întotdeauna definit ca principiu al combinării "tipicului" cu "individualul" - prezentând tipicul în individual sau individualul în tipic, încercările de a interpreta acest principiu, sau anumite teorii derivate din el, n-au fost prea utile. Tipologiile literare pot fi găsite încă în teoria lui Horațiu despre decorum (bună-cuviință) și în repertoriul de tipuri din comedia romană (de exemplu soldatul fanfaron, avarul, fiul risipitor și romantic, servitorul devotat
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
definit ca principiu al combinării "tipicului" cu "individualul" - prezentând tipicul în individual sau individualul în tipic, încercările de a interpreta acest principiu, sau anumite teorii derivate din el, n-au fost prea utile. Tipologiile literare pot fi găsite încă în teoria lui Horațiu despre decorum (bună-cuviință) și în repertoriul de tipuri din comedia romană (de exemplu soldatul fanfaron, avarul, fiul risipitor și romantic, servitorul devotat). (Recunoaștem din nou tipologicul în cărțile de caracter din secolul al XVII-lea și în comediile
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literatura - este propagandă, adică ideea că scriitorul nu este descoperitorul, ci propagatorul persuasiv al adevărului. Termenul "propagandă" este foarte labil și are nevoie de o examinare mai atentă, în S. U.A., în limbaj comun, acest termen nu e folosit decât în legătură cu teorii considerate primejdioase și răspândite de oameni în care nu avem încredere. Cuvântul implică intenție, calcul și se aplică de obicei unor doctrine sau programe anumite, relativ îngrădite.*13 Limitând astfel sensul termenului, am putea spune că unele opere de iartă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
sau (răsturnând complet poziția exprimată în propoziția precedentă) că toți artiștii sinceri, cu simț de răspundere, sunt moralmente obligați să fie propagandiști. După părerea lui Montgomery Beigion, scriitorul este un "propagandist inconștient". Adică, fiecare scriitor adoptă o concepție sau o teorie despre viață... Scopul operei este întotdeauna de a-l convinge pe cititor să accepte acea concepție sau teorie. Această acțiune de convingere este totdeauna ilicită. Cu alte cuvinte, cititorul este făcut să creadă ceva si el își dă încuviințarea sub
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
obligați să fie propagandiști. După părerea lui Montgomery Beigion, scriitorul este un "propagandist inconștient". Adică, fiecare scriitor adoptă o concepție sau o teorie despre viață... Scopul operei este întotdeauna de a-l convinge pe cititor să accepte acea concepție sau teorie. Această acțiune de convingere este totdeauna ilicită. Cu alte cuvinte, cititorul este făcut să creadă ceva si el își dă încuviințarea sub hipnoză - arta prezentării îl seduce pe cititor... Eliot, oare îl citează pe Belgion, răspunde făcând distincție între "scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
bine fac teoreticienii că lasă ca termenul de "funcție'' să fie folosit de toate nuanțele "apologeticii". Folosind cuvântul în acest sens, spunem că poezia are multe funcții posibile. Funcția ei principală este fidelitatea față de propria ei natură. 66 <titlu> 4. Teoria, critica și istoria literară Întrucât am stabilit existența unei baze raționale pentru studiul literaturii, trebuie să conchidem că este posibilă o cercetare sistematică și completă a acesteia- Limba engleză nu dispune de un termen satisfăcător pentru a denumi acest studiu
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
anumite operații preliminare, a căror natură si anvergură variază considerabil în funcție de natura problemei. Dar "cercetare" nu reușește să sugereze acele preocupări subtile privind interpretarea, caracterizarea si aprecierea materialelor care sunt caracteristice studiilor literare. În cadrul "domeniului nostru de studii, distincțiile dintre teoria, critica și istoria literară sunt, desigur, foarte importantă. Există, în primul rând, distincția dintre concepția despre literatură ca o ordine simultană și concepția care consideră literatura, în primul rând, ca un șir de opere rânduite în ordine cronologică și privite
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
cronologică și privite ca părți integrante ale procesului istoric. Există apoi distincția dintre studiul principiilor și criteriilor literaturii și studiul operelor literare concrete, luate izolat sau în ordine cronologică. Credem că este bine să atragem atenția asupra acestor distincții "numind teorie literară" studiul principiilor categoriilor, criteriilor literaturii etc., și numind fie "critică literară" (esențialmente statică în abordarea problemelor), fie istorie literară studiul unor opere literare anumite. Desigur, termenul de "critică literară" este adesea folosit într-o accepțiune care include întreaga teorie
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
teorie literară" studiul principiilor categoriilor, criteriilor literaturii etc., și numind fie "critică literară" (esențialmente statică în abordarea problemelor), fie istorie literară studiul unor opere literare anumite. Desigur, termenul de "critică literară" este adesea folosit într-o accepțiune care include întreaga teorie literară; dar o astfel de folosire ignoră utilitatea distincției pe care am făcut-o. Aristotel a fost teoretician; Sainte-Beuve, în primul rând critic. Kenneth Burke este în mare măsură un teoretician al literaturii, în timp ce R. P. Blackmur este critic literar
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]