KorAP: Find »[drukola/base=aspru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...287 >

7,167 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251

destul de dolofan, nu e altul decât Alteța Sa. De la suita aceasta de zeflemele scăpate de sub control i se vor trage, În fapt, lui Brummell dizgrația și mai apoi exilul. Dandylogul Barbey d’Aurevilly se dovedește a fi nu doar teoreticianul dietelor aspre, ci are mereu grijă să nu depășească el Însuși măsura la micul dejun, prânz sau cină, spre a se putea Încorseta fără grijă. Ar merita odată scris un scurt eseu despre corsetele masculine, de la cel purtat de Kaunitz la cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
o dovedească În fața Îmbătrânirii și a morții i se datorează lui Barbey d’Aurevilly: „Dacă nu știi să Îți porți nobil bătrânețea, taci și mori”. În ce Îl privește, așa cum Îl țin minte contemporanii, Barbey se supune Între primii acestei aspre legi. Cel puțin așa și-l amintește Léon Daudet În scena din restaurant, când, deja În vârstă, „ca un bătrân luptător știrb”, vorbind peltic, Îmbrăcat Într-o imensă mantie neagră, cu o pălărie Înaltă, al cărei fund e căptușit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
oră din zi și din noapte, până la acele primejdioase performanțe sportive - nu sunt decât o gimnastică menită să Întărească voința și să disciplineze sufletul. La drept vorbind, nu greșeam prea tare când consideram dandysmul un soi de religie. Cea mai aspră lege mănăstirească, porunca neînduplecată a Bătrânului din munți care, după ce-i Îmbată, le cere discipolilor săi să-și ia viața, nu era mai despotică și nici mai respectată decât doctrina aceasta a eleganței și a originalității care impune, la rându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
de la el. De altfel, dacă ar fi să le judecăm prin memoria timpului, cuvintele acestea nu mai au pentru noi savoare sau au prea multă. Ceea ce e un mod de a le face inexistente. Se simte aici ceva din influența aspră a geniului brut de care dau dovadă englezii, popor care boxează și se Îmbată, dar care nu-i câtuși de puțin grosolan acolo unde noi, francezii, Încetăm să fim delicați. Să reflectăm la următorul lucru: ceea ce se numește În mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
ascundea Însă, probabil, multe suferințe. Printre toate calitățile, era Înzestrat și cu inteligență. Om prin excelență al conversației, era acum total privat de ea2. Spiritul său, care avea nevoie, pentru a se Înflăcăra, de scânteia spiritului altuia, rămăsese fără resurse. Aspră neliniște, pe care o trăise și Doamna de Staël. Gândul că numele Îi mai ajungea Încă până la Londra și că bărbații cei mai spilcuiți din lumea pe care el nu o mai frecventa veneau din când În când să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
domnește În jurul lor, crescuți de mame elegante, care au un limbaj și atitudini În linia celor mai bune tradiții, copiii marilor seniori au prilejul să se familiarizeze cu rudimentele științei noastre, astfel Încât ar trebui să aibă o fire teribil de aspră ca să nu cedeze acestei fețe mereu surâzătoare a lucrurilor cu adevărat frumoase Așa se face că spectacolul cel mai hidos pentru populație este atunci când cineva important decade sub nivelul unui burghez. Dacă nu toate inteligențele sunt egale, cel mai adesea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
o greșeală. Așa se face că orice modă al cărei țel este minciuna nu poate fi decât cu totul trecătoare și de prost gust. Pornind de la aceste principii, rezultate dintr-o jurisprudență exactă, bazate pe observație și datorate celui mai aspru calcul impus de amorul propriu omenesc sau femeiesc, este limpede că o femeie care nu e bine făcută, e strâmbă, cocoșată sau șchioapă trebuie să se străduiască, din politețe, să reducă defectele trupului ei; Însă ar Însemna să nu fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
din zi ori din noapte pînă la cele mai periculoase exerciții sportive, nu sînt decît o gimnastică menită să Întărească voința și să disciplineze sufletul. Într-adevăr, nu mă Înșelam Întru totul considerînd dandysmul un fel de religie. Cea mai aspră lege monahică, porunca Bătrînului din munți, care cerea fără a Întîmpina Împotrivire discipolilor săi beți să se sinucidă, nu era mai despotică și nici mai ascultată decât această doctrină a originalității și a eleganței, care impune și ea ambițioșilor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
nu a fost singura pricină a schimbării. „Scrierile lui Wordsworth”, mărturisește el mai departe, „au contribuit mult la domolirea vârtejului amețitor, absolut inerent schimbărilor bruște. Mi-au stârnit lacrimi de fericire și de recunoștință”. Așadar, părăsi armata, cu viața ei aspră de cazarmă și cu bârfa vulgară a popotei, și se reîntoarse la Linden House plin de acest nou entuziasm pentru cultură. O boală grea, În timpul căreia, ca să folosim propria lui expresie, a fost „făcut cioburi, ca un vas de lut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la ceasul plecării în bejenie. Nu-și va mai vopsi niciodată părul cu hena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
că mă vede: „Tatăl tău, Suleyman librarul, mi-a spus deja odinioară că în ajunul tuturor marilor evenimente apar cărți de soiul ăsta, care prevestesc sfârșitul lumii și care caută să explice prin mișcarea aștrilor sau prin neascultarea oamenilor hotărârile aspre ale Celui-de-Sus. Oamenii și le dau unul altuia pe furiș, iar lectura lor îi liniștește, căci nefericirea fiecăruia se pierde și se uită precum o picătură într-un torent. Cartea asta zice că neamul tău trebuie să plece, Sara, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de ștrengării. Amar avea s-o regrete. Eram deja în munții cei mai înalți, peste care suflă, chiar și toamna, un vânt înghețat și imprevizibil dinspre miazănoapte. Nu mă așteptam ca, în locuri atât de înalte, cu climă atât de aspră, să dau peste oameni așa de bine înveșmântați și, mai cu seamă, așa de cultivați. Există îndeosebi, pe unul dintre munții cu clima cea mai rece, un trib numit Mestasa a cărui principală activitate este aceea de a recopia, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
din Fès și din Marrakech părăsindu-și căminul pentru a pune mâna pe arme și a i se alătura în lupta împotriva lentei invazii portugheze care amenința toată coasta atlantică. Șchiopul străbătea țara împreună cu partizanii lui, criticându-l în cuvinte aspre pe suveranul din Fès, care începea să se neliniștească și căuta să stea de vorbă cu primejdiosul răzvrătit. Prin mijlocirea mea. Am hotărât să profit de ocazie pentru a regla niște mai vechi conturi care-mi stăteau pe inimă. — Șeriful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
o închisoare îndepărtată sau chiar pe o galeră. Fără îndoială că n-aș fi fost atât de afectat de acest lucru dacă n-aș fi pus la cale plecarea. Cu toate astea, în primele zile, detenția a fost mai puțin aspră decât mă temeam. În februarie, am putut chiar primi un dar de la Abbad, care, date fiind condițiile, mi s-a părut somptuos: o manta din lână și o prăjitură cu curmale, însoțite de o scrisoare prin care îmi vestea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

Arafat. Nu ocupa un post oficial - exista încă un șef și un președinte - dar nimic nu se putea mișca fără el în tabăra simpatizanților Fatah. Maggie încerca să-i descifreze chipul. Fotografiile care înfățișau o figură nerasă, cu trăsături puternice, aspre o făcuseră să se aștepte la un bătăuș, nu la un om sofisticat. Și totuși bărbatul din fața ei avea un rafinament care o surprindea. — Mi s-a spus că merită efortul, că erați aproape de o înțelegere cu israelienii. —„Eram“ e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
romanic, absolut intact, întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad putea vedea claritatea culorilor realizate de nenumăratele plăcuțe: galben, verde, ocru, maro, un roșu intens ca vinul, o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat părea a fi schița unei sinagogi, incluzând două candelabre evreiești tradiționale, menora-ul. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de coastă: n-ar fi fost posibil să se ducă la tabăra adversă fără asta. După cum prevăzuse, i-au oferit imediat dezarmarea, dar în privința drumului de coastă nu aveau de gând să facă nici un fel de compromisuri. Cu o figură aspră, le-a spus că va vedea ce poate face. Apoi s-a dus în camera în care așteptau ceilalți și le-a comunicat că au primit exact ce își doreau mai mult: dezarmarea. Guttman aplicase același truc, luptându-se pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ieși ușor. Nu reuși să scoată nici una. Pierzându-și încrederea, căzu în genunchi. Va lucra metodic, începând cu șirul de pietre de sus. Se apucă să prindă și să smucească, pielea de pe degete zgâriindu-se și zdrelindu-se de cărămida aspră. Zidul era solid ca stânca. Mâinile i se mutară frenetic la următorul șir de pietre, apoi la următorul. Nimic. Se ridică și cercetă zidul din partea opusă. Poate că ascunzătoarea era acolo. Se uită sus și apoi dedesubt. Unde Dumnezeu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

neamului nostru, și ale timpului nostru, dând la iveală această carte în care e vorba de istoria recentă a unei țări din cealaltă extremitate a latinității. Adresîndu-se, cu opt ani în urmă, tinerilor portughezi, Salazar le spunea: "Timpurile devin din ce în ce mai aspre... Vă spun că sunteți generația sacrificată, generația care trebuie să răscumpere...". Marea încleștare de astăzi, în care mai ales tineretul se jertfește, răscumpărând greșelile atâtor generații bine intenționate, se reduce insă tot la problema restaurării sau dispariției Europei; a acestei

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
regalității. Don Carlos mărturisea mai târziu că aparține "unei monarhii fără monarhiști". Într-adevăr, așa zisele partide de guvernământ erau monarhiste numai când li se încredința puterea. În opoziție, pentru a crea cu orice chip greutăți guvernului, fraternizau cu revoluționarii. Asprele critici pe care și le făceau reciproc au sfârșit prin a le compromite pe toate laolaltă. Burghezia însăși era, în cel mai bun caz, pasivă. Crescută la școala revoluției, alimentată de literatura, istoria și gazetăria republicană, antrenată de propaganda antireligioasă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
din toate nuanțele roșului, iar acoperișurile de olane îmbătrînite de vreme aduc o anumită solemnitate granitică, prin tonurile lor cenușii. În partea cea mai veche a orașului se ridică celebra Catedrală, Sé de Vizeu, începută în secolul XII. Este o aspră, ascetică, aproape nudă Catedrală. Te întîmpină sub cupolele ei acel văzduh bărbătesc și sumbru, pe care goticul nu 1-a putut păstra prea mult în Portugalia. Când bat clopotele, mica piață din fata Catedralei se însuflețește pe nesimțite, străbătută de un

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
două generații; de când îndrăznise să afirme că lucrurile mici și bine făcute sunt singurele care pot schimba fața lumii; de când nu se sfiise să apară cu manuscrisul conferinței sale în fața auditorului, începînd să vorbească o portugheză simplă, robustă, pe alocuri aspră, dar întotdeauna precisă, ducând până la exces respectul pentru nuanța exactă. Această limbă a lui Salazar este ea însăși un act de "reintegrare" în tradiția clasică a Portugaliei; pentru că, fără să cadă în prețiozitate, este o limbă pe care contemporanii nu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
îndoiala, nu pot fi izvoare ale acțiunii - și viața e acțiune", se adresează Salazar tineretului (28 ianuarie 1934). Școala trebuie să cultive în noile generații "orgoliul și gloria de a suferi". Și, cu obișnuita lui franchețe, adaugă: "Timpurile devin din ce în ce mai aspre... Vă spun că sunteți generația sacrificată, generația care trebuie să răscumpere..." Un ciclu istoric se încheie, asemănător ciclului încheiat prin cucerirea Romei de către barbari. Și atunci au fost oameni care "nu-și puteau imagina viața în viitorul care începea și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
son chapelet en cultivant ses entes, C'est attendre chez soi bien doucement la mort". Este un act de turburătoare auto-revelație, acest sonet în care sunt lăudate atâtea fericiri simple, visate fără îndoială de Salazar, și interzise sie-și prin aspra, monastica lui voință de a-și împlini până la capăt sacrificiul. "Attendre chez soi bien doucement la mort" - iată ce nu mai poate spera de mult Salazar. Nu va mai găsi timp să aștepte. Viața lui întreagă și-a dat-o

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]