6,950 matches
-
mătase albă și roșie, mai lungi, pentru a se putea face fundițe. La mijloc se strângeau cu un bold mic, cu gămalie colorată (albă sau roșie) și se fixa mărțișorul pe hârtie. Se punea într-un plic (de mapă) colorat înăuntru (după caz). Dacă era destinat mărțișorul unui prieten apropiat sau iubit, numaidecât plicul trebuia să fie roz; dacă era doar pentru un simplu cunoscut, culoarea plicului putea varia. Când persoana căreia îi era destinat mărțișorul era departe, în altă localitate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și totodată bine intenționat. Curăța satul de lucrurile nefolositoare (bulendre, cotrențe, zdrențe). Alt personaj mereu prezent în viața satului era păcurarul, un fel de negustor ambulant, care vindea păcură și petrol lampant. Avea o căruță cu doi cai zdraveni și înăuntru un butoi mare cu păcură (un lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului). Păcura, ca să nu fie atinsă de intem perii, era protejată de un coviltir, adică un acoperiș la căruță, făcut dintr-un schelet de nuiele curbate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
absolutul, Tao, este în tine, că nici un preot, sau cult, sau dogmă, sau carte, sau zicere, sau învățătură, sau dascăl, nu stă între Tine și El. Află că Binele și Răul nu au importanță, Eu și Tu nu are importanță, Înăuntru sau Afară nu au importanță, ca și Viața și Moartea. Pătrunde în Sferă, unde nu este teamă de moarte sau speranța în viața de apoi, unde ești eliberat de necazurile vieții sau de nevoia de salvarea sufletului. Ești tu însuți
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
gândit să-l Întreb dacă nu cumva are vreo cameră În plus În care să stau atunci când ar fi primit să-l Îngrijesc. Părinte, ai vreo altă cameră? Bre, cameră? Toată coliba este o dărăpănătură. După aceea, când am intrat Înăuntru, ce să văd? Coliba era aproape În Întregime dărâmată și intra apă În ea prin toate părțile, numai un colț era puțin mai uscat, unde avea niște paturi zdrențuite. Locul unde stătea semăna mai mult cu un cuib de vulturi
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
unde avea niște paturi zdrențuite. Locul unde stătea semăna mai mult cu un cuib de vulturi iar nu cu o chilie de pustnic. Atunci l-am Întrebat pe bătrân. Cum poți să stai aici? Toată chilia este spartă și intră Înăuntru ploile și vânturile. Bre, eu stau În celalalt colț, mi-a răspuns arătându-mi cuibul său. Din pricina multei umezeli a chiliei, a vârstei sale Înaintate, precum și a obișnuinței lui de a mânca tot felul de buruieni pe care le găsea
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
se arătă gata să-l urmeze. Sprijinit de acesta, trecu printr-un coridor lung și Întunecat, cu uși pe ambele părți. Călugărul o deschise pe ultima, la sfârșitul coridorului, nu Înainte de a bate cu respect În ușă, și-l Împinse Înăuntru pe Simeon. În chilie era Întuneric și ochii cioplitorului În piatră nu putură deosebi la Început decât o fereastră Îngustă, prin care pătrundea cu oarecare greutate lumina mohorâtă a unei zile Înnourate. Dar, ajutat de pâlpâirea unei lumânări de ceară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care călăuza o descuie cu oarecare greutate. Pătrunseră Într-o Încăpere Îngustă, luminată doar de razele palide ale lunii printr-o fereastră Înaltă cu un singur ochi de geam. Mirosea a piatră umedă și a mucegai. Fata fu Împinsă Înăuntru și, după ce slujitorul puse facla Într-un sfeșnic pe masă, ieși fără să spună un cuvânt, răsucind de două ori cheia În broască. O voce spuse: — Nu te mișca de-aici și cască bine ochii. Greu de crezut că doamna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trebuie să vă feriți, Îi Încredință Johannes. Omul pe care-l veți vedea e de toată Încrederea, ca și Stephan. Bătu de trei ori În ușă, de două ori scurt și a treia oară mai lung. De Îndată se aprinse Înăuntru un opaiț și un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aprinse Înăuntru un opaiț și un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă curat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă curat. Laița era așter nută cu fân proaspăt și Conrad se așeză oftând ușor. — Spune-i măritului domn ce ai văzut, i se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de strădaniile celorlați, care se luptau și ei cu hățișurile sălbăticite, de sub frunzișurile putrede apăru o gură de vizuină, În care, cu oarecare greutate, se putea intra pe brânci. Aici e, spuse călugărul. Numai la Început e atât de Îngust. Înăuntru tunelul se lărgește și se poate Înainta În picioare. Pătrunseră În vizuină. Dintr-odată se văzură Într-o Încăpere În care puteau sta În picioare. Unul dintre ostași scăpără amnarul și, la lumina faclei, văzută că pereții erau par dosiți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe unde. Ați văzut ce greu am răzbit noi. și nu se vedeau nici un fel de urme. Numai mușchi și frunziș putred și crengi Îmbârligate care ar fi trebuit tăiate... Aici, dimpotrivă, sunt o mulțime de urme proaspete care duc Înăuntru. Cred că cei doi cavaleri au venit din vizuină, au ajuns Împreună aici și apoi Eglord l-a Înjunghiat pe blestemat. După aceea, mai mult ca sigur, s-a Întors... Poate voia numai să găsească prilejul de a-l Înjunghia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sau să-și aducă aminte cum a fost și ce a reprezentat comunismul în istoria țării lor. În ceea ce privește reacțiile, îmi place să stau la ușa muzeului și să privesc figurile răvășite de emoție ale celor care au petrecut câteva ore înăuntru. În cele mai multe cazuri pare că au străbătut o experiență existențială. De altfel, cartea de impresii o dovedește cu prisosință. Memorialul este format din Muzeul de la Sighet și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, care funcționează în București și este nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
etc. Aici este tocmai vorba de lumea din interiorul personalității sau de lumile pe care, prin opera sa, le poate inventa, edifica, propune Personalitatea Scrisului. Calea spre propriul chip și propria valoare de creator nu e nicidecum la suprafață, ci înăuntru, și nu ține de material-carne, ci de simbolic, metaforă și... anaforă artistică. Numai acolo, dincolo de lumea exterioară, poți ajunge și tu la ceea ce conștientiza Nietzsche, când menționa, într-o scrisoare din 1882: "Am atins un punct în care trăiesc cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
propensiune pentru tragic. Pentru că orice carte a noastră de revelații lirice aparține fericirii de a sta mereu în deschiderea ființei și, în egală măsură, eșecului de a nu o fi cucerit niciodată. Mihail Gălățanu Casa mea e afară, nu e înăuntru. Nu m-am ascuns niciodată. Am știut, întotdeauna, că nu există loc de ascundere. Că nu ai nici o șansă. Singurul loc în care poți să te ascunzi e o femeie iubită. În groapa ei, adîncă, amețitoare, cu păr, neostoită. Care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mă primești? La ce să mă aștept? Poți să te aștepți la orice. Ești în cîmp deschis, cu stelele deasupra. Te poate sfîșia o fiară. Poți să ai o aventură pe rîu, gen river-rafting. Casa mea e afară, nu e înăuntru. Nu poți să-ți faci casă sub nimic. Iar noi, oamenii, sub nimic chiar suntem. Poți muri oricînd, chiar dacă eu vreau să te salvez. Sunt la fel de neputincios, în fața morții, ca și tine. Încerc doar să fiu onest. Să îți ofer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
se păstra, deopotrivă, vinul. Era chiar sub bucătărie, dumneaei, pivnița. Acolo se păstrau alimentele, în pivniță. Nu era frigider. Nu exista. Tîrziu, cînd eram eu mai măricel, părinții mei au cumpărat un "Fram". Frigider, nu ursul polar. Mirosea a cărbune înăuntru. Nu ca în pivniță. În pivniță nu mirosea decît a pămînt. A mormînt adînc, afînat. Toate astea se întîmplau pe strada Armata Poporului, numărul 76. Zisă și strada Militară. Pe Rîpă, așa se numea cartierul, unul rău famat, chiar pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
atunci putui privi cu drag.." Ai mei mă duceau cu forța la frizer, nu îmi plăcea să mă tund nici acum nu vreau să îl tund pe fiul meu undeva în complexul Potcoava, iar lîngă frizerie era librăria. Am scăpat înăuntru, am fugit și, drept recompensă, ai mei au trebuit, vrînd-nevrînd, să îmi cumpere o carte. Captură. Trofeul meu. Am examinat rafturile. Am întins mîna spre O mie și una de nopți. Povestea Regelui omar-al-neman avea un rege pe copertă, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
să-și descopere granițele dureroase și descoperă că, oricât de puternic și de invincibil ar fi, sau i se pare că este, între lume și sine trebuie să pună o fereastră menită să adauge libertății trupului noțiunile de înafară și înăuntru, iar sufletului să-i creioneze spațiile intime versus cele sociale, respectiv personale versus universale. Pe această nevoie foarte omenească se bazează instinctele noastre față de casă și de acasă. Dar e sigur că cel ce vine în casa mea intră de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
găini Leghorn. Între etaje se circulă cu ascensor de mână, prin ajutorul unui scripete. Păsările stau tot timpul Închise, ca la oraș, din lipsă de spațiu. Sunt extrem de curate. Într-o Încăpere circulară din scânduri, căptușită pe dinafară cu rogojini, Înăuntru cu o sobă, se cresc pui scoși la incubator, pentru regenerarea stocului de producție. 30.000 km prin SUA. 1935-1936 Prof. Nicolae Cornățeanu 54 Warren Îmi dă o serie de scrisori de recomandație pentru diverși specialiști, până in California. Îmi
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
că ai apă la chiuvetă!... - Scuze, dar m-am mai precipitat și eu! Acum vreau să recapitulez ca să fiu sigur că nu omit ceva: iau una bucată lighean, pun apă călduță în el, arunc și o mână de sare grunjoasă înăuntru, apoi îmi înmoi picioarele vreme de zece minute... Am uitat ceva? - Da! La urmă te clătești pe picioare cu apă curată, te ștergi și arunci apa din lighean la WC! Ți se pare greu? - Nu! Deloc! Și este suficient? - Ce-
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a venit mașina prim-secretarului. Când Iliescu a coborât din mașină - deci asta trebuie că a fost prin ’73-’74 -, prima lui reacție a fost extrem de umană și de naturală. A spus : „Ce căutați voi în cămĂ‑ șuțe afară ? Fuga înăuntru imediat, că o să răciți aici !“. Ăsta era genul de om. Deci amintirile orașului despre el erau foarte bune. V.A. : Apoi a venit Europa Liberă... A.M.P. : Și Europa Liberă îl prezentase ca un succesor... V.A. : Sigur, în orizontul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
nu mai lucra. Erau mașini de scris deschise, abandonate și toți stăteau țepeni. Cunoșteam bine locul, eram ca la mine acasă, că tatăl meu fusese decan și crescusem pe culoarele Institutului. Am deschis ușa și am spus : „Nu stați aici, înăuntru. Toată lumea să iasă și să se strângă undeva în centrul orașului. Trebuie să se simtă că s-a întâmplat ceva ca lucrurile să nu se mai poată întoarce. Nu stați închiși aici“. n-a răspuns. VĂzând că secretarele nu se
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Moarte lor, studenților !“. Eu eram al treilea om în stânga lui Iliescu în balcon, ca jurnalist... Deja eram des‑ tul de pățiți cu povestea cu Proclamația de la Timișoara, pe care devenise un risc să o susții strângând semnături. M-am dus înăuntru, am sunat la redacție și le-am spus : „E de rău : o să dea năvală la redacție trupeții Ăștia de aici. Luați mașinile de scris acasă...“ Eram acum înzes‑ trați cu mașinile astea grație domnului Coen Stork, ambasadorul olandez, care ni
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
țară când au venit la guvernare. V.A. : Erau 15.000 de specialiști ai lui Constantinescu. Ați fost implicată în programul de guvernare ? A.M.P. : Opoziția anticomunistă era criticabilă, pentru că nu a existat un proces constant de a aduce idei înăuntru, de a le dezbate și de a le transforma în programe. Acest proces nu a existat deloc. În ’92, nu a existat niciun fel de program, a fost o improvizație. Singurele programe cu care veneau partidele istorice erau cele restituționiste
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]