12,966 matches
-
II-a Mitul artei / 155 Capitolul V Spirala fără sfârșit a istoriei / 157 Un cuvânt-ripolin / 159 Miza unui articol hotărât / 161 Așa mamă, așa fiică / 164 Refolosirea unei vechituri: "avangarda" / 166 Casa scării / 169 Capitolul VI Anatomia unei fantome: "arta antică" / 179 "Arta greacă": o halucinație colectivă? / 182 Chestiuni de vocabular / 185 Motivul unei absențe / 194 Cazul roman / 197 Ecoul creștin / 200 Capitolul VII Geografia artei / 203 Peisajul absent / 205 Profanarea lumii / 209 După peisaj / 214 Capitolul VIII Cele trei vârste
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
poate să vedem aici o lugubră întunecare a vieții luminoase din Elada? Să ne întoarcem atunci către greci, această cultură a soarelui atât de îndrăgostită de viață și de vedere încât ajunge să le confunde: a trăi, pentru un grec antic, nu însemna, ca pentru noi, a respira, ci a vedea, iar moartea însemna pierderea vederii. Noi spunem "ultima suflare", dar ei spuneau "ultima privire". Mai rău decât a-ți castra dușmanul era să-i scoți ochii. Œdip, mortul viu. Iată
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
luminate negând genealogia funerară a imaginii, ca și cum ea ar trebui să rămână fixată în lugubru și tristețe, când arta este vitalitate, veselie, exuberanță. Dar tocmai că un lucru îl explică pe celălalt. Ea amenajează în morminte bucuriile existenței. În Egiptul antic, "arta mormintelor" este recunoscută de arheologi drept cea mai vie, mai colorată, mai puțin pietrificată decât "arta templelor". Ce-i mai puțin festiv, mai puțin spilcuit decât zborul păsărilor multicolore, dansatoarele și flautiștii din mormintele etrusce de la Tarquinia? Mai erotic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu a împrumutat direct din mediul său cultural? Strălucită întoarcere la sine a celui care-și mușcă propria coadă și reînfășoară în jurul său șarpele artei căruia Quattrocento-ul florentin îi desfăcuse primele inele, în felul catoblepasului din fabulă, acel animal antic care se devora pe sine. Un drum dus-întors spre Extremul Orient nu ar fi poate, în acest punct de epuizare a imaginilor pictate în Occident, inutil. În acele țări ale modestiei surâzătoare unde cei mai mari pictori mă gândesc la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și de imagine. Ca și cum nu s-ar fi putut lipsi de ea pentru a inculca și a seduce. Ca și cum imaginii nu i se putea răspunde decât prin imagine, discursul oral și cel scris nefiind suficiente pentru a străpunge zidurile culturii antice. Ca și cum, după zece secole de idolatrie triumfătoare, nu s-ar fi putut organiza aparate de autoritate și unifica teritorii și națiuni fără cauțiunea unui minim vizual, minimul vital al instituționalizării. Se alcătuiește curând o cazuistică. Sfântul Vasile admite, silit, că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
memorii, Isus este un pariu. Întrebarea dacă grecii sau romanii credeau în miturile lor nu are o mare importanță și chiar putem să-i punem la îndoială pertinența. Dacă nu cumva este vorba de o extrapolare creștină proiectată asupra lumii antice. Zeus sau Iunona, Ahile și Ulise erau "în aer", în moștenire, părți ale zestrei naturale și, într-un sens, ei nu aveau o nevoie mai mare să se creadă în ei pentru a exista decât muntele Vezuviu, apa Mediteranei sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dificultățile lui. Când a fost arta o activitate dezinteresată? Cumpărătorii vor să facă plasamente; alții, sau aceiași, căci lucrurile nu sunt contradictorii, vor să-și facă o plăcere. Când n-a fost ea o investiție libidinală și speculativă? Nici mecenatul antic nu avea nimic gratuit: un mecena, prin fastul și cheltuielile lui, pretindea puterea în Cetate. Care filantrop nu vrea să-și facă generozitatea cunoscută prin înscrierea numelui său pe o placă și fără un interes fiscal? Fără legi referitoare la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ziua aceea, istoria artei se va fi rupt în sfârșit de Istoria sfântă și de discursul pios. Distribuirea premiilor de excelență e mica ei monedă profană, la fel ca tradiționalele povestiri despre măreția și decăderea artei ideale (Istoria artei la antici) sau invers, decăderea și măreția artei actuale (Viețile celor mai excelenți arhitecți, pictori și sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre), Winckelmann și Vasari. Cine acceptă discontinuitatea epocilor, a continentelor, a stărilor imaginii poate să se elibereze de vechea comandă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe care-l reia ciclul creștin, apoi cel al artei moderne. Cronologia nu indică așadar maturitatea unei arte. O figură magdaleniană din anul 10000 are mai multă precizie anatomică sau "fotografică" decât o figură asiriană de la 2000. În Nigeria, arta antică de la Ife, notează Leroi-Gourhan, este mai "evoluată" decât arta neagră contemporană. Bineînțeles, ciclurile nu reîncep de la zero, deoarece umanitatea nu-și poate șterge din memoria socială traiectoriile trecute, pe care le înmagazinează inconștient. Al doilea arhaism nu este, prin urmare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai mare și o circulație accelerată a semnelor (monetar, pictural, religios etc.). Atunci poate apărea o nevoie de liniște și reculegere. Sihăstrie, mănăstiri, pustiu. Psalmi, rugăciuni, înțelepciune. Dezgust pentru noutate, nou apetit pentru sens. Capitolul VI Anatomia unei fantome: "arta antică" "Atunci, pe drept, am putea să-l luăm [pe poet] și să-l așezăm față în față cu pictorul. Căci el seamănă cu acesta prin aceea că produce lucruri nevrednice în raport cu adevărul..." Platon, Republica, 605a* Grecia Antică, repetă legenda, este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
unei fantome: "arta antică" "Atunci, pe drept, am putea să-l luăm [pe poet] și să-l așezăm față în față cu pictorul. Căci el seamănă cu acesta prin aceea că produce lucruri nevrednice în raport cu adevărul..." Platon, Republica, 605a* Grecia Antică, repetă legenda, este leagănul artei occidentale. Traducerea echivocă a lui technè prin "artă", semn de anexare modernistă, întreține neînțelegerea. Textele și faptele tind să dovedească mai degrabă că niciuna dintre opozițiile care subîntind universul nostru estetic nu are echivalent în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Să ne amintim aceste date: Altamira a fost descoperită în 1878, iar Lascaux în 1940. "Descrierea Egiptului" s-a făcut între 1809 și 1828. Or, spiritul public ia drept un lucru cert, de la Winckelmann și a sa Istorie a artei antice (Dresda, 1754), că grecii sunt adevărații inventatori ai artei (arta romană, axată pe copii, trecând drept o coadă de cometă, un avatar mai mult sau mai puțin respectabil al Originii). Era înainte de expediția lui Bonaparte și de gravurile lui Vivant-Denon
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
presupușii inventatori ai lucrului și ai cuvântului, totul se petrece ca și cum nici unul, nici celălalt n-ar exista. "Arta", în sensul în care o înțelegem noi, modernii, ca rubrică independentă și categorie mentală, nu pare a avea un corespondent în Grecia antică. Existau, fără îndoială, figuri și forme materiale, care populează acum muzeele noastre; un întreg vocabular subtil și rațional, cu nadele și capcanele lui (eidôlon, eikôn etc.); imaginație (mimêsis, care reproduce vizibilul, și phantasia, care vagabondează în afara vederii); statuia (pentru care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
întreg vocabular subtil și rațional, cu nadele și capcanele lui (eidôlon, eikôn etc.); imaginație (mimêsis, care reproduce vizibilul, și phantasia, care vagabondează în afara vederii); statuia (pentru care existau vreo cincisprezece cuvinte distincte), care străbate scrierile grecești. În schimb, în lumea antică (la fel ca în cea medievală) nu există un discurs propriu și general despre artă. Detaliu deloc lipsit de importanță: arta ca fapt nu apare decât învelită într-o discuție despre artă. Nu se produce, practic, artă fără a produce
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
acest punct de vedere, nici religia greacă nu există și că mă joc cu cuvintele. Nu există, în această limbă, un termen canonic pentru "religie". Dar există la Paris, și pe bună dreptate, o catedră de studii comparate asupra religiilor antice, la Collège de France. Jean-Pierre Vernant a arătat că studiul comparativ al politeismelor din Antichitate "ne determină să punem la îndoială nu numai faptul că ar exista o esență a religiei ceea ce ar fi banal -, ci și o continuitate a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
El nu tronează pe Olimp alături de zeii de prim rang, ci bricolează în adâncul unui labirint mașini de zburat care nu funcționează, așa că adio, Icar. Nașul fabricanților de imagini este mai întâi de toate un inventator de unelte 62. Dacă anticii nu separau artele frumoase de cele tehnice, e pentru că le puneau pe același nivel. Distincție în fond inutilă. "Aurul este bun pentru statuia Atenei, dar ca să învârți în supă o lingură de lemn va fi mai frumoasă decât una de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe jumătate metalurgist, pe jumătate orfevru, nu e lăudat pentru ochiul lui, ci pentru mâna și forța lui. Ca și cum remarcabil, în această metamorfoză a Creației, n-ar fi rezultatul artistic în sine, ci munca supraomenească pe care o presupune. Grecia antică trece pe bună dreptate drept țara vizibilului și a luminii unde divinul este contemplat, în timp ce la evreii și arabii din deșert el este invocat prin cuvinte. "Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști", spune Aristotel la începutul Metafizicii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cuvânt, eidos. Teatrul, altă invenție elenică, este locul de unde se poate vedea o acțiune. Ca și istoria, povestirea celui care cunoaște fiindcă a văzut. Iar Hadesul sau infernul, în sens invers, este locul invizibil unde oamenii rătăcesc orbi (A-ides). Grecia antică sau triumful ochiului, căruia Occidentul îi datorează faptul că a avut știința ca ideal și fundament. Prima "societate a spectacolului" și mama speculației, un lucru explicându-l pe celălalt. Dar putem să ne întrebăm dacă în patria theorein-ului ochii spiritului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este de la sine un optimism artistic. Paradoxul fiind următorul: această naștere care istoric s-a numit "Renaștere", atât de mult avea omenirea nevoie, pentru a inventa viitorul, să se pună sub autoritatea trecutului a luat drept model antimodelul ei, esențialismul antic al "Ideii". Aceasta ar fi partea pozitivă a halucinației grecești. De altfel, tocmai fiindcă tradusese din Platon, în proiectul său de Academie florentină Marsilius Ficinus nu acordă niciun loc plasticienilor arhitecți, sculptori sau pictori. Academia lui era compusă din oratori
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
marilor pictori, dar nicio urmă a operelor lor. Textele acestei culturi au supraviețuit mai bine decât culorile ei. Avem, în schimb, frumoase urme ale picturilor romane, dar neatribuite, fără mari nume care să intre în posteritate. În fapt, din "arta antică" trebuie să alegem între legende și realități. Ele nu se adună. Ne vom face totuși o părere despre statutul mai mult decât modest rezervat "artiștilor" în Roma republicană și imperială raportându-ne la începutul cărții a XXXV-a din Istoria
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Subiectivarea privirii, obiectivarea naturii: fața și reversul aceleiași monede. Emergența aproape simultană a panoramei și a autoportretului semnalează un salt înainte în demistificarea lumii. Da, peisajul este prețul vizual al unei desimbolizări a cosmosului, cu îngustarea sensului și distrugerea vestigiilor antice. Dar și cu o acuitate mai exigentă, fără concesii tocmai fiindcă nu are o portiță de ieșire. Evaporarea lumilor de dincolo, mitologice sau religioase, aduce vederea în prim-plan. Iată deodată copaci și chipuri privite pentru ceea ce sunt, la întâmplare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cărui plăcere se lipsește de busolă? Totuși articularea istoriei-durată în perioade convenite (Antichitate, Ev Mediu, timpuri moderne) este aproape la fel de veche ca istoria-disciplină. De ce timpul imaginilor s-ar sustrage acestei reguli? Însă a ne mărgini să declinăm timpul artei în "antic", "medieval", "clasic", "modern", "contemporan", copiind decupajul școlăresc, nu ni se pare deosebit de riguros. Istoria ochiului nu se suprapune peste istoria instituțiilor, a economiei sau a armamentului. Ea are dreptul, fie și numai în Occident, la o temporalitate proprie și mai
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
că interferează cu un registru mai vechi și mai bine acreditat. Icoana ortodoxă, de pildă, este "indicială" prin proprietățile ei miraculoase ori taumaturgice (cerșetorii din Rusia își atârnau icoane la gît ca pe niște amulete). Primatul statuarului asupra picturii, la antici, exprimă apropierea lor de indice, să spunem de fizica trupurilor. Volumul, modelatul, cele trei dimensiuni mulaj și umbră brută. La cealaltă extremă, dispariția statuarului din sculptura modernă ar atesta o voință de afiliere la ordinea pură, mai abstractă, a simbolicului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
criterii ca istoricul. Ca valoare ontologică, el nu vede o cezură fundamentală între Luxor, Parthenon și catedrale. Statuile romane încrustate cu aur și pietre prețioase ca aceea a Sfintei Foy străluceau ca și statuile criselefantine (aur și fildeș) ale Greciei antice. Ochiul unui vizitator în vârstă de câteva mii de ani s-ar fi putut perinda, fără prea multă surprindere, pe aceleași culori care îmbrăcau într-o caldă mantie de viață (fără legătură cu albul rece în care le-a travestit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității în figurarea ei. Zeul păgân este vizibil în mod substanțial și prezent în esența sa în idolul antic; Dumnezeul creștin, substanțial invizibil, nu este cu adevărat în icoană (așa cum trupul lui Christos este în împărtășanie). Părinții Bisericii au pornit pe temeiul acestei distincții între prezența imediată și reprezentarea mediatizată adevărate războaie de exterminare împotriva idolatrilor. Dar diferența între
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]