7,005 matches
-
prieten, la intrarea în parcul central al orășelului. Victor a ajuns ceva mai devreme la locul convenit. O bătrână tuciurie, așezată pe treptele de ciment de la intrare, l-a îmbiat să cumpere semințe prăjite din coșul ei de răchită. Mai încolo, un vânzător ambulant de înghețată striga din toți rărunchii: Proaspătă și răcoritoare aveeeeem! Victor a trecut pe lângă ei și s-a oprit la panoul unde era afișat programul cinematografului: n-a mai apucat să citească ce film rulează, probabil unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pistol, îl păstrează ascuns în pivniță, un pistol dinainte de război, a fost al lui bunicu-său, vrea bani, dar poate îl convinge să-i ofere altceva în schimb, ceasul sau chiar radioul, el nu mai are nevoie de radio de acum încolo... Și Stan chiar a acționat cu folos, rapid. Peste exact douăzeci și patru de ore, i-a arătat triumfător fratelui meu revolverul: era bine întreținut, fusese păstrat în vaselină și învelit în cârpe - când l-au curățat, strălucea. Avem și cartușe, zece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în ei cât puricele, dar nu recunoșteau că le este teamă. Se închipuiau eroi, erau mândri de ei înșiși, dar le venea să plângă când se gândeau că-și lăsaseră casa părintească: îngrijorarea îi cotropea - ce-i așteaptă de-acum încolo? Căutau să se încurajeze zicându-și că nu mai sunt copii, au împlinit optsprezece ani, se cade să se comporte aidoma unor bărbați adevărați, nu ca niște mucoși plângăcioși, ca niște muieri sau cârpe, se cade să dovedească voință puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
legase pe vecie de el, îl făcuse dependent de el cât va trăi. Tovarășul Cameniță îl privea pe fratele meu ca pe un experiment, ca pe un joc pasionant, pe care voia să-l joace încă mulți ani de atunci încolo. În ciuda firii lui rudimentare și a lipsei sale de instrucție, tovarășul Cameniță intuia că fratele meu Vlad constituie un caz psihologic extrem, abisal și care merită deci să fie ținut sub observație. Desigur, tovarășul Cameniță nu voia să renunțe nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cerut el pe ton mai degrabă molcom, în joacă. Mama tăcea, ca și cum uitase să vorbească. Forțându-se să nu arate că de fapt muierea îndărătnică îl scosese din sărite, tovarășul Cameniță a continuat să o împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar era o însănătoșire. În planurile de construire a hidrocentralei, era prevăzută și strămutarea unei mici localități, Satul Vechi, chiar așa se numea. Vatra sa avea să fie acoperită curând de ape, iar proiectanții ridicau la vreo zece kilometri mai încolo o localitate pe care diriguitorii comuniști o doriseră „modernă și reprezentativă“. Locuitorii din Satul Vechi opuneau însă o formidabilă rezistență, refuzau să se mute, să-și părăsească gospodăriile, rânduielile strămoșești. Au fost aduse forțe de Securitate, cei mai recalcitranți dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
punctul de trecere a frontierei: era mișcare, era freamăt, ieșeau biștari, dintr-una, din alta, nu conta, erau și fetițe bune la produs, nu stăteai pe sec, explicația?, pe-acolo se rânduiau nonstop tirurile cu mărfuri care se perindau încoace, încolo, prin Balcani, Grecia, Turcia, Orient, era meserie, ce mai, te loveai de lovele, aveai cu ce să-ți potolești burta... Traiul ăsta dulce a ținut vreo două-trei săptămâni sau o lună, cei trei nu știau prea bine, ei nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar de la î.P.S. Pimen, a fost o măsură absurdă, moscovită... Ajunși la Taxobeni, ziarista Doina Boghean o întreabă pe măicuța Natalia ce i-a plăcut din tot ce a văzut: „Tot, toată Bucovina mi-a plăcut și dacă ajungeam încolo, spre Maramureș, tot cred că avea să-mi placă. Toată Bucovina și toate mănăstirile mi-au plăcut. Piciorul nu mai mă doare și am venit pe picioare acasă. Numai aicea la vamă mi-au stârnit nervii. Iacă așa mă zguduiau
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cum pocesc cuvintele, a înțeles, Dumnezeu știe de ce, „scrumbii“. Drept pentru care a zis: „Lăsați-o mai moale cu scrumbiile, că-s grase“. Moși și babe Ne place sau nu, moși și babe găsim numai în partea noastră de lume. Încolo, spre vest, vedem doar domni și doamne în etate, domni și doamne de vârsta a treia, persoane respectabile, cetățeni ajunși la senectute... Un moș de la noi îi cere unei farmaciste buline. Farmacista vrea să vadă rețeta, dar moșul fie că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
este că ne-am trezit de șase ori poposind comod În nisip, Înainte de a reuși să ținem drumul. Am reușit, totuși, să ieșim dintre dune, iar acesta este argumentul suprem al compañero-ului meu cînd revendică victoria asupra Médanos-ului. De aici Încolo am preluat eu comanda, accelerînd ca să recuperez prețiosul timp pierdut. Dar una dintre curbe era acoperită parțial de un nisip fin, și - zdrang!: cea mai urîtă căzătură din toată călătoria. Alberto a scăpat nevătămat, dar piciorul meu a fost prins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În aer. Primirea celor de acolo a fost magnifică, dar bilanțul primei noastre experiențe pe drumuri neasfaltate era alarmant: nouă căzături Într-o singură zi. Așezați În paturi de campanie, singurele paturi pe care le vom mai cunoaște de-acum Încolo, Întinși lîngă La Poderosa, cochilia noastră de melc, Încă priveam spre viitor cu o bucurie nerăbdătoare. Ni se părea că respirăm mai liber, că tragem În piept un aer mai ușor, aerul aventurii. Prin mințile noastre Înfierbîntate se perindau țări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pasarelă nouă, recondiționată, iar acum San Antonio era În contact permanent cu solul. Bine instruiți de macaragiu, am alunecat ușurel la bord, ne-am instalat și ne-am Încuiat, cu bagaje cu tot, În toaleta din sectorul ofițerilor. De aici Încolo, n-aveam decît să răspundem, pe o voce subțire, nazală, „Îmi cer scuze, nu se poate intra“ sau „ocupat“ de cele maxim șase-șapte ori cînd cineva ar fi Încercat să deschidă ușa. S-a făcut repede ora douăsprezece, iar vasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
sanitare sînt Îngrozitoare și, deși acestea par să nu cauzeze reacții adverse indienilor veniți din munți, cei veniți din alte părți, chiar dacă sînt doar un pic mai educați, le găsesc catastrofale. Te lasă nervii numai la gîndul că de acum Încolo trebuie să Îți petreci restul vieții Între cei patru pereți de chirpici, Înconjurat de oameni care vorbesc o altă limbă, cu numai patru asistenți care În fiecare zi vin doar În niște scurte vizite. Am intrat Într-o cameră cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
normală, chiar și dacă am fi mers pe calea apei. Încă nu sîntem siguri de posibilitatea asta și am luat În calcul și varianta de a lua un avion pînă la Bogotá sau măcar pînă la Leguisamo, fiindcă de aici Încolo drumurile sînt bune. Nu e vorba că ni se pare periculos pe rîu, dar am putea economisi niște bani care, mai tîrziu, ar fi importanți pentru mine. Dincolo de centrele științifice, unde riscăm să ne expunem, călătoria noastră devine aproape un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
24 de pelerini care călătoreau spre Lourdes, catolici, ortodocși și greco-catolici o iubeam deopotrivă pe Maica Domnului, lucrul acesta a contribuit și mai mult la prietenia și unirea noastră sufletească, formând împreună o strânsă familie mariană și ecumenică. De acum încolo pe tot parcursul călătoriei, împreună ne vom ruga, împreună vom cânta, împreună vom lua parte la sfintele slujbe, împreună ne vom apropia de masa sfântă ca fii ai aceluiași Tată din ceruri și ai aceleiași Mame, Preacurata Fecioară Maria, spre
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mai aparțină decât lui Dumnezeu, propune să discute în fața episcopului. Aici se petrece uimitoarea scenă ilustrată de penelul lui Giotto. Francisc își dezbracă hainele, cămașa, tot, și i le dă tatălui, împreună cu banii pe care îi mai avea. „De aici încolo, vreau să spun: Tatăl nostru care ești în ceruri!, iar nu: Tatăl meu Bernardone”, Aceasta este „logodna” lui cu „Domnița sărăcia”, „Madonna povertà”. Dante o descrie astfel în cântul 11 din Paradisul: „Căci, tinerel, cu al său tată s-a războit
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
credincioșilor catolici din Moldova. Unirea Principatelor și declararea independenței de stat a României au făcut posibilă organizarea bisericii catolice în România conform normelor canonice. Astfel ia ființă Arhiepiscopia de București în 1883 și dieceza de Iași în 1886. De acum încolo frații franciscani conventuali lucrează sub conducerea ierarhiei locale. Cu sprijinul acesteia se organizează și ei în Provincie regulară (1895), devenind independenți față de „Propaganda Fide”, și având în frunte un ministru provincial din mijlocul lor. În această situație se întemeiază un
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
loviturile soartei, totul se prăbușea, nelăsând în loc decât instincte și intuiții confuze, aproape fiziologice, care nu mai aveau nimic a face nici cu rațiunea, nici cu spiritul și care erau tot ce-mi rămăsese pentru a mă conduce de-acum încolo în viață... Coboram scara evoluției animale. Aș fi avut nevoie de singurătate... La ce bun să vezi oameni dacă n-ai nimic a le spune? Dacă nu știi cum să răspunzi la ceea ce îți spun ei? Singurătatea însă nu mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Privirea mea, o, tu, cel pururea necunoscut, e mărturie în des tu lătoare a bunăvoinței pe care mi-ai trezit-o în suflet. S-o porți cu tine în veci. E o realitate care te va învălui de-a cum încolo, mai materială decât oricare vorbă sau oricare gest. Departe de cel care ți-a dăruit-o, privirea mea va fi de-acum o parte din propria ta fericire. Omul rău e cu desăvârșire rău atunci când se preface că e bun
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai departe fără să le găsesc un numitor comun care să le unifice. Lucrul acesta numai eu pot să-l fac pentru mine. În prima jumătate a vieții, relațiile mele cu oamenii au fost cuminți, cu toate că adesea neîngăduite. De acum încolo însă, vreau să mă las de această cumințenie ca de o haină prea strâmtă și uzată. De acum încolo, în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-l fac pentru mine. În prima jumătate a vieții, relațiile mele cu oamenii au fost cuminți, cu toate că adesea neîngăduite. De acum încolo însă, vreau să mă las de această cumințenie ca de o haină prea strâmtă și uzată. De acum încolo, în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Ce ar putea să-mi mai aducă? Oboseală! Iar pe deasupra - sărăcire sufletească și chiar o contrazicere a propriei mele firi... Această dragoste a devenit prea strâmtă pentru mine. Simt nevoia să plec din ea, și voi pleca! Vreau de-acum încolo să nu mai fiu apăsat în relațiile mele cu oamenii de un anumit imperativ care să mă ducă în cel mai bun caz la spasm, în cel mai rău caz la pușcărie, iar de cele mai multe ori - la nimic. Tirania acelui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și culoarele care-l separau de biroul direcției și intră. Înăuntru, alături de George Oprescu, cam palid și agitat, se aflau doi ofițeri de miliție în civil, care îl arestară... Toate aceste amănunte, precum și aproape tot ce va urma de acum încolo au fost culese de familie de la colegii de la institut, precum și de la deținuții eliberați din beciurile Prefecturii unde fusese închis și care, conform străvechii tradiții a acelor locuri, veneau să anunțe la adresa învățată pe de rost ceea ce Mihai îi ruga să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai târziu, regele s-a pripășit nu numai în părul lui absent, ci și în al meu existent. Între cele două mese iarăși se desenau pe podea inele de soare, șerpuiri luminoase mai alungite ca până acum, care se târau încolo și încoace fiindcă afară bătea un vânt puternic. Anchetatorul se plimba nervos prin cameră. Umbrișul de rindea juca fără astâmpăr, atrăgându-i privirile. Plasat între prezența mea reală, dar imobilă, și umbrișul de rindea dănțuind nebunește, anchetatorul și-a pierdut
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aruncate cu îngâmfare. Dar iată că mă vedeau acum pe peron. Pregătiseră însă o variantă și pentru această eventualitate: m-au luat între ei, îmbrâncindu-mă și lovindu-mă cu schimbul, cu coateleși picioarele. Mă-mpleticeam între ei încoace și-ncolo; nu spuneau nimic, iar eu mi-am mușcat buzele și am tăcut, pentru a nu le da ocazia să se lege de un cuvânt și să mă oprească să plec. Cât au durat aceste îmbrânceli, nimeni n-a scos o
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]