KorAP: Find »[drukola/base=aluneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...319 >

7,971 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

uite la televizor, îi comand ceva de mâncare în cameră. Eu cinez în restaurantul hotelului cu alți colegi. Nu mă grăbesc, savurez mâncarea, vorbesc, glumesc. Mă simt invadat de o plăcere subtilă. Ea se află deasupra, ascunsă, gata să-mi alunece în brațe. Mă așteaptă, încuiată pe dinăuntru cu cheia. De câte ori bat la ușă, îi aud picioarele goale grăbindu-se pe mochetă. Vorbește în șoaptă, se teme tot timpul că ne poate auzi cineva. Îi pare rău de cealaltă cameră care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
bea de la robinet, eu mă supăr, dar ea se încăpățânează. Nu iese nici când vin cameristele să curețe camera, se așază într-un colț și le privește. Noaptea ne iubim ore întregi, nu adormim niciodată. Italia își lasă capul să alunece de pe pernă, gâtul îi freamătă, părul îi ajunge pe jos. Este ca și cum ar căuta ceva dincolo de mine, un loc unde să întâlnească o parte rătăcită a ei înseși. Fuge, părți din ea îmi fug dintre mâini. Ochii ei privesc fereastra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
erotică pe care a învățat-o poate dintr-o carte sau dintr-un film. În noaptea asta a hotărât că trebuie să manifeste o pasiune arzătoare. Iar eu sunt la mijloc, confuz, o mârțoagă azvârlită într-un galop. Acum a alunecat în jos, gâfâie sub pântecele meu. Nu sunt obișnuit s-o văd atât de supusă. Mă simt vinovat, ca și cum, din cauza mea, ar consimți să se depraveze. Vreau să plec, să fug din pat, dar rămân. Sunt excitat, i-am privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
moleșită lângă câine. — Te las să dormi. — Nu, hai să ieșim. Pe stradă merse încet, ținându-mă de braț. Am intrat în barul obișnuit. — Ce iei? Nu-mi răspunse. Se sprijinise cu toată greutatea de tejghea. I-am văzut mâna alunecând pe suprafața de metal către șervețelele de hârtie. Cu un gest brusc a smuls câteva și, încovoiată, s-a repezit afară șchiopătând. Am urmat-o, se sprijinise de zid cu capul aplecat. — Ce ai? Își ținea șervețelele între coapse. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să-mi amintesc dacă vreunul din prietenii mei era de gardă în seara aceea. Își revenise, era palidă, cu privirea tristă îndreptată spre orașul nocturn. — Unde mă duci? — La spital. — Nu, vreau să mă duc acasă, mă simt mai bine. Alunecase de pe banchetă și stătea ghemuită pe jos. — Ce faci? — Așa nu-ți murdăresc scaunul. Am luat mâna de pe volan și m-am aplecat spre ea. Am apucat-o de un capăt al tricoului: — Ridică-te sus! Dar ea reuși să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Acum nu mai exista nimic în afara ei sprijinită de zidul acela, drept în țintă. M-a cuprins o frică fără noimă. Dar dacă cineva ar lua-o drept țintă? Dacă un cartuș ar nimeri-o în piept și ea ar aluneca la pământ, lăsând doar o dâră de sânge pe zidul pe care o privesc... Vroiam să-i strig să plece de acolo, pentru că acum cineva apăsa pe trăgaci, un țintaș postat în spatele meu, poate pe acoperișul spitalului. Avea exact expresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-ți spun imediat, am încercat să te sun la spital, dar erai deja în sala de operații. După aceea am umblat ținându-mă cu mâna de burtă, mă temeam să nu mă lovească cineva. Ochii îi străluceau, o lacrimă îi aluneca lângă paharul lipit de obraz, flacăra lumânării dansa pe emoțiile ei. Prima șoaptă despre tine, Angela, am auzit-o fără să mă bucur, cu gâtul în flăcări. — Strânge-mă în brațe. O îmbrățișez și caut liniște cu nasul ascuns în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
catafalcul acela de cearșafuri verzi își arată chipul său cel mai crud: sub lințoliul de pânză se află un om care pleacă. Aud bipul de alarmă al monitorului. Tensiunea scade. Alfredo urlă: — Repede! Este în stop!, și masca i-a alunecat pe bărbie. Alerg spre tine, spre inima ta. Ghearele mele de tată se reped spre toracele tău, apasă, o dată, încă o dată. Ascultă furia mâinilor mele, Angela, spune-mi că mai sunt încă bun de ceva. Ajută-mă, fetiță curajoasă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Privește casa, cărțile, fotografiile, sânii Elsei, plini, bronzați încă. Se gândește la cepele goale care se odihesc pe coastele ei și la inima care îi bate sub ele. Este îmbrăcată cu fusta aceea ridicolă cu cordon din elastic care îi alunecă pe șolduri. Elsa îi zâmbește. Este solidară cu ființele de același sex cu ea, chiar și cu cele mai modeste, este o femeie emancipată, indulgența i se pare o datorie. Italiei nu, are un copil în burtă, sub fusta cumpărată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-o. Dacă ar fi stat pe scaunul de lângă mine, cu jacheta deșirată, cu mâinile albe vârstate de albastru și cu ochii ei spălăciți, poate mi-ar fi fost mai ușor s-o uit. Nora mă sărută, am simțit rujul unsuros alunecându-mi pe obraj. Ea și Duilio rămăseseră la cină, care și începuse. — Felicitări, tăticule! — Mulțumesc. — E o veste minunată! — Mă duc să mă spăl pe mâini. Din celălalt capăt al mesei Nora aruncă un pachet învelit în hârtie albă. Elsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cartoane o sticlă de vin și mi-a întins-o. Am băut fără să mă gândesc la gura care se așezase mai înainte pe marginea ciobită, am băut gândindu-mă la tata. Tata care murise pe stradă, căzuse printre oameni, alunecase pe oblonul unui magazin închis, ținându-se cu mâna de gâtul din care viața se scurgea. Înainte de a mă îndepărta, i-am dat bani, toți banii pe care-i aveam la mine, am vârât mâna în portomoneu și am scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Lasă-mă, mă simt bine. Mi-a respins mâna. Nu mai eram bărbatul ei. Mâna mea era mâna nimănui. Avea din nou chipul împietrit, golit de oricare din expresiile pe care i le cunoșteam. Cenușa zorilor îi intra în urechi, aluneca pe obrajii ei colorați de o sănătate falsă. Se afla în fața mea, dar dispăruse deja în viața ei. Distrată, anonimă, ca una din mâinile acelea umede care ne dau restul la piață. — Plec. — Te conduc. Nu-i nevoie. În timp ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
e rușine. A dat la o parte cuvertura din partea ei de pat, se întinde și trage cearșafurile peste ea. Mă vâr lângă ea, în patul încă rece. Stă întinsă cu mâinile de-a lungul trupului, își încrucișează picioarele, unul îi alunecă, pentru că nu și-a scos ciorapii. — Nu trebuie s-o facem neapărat. — Știu. Ce amant gentil am devenit dintr-o dată! Ce ridicol trebuie să par! Nu avea nici un chef să se dezbrace. Ar fi rămas cu plăcere lângă perdeaua ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ridicăm în zbor, rămânem pe pământ. Am ochii tulburi, părul ei mi-a intrat în gură. Nu reușesc să mă abandonez, văd, ascult totul. Bâzâitul ușor al frigiderului, ventilatorul rămas aprins, împreună cu lumina din baie. Iar zgomotul trupului meu care alunecă într-al ei e într-adevăr teribil. Italia nu este, trupul ei e gol pe dinăuntru. Îi apăs sufletul ca o iubire moartă. Acuplarea aceea este înmormântarea noastră. Îmi simt corpul transpirat sprijinindu-se pe scheletul ei. Nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
văzut trupul gol traversând camera, își acoperea sânii cu mâna. Am întins brațul spre ceașaful unde stătuse și care păstra încă urma ei călduță și m-am gândit că se terminase, că se terminase așa, într-un hotel. Gândurile au alunecat pe cutele cearșafului. M-am gândit la un prieten al meu care în tinerețe frecventa o prostituată, mereu aceeași. În timp ce făceau dragoste, ea se prefăcea că moare, el i-o cerea. M-am gândit la mulți bărbați pe care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
deci nu există nici măcar un muc de țigară cu amprenta buzelor mele. Nimic vizibil care să mărturisească trecerea mea prin casa aceea. Invizibilul era în trupul Italiei. O dată îmi tăiase unghiile de la picioare, dar nu le aruncase, le lăsase să alunece într-un săculeț de catifea, din acelea care se folosesc pentru bijuterii. Unghiile acelea tăiate erau tot ceea ce-i lăsam din mine. Cunosc mirosul capului tău, Angela, și toate mirosurile pe care, an de an, le-ai adus de afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
însumi, ca și cum o prezență invizibilă m-ar fi văzut și judecat. Evident că nu s-a întâmplat nimic, Dumnezeu nu se deranjează pentru un bărbat ridicol. După puțin timp eram deja cu gândul în altă parte. Nici o lumină divină nu alunecă pe pruncul rigid pe care-l am în față, în umbra poleită a bisericii. Aureola se sprijină pe un bastonaș negru de metal, pe care, poate, cineva l-a lipit, pentru că pe ceafa de ghips se vede o pată galbenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care este lângă mine, dar s-a distras o clipă. — Iată-l, spun. Mă blochez. Mă întorc puțin îndărăt, într-un punct aflat între mine și trafic, unde privirea-mi călătoare, stânjenită de potop, a capturat ceva: o umbră care alunecase în câmpul meu vizual pentru o fracțiune de secundă. De fapt, n-am văzut nimic, nu este decât un abur în apă. Dar sunt imediat sigur. Și simt că mi se strânge stomacul și gâtul. Italia este acolo, nemișcată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
direcția noastră. Poate ne-a văzut ieșind din magazin... Râdeam din cauza balonului, din cauza casierei cu un comportament prea expansiv. „Ce curviștină“, îmi șoptise Elsa la ureche, „din cauza burții ăsteia s-a gândit că am ieșit din competiție...“ Râsesem și aproape alunecasem pe trotuar. Ca să mă susțină, Elsa și-a pierdut echilibrul și era cât pe aici să cădem împreună. Atunci am râs și mai tare, fericiți și comici, sub ploaia care cădea cu găleata. Italia o privește pe Elsa aflată lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
încă o dată pe stradă ca două pisici. Îi ating genele cu limba. Și-a scos chiloții și îi strânge în mână. Ține picioarele deschise ca o păpușă în cizmulițe lucioase de apă. Îmi mișc spatele, pătrund în ea, în timp ce apa alunecă în grămăjoara noastră de căldură ca într-o seră. Fețele lipite, iar dedesubt plăcerea aceea vâscoasă care te azvârle departe și duce totul cu ea. Și nu mai simți frica în spatele tău, unde cineva ar putea să vină, să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
spatele meu, care îmi intră în sex: Fă să trăiască fetița și eu voi renunța la Italia! Se aude țipătul. Acut, intens, perfect: primul țipăt izbucnit între mâinile mele și cele ale mamei tale, între palmele noastre sudate. O lacrimă alunecă pe tâmpla Elsei, se pierde în păr. Bucuria are timp, este placidă, lentă. Aspiratorul a fost stins, lucrurile se întorc la locul lor. Pactele cu diavolul nu mai au nici o valoare. Kentu te aduce în brațe: o maimuțică roșie într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
scaunul lângă fereastră. Bruma nu a dispărut cu totul, este încă acolo, încleind întunericul. În grădină, în mijlocul rondurilor cu flori, sunt așezate niște lumini care creează un halou alb în aerul cețos. O mașină trece încet, depășește gardul viu și alunecă tăcută dincolo de privirea mea, dincolo de nasul meu. Nici unul dintre noi nu va trăi, orice ar fi, acest circ se va termina, această legănare înăbușită de lucruri, de mașini în întuneric, de lumini în ceață, de priviri reflectate în geam. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vițel cu lămâie are marginea întunecată și un sos ce pare lipici de tapițerie. Dar nimeni nu se plânge. Voci șoptite ca în sacristie, clinchet de pahare întoarse cu gura în jos lângă tacâmurile așezate pe foaia de hârtie ce alunecă pe tavă. Câte unul se oprește, caută printre sticluțele de apă minerală sfertul de vin cu dopul înșurubat. Se gândește puțin înainte de a-l lua. Și apoi, da, pentru că: La naiba! În seara asta sărbătorim! În seara asta mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
miros de transpirație stătută și de medicamente: — Nu reușesc să dorm, mă simt ca și cum aș fi fost aruncată într-o mașină de spălat... După câteva clipe tace. Tace ca și părul ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
a aplecat să intre, i-am văzut chipul crispându-se într-o expresie încruntată, ca și cum ar fi simțit o durere nemeritată. — Ce ai? — Nimic. Dar ceva mai târziu, în timp ce conduceam, și-a pus amândouă mâinile pe burtă, lăsându-le să alunece încet, ca și cum ar fi vrut să nu fie băgată în seamă. Nu m-am dus la gară, nici măcar nu m-am prefăcut că vreau să traversez orașul, am intrat pe varianta de legătură cu autostrada. Unde mergem? Te conduc. Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]