KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...289 >

7,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

doar la câteva ore după ce le-o ceruse. — Și puteți face toată chestia asta din acel camion cu satelit parcat afară? — Cu microfoane direcționale îndreptate spre fereastră - prin sticlă - se pot face multe. E mai bine dacă ai și ceva înăuntru. Ceea ce voi nu aveți. Deci, cum de e atât de bun sunetul? Femeia conectă încă o pereche de căști la calculator, ca să asculte și ea în același timp. Îi zâmbi cu subînțeles lui Tal. Aveți ceva înăuntru! Cum? Își schimbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ai și ceva înăuntru. Ceea ce voi nu aveți. Deci, cum de e atât de bun sunetul? Femeia conectă încă o pereche de căști la calculator, ca să asculte și ea în același timp. Îi zâmbi cu subînțeles lui Tal. Aveți ceva înăuntru! Cum? Își schimbă imediat expresia: nu trebuia să pară prea nerăbdător. Păi, au intrat multe flori și pachete cu mâncare în casa aceea. Să spunem doar că unul din buchete face mai mult decât să arate bine. Amir își scoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Unul după altul, cei patru bărbați alergară ghemuiți spre zona marcată pe harta lui Ziad ca fiind intrarea în clădire. Ușa era încuiată, după cum se așteptaseră. Îi făcu semn lui Marwan, care scoase o sârmă și deschise ușa. Se strecurară înăuntru, Ziad uitându-se în urmă pentru a se asigura că nu văzuse nimeni cum se mișcase ușa la lumina lămpilor din parcare. Înăuntru era o beznă totală. Bărbații așteptară să înainteze o bucată bună ca să-și aprindă lanternele: era prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
după cum se așteptaseră. Îi făcu semn lui Marwan, care scoase o sârmă și deschise ușa. Se strecurară înăuntru, Ziad uitându-se în urmă pentru a se asigura că nu văzuse nimeni cum se mișcase ușa la lumina lămpilor din parcare. Înăuntru era o beznă totală. Bărbații așteptară să înainteze o bucată bună ca să-și aprindă lanternele: era prea riscant să lase lumina să transpară prin pereții de sticlă ai centrului de vizitare. Ziad fu primul care o folosi pe a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
întâi sertarele biroului. Fleacurile obișnuite: curele de cauciuc, cărți de vizită, bandă adezivă, plicuri. Găsi o cutie veche de metal, de genul celor în care se ține tutunul de pipă, care părea să aibă potențial: cântărea cam cât trebuia. Dar înăuntru era doar un teanc de carduri de membru la Prietenii Muzeului, legate la un loc astfel că, sub tinichea, păreau un singur obiect mai gros. Voia să treacă la dulapul cu acte când auzi un sunet, scrâșnetul unui picior pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
butonul mai mult timp. Tot nimic. Încearcă din nou la telefon. —A fost pe căsuța vocală toată după-amiaza. —Și ești sigur că ăsta e apartamentul? Sunt sigur. Maggie începu să se plimbe încolo și-ncoace. —Cum de nu e nimeni înăuntru? Nu se poate să fi plecat cu toții. Nu există ei. E doar el. Maggie se opri, nedumerită. —E divorțat. Locuiește singur. — La naiba. Ce dracu’ putem să facem acum? Am putea să spargem ușa. Maggie conștientiză deodată cât de frig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
atât de fricos și să facă un drum până aici. Se îndrepta spre ieșire când zări un magazin de care aproape uitase. Ca și celelalte, nu avea o vitrină, ci doar grămezi de marfă așezate afară, care se prelungeau până înăuntru. Să intri însemna să stai pe porțiunea îngustă de podea care nu era acoperită cu marfă, un canion cu bunuri pe ambele părți. La nivelul ochilor și mai sus se afla argintăria, în principal sfeșnice, printre care multe exemplare din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
să-și dea seama ce fel de voce auzea - dacă era arabă sau israeliană -, când fu cuprinsă o senzație care o făcu să se cutremure. Respirația din urechea ei deveni umedă și avu senzația inconfundabilă că o limbă îi pătrundea înăuntru. Scoase primele țipete, dar mâna înmănușată se întoarse și îi astupă gura. Iar cealaltă mână, cea care o ținuse de coapsă, se descleștă și se mișcă în sus până când se opri între picioarele ei. Ochii i se umeziră. Încerca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-se că era iubita lui. Imediat cei doi se îmbrățișară lung, cu ochii închiși, făcând-o pe Maggie să vrea să dispară. Erau rude? Îl consola această femeie pe Uri pentru cele două pierderi suferite? După câteva clipe se aflau înăuntru, Maggie rămânând deoparte, nefiind încă prezentată. Fără să aibă nevoie de indicații și fără să ceară permisiunea, Uri se duse la combină, puse un CD și dădu sonorul tare. Pe Radiohead începu să-i explice lui Orli ce se întâmplase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de la consulatul american. Îi făcu semn lui Uri să tragă pe dreapta, ca să poată ieși să vorbească, departe de mașină și de microfoanele care probabil se găseau în ea. Telefonul putea să fie ascultat, bineînțeles; chiar să aibă un microfon înăuntru. Dar ce era să facă? Nu putea să-l arunce, trebuiau să ia cumva legătura cu ea. Și îi era imposibil să ignore un telefon de la consulat. Se opri la un colț de stradă și răspunse. —Bună, Maggie, sunt Jim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ea, așa că trebuie să ai și tu. —OK, spuse Rosen într-un sfârșit. Iată-l. Și fără alte formalități îi întinse un plic alb. Uri îl deschise încet, ca și cum ar fi ținut în mână o probă la tribunal. Se uită înăuntru, păru uimit, după care scoase un înveliș de plastic transparent în care se afla un disc. Nu era nici o notă scrisă. —Un DVD, spuse Uri. Putem folosi calculatorul dumneavoastră? Rosen începu să meșterească la calculator, dar Uri se apropie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
mama cu avionul la Vegas, stripperi și tot tacâmul. Ce zici? Glumesc și eu, xx L Sora ei încheiase cu o „față zâmbitoare“ care, în clipa asta, o făcu pe Maggie să zâmbească. Următorul era de la Robert Sanchez. Subiect: Update. Înăuntru, fără nici un mesaj, era un rezumat al ultimelor informații de la echipa americană din Ierusalim către Washington. Aruncând doar o privire rapidă, înțelese mesajul lor: situația era cumplită. Discuțiile sunt reduse la o prezență fantomatică la sediul guvernului, cu o reprezentare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
e numele? — Da. A devenit o instituție a Ierusalimului. Toți renegații și fugarii vin aici. I-a pus numele după un roman. Cineva cu care să alergi, nu? Cum am fi noi doi. Uri zâmbi și o conduse pe Maggie înăuntru. Se uită în jur și își aminti imediat ziua în care împlinise șaisprezece ani. Nu că ar mai fi fost vreodată într-un loc ca ăsta, dar i-ar fi plăcut foarte mult când avea șaisprezece ani. Nu erau scaune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
facem? întrebă Uri, aplecându-se în față, acoperind cana de cafea cu mâinile, bucurându-se de căldura acesteia. — Acum căutăm. Nu aveau mult de mers. Pe insulă nu se afla decât o clădire, o cutie simplă de sticlă și oțel. Înăuntru nu erau decât un scaun și un birou cu un calculator virtual. Maggie împinse înainte avatarul lui Guttman și îl puse să stea pe scaun. În clipa în care făcu asta, apăru o bulă de dialog Mergi spre vest, tinere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de Vest? Aveau de gând să-i facă acolo ceea ce nu ar fi îndrăznit în Israel? Ce voiau oare să-i facă? Zgomotul se schimbă din nou. Mașina coborâse un fel de pantă și acum părea să se afle undeva înăuntru. Poate că erau într-o parcare subterană. I se ivi în minte o imagine care o șocă. Văzu două cadavre aruncate în întunecimea unui garaj subteran, vizibile doar la lumina galben-bolnăvicioasă a unei lămpi fluorescente. Cele două trupuri, ambele neînsuflețite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-o afară. De data asta nu mai opuse nici un fel de rezistență: voia să iasă din spațiul acela sufocant, strâmt. Dacă fusese un garaj, nu stătuseră mult în el. Mașina părea să fi parcat chiar în fața unei uși. Fu îmbrâncită înăuntru, apoi pe niște scări, ghidată de bărbatul care stătuse mereu în dreapta ei. Apoi, după încă vreo câțiva pași, auzi o ușă închizându-se în spatele ei. —OK. Fu atât de uluită să audă un cuvânt rostit, încât nici nu acordă atenție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
desfăcură picioarele. Apoi aceleași mâini îi atinseră și fesele, depărtându-le. Acum nu mai putea scoate nici un sunet; șocul și rușinea erau prea mari. Se cutremură simțind cum anusul îi era deschis cu forța și îi era introdus un obiect înăuntru. Dacă era un deget sau vreun fel de instrument medical nu-și putea da seama; tot ce simțea era străfulgerarea de durere adânc înăuntrul ei. Vedea scena ca și cum ar fi privit din afară. Și-o putea imagina: trupul ei gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cruntă, încât își pierdea și-și recăpăta cunoștința. Acum, când degetul sonda adâncimile rănii sale de glonț, se ruga să leșine. Suporta durerea, sperând la ușurarea vidului. În schimb, se auzi din nou urlând, pe când două degete își făceau loc înăuntru, lărgind deschizătura, împingând și împungând. —Spune-ne ce știi. Știți deja ce știu. Apoi auzi un geamăt, ca și cum ar fi fost al altcuiva. Și deodată, o voce dintr-un cotlon al minții îi vorbi. Acum e momentul, îi spuse. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
din anii ’20. Îi reveni în minte amintirea camerei în care dormise acum aproape zece ani. Deasupra biroului era o fotografie alb-negru a generalului britanic Allenby, intrând în Ierusalim în 1917. Poate că Israelul modern era chiar afară, dar aici, înăuntru, puteai regăsi Palestina de altădată. Uri nu stătu pe gânduri. Traversă holul și o luă în jos pe scări, șchiopătând puternic. Îi spuse lui Maggie că era periculos să se întâlnească acolo: dacă se mai învârteau mult, erau văzuți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Avea un șarm agresiv, care o ofensă pe Maggie mult mai puțin decât o fermecă pe fata cu părul prins în coadă, asta dacă deschiderea subită a lacătelor și a porții care scârțâia erau un indiciu suficient. Pe când erau conduși înăuntru paznicul dădu din cap cu neîncrederea specifică postului său, femeia arătă către ceasul ei ca și cum ar fi vrut să spună „doar cinci minute“, iar Maggie îl privi uluită pe Uri. — Ofițer de relații cu mass-media, spuse Uri. I-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Platfus! Pune mâna! Pune mâna acolo. Vezi ce moale e? Parcă e o varză. Acum înțelegi? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Desfăcându-și cureaua de la pantaloni.): Și eu am hernie! BĂRBATUL CU BASTON: Unde ai hernie? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Uite-aici... Aici înăuntru... E rupt totul... Îmi atârnă pe dinăuntru... E ca un pumn de carne care-mi atârnă pe dinăuntru... De ani de zile mă târăsc cu ea... BĂRBATUL CU BASTON: A, păi stai să-ți arăt eu altceva... (Își scoate haina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fântână, agățat cu mâinile de marginea fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, ce faci? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu? BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Într-o bună zi ai să mă lași înăuntru. BĂRBATUL CU:BASTON: Nu te las eu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu știu ce se-ntâmplă de o vreme în capul tău. Dacă nu mai poți, spune. BĂRBATUL CU BASTON: Pot. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Întinzându-i cu o mână o lopata scurtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul, ți-am trimis bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd nimic. (Pauză.) Ei spun că au săpat până la o sută de metri și el tot n-a venit. BĂRBATUL CU BASTON: Depinde ce i-au pus înăuntru. L-ai prins? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ce? BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd absolut nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Cască ochii. Ce vrei să-ți fac. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi... Ăștia spun că aia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ați luat cu vorba... M-ați lovit în inimă... ARTUR: Pezevenghi bătrân! Dai vina pe mine? CĂLĂUL (Mic de tot.): Da... ARTUR: Ai lăsat buturuga să putrezească? CĂLĂUL: E pentru ultima dată... Mai bine m-ați ajuta s-o car înăuntru. ARTUR: Eu? (Indignat.) Eu să te ajut s-o cari? După ce că s-a îmbibat cu apă? (Oficios.) Cum îți permiți, domnule, să lași în ploaie buturuga mea? Cum să-mi pun eu capul pe buturuga udă? Tu ți-ai pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe afară. Îl sugrum cu o fâșie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR (Privind.): Da, da... Ăștia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pâine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de mâncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]