6,901 matches
-
de cealaltă. Dar pacea era imediat restabilită și era semnat un tratat îndreptat împotriva Serbiei. La 28 iulie 1330, la Velbujd (Küstendil), Serbia și Bulgaria intrau în conflict, împăratul repliindu-se la vestea înfrângerii aliatului său. Armata bulgară era nimicită, țarul Mihail Șișman fiind omorât în luptă. Regele sârbilor restabilea pe tronul de la Târnovo pe sora sa Anna și pe fiul acesteia, Ioan Ștefan (în timp ce sora lui Andronic, Theodora, fugea). Bătălia de la Velbujd reprezintă începutul hegemoniei sârbe în Balcani și marchează
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
Șișman, Ioan Alexandru (1331-1371). În Serbia, nobilimea se ridica contra regelui Ștefan Decianski și acorda puterea fiului său, Ștefan Dușan (1331-1335). Cei doi suverani încheiau pace și încheiau o alianță antibizantină, care era întărită prin căsătoria lui Dușan cu sora țarului, Elena. Ioan Alexandru relua războiul contra Bizanțului și reușea să recucerească orașele ocupate de Andronic, consacrându-și frontierele printr-un tratat (1332). Cât despre aristocrații sârbi, după ce l-au asasinat pe bătrânul rege, vor intra ca și cuceritori în teritoriul
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
militară din Japonia, în acea perioadă. De atunci fi stabilite shogunate Tokugawa, shogunate ultima de istorie și care a durat peste 250 de ani ca șef al guvernului . Importantă această bătălie, rezultatul din orice campanie militară, este ca, din cauza a țarii ar duce la o vârstă de conflict constantă și conflicte interne. Pacea ar putea fi stabilită în plus față de aproape completă în arhipelag, numai întreruptă de revolte în conformitate cu până la întoarcerea împăratului din Japonia, ca cea mai înaltă autoritate în timpul Meiji
Bătălia de la Sekigahara () [Corola-website/Science/317351_a_318680]
-
estimează că între 1890 și 1914, peste 10 milioane de persoane au migrat de bună-voie din Rusia de vest spre regiuni la răsărit de Urali. Migrarea populației a fost încurajată de „Comitetul căii ferate transsiberiene”, care era condus personal de țarul Nicolae al II-lea. Reformele agricole ale lui Stolîpin au inclus avantaje pentru relocare pentru țăranii care se mutau în Siberia. Departamentul emigrării a fost creat în 1906 în cadrul ministerului agriculturii. Acest departament a organizat și sprijiinit coloniștii în timpul primilor
Reforma lui Stolîpin () [Corola-website/Science/317387_a_318716]
-
flota persană trimisă împotriva lui. devenise în acel moment un om puternic, cu care cnejii și principii din regiune au intrat în tratative. Razin s-a reîntors în august 1669 la Astrahan și a acceptat o fertă de grațiere a țarului Alexei Mihailovici. În 1670, Razin, care se îndrepta în mod oficial spre cartierul general al cazacilor de Don, a atacat și cucerit Cerkassk, Țarițîn și alte localități și fortificații, pentru ca pe 24 iunie să cucerească chiar Astrahanul. După ce i-a
Stenka Razin () [Corola-website/Science/317447_a_318776]
-
regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită în două: Hetmanatul cazacilor cu capitala la Cihirin și o regiune cu mai mare autonomie, Zaporojia, a cărei capitală s-a mutat de mai multe ori de-a lungul timpului. În timpul domniei țarului Petru I, cazacii au fost obligați să lucreze la construirea de canale navigabile și fortificații. Se estimează că aproximativ 20.000 - 30.000 de cazaci au fost trimiși în fiecare an în nordul Rusiei, la construcția canalului spre lacul Ladoga
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
ai reginei Victoria cât și ai regelui Christian al IX-lea al Danemarcei), înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Au participat în plus față de împăratul german și împărăteasă, ducele și ducesa de Cumberland, George al V-lea al Regatului Unit și regina Mary, țarul Nicolae al II-lea. La anunțarea logodnei sale cu prințesa Victoria Louise, în februarie 1913, prințul Ernest Augustus a făcut un jurământ de loialitate față de împăratul german și a acceptat comanda cu rangul de căpitan de cavalerie și comandant de
Ernest Augustus, Duce de Brunswick () [Corola-website/Science/321797_a_323126]
-
Prințul Moștenitor german Wilhelm a avut loc la 6 iunie 1905 la Berlin. A fost considerată nunta anului. Au participat peste cincizeci de persoane din diferite case regale europene inclusiv Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei, reprezentând pe fratele său, țarul Nicolae al II-lea, Arhiducele Franz Ferdinand, reprezentând pe împăratul austriac Franz Josef, precum și reprezentanți din Danemarca, Italia, Belgia, Portugalia și Țările de Jos. În ziua nunții ei, Kaiser Wilhelm al II-lea i-a acordat nurorii sale Ordinul Louise
Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/321791_a_323120]
-
parade militare, banchete de gală, ceremonii oficiale și alte îndatoriri la curte, inclusiv vizite ale altor curți regale. În mai 1911, Cecilie și Prințul Moștenitor au vizitat curtea rusă imperială din Sankt-Petersburg. Vizita a coincis cu ziua de naștere a țarului rus. A urmat în iunie 1911 o vizită la Londra la regele George al V-lea și la regina Maria la Palatul Buckingham. Regina Maria a fost deosebit de mândră de cuplu imperial și a menținut contactul cu Prințesa Cecilie până la
Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/321791_a_323120]
-
n. 7 iulie 1881, București - d. 1952) a fost sculptorul Casei Regale a României. Familia Becker se trage din Germania, unde i se cunosc strămoșii până în secolul al XVII-lea. Străbunicul lui Emil, un faimos gravor, a fost rugat de țarul Rusiei, Petru cel Mare, să-i facă o serie de bijuterii. Urmașul lui Filip, August Becker, născut la Hamburg, care era și el un renumit gravor și modelator în metal, a venit în România la 1875, chemat de regele Carol
Emil Wilhelm Becker () [Corola-website/Science/321816_a_323145]
-
de oarecare interes, deoarece soția sa, Alexandra a Danemarcei (1844-1925), este fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, numit „socrul Europei”. Este, de asemenea, sora lui Dagmar rebotezată Maria Feodorovna atunci când a trecut la religia ortodoxă pentru căsătoria cu țarul Alexandru al III-lea al Rusiei (1845-1894) și a fost mama țarului Nicolae al II-lea. Este sora lui Frederic al VIII-lea, rege al Danemarcei (1843-1912) și a regelui George I al Greciei (1845-1913). Sora sa, Thyra (1853-1933), s-
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, numit „socrul Europei”. Este, de asemenea, sora lui Dagmar rebotezată Maria Feodorovna atunci când a trecut la religia ortodoxă pentru căsătoria cu țarul Alexandru al III-lea al Rusiei (1845-1894) și a fost mama țarului Nicolae al II-lea. Este sora lui Frederic al VIII-lea, rege al Danemarcei (1843-1912) și a regelui George I al Greciei (1845-1913). Sora sa, Thyra (1853-1933), s-a căsătorit cu ultimul Prinț Moștenitor al Hanovrei, Ernest Augustus iar fratele
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
1900-1979), ultimul vicerege al Indiei, asasinat pe nava sa dinamitată de IRA.<br> Elisabeta de Hesse-Darmstadt, a doua fiică a Alicei, a continuat romanul tragic deschis de mama sa. S-a căsătorit cu Marele Duce Serghei al Rusiei (1857-1905), unchiul țarului Nicolae al II-lea și guvernator al Moscovei, care a fost asasinat de un anarhist pe parcursul anului prerevoluționar 1905. Ea a devenit mistică iar în 1918 a murit aruncată de vie într-o groapă de mină de către bolșevici. Irene de
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
al familiei, a fost al șaselea copil, Alix de Hesse-Darmstadt (1872-1918), de care s-a îndrăgostit Nicolae al II-lea al Rusiei și a devenit țarină a Rusiei și sfântă a bisericii ortodoxe ruse după execuția de la Casa Ipatiev împreună cu țarul și cei cinci copii ai lor. Al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred de Edinburgh și Saxa-Coburg-Gotha; titlurile lui sunt Duce de Edinburgh, conte de Ulster și Conte de Kent. S-a căsătorit în 1874 cu Maria Alexandrovna a Rusiei
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
ai lor. Al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred de Edinburgh și Saxa-Coburg-Gotha; titlurile lui sunt Duce de Edinburgh, conte de Ulster și Conte de Kent. S-a căsătorit în 1874 cu Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920), singura fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ei au început un fiu Alfred (1874-1899) a cărui moarte prematură și tragică pune titlul de fiul lui Leopold de Saxa-Coburg-Gotha, subiectul fiind titlul la Legea salică și Regina Victoria a solicitat lui fiul
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
ei primar, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, fiul Alicei (vezi mai sus). Zvonurile despre sexualitatea soțului ei au fost motiv de divorț în 1901. Victoria Melita s-a îndrăgostit de Marele Duce Kiril al Rusiei (1876-1938), văr primar al țarului Nicolae al II-lea. Ei au avut dificultăți în a se accepta căsătoria la curtea imperiala din Sankt-Petersburg, împărăteasa era nimeni alta decât sora primului soț al Victoriei-Melita. Ea și Kiril au reușit să fugă în timpul Revoluției Ruse.<br> Singurul
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
a căutat alte soluții; nu dorea să pară în fața celorlalte Mari Puteri excesiv de expansionist. El a cerut atunci doar ca Prusia să-și retragă soldații din cetatea Luxemburg, amenințând cu războiul în caz că Prusia nu se conformează. Pentru a evita aceasta, țarul Rusiei Alexandru al II-lea a cerut o conferință internațională la Londra. Regatul Unit era mai mult decât fericit să găzduiască convorbirile, întrucât guvernul britanic se temea ca Luxemburgul să nu fie absorbit de vreuna dintre cele două puteri, ceea ce
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
de Saxa-Weimar-Eisenach și a Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei. Prințesa Maria a fost fiica cea mare a Prințului și mai târziu a Mareleui Duce Carol Frederic de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Maria Pavlovna a Rusiei, care era sora Țarului Alexandru I al Rusiei. Tatăl ei era un bărbat timid, ale cărui lecturi favorite au fost poveștile până la sfârșitul vieții. În contrast, mama ei era "una dintre cele mai importante femei ale timpului ei", conform poetului Johann Wolfgang von Goethe
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
murit în 1807. Goethe a condus teatrul de la curtea din Weimar până în 1817 și ulterior a rămas un oaspete binevenit la curtea ducală. Bunicul Mariei, Ducele Karl August, a fost ridicat la rang de Mare Duce în 1815 datorită influenței țarului și a propriei atitudini la Congresul de la Viena. În urma Congresului, Saxa-Weimar-Eisenach a obținut o considerabilă expansiune teritorială. Maria avea 16 ani când și-a întâlnit prima dată viitorul soț, Prințul Carol al Prusiei, la Frankfurt an der Oder în 1824
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louise de Mecklenburg-Strelitz. Marea Ducesă Maria Pavlovna și cele două fiice ale ei călătoreau spre Rusia și aranjase să se întâlnească la Frankfurt cu fratele ei, Marele Duce (viitorul Țar Nicolae I al Rusiei) și cu soția acestuia. Când ei au ajuns la Frankfurt au fost întâmpinați de Prințul Carol și fratele său Wilhelm (viitorul împărat Wilhelm I). La acel moment William era îndrăgostit de prințesa poloneză Elisa Radziwill. Regele
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
moment William era îndrăgostit de prințesa poloneză Elisa Radziwill. Regele Frederic Wilhelm al III-lea era în favoarea unei căsătorii între Carol și Maria și imediat a contactat curțile din Sankt Petersburg și Weimar pentru a începe negocierile. Însă atât mama Țarului, Maria Feodorovna, care deținea autoritatea în treburile de familie, cât și Marea Ducesă Maria Pavlovna nu i-au dat răspunsul pe care regele Prusiei îl aștepta. Ambele curți sperau ca Maria să se căsătorească cu un prinț moștenitor; al treilea
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
Poznań în vest iar Rusia a căpătat hegemonie asupra asa numitei Regatul Congresului. Inițial, Regatul Congresului s-a bucurat de o mare autonomie internă și se supunea în mod indirect față de Rusia. Unite cu Rusia printr-o uniune personală, cu țarul ca rege al Poloniei, moșiile polonez își putea alege propriul parlament (Seim) și guvern, iar regatul a avut propriile sale instanțe, armată și trezorerie. Deși, de-a lungul timpului, libertățile acordate Regatului au fost treptat erodate iar Constituția a fost
Revolta din Noiembrie () [Corola-website/Science/321345_a_322674]
-
au fost semnate, Rusia a încetat să le respecte. În 1819 Alexandru I oprit libertatea presei în Regatul Congresului și introdusă cenzura. Poliția secretă rusă ordonată autorizată de Nikolay Nicolaevici Novosiltsev a început persecuția organizațiilor secrete poloneze și în 1821, țarul a ordonat desființarea francmasoneriei. După 1825, sesiunile poloneze din Sejm erau secrete. În ciuda numeroaselor proteste de diferiți politicieni polonezi care au sprijinit activ uniune personală, Marele Duce Constantin nu a avut intenția de a respectarea Constituția, una dintre cele mai
Revolta din Noiembrie () [Corola-website/Science/321345_a_322674]
-
la 28 martie 1835. Maximilian a devenit al 3-lea Duce de Leuchtenberg. La 2 iulie 1839, în capela de la Palatul de Iarnă, s-a căsătorit cu Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei. Soția lui era fiica cea mare a țarului Nicolae I al Rusiei și a țarinei Charlotte a Prusiei (Alexandra Feodorovna). Socrul său i-a garantat la 14 iulie 1839 titlul de Alteță Imperială, rang la care avea dreptul ca descendent al dinastiei extinse a lui Napoleon I al
Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg () [Corola-website/Science/321358_a_322687]
-
Leuchtenberg și a soției lui, Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei. Tatăl lui George, Maximilan de Beauharnais, a călătorit la St. Petersburg câștigând în cele din urmă, în 1839, mâna Marii Ducese Maria Nicolaevna a Rusiei, fiica cea mare a Țarului Nicolae I al Rusiei. Ulterior Maximilan a primit titlul de "Prinț Romanowski". Ca fiu al unei Marii Ducese a Rusiei și al unui prinț rus înnobilat, George și frații lui au fost întotdeauna tratați ca Mari Duci și Mari Ducese
George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg () [Corola-website/Science/321362_a_322691]