11,066 matches
-
un lucru caraghios și, totodată, ațâțător. Domnișoara Adkin era o femeie glumeață dar arăta ca o preoteasă, de parcă ar fi putut să scoată pe neașteptate o pereche de foarfeci din buzunar și să le tundă pe fete chilug. „Clientele“ se aplecau pe rând cu capul peste cadă și domnișoara Adkin le stropea cu apă fierbinte, apoi le săpunea, pe urmă iar le stropea și iar le săpunea, în timp ce fata, abia făcându-se auzită, se plângea că apa-i prea fierbinte sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fete aveau părul lung și era ciudată și șocantă brusca transformare a cozilor uscate, pufoase, în șerpi lungi, întunecați, care se învârtejeau în apa din cadă, în timp ce degetele puternice ca niște gheare de oțel ale domnișoarei Adkin râcâiau fiecare scăfârlie aplecată într-un gest de implorare. Pe urmă un prosop, alb, moale, era înfășurat în jurul fiecărui cap ud și victima cu turban și obrajii aprinși fugea, chicotind de zor. Lui Hattie nu-i plăcea să i se spele părul, dar operația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
afurisita mea de slujbă e în pom, și încă nu i-am spus nimic lui Gabriel. Fir-ar să fie, fir-ar să fie, fir-ar să fie!“ își spuse singur, așa cum obișnuia să-i strige Alex când era copil, aplecându-se asupră-i cu pămătuful de praf și cu peria. „Oricum, încep să îmbătrânesc. Slavă Domnului, n-am să mai apuc viitorul acestei planete putrede. Cum întreaga planetă e sortită să sară în aer, ce importanță mai are ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atât de mărunte, de meschine, ceream mult prea puțin de la viață și acum e prea târziu“. Se uită din nou la lumina de la Belmont. Pe sub o fereastră-ghilotină deschisă, o perdea albă flutura înfricoșător, ca o stafie care s-ar fi aplecat pe geam. Ruby se pregătea de culcare sau poate că se uita la televizor. Fără îndoială, ea nu o să ajungă niciodată ca Ruby. Hattie era o fată din alte vremuri. Ruby aparținea și ea trecutului. Nimeni nu ar mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră jos, se aplecă ușor într-o parte și, ca într-un dans lent, începu să se învârtească în jurul câinelui. Zet se mișcă și el ușor, ținându-și tot timpul fața ferm întoarsă către vulpe și fixând-o cu ochișorii lui negri-albăstrii, care reflectau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în înalta societate și care însemnase pentru el un simbol al opulenței și puterii sociale. Poate că însăși ideea de a-l alege pe Tom izvorâse pe undeva din dorința, abia formulată în mintea lui, de a-și vedea nepoata „aplecându-se“ să se mărite cu un McCaffrey. John Robert nu intenționase, conștient, să-l domine și să-l prindă pe Tom în cursă, dar, subconștient, o făcuse cu oarecare satisfacție. Acestea constituie, desigur, o sumă de motive mai obscure. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
voi putea fi martorul...“ Spuse cu glas tare: — Cere-i lui Pearl să mai aducă un pahar. Hattie se repezi afară din cameră. În hol se ciocni de Pearl care își continua rolul de subretă ascultând la ușă, ba chiar aplecându-se ca să furișeze o privire pe gaura cheii. Mai vrea un pahar, spuse Hattie cu răsuflarea tăiată. Pearl zbură la bucătărie și se întoarse cu un pahar. Cele două fete nu schimbară între ele nimic de natura unui semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
imposbil, asta să ți-o spună și amicul tău, istoricul. Apropo, întotdeauna bea de stinge? Mergea pe trei cărări, era beat criță. — Tom, te rog ajută-ne să căutăm ceasul, i se adresă Alex, care era roșie la față și aplecată într-o poziție nefirească, exact ca atunci când îi striga lui Brian, ținând în mână peria și pămătuful de șters praful: „Fir-ar să fie! Fir-ar să fie! Fir-ar să fie!“. Ar trebui să-l aducem pe Zet. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură persoană. Omul care se ivi în plină lumină, drept în fața lor, era Rozanov. Tom eliberă brusc mâna Antheei și scăpă pe jos sticla lui, care se făcu țăndări. Se aplecă, instinctiv, de parcă ar fi vrut să se ferească, să-și ascundă fața; când își reveni, filozoful trecuse de ei. O, ce ghininon! exclamă Anthea. Fir-ar să fie, toată băutura asta irosită! Cel care a trecut nu era profesorul Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gol într-un papuc, pe celălalt neizbutind să-l găsească nicicum. Pearl deschise ușa când John Robert ajunse aproape. Filozoful intră, trecu pe lângă ea cu o ușoară încruntare și intră de-a dreptul în camera de zi, unde Hattie se aplecase sub un scaun pentru a-și recupera al doilea papuc. Sări o clipă într-un picior, reușind să-l încalțe, apoi rămase locului, ținându-și o coadă în mână. John Robert se holbă la ea de parcă ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
seara era răcoroasă. John Robert îi zise: — Fii atentă, ai să-ți arzi rochia. Oricum, nu e nevoie de foc la vremea asta a anului. Când rosti aceste cuvinte, avu impresia că-l aude pe tatăl lui vorbind. Hattie se aplecă, închise focul cu o mișcare bruscă și își reluă atitudinea. John Robert se simți dintr-odată obosit și închise ochii. Doriți să mâncați ceva sau pot să vă ofer un suc ori o cafea? întrebă Hattie. Nu, îți mulțumesc. Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-ți dau drumul înăuntru. Trecu, grăbită, din holul micuț în cămăruța luminată din spatele acestuia, unde un aparat de radio transmitea muzică pop. În încăpere plutea un miros îmbâcsit, de fum de țigară și de vin. Diane se învârtea de colo-colo, aplecându-se și culegând de pe podea articole de lenjerie. Deschise o altă ușă și aruncă un vraf de piese mătăsoase și dantelate, apoi o închise din nou. Pe urmă închise aparatul de radio, goli într-un vas o scrumieră supraâncărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scărilor). Lăsă jos cățelușul, care începu să alerge și să salte pe covor, încrețindu-și botul în ceea ce Adam numea „zâmbetul lui de salon“, și salutând pe fiecare în parte cu capul plecat și coada albă fâlfâind falnic. Tom se aplecă să-l mângâie. Zet, în extaz, se întoarse pe spate, cu burtica în sus, oferindu-i-se. „Cât de inocent eram eu pe vremuri, își spuse Tom. O simplă figură ca asta mă făcea fericit“. Alex se gândea la Bill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îngropat, ascuns sub un baldachin de abur. George intră în sala de baie și inspectă țeava de scurgere a bazinului. Dopul era deschis, astfel încât apa din fundul căzii se menținea la un nivel constant de vreo treizeci de centimetri. Se aplecă și învârti un mâner de metal, astupând supapa de scurgere. Când se retrase din sala de baie, pielea și îmbrăcămintea îi erau deja pătrunse de umezeală. Uitându-se fix la John Robert, care dormea acum liniștit, își dezbrăcă haina. Zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din față alunecă pe lespezi; patul s-ar fi prăbușit de-a dreptul în bazin dacă n-ar fi fost împiedicat de marginea proeminentă a căzii. George, aflat în prag, se opri din împins, inspiră adânc aer în plămâni și, aplecându-se, apucă picioarele din spate ale patului și începu să-l înalțe. Greutatea lui John Robert era comasată la capătul din față al patului, așa încât nu era prea dificil să ridice partea din spate. George văzu picioarele tubulare de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu prea știe ce discută. În ultima vreme mi-am exprimat speranța că, acum când viața a devenit, pare-se, previzibilă, Stella va înceta să vadă în George unica ei preocupare și își va struni din nou strălucita ei minte, aplecându-se spre un studiu intelectual, coerent. Ea mi-a răspuns că, fără îndoială, își va relua studiile, dar „nu încă“, și că poate o să înceapă să „scrie ceva.“ Mă tem că în momentul de față e mai preocupată de mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noastră este să-l predicăm pe Isus și să ne rugăm. Restul va face Cel de Sus. Rămâne uimit de planul meu de pelerinaj și când îi cer binecuvântarea, îmi răspunde că eu trebuie să-i dau binecuvântarea și se apleacă reverențios să-mi sărute mâna, ceea ce nu accept. La sfârșit, îmi oferă o pungă cu ciocolată. Îmi mai spune că a mai trecut prin biserică un alt pelerin spre Santiago, un laic englez, educat și atent. Ne despărțim, promițând că
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
lucrări care „par” să contrazică această generalizare arătând că Învățarea se poate face și fără informații despre erori. O analiză minuțioasă a acestor descoperiri arată că până la urmă acest feedback este important. În Încheiere consider că ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra modului În care elevii percep informațiile noastre și să ne asigurăm că există o concordanță Între ceea ce Înțeleg ei și ceea ce ar trebui să Înțeleagă de la noi.
Feedback-ul – principiul autoreglării utilizat in ora de educaţie fizică. In: Învăţământul românesc în context european by Comănescu Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1130_a_2353]
-
În momentul în care materialul informativ respectă cele 8 puncte descrise mai înainte, totul unitar va avea o structură și o organizare a in-formației după anumite principii standard, foarte necesare pentru ca omul de presă care privește acest material să se aplece asupra lui și să îl ia în seamă. Alături de această structură unitară există o serie întreagă de ca-racteristici, care trebuiesc respectate pentru ca materialul informativ să fie cît mai atractiv, mai inteligibil și mai convingător: 1. În primul rînd informația pentru
by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Science/1035_a_2543]
-
informații referitoare la eventuale strategii de dezvoltare a sistemului, precum și in-formații despre viitoare trend-uri care pot să apară, în urma lansării pe piață a unui prototip. O altă categorie de jurnaliști asupra căreia consilierul PR al sistemului trebuie să-și aplece atenția este aceea a celor care lucrează la diferite posturi de televiziune. Orice reportaj filmat și difuzat despre pro-dusele pe care le expuneți, despre sistem, despre standul acestuia etc, are menirea de a face servicii imense pentru imaginea sistemului, făcîndu-l
by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Science/1035_a_2543]
-
zidului, pe pavajul de piatră rotundă pe care, călcându-l, piciorul se simțea nesigur și se clătina în toate direcțiile. O ușă dublă: una se deschidea în afară, iar cealaltă înăuntru. Mama trecea pragul și se oprea pentru o clipă, aplecându-se spre el: Te rog să nu-mi faci mofturi. Aici unde o să intrăm nu-s defel manechine. O mulțime de mașini de cusut lucrau înăuntru făcând un zgomot asurzitor în timp ce picioare vânjoase de femei apăsau legănat fără încetare pedale
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
purta iarna, iar zgomotul de la mașinile de cusut se auzea venind de dincolo de ușă și de dincolo de pereți. Se apropia o doamnă plinuță și drăguță, dar mama încă nu era gata să stea cu ea de vorbă, din nou se aplecase spre Nestor. Uite-le, spunea mama arătând spre manechine, le vezi? Sunt la fel ca și cele de pe scară. Seamănă cu oamenii, dar nu sunt oameni. Nu se clintesc din loc și nu fac niciun rău nimănui. Da, Nestor? Ne-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cealaltă, de după cap, la doi pași de Nestor, cu intenții pașnice. Ghiocul îți șoptește viitorul. Așa se spune. Ție ce-ți șoptește? Nestor ridică ochii fără să ia ghiocul de la ureche. O doamnă tânără, foarte-foarte drăguță și foarte-foarte zveltă se aplecase binevoitoare către el, ținându-și antebrațele lipite de coapse, cu pumnii strânși pe jumătate și încheieturile încrucișate între genunchi. Antebrațele lipite de coapse poate că stăteau așa în chip de sprijin, dar în același timp spuneau: nu, n-am de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și cobora capul roșu-vinețiu cu mișcări sacadate, cumva speriat, dar totodată și ferm pe poziție. Alexandra voia cu tot dinadinsul să treacă, să iasă în curte, dar curcanul nu se lăsa cu niciun chip alungat. Și atunci ea s-a aplecat cu gingășie spre el și a încercat cu binișorul să-l împingă într-o parte. Și fiindcă pasărea nu s-a clintit din loc, i-a spus pe un ton de scuză: Pardon, curcanule. Curcanul se uita la ea c-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de bucle din șuvițe de vată înfășurate pe creion aproape că-i acopereau urechile. Încă nu știa exact ce trebuiau să facă îngerii pe scenă, dar, într-adevăr, găsea în propriii ochi larg deschiși inocență și limpezime. De înger. Se aplecă și mai mult spre oglindă, privindu-se drept în ochi. Da, limpezime, într-adevăr. Pe undeva poate că adăuga un pic și de la el, dar în definitiv ce păcate ar fi putut cineva să-i găsească? Heruvimi, spunea mama... Rolul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]