6,798 matches
-
îl apucă pe rumân așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit atâta bărbăție... Mă uit la voi, românii, că, deși iubiți viața, vă desprindeți cu atâta ușurință de ea. Noi, grecii, facem gălăgie, ne agățăm de viață, ne văicărim, protestăm, blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne-a zâmbit; era atâta tristețe dar și hotărâre în ochii lui... Ne-a făcut cu mâna un semn de bun rămas, și-a făcut o cruce mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el. "Ce vrei să faci?!?! am strigat noi. E zadarnic!! Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vorbești prostii! Voichița continuă înfrigurată, tremurând: "Voichițo! Înțelege! mi-a șoptit Sfânta. Pleacă! Pleacă, până nu-i prea târziu! Pleacă! Din inima ta nu va rămâne decât un pumn de cenușă" chiar așa mi-a spus. Ajută-mă Ștefane! se agață de el fata. Te rog! Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o oprește... Și tu?!... Ce stai ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dacă nu mă trădează memoria), la Don Quijote, în ediția cartonată din 1956, iar sus, contorul electric și siguranțele. De soarele care bate după-amiaza, cam de la două la patru, patru și jumătate, mă ferește o perdeluță simplă, prevăzută cu câteva inele, agățate în tot atâtea cuișoare bătute în lemnul tocului de la fereastră. De câțiva ani am una din pânză portocalie, care filtrează în odaie o lumină deosebit de plăcută. Pe pereți - două tablouri: pe cel din dreapta, cum stau la masa de scris, așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
încercat poate vreodată pentru Doina. Absența ei se umple cu prea plinul celei mai vii și mai autentice prezențe. Ca și cum aș fi presimțit tot ceea ce ne și mă așteaptă (începea săptămâna mare a nenorocirilor noastre...), în acea seară m-am agățat cu disperare de ființa ei totodată teribil de absentă și copleșitor de prezentă. * Când se întâmplă o nenorocire, mai bine rezistă, paradoxal, tocmai cei mai loviți de ea. Cei doar impresionați de ea cad, în schimb, ca muștele. Așa s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai mult ori mai puțin indirect, prin regimul rezervat zeflemelei. „Ea (zeflemeaua, n.n) ne arată o lume care și-a greșit suportul energetic. În loc de a-și rezerva critica pe fondul sănătos și adânc al poporului, această lume zeflemistă își agață nemulțumirea de catargul unei spiritualități de împrumut.” Iată-ne readuși astfel la teza din 1935 a lui N. Davidescu despre așa-zisa „inaderență a lui Caragiale la spiritul românesc”. La asta a răspuns definitiv, încă de atunci, Șerban Cioculescu, prin
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
caragialesc satirizase „formele fără fond”. Dar nu ! Fraza imediat următoare ne informează că „lumea zeflemistă” (care o fi fost aceea ? junimiștii ? socialiștii ? căci și unii și alții erau, dragă Doamne, „cosmopoliți” și mai erau, oroare, și oameni de spirit) se agățase de stindarde străine (adică exact acuza care se aducea acum un secol celor ce ridicau cultura românească la nivel european). Așadar, în esență, conștient sau nu, autorul preia rolul lui Cațavencu. „Nu voiu, stimabile, să știu de Europa d-tale
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Poezia lui e o poezie de o rară precizie. Deși, cum spune Eugen Negrici în postfața (excelentă) la Va fi liniște va fi seară, versurile lui Mazilescu „se opresc mereu și inexplicabil (ca într-un lapsus intermitent) ori (se) suspendă agățate de cele mai neașteptate părți de propoziție sau de cuvânt”, ele sunt definitive, irevocabile, stăpânitoare. Nici un cuvânt nu mai poate fi dislocat, nici o repetiție, nici un clișeu verbal nu e fără rost ori de prisos : „am prevăzut totul până în cele mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
avea „prăvălie” în care vindea și băuturi alcoolice, și tutun-țigări, și îmbrăcăminte, și alimente și încălțăminte. Îmi amintesc de prima pereche de bocanci pe care mi i-a cumpărat tata, când eram de vreo cinci ani. Bocancii stăteau în prăvălie agățați într- un cui la o grindă, legați de șireturi. Aveau „ținte” pe talpă și potcoave la tocuri. Erau mai mari decât laba piciorului meu cînd i-am probat de mi-i-a cumpărat, dar tata tot mi i-a cumpărat
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
păsărele în cuiburile săpate în malul abrupt al râului. Se urcau pe ce puteau până la înălțimea cuibului, și scotoceau cu un băț, cu o nuelușă despicată la vârful pe care-l introduceau în cuib și apoi o răsuceau până când se agăța de despicătura nuielușei părți din cuibul pe care îl trăgeau afară, luau oule și aruncau cuibul pe apă. Într-o astfel, de acțiune piraterească, lui tata i s-a rupt nuelușa pe când o rotea în cuib, și pentru ca să o scoată
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
jucam afară cu alți copii, întrecându-ne care trece mai repede printr-un gard de sârmă ghimpată. După multe reprize, după multe treceri, am reușit și eu să trec cel mai repede, să fiu primul, dar în graba mea am agățat piciorul drept, sub genunchi, într-un ghimpe de fier și m-am ales cu pulpa piciorului zgârâiată 10-12 centimetri. M-am speriat cum curgea sângele ! Ce-am mai plâns ! Și în timp ce mămica îmi lega rana și mă asigura că o
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
rău de mine, dar după aceea, când au aflat tanti Florica și unchiul Constantin, eu am devenit celebru ! Tot la Ciupercari, înainte de a avea șase ani, am făcut o boacănă sinistră.Tata era și vânător amator. Acasă, arma lui sta agățată într-un cui, cu țeava în sus, cu „chedica” pusă, încărcată, în camera în care locuiam toți. Într-o zi, pe la amiază, mămica ne-a culcat, pe mine și pe sora Nica și s-a dus afară la treabă. Eu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
fără puterea de a iubi și a da din acest plin al său și altora. Totul i se pare „eșec” pentru că pierduse „sursa” iubirii, prin moartea unei singure ființe, soția. O femeie simplă îl iubește, dar el o respinge brutal, agățându-se de „iubirea defunctă”. Credincioșii vin la el ca să fie consolați, dar primesc în schimb numai gemetele neputinței sale, unul dintre ei se sinucide. Drumul către iubirea Domnului fiind un drum plin de morți, eșecuri și redresări infinite, a iubi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
credință, deci fără puterea de a se „vindeca singuri”, și atunci fac (inconștient?) transferul acesta teribil care mă apasă. După plecarea lor rămân cu „balastul urâtei umanități” care nu luptă pe cont propriu, ci, precum plantele și animalele parazitare, se agață, din lene, de alții. În natură trebuie să fie o cauză profundă că unele plante și animale sug viața din altele, dar Omul, aproape un zeu, are totul ca să lupte și să găsească o cale a LUI, pentru eliberare de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
din Chișinău, cu soliștii Olga Ciolacu și Ion Suruceanu, în 1988. În grădina arhiplină au încăput atunci, la fiecare din cele trei spectacole, câte un număr de peste cinci mii de spectatori. Nu mai pun în calcul pe cei care stăteau agățați pe garduri, în copaci și în afara grădinii, pe versanții din preajmă. După acest istoric mă întreb, așa, ca un împătimit ieșean, dacă nu s-ar fi cuvenit ca acest oraș să dea noi valențe culturale acestui perimetru, la nivelul cerințelor
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
buzunar ca la melc. Aha. Vrei să treci la sovietici. Te aranjăm noi. și m-au aranjat la masă. Mâncare ca lumea, nu ca la spital. Văzând că-mi place, plutonierul mi-a spus că-s nebun de mă tot agăț de învățământ. Fă armata, dom'le, și te reangajezi ca subofițer! Aha. Nu te ia că ai debilitate?! Păcat. Mare păcat. Are verișoara o nepoată frumoasă, cam curvuștină, dar cu avere. Păcat, mă, păcat. După două zile de arest la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
dus. Când am revenit la Marineanca, am făcut schimb de instrumente diplomatice cu soția. Eu i-am predat un foarte frumos costum național de Rucăr iar ea mi-a arătat livada proaspăt înființată. Totul bine și frumos dar școala stătea agățată de cer și cele patru puncte cardinale, golașă, adică lipsită de gard. Când era noroi, ca să fie mai bine, sătenii treceau direct prin fața geamurilor, spre bucuria copiilor plictisiți de învățătură. și iată-ne la sfat desigur cu aceeași minunați delegați
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
școli În limba noastră." Ianachi Ioan Dodu Perivole Grebena Impresionantă corespondență a unui octogenar care Încrezător În renașterea României post decembriste se grăbește să adune argumentele pentru recunoaștere și reînvierea cauzei urgisitului neam al Aromânilor. În zbaterea sa febrilă se agață de speranța că Societatea "Ginta Latină" va valorifica documentele și demersurile adresate forumurilor europene. Materialul este Însoțit de Marșul Limbii Aromânești muzică și text compuse de I. Dodu la Perevole, două scrisori adresate Dlui Miguel Strubell membru al Comunității Europene
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
pe la diverse instituții și oameni de afaceri cu privire la posibilitățile stabilirii unei colaborări în domeniul pescuitului industrial. Abordasem problema chiar și cu diplomați ai unor ambasade reprezentând țări cu tradiție în domeniul pescuitului Japonia, China, Peru pentru a vedea dacă "au agățat ceva în Chile". Răspunsul era negativ Chile își proteja cu strășnicie cei 4000 de kilometri de coastă și apele teritoriale, nedorind nici un "corsar" străin, cu atât mai puțin dintr-o țară socialistă. Aceasta nu m-a descurajat să-mi continuu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
ziaristul respectiv putea să intre în România, să se plimbe nestingherit zile la rând precum stafia tatălui lui Hamlet pe zidurile de la Elsinor, sa filmeze ce-i trecea prin cap, să iasă din Romnia cu materialul filmat fără sa fie "agățat" de organe ! Exclus locotenentul Dumitrache ( o veche cunoștință a mea, de sex "slab") totuși l-a "dibuit", "raportând" cum îl cheamă, când a fost în România, ce număr poartă la pantofi... Exclus și având în vedere furcile caudine pe sub care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
avionul supersonic și ecstazy există apropieri simbolice, chiar identități între psihologia vitezei și vitezele fizico-chimice. * Nu știu dacă natura este într-adevăr grăbită, dar la două ore de la plecarea din Câmpulung la Iași am găsit o zi de vară. * Am agățat pe perete, în camera unde lucrez, un mic tablou, primitiv, o casă țărănească, într-un peisaj naiv, cu doi copaci. L-am adus de la muzeul domnului Grămadă, unde, văzându-l la loc de cinste și privindu-l cu jind, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întins la soare, visam la o fată, o nemțoaică, o minunată Etith, pe care eram hotărât să o cuceresc. Deocamdată, închideam ochii să o văd și mă simțeam cam "de veghe-n lanul de secară". Așteptam trenul; hotărâsem să mă agăț de primul tren, indiferent de direcție; peste două zile, întors acasă, voiam să-i dau fetei o scrisoare pe "Corso", unde ne plimbam în fiecare seară. Așa era moda, trebuia un semn; o scrisoare era potrivită... Nu am așteptat mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]