15,743 matches
-
-i sar cititorului în spinare ori de câte ori o să descopăr ceva adiacent cursului obișnuit al narațiunii, care o să mi se pară însă captivant sau interesant și demn de a-i fi pus sub ochi. Viteza, Dumnezeu să-mi apere pielea mea de american, n-are nici o însemnătate pentru mine. Totuși există cititori care caută cu seriozitate numai textele restrânse, în manieră clasică, și poate cele mai concentrate metode de a le ține atenția trează, ei bine, acestora le sugerez - cu toată onestitatea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mă refer la acel grad de strălucire în jocuri sau în sporturi care ne enervează când îl vedem atins de un adversar neortodox, un „infam“ lipsit de sistem, un infam ostentativ sau, pur și simplu, un infam sută la sută american, care, desigur, parcurge întreaga gamă, de la cel ce folosește cu mare succes împotriva noastră arme ieftine și inferioare, până la rivalul victorios care afișează o inutilă și agasantă mutră plăcută, fericită. Când strălucea la jocuri, singurul delict al lui Seymour era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
restul pachetului pe birou, la Îndemână. Fumară În tăcere,Tony Pavone străduindu-se să nu să Înece cu fumul de țigară și savurând cu multă plăcere, În timp ce ministrul mai aprinse una. Între două fumuri de țigară, Însfârșit ministrul aprecie. „Afurisiții americani, bune țigări au reușit domnule. Chiar, de unde se pot procura...?” Tony Pavone Împinse pachetul cu țigări Înspre ministru, silabisind. „Vă rog domnule ministru, fumați câte doriți...! Dacă doriți, luați tot pachetul...! Eu mai am suficient de multe cartușe, iar dacă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu toată ființa lui...! Această afirmație avea să fie dovedită câteva zile mai târziu În momentul când Consulatul American din Frankfurt pe Main le trimise formele de emigrare, fără a pune prea multe Întrebări. Imediat a doua zi, fiind protejați americani și desigur cetățeni ai aceste țări cu drepturi depline, până la Întocmirea formelor de emigrare, căpătară drept de lucru În Germania Federală, plus contra valoarea socotită În mărci germane in vederea mutării la un hotel În orașul Munchen. Evadații noștri triumfau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
omenești, până la victoria definitivă a germniei hitleriste...! Iar dacă, armata română a-r fi fost Înzestrată cu echipament de luptă motorizat și arme ușor de manevrat, cu abnegția și vitejia bine cunoscută a-r fi putut intra În Paris Înaintea americanilor și, implicit În posesia laboratorului de energie nucleară...!România trebuia tratată nu ca țară Învinsă ci parteneră și, să-i fie recunoscut meritul dovedit al Învingătorului...! După a mea opinie, Puterile Aliate, au comis un act extrem de puțin cavaleresc, lăsând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mult loc și Încăpeau atâția oameni, Încât dacă erai pe 90th Street pe partea de vest, dacă Într-adevăr erai aici, erai american. Iar șarmul, vedetismul debordant, agitația aproape de nesuportat care venea din capacitatea de a te descrie drept un american al secolului douăzeci era la dispoziția tuturor. Tuturor celor ce aveau ochi să citească ziarele sau să se uite la televizor, tuturor celor ce Împărtășeau extazul colectiv de știri, crize, putere. Fiecăruia i se dădea pe măsura excitabilității. Dar poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pasăre. Shula intenționase să-l supună unui test. Era serios sau nu? Era creativ, o forță a naturii, un original autentic sau nu? Da, era un test de aptitudini și ce făcea Shula era o treabă foarte americănească. Exista vreun american care să nu fie moralicește didactic? Se comitea vreo fărădelege care să nu pedepsească victima În numele „binelui tuturor“? Exista vreun păcătos care nu păcătuia pro bono publico? Atât de mare era răul Întrajutorării și atât de uriaș spiritul liberal al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Cred că da, da. — Totuși, știți, Schopenhauer nu l-ar fi numit pe Wells un optimist vulgar. Wells avea multe gânduri negre. Luați de exemplu o carte precum Războiul lumilor. Acolo marțienii vin să elimine omenirea. Tratează specia noastră așa cum americanii au tratat bizonul și alte animale și, de ce nu, pe amerindieni. Exterminare. — A, exterminare. Presupun că sunteți familiarizat În mod direct cu fenomenul? — Da, mai mult sau mai puțin. — Serios? spuse Lal. Și eu l-am trăit oarecum. Fiind punjabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
desigur. Așa cum banii Pentagonului sunt luați de la asistența socială. Ce prostie! Este propagandă făcută de birocrația din științele sociale. Ei s-ar lăcomi la aceste fonduri. În plus, doar banii nu fac neapărat diferența, nu-i așa? Nu prea cred. Americanii Întotdeauna au cheltuit nechibzuit. Un lucru rău, fără Îndoială, dar există ceea ce se numește gaspillage productiv. Risipa se poate justifica dacă face posibile inventivitatea, originalitatea, aventura. Din nefericire, rezultatele sunt de obicei și În marea lor majoritate corupte, generând profituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Elya, cu afaceri În petrol sau benzină, să-l ajute, vizitase consulatul israelian și obținuse un loc la primul zbor El Al. Așteptase din nou În aeroport până la patru dimineața, printre jurnaliști și hippies. Acești tineri - olandezi, nemți, scandinavi, canadieni, americani - făcuseră tabără la Eilath la Marea Roșie. Beduinii de pe vechea cale dintre Arabia și Egipt le vânduseră hașiș. Era un loc vesel. Acum cu chitarele lor voiau să se Întoarcă. Reacționând la un eveniment primordial. În ciuda faptului că nu recunoșteau nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de presă În spatele acelor tancuri către Gaza, spre Al Arish și mai departe. Dar reușise asta de unul singur. Nu era nimic accidental apropo de asta. În acele articole americane de Îmbrăcăminte probabil că trecuse drept un om mai tânăr. Americanii și englezii totdeauna păreau mai tineri. În orice caz, iată că era acolo. Era unul dintre jurnaliști. Se plimbase prin Gaza cucerită. Se mătura sticlă spartă. În piață, blindate și arme. Imediat În spate, zidurile cimitirului, domurile mormintelor albe. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lui, identificase napalmul. Vezi roșeața aia, movul ăla de acolo? Rozul-portocaliu cu o tentă verde al vitrificațiilor era semn sigur. În mod clar napalm. Era un război adevărat. Acești evrei erau chiar duri. Îi vorbise lui Sammler ca de la un american la altul. Dungile lungi albastre de pe bumbacul jachetei, șapca murdară de la Kresge’s, micul caiet cu spirală În care Sammler lua notițe pentru articolele poloneze, și el de la Kresge’s, explicau asta. Era un război adevărat. Toată lumea respecta omorul. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unei lucrări a ei care se chema „Dem Bones: rădăcinile culturale ale spiritualității negre“. Sue e acel fel de femeie înfricoșător de teatrală - care mereu îi pune pe copii să danseze expresiv pe Pink Floyd și care cântă cu ei American Pie, acompaniindu-se la micul și oribilul ei banjo. Pe dedesubtul acestei bufonerii hippy care se pretinde liberă și deschisă, ea e de fapt cea mai groaznică pedantă - acel tip de femeie care poartă în fiecare zi a lunii tampoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
-ul, blondele și cele 250 de tipuri de cereale, pe care insista să le numere de fiecare dată când mergeau la supermarket. Pe când Ahmad părea să fi venit doar ca să demonstreze că era capabil să trăiască în societatea depravată a americanilor fără să se lase să fie stricat, să demonstreze că putea să reziste lăcomiei, diverselor religii și femeilor ca ea. Se ruga de cinci ori pe zi și chiar și așa tot i se părea că nu era destul. Ahmad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
refuze până și cel mai mic gest de bunăvoință. Ahmad i-a aprins el țigara. Vrea să pleci, a spus el. Irene îl auzise vorbind cu Naji în arabă, dar atunci când vorbea în engleză, Ahmad avea o pronunție exagerată, ca și când americanii n-ar fi vorbit corect propria lor limbă. Inițial, Irene a avut de gând să pretindă că nu l-a auzit, dar deocamdată el era singura punte de legătură între ea și Naji - din păcate, Ahmad era singura ei speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
doi palmieri preferați ai mamei lui și se trezise întotdeauna cu așternuturile acoperite cu un strat fin de nămol. Raționamentul lui Allah era greu de înțeles: cel mai frumos pământ de pe planetă era al unui popor care nu-l merita. Americanii nici măcar nu apreciau ce aveau; își distrugeau comoara cu gunoaie și clădiri și ucideau, fără nici un scrupul, animale care nu mai existau nicăieri pe pământ. Toți aveau să fie pedepsiți în viața de apoi, dar ce drept aveau să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
le vom da altă piele. Pentru ca ei să sufere la nesfârșit. Dumnezeu este Atotputernic. Și Cel Mai Înțelept.” Ahmad a rânjit către bărbatul îngenuncheat peste animalul împușcat și care plângea pentru exact acel lucru pe care el însuși îl distrusese. Americanii erau ca niște copii: proști și lipsiți de delicatețe. Distrugeau lucrurile, apoi voiau să vină cineva care să le repare. Propovăduiau pacea, dar, în realitate, erau niște golani, în timp ce Islam-ul spune limpede: „Dacă vreun om tânjește la altă religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
îmi înfiereze părinții cu „mânie democratică”. Îi pot consola într-un singur fel. Bunicul continua să înjure comunismul, a refuzat să intre în CAP, asculta Vocea Americii și a așteptat, săracul, până în 1975 când a murit. A așteptat să vină americanii. Părinții mei „adaptați” îl priveau duios. Un Don Quijote de țară, un copil care își închipuie că luna e în baltă și că și-o poate lua în lada cu jucării. A urmat vremea pe care cântecele din categoria „The best
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și a plecat înapoi în Mexic, la un salariu mic și la o comunitate ca și a noastră, atrasă, vorba prietenei mele Ursula, de Cultul Gunoaielor. L-am întrebat de ce a făcut asta. Și el mi-a răspuns: - Vezi tu, americanii trăiesc ca să muncească. Noi muncim ca să trăim. De aceea, dacă la capătul unei zile de muncă nu facem o fiesta, ni se pare că am muncit degeaba, în cerc vicios. L-am înțeles și mi s-a pus un nod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
casă, am realizat proporțiile fabuloase ale acestui comerț înfloritor. Holul Hotelului Cosmos era de un lux care te cam lăsa fără grai: un lux modern, suplu, nimic greoi, nimic țarist sau stalinist. Un spațiu larg și generos cum numai la americani și la ruși am văzut, în megațările acelea care, la acea oră, erau încă ambele supraputeri. E drept, una cam pe moarte, deși, pe bune, nu-ți dădeai prea bine seama, fiindcă locuitorii erau neașteptat de veseli față de aplaudacii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vest nu au fost să-și viziteze frații din est nici acuma, după zece ani? Tu crezi că dacă au cont în bancă și democrație, au o natură umană mai nobilă, sunt arieni? Aiurea! Bunicul meu i-a așteptat pe americani până în ’68, când cu cehii. În fiecare seară tata asculta Vocea Americii. Bunicu’ se oprea din lucru. „Vin o’ nu vin?” „Nu vin, zicea tata.” „Atunci stânje-l!” Următoarea seară, totul se lua de la capăt. Simțeam că era mai tensionat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
zicea tata.” „Atunci stânje-l!” Următoarea seară, totul se lua de la capăt. Simțeam că era mai tensionat, nu se mai juca cu mine, înjura vitele, nimeni nu-i mai intra în voie. Nu știam ce-i cu el și cine-s americanii, dar bunica ne-a spus tuturor să-l lăsăm în pace și să nu-i mai întoarcem vorba „că să-ntâmplă vreun lucru slab, Doamne ferește”. Bunicu’ meu a fost laș? Nu, n-a fost! Tata tăcea. Tata mergea la defilare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
așa, în creștinismul lor pre-paulin câteva sute de ani. Măi tată, și la un moment dat mă satur și mă duc iar să văd pe Mona Lisa. De ce se tot holbează lumea la zâmbetul ăla al ei? Acolo, puzderie de americani, privind în neștire, descoperind că mai este și o altă cultură decât cea rezultată din încrucișarea lu’ Coca-Cola cu un hamburger. Două lucruri sunt importante în tablou: zâmbetul și mâinile. Mâinile arată smerenie și cumințenie; zâmbetul e aninat undeva între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Ea, supusă, a descoperit puterea ei asupra lui, adică adevărul, dar nu-l spune, i-l zâmbește! La ce bun acest mit al bărbaților ’nalți la stat, mare la sfat? Ei, asta e ceea ce se cheamă o iluzie pozitivă. Un american deștept a comparat răspunsurile pe care le dădeau două grupe de subiecți, unii depresivi, alții nondepresivi, la întrebări de genul: Care credeți că e riscul de a avea un accident auto? Care e riscul de a avea un atac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
singura diferență „naturală” de forță, am mai făcut un război, am mai plesnit o femeie peste gură, eei, ca bărbații. Numai că acum majoritatea muncilor nu mai necesită mușchi, nici rezistență fizică specială. Într-o economie digitalizată, cum o numesc americanii, performanțele nu mai depind de mușchi sau rezistență, ci de cunoștințe, commitment and responsibility. That’s all, astea sunt noile relații de producție și, cum zice tata Marx, ele determină ideologia și mitologia. Istoria nu merge cum vrea mușchii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]