KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

îi păru rău că-și aduce acum aminte. La spatele cortului, unde era puțină umbră, auzi un horcăit. Ascultă atent. Îi era greu să se scoale și să se ducă să vadă ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră în cort. Spuse cu limba greoaie: - Drumul are să fie mai anevoios: moare taurul tău. Taurul muri într-adevăr și cu toate că aveau să se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mirau că fiecare avea dreptul să ia cu sine câte o singură femeie, deși unii aveau mai multe, iar Tatrakpo ținuse în cortul lui șaisprezece soții. Femeile care plecau aleseseră ce mai puteau alege din nenorocitul lor avut și stăteau acuma pe lângă bărbații lor. La început bucuros că scăpase de robie, Tela se posomori curând, când văzu că în sat nu rămâneau decât câțiva bătrâni istoviți de vârstă, câțiva bolnavi și câteva zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-acolo, dar curând începu să-l clatine o ușoară amețeală. Se gândi că sunt roadele oboselii, dar merse înainte. Amețeala crescu și picioarele i se îngreunară. Și le târa acuma cu greu, parcă i-ar fi fost rănite. Totuși, se sili să meargă mai departe. Picioarele abia îl mai țineau și răgete de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ceva. - Spune-mi, întrebă soldatul, cântecele mint? - De ce mă întrebi? zise Auta nedumerit. - Spune-mi dacă mint cântecele sau nu, și atunci am să-ți spun gândul din inima mea. - Unele mint, spuse Auta încă neînțelegînd ce s-a întîmplat. - Acuma am băgat de seamă și eu. Când cânți parcă nu te gândești prea mult la ceea ce cânți... Poate numai dacă ai făcut tu însuți cântecul. Uite, acum am ascultat mai bine cântecul pe care-l cânt și am socotit că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
luni de la căderea lor fără să cunoască acele pietre și a pus mâna pe ele s-a ales numai cu amețeli trecătoare. Dar nimeni n-a luat vreuna cu sine. Păcat! Privirea lui Auta se schimbă numaidecât. Sclavul se uită acuma rugător. Preotul înțelese și clătină din cap. - Nu! Pietrele sunt departe; câteva zile de mers, și noi plecăm mâine. Auta se întristă și lăsă ochii în pământ. Tefnaht zâmbi sau rânji. - Nu te sfătuiesc să pleci fără încuviințare: dincolo de marginea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta. Numai atunci mânia lui se muie. Murmură: - Sunt Hunanupu. Iată, ai aflat ce-ai vrut să afli. Dar dacă eu te-aș fi întrebat de numele tău și nu mi-ai fi răspuns, nimeni nu te-ar fi biciuit. Acuma aș ști ce să le spun copiilor mei care mă tot întrebau ce țară este Ta Nuter și eu nu știam ce să răspund. Numai că n-or să mai aibă pe cine întreba copiii mei despre Ta Nuter. Vâslașul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era atât

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dintre sclavii Atlantidei i s-ar fi părut stranie bucuria lui, fiindcă nimeni nu era mai nefericit decât în clipa când trebuia să intre din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu totul alte pricini. Drumul era acuma larg, șerpuind ca urcușul să fie mai dulce, și împodobit cu tufe și cu arbori care rămân totdeauna verzi. La stânga drumului curgea în puhoi puternic, împroșcînd stropi și curcubee, un râu cu apă rece. În dreapta săreau spume și clăbuci de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că e sferă. Dar poate că totuși e... Vezi, firea toată câtă o știm e desăvârșită. Dacă ar fi ca o tavă rotundă și umflată cum credeam până acum, ar fi departe de desăvârșire... Știi ce, Auta? Mulți cred și acuma că stelele sunt cuie de argint bătute în cer. Noi știm că nu sunt... Dar cum putem fi încredințați ce anume sunt? Pământul însă nu e departe de noi, ca steaua aceea. Am să mă gândesc dacă să te trimit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
minte de la bunicii lor care și ei ar fi auzit de la bunici, că odinioară muntele aruncase câteva zile și nopți în șir stâlpi de fum și vărsase mâzgă aprinsă și vâlvătăi, și că piatra galbenă cu vinișoare roșii, pe care acuma robii o tăiau pentru a clădi case de scribi, slujbași regești sau negustori, n-ar fi altceva decât anume mâzga aceea, între timp întărită. La poalele acestui Munte de Foc creșteau niște arbori minunați, ca și în Țara Nisipurilor, vecină

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în Marele Oraș să spunem că ai pierit. Apoi căpetenia îi întoarse spatele. Neavând de ales, Auta își îndemnă măgarul la drum. Un soldat îi strigă din urmă: - Nu rămâi să mănînci? Să nu mori flămând... - De mîncare-mi arde mie acuma?! răspunse Auta vrând să glumească, dar glasul lui era prea tulburat ca să fie glumeț. În cercul câmpiei, lumina slăbise. Soarele, mare și roșcat, mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul alerga cât era în stare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mișcă o mână, și s-ar fi părut că mâna e grea, deși mică, într-atît de încet izbuti s-o miște, aducîndu-și-o spre piept. Zâmbi atât de blajin, încît Auta simți că toată frica pe care o îndurase la început acuma se irosea. Ființa își desprinse mâna de pe piept și o întinse încet spre Auta. Sclavul se feri, dar mâna era goală: arăta. Ce putea să spună mișcarea mâinii dusă de la pieptul unuia care părea om la pieptul altui om? Dorința

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mie mi-au pus alt glob, ca să am aer ca afară. La ei în turn aerul este ca și în steaua lor. Nici Marele Preot, nici Tefnaht nu putură rosti o vorbă. Oricât de bine știuseră să se stăpânească oricând, acuma stătură cu gurile căscate ca robii cei mai de rând. De n-ar fi văzut turnul straniu în fața lor, ar fi crezut că sclavul aiurează. - Ce facem? întrebă Tefnaht, când își veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
buni care i-l aduseseră pe Auta. Apoi deodată îl fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-a prefăcut în om negru ca să cunoască gândurile oamenilor negri și să afle dacă erau buni sau răi? Căci acuma își aducea aminte că Auta venise în sărmana lor oază tocmai când se deschisese în cer ochiul acela ciudat. Și Mai-Baka începu din nou să se roage luntrei de foc ce se înălțase la cer din fața lui. Și după ce sfârși

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
durata vieții lui când chinuite, când îndurerate, când rareori plăcute, în tot răstimpul vieții în care umilințele și îndatoririle de sclav nu i-au dat niciodată răgaz ca să stea măcar o clipă singur cu sine și numai pentru sine, privind acuma cerul înstelat, Auta simți întîia oară în el o adiere de mândrie. Dar iată că și această clipă trecu: Hor îi vorbea ceva. Străinii își scoseseră globurile, numai el îl mai avea. Și-l scoase și se uită la străinul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putea să-l audă ce strigă, dar se vedea bine că omul striga. Omul era Iahuben. Făcu un semn cu scutul și mulțimile de robi se năpustiră înainte. Auta începu să se frământe. - Coborîți-mă! strigă el. Eu trebuie să fiu acuma cu ei. Străinii însă tăceau. - Vreau să ies de-aici, vreau să mă duc la ei! strigă Auta iarăși, începînd să-și desfacă curelele. Atunci Hor îi spuse blînd: - Știi bine că nu numai tu n-ai să câștigi nimic

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna și îl prefăcu în momeală, trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl întrebă unul din păstori. Omul ridică din umeri. Apoi se uită lung la pluta lui. - Aici nu este nimic de mîncare! spuse alt păstor. Mahukutah își privi din nou pluta și oftă. - Dacă aș avea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o mână, ca pe o pasăre, să-ți dau drumul să zbori... Apoi îl privi speriată și-i strânse brațul: Nu fără mine! Acum nici nu mai ești fulg, de când luntrea se rotește în jurul ei... Și începu să râdă. - Și acuma vrei să zburăm pe pămînt? - Acuma da. Acum nimeni nu te va arde pe rug pentru că mă iubești, nici pe mine nu mă va tăia nimeni în șaptezeci de bucăți să mă arunce în gunoaiele orașului pentru că te-am îndrăgit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să-ți dau drumul să zbori... Apoi îl privi speriată și-i strânse brațul: Nu fără mine! Acum nici nu mai ești fulg, de când luntrea se rotește în jurul ei... Și începu să râdă. - Și acuma vrei să zburăm pe pămînt? - Acuma da. Acum nimeni nu te va arde pe rug pentru că mă iubești, nici pe mine nu mă va tăia nimeni în șaptezeci de bucăți să mă arunce în gunoaiele orașului pentru că te-am îndrăgit. - Nu-ți pare rău de Atlantida

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pentru a-i cuceri mai repede dragostea, prefăcuse râul în panglică și copacii în flori. Zări apoi sub piciorul ei încălțat în mătase înflorată cu fire de aur și de argint niște câlți sau aburi lăptoși. Întrebă: - Unde mă duci acuma, străinule? Ce sunt aburii pe care-i văd? - Sunt nori, Mehituasehet. Nu te speria! zise cârmaciul. Și Mehituasehet leșină pe umărul lui. Fură trezite repede amândouă, iar Mai-Baka, trecîndu-i îngrijorarea de la început, se apucă să le liniștească: - Să nu vă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu un cititor în stele, care a părăsit-o pentru altă femeie, din orașul Zidul Alb. M-a întrebat dacă nu sunt cumva de la răsărit, unde se născocesc povești foarte frumoase. I-am răspuns că sunt din cer, dar că acuma am venit din țările răsăritene, și ca să nu par necioplit, cum se spune la voi, i-am istorisit venirea noastră pe pământ, pieirea Atlantidei, ocolul pământului în marea noastră navă și coborârea în țara Haru. Când am încheiat, a bătut

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
soare. I-am arătat că acolo nu se poate, fiindcă ne vor arde razele lui înainte de a ne apropia, și atunci a rămas că ne vom duce numai în steaua Hor-deșer, unde m-am născut eu. - Mă duc! strigă Mehituasehet. Acuma nu ne poți duce acolo, străinule? - Nu! răspunse cârmaciul cu părere de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dacă se numește plăcere. Oameni ai Marelui Preot din Zidul Alb au venit la toți stăpânitorii țărmului în numele regelui Mener și au făcut o frăție împotriva noastră. Am aflat de la unul Utnapiștim, care a fost înainte rob la atlanți și acuma e un fel de negustor mărunt prin Sodoma, că frăția s-a încheiat de teama răscoalei robilor pe care vor s-o pună din nou la cale, cum zic preoții, zeii răi din turnul de argint... știți care zei! Și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care întrebase tăcu; vorbele bătrânului îl răniră). Dar ce s-a petrecut acolo, știu! spuse Abraam iar. Pustiirea s-a întins din Sodoma și Gomorra și asupra cetăților mai mici Adama și Șeboim. Ce-a mai rămas din toate zace acuma sub apă. Și Iordanul se varsă în ea: s-a oprit acolo, la Marea Moartă. - Ce Mare Moartă? întrebă Auta mirat. - Apele râului s-au scurs peste cetățile surpate și nici peștii nu pot trăi în apele ei. De aceea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în această mulțime, ca oarecine? Iar dacă ai fi văzut pe Lot și pe Abraam, cine ar putea crede că n-ai murit după atâtea sute de ani? - Aș putea să te lămuresc, îi răspunse bătrânul. Dar îmi dau seama acuma că degeaba aș încerca, fiindcă mintea ta nu e pregătită să mă priceapă. Aș putea să-ți spun că am fost în cer, că am zburat cu acei străini din lumea străină de la o stea la alta și, pentru că am

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]