6,861 matches
-
în Biserica Ortodoxă. Ștefan s-a născut în 969 la Strigoniu, fiind fiul lui Géza, "ducele" Principatului Ungar din Dinastia Arpadiană. Era al patrulea (sau - conform unor surse - al cincilea) descendent al lui Árpád. Pe linie maternă era nepotul voievodului ardelean Gyula, mama sa fiind "Sarolt" (sau "Sarolta"). Potrivit cronicilor (începând cu aceea a lui Anonymus), numele mamei regelui este de origine turcă, "șaroldu" „jder alb”. Conform unor surse bizantine (precum și Ἰωάννης Σκυλίτζης) Gyula a trecut la creștinism în 953, primind
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
economic întreaga activitate a țării. Conducătorii religioși români au înțeles asta și s-au folosit de situație pentru a negocia unirea lor cu biserica cea mai capabilă să le acorde drepturile pe care le revendicau. Procesul Unirii religioase a românilor ardeleni cu Biserica Romei începe încă din 1693, sub mitropolitul Teofil Seremi al Bălgradului și a continuat sub succesorul acestuia, Athanasie Anghel, având suportul călugărilor iezuiți și al Curții imperiale austriece de la Viena, de care depindea din 1699 teritoriul Transilvaniei. Modelul
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Bucovina, mai ales în rândul rutenilor, dar și al românilor locuitori ai acelor meleaguri. Viața religioasă a Transilvaniei era dominată în acele timpuri (secolul XVII) de cultele protestante (calvin sau reformat, lutheran sau evanghelic, unitarian, precum și de cel anabaptist). Românii ardeleni, în acele vremuri, deși aveau un ""vlădic"" (episcop, adeseori numit, conform tradiției, și mitropolit), cu scaunul de reședință la Bălgrad, erau mai mult sub autoritatea supraintendentului maghiar calvinist de la Aiud, care dicta organizarea și desfășurarea vieții religioase atât a coreligionarilor
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
având în vedere existența menționată în documentele vremii a numeroși preoți-pastori conduși de doi episcopi protestanți români, Pavel Tordași, urmat în scaun de fiul său Mihail, precum și Ioan de Geoagiu, care stăpâneau religios o seamă importantă de comunități ale ""valahilor"" ardeleni, iobagi, dar și boieri precum cei din familiile Cândea (Kendeffi), Dragu (Dragffi), Banu (Banffy) sau Boieru (Boer). Atât luteranii, cât și ceilalți reformați au încercat să îi atragă la protestantism pe românii ardeleni nu doar prin numirea de preoți-pastori și
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
o seamă importantă de comunități ale ""valahilor"" ardeleni, iobagi, dar și boieri precum cei din familiile Cândea (Kendeffi), Dragu (Dragffi), Banu (Banffy) sau Boieru (Boer). Atât luteranii, cât și ceilalți reformați au încercat să îi atragă la protestantism pe românii ardeleni nu doar prin numirea de preoți-pastori și episcopi din rândurile lor, ci și prin traducerea unor cărți de cult, catehisme, din limba slavonă, în limba română. Cele mai importante cărți religioase editate în această perioadă pentru români au fost ""Catehismul
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
cu vlădica Teofil Seremi, au început încă din 1693, în secret, pentru a nu le afla calviniștii care stăpâneau atât de aproape Biserica românească. Iezuiții, care veneau din provincia ecleziastică a Boemiei și care au intrat în contact cu românii ardeleni, au trebuit să țină seamă, în politica lor misionară, de unele norme fixe stabilite de ""Sfântul Scaun"" papal, încă din 1669, pentru misionarii care activau în ""lumea orientală"", în cadrul Congregației ""Propaganda Fide"" (Propovăduirea Credinței), conform documentului ""Monita ad misionaries in
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
după primul sinod de unire, o dispoziție a lui Teofil prin care numea provizoriu pe protopopul Ioan din Hunedoara, în locul lui Nicolae, decedat, pe pagina 2 găsim ordinul de numire redactat în ungurește și semnat de superintendentul Istvan Veszprémi “episcop ardelean reformat maghiar și român”, care însărcinează pe același “popă Ioan” cu conducerea provizorie a protopopiatului până se va întruni sinodul calvinesc care-l va așeza definitiv și-i va lua jurământul. Acțiunea pentru Unirea cu Roma continuă însă. La 10
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Viena și drepturi de natură politică, la care s-au opus înverșunat guvernatorul Transilvaniei : Gyorgy Banffy, și cancelarul Miklos Bethlen, ambii de religie calvină, prezenți și ei atunci la Viena. Hotărârea imperială, luată la 16 aprilie 1698 și comunicată guvernului ardelean la 28 mai, ținând cont și de dorințele calviniștilor, dar și de cele ale Românilor, împărtășește pe preoții români de privilegiile și drepturile preoților cultului cu care se vor uni. În fața acestei hotărâri, la rândul lor calviniștii, dorind și ei
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
secolului al XVIII-lea unirea cu Biserica Romei a cunoscut un recul, după care raportul dintre uniți și neuniți s-a stabilizat până în anul 1948. Realizată după modelul unirii Bisericii Rutene din Polonia și a Episcopiei de la Muncaci, unirea bisericii ardelene s-a produs în preajma anului 1700, însă anul și data exactă sunt disputate, diversele opinii fiind prezentate mai jos. Ca și toate celelalte biserici greco-catolice din zona de influență sovietică, BRU a fost interzisă în timpul regimului comunist, începând cu anul
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
a mitropoliilor românești cu Biserica Romei. A rămas emblematică jertfa unui episcop român "mic de statură și cu plete lungi", care a luptat neînfricat alături de trupele imperiale, încercând zadarnic să apere cetatea Sătmarului, asediată în ianuarie 1605 de soldații principelui ardelean (calvin) Ștefan Bocskai. Nașterea Bisericii Române Unite în Transilvania este legată de extinderea influenței Casei de Habsburg în Transilvania și Partium începând cu mijlocul secolului al XVII-lea. În anul 1651 mitropolitul Simion Ștefan l-a consacrat la Alba Iulia
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
fiind actul unirii cu Biserica Romei. El este datat 7 octombrie 1698 și semnat de 38 de protopopi ai Bisericii Românești din Transilvania. Ca și în 1697, o zonă de umbră rămâne, conform unor istoriografi potrivnici unirii religioase a românilor ardeleni, se spune că Atanasie Anghel nu ar fi semnat manifestul, însă aici apar iscăliturile celorlalți participanți, întărite de sigiliul mitropoliei. Documentul este contestat de unii istorici (din partea ortodoxă) care consideră existența unor vicii procedurale, iar uneori chiar validitatea sa este
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
a permis și ortodocșilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situație tulbure a țării fusese favorizată și de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepția unei scurte prezențe a ierarhului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocși a rămas vacant până în 1783. În 1782 a fost numit și în 1784 instalat ca episcop pe protopopul celib Ioan Bob, din Târgu Mureș. Acesta a păstorit până în 1830. La 8 noiembrie 1781 împăratul Iosif al II-lea a
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
primul rând de Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior. Ei au încercat din răsputeri să colaboreze cu episcopul Ioan Bob, dar politica sa duplicitară și catolicizantă a făcut să eșueze încercările lor. Cea mai importantă realizare a cărturarilor români ardeleni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost, desigur, "Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae". La realizarea lui au lucrat nu doar episcopul unit al Oradiei, Ignatie Darabant, protopopul unit Ioan Para, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și alți greco-catolici, ci
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
eseist și traducător român din perioada interbelică. Frate al actorului și poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provine dintr-o veche familie ardelenească. Mama este corsicana Franceschi. Licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică. Descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș, urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
ziarului. Tipografii bucureșteni organizează la 13 decembrie 1918 o grevă revendicând programul economic și politic al social-democrației, precum ziua de muncă de 8 ore, înlăturarea cenzurii, garantarea libertăților cetățenești, etc. La începutul lunii februarie 1919, la București au venit social-democrații ardeleni Ion Fluieraș și Iosif Jumanca, miniștri în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care s-au prezentat la regele Ferdinand cerând-i cu insistență deschiderea sediilor PSD și ale sindicatelor, libertatea întrunirilor și oprirea teroarei împotriva social-democraților. Regele și primul ministru Ion
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
de trupele austriece, nu a reușit să schimbe convingerile religioase ale comunităților luterane-germane. În multe dintre localitățile Transilvaniei, integrată pe atunci în spațiul european, bisericile gotice și școlile evanghelice-luterane stau drept mărturie pentru cultura occidentală și spiritul civic al sașilor ardeleni. Inițial sediul Bisericii Evanghelice s-a aflat la Biertan, dar în anul 1867 scaunul episcopal a fost transferat la Sibiu, unde se află în prezent. Odată cu cel de-al Doilea Război Mondial și confruntările sale ideologice, a început și declinul
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România () [Corola-website/Science/303233_a_304562]
-
mai scăpat doar un ae, citit e, pe post de și. <br> Această analiză a confirmat încă o dată concluzia anterioară, și anume că traducerea "Legendei sfintei dumineci" s-a făcut într-o perioadă foarte veche, atunci când limba vorbită pe meleagurile ardelene mai păstra forme lexicale și gramaticale comune cu latina arhaică din Lex XII Tabularum. La 399, patriarhul Ioan Chrysostomos (Ioan Gură de Aur) afirma într-o cuvântare că sciții, tracii, schiromații, maurii și indii au tradus scripturile în limba lor
De la Țara Luanei la Ieud () [Corola-website/Science/303331_a_304660]
-
1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii orașului. Cu totul particulare pentru regiune și perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră și prevăzute cu creneluri. Celelalte fortificații ardelene renunțaseră la acea dată la astfel de rezolvări. Fortificațiile erau impresionante, "intra-muros-ul" ocupând 45 de hectare. Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri și porți care erau întreținute, pe timp de pace și
Cetatea Clujului () [Corola-website/Science/302442_a_303771]
-
au ieșit strămoșii lor" - lucrare neterminată, păstrată în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii Ardelene. "Predoslovia" enumeră scopurile lucrării: a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, care toți un neam și odată descălecați sîntu”; b) conștientizarea valorii documentului scris, care rămîne mărturie peste veacuri: „Lăsat-au
Miron Costin () [Corola-website/Science/299037_a_300366]
-
fost un mare și autentic patriot român, atașat idealurilor naționale, membru fondator al Astrei, cea mai importantă personalitate a familiei de la mijlocul sec. al XIX-lea, supranumit "secolul națiunilor". În timpul lungii sale vieți a fost implicat alături de marii apostoli români ardeleni în toate acțiunile, luptele și demersurile politice purtate pentru împlinirea idealurilor naționale. A intrat definitiv în istoria poporului român pe 3/15 Mai 1848, la Marea Adunare de pe „Câmpul Libertății” de la Blaj, așa cum profetic l-a numit Simion Bărnuțiu. Atunci
Basiliu Rațiu () [Corola-website/Science/304523_a_305852]
-
din Imperiu, care după întoarcerea acasă au contribuit la luminarea poporului român. Autorul statutelor și primul președinte al Eforiei a fost memorandistul Dr. Ioan Rațiu, nepot de frate al lui Basiliu. Basiliu Rațiu, după modelul demn de urmat al vlădicilor ardeleni de pie memorie, care după unirea cu Roma au ajuns la o poziție socială și o situație materială mai bună, a decis să redea poporului din care s-a ridicat toată agoniseala lungii sale vieți, pe care a lăsat-o
Basiliu Rațiu () [Corola-website/Science/304523_a_305852]
-
sa a întârziat momentul unificării continentului cu aproape un secol și jumătate, ideea a reapărut după Al Doilea Război Mondial. Ideile Revoluției franceze au impulsionat procesul de afirmare a națiunii române. Construirea de "societăți iacobine" a dus la afirmarea Școlii Ardelene și, mai târziu, la declanșarea primei mișcări revoluționare românești conduse de Tudor Vladimirescu.
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
erau protestanți. De asemenea trebuie luat în considerare că prima mențiune documentară a ienișilor datează din secolul XIII. Pe teritoriul de azi al României, ienișii au fost identificați (printre alții de autorul ) ca supraviețuind azi în rândurile așa-zișilor "țigani ardeleni" ("fehér bőrű cigányok" / țigani "albi") de limbă maghiară numiți și "gabori" ("Gabor" în maghiara se traduce prin Gabriel/Gavriil). Aceștia au o vestimentație distinctivă, extrem de conservatoare, asemănătoare cu cea a evreilor ortodocsi și rabinilor acestora, purtând pălării negre tip "fedora
Ieniși () [Corola-website/Science/304541_a_305870]
-
, titlul complet "Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu, care de mai mulți autori în cursul a treizeci și mai multor ani s-au lucrat", apărut în 1825, este primul dicționar cvadrilingv al limbii române, capodoperă filologică a Școlii Ardelene. Preocupări de elaborare a unui dicționar al limbii române au existat încă din secolul al XVIII-lea, prin Samuil Micu, care a întocmit, spre 1800, "Dictionarium Valachico-Latinum", pe care autorul l-a lansat într-un prospect din 1806, ca urmând
Lexiconul de la Buda () [Corola-website/Science/303490_a_304819]
-
și Vasile Coloși, pe tema ortografiei ce urma să fie folosită în tipărirea lucrării. Răspunderea era într-adevăr foarte mare: urma să se editeze un dicționar monumental, cu litere latine în locul chirilicelor, împlinindu-se astfel un vechi deziderat al latiniștilor ardeleni. Întreaga strategie desfășurată de Maior, din 1809 și până la moarte, a fost orientată spre impunerea unei ortografii latino-românești care să reprezinte concepțiile filologice ale Școlii Ardelene, așa cum fuseseră ele formulate de Samuil Micu și Gheorghe Șincai. Lucrarea polemică a lui
Lexiconul de la Buda () [Corola-website/Science/303490_a_304819]