KorAP: Find »[drukola/base=corabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...288 >

7,183 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

bătea dinspre țărm. Câțiva pescari întinseră pânzele la trei corăbii și loviră apa cu vâslele, cu câte vâsle le-au mai rămas. Corăbiile porniră. Dar foarte curând, una începu să se lase în bot, apoi alta pe-o coastă. În corăbii intra apa. Pe unde? Nu mai era timp de judecat. Traseră cu greu cele trei corăbii înapoi la mal, strângând repede pânzele. Trebuia scăpate de scufundare măcar acestea, dacă două s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
câte vâsle le-au mai rămas. Corăbiile porniră. Dar foarte curând, una începu să se lase în bot, apoi alta pe-o coastă. În corăbii intra apa. Pe unde? Nu mai era timp de judecat. Traseră cu greu cele trei corăbii înapoi la mal, strângând repede pânzele. Trebuia scăpate de scufundare măcar acestea, dacă două s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
repede pânzele. Trebuia scăpate de scufundare măcar acestea, dacă două s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte nici o pânză, nu se auzea nici un plescăit al apei. Nimeni nu putea să-și închipuie de ce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plescăit al apei. Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-au întors pescarii din urmărire. Deodată, în tăcerea întunecată a nopții, se auzi un zgomot slab în lemnul navei. După câteva clipe, ajutat de ceilalți, Valukaga se urcă pe corabie, ud și istovit. Căzu fără glas pe punte. I-ar fi prins bine un strop de vin sau de rachiu de palmier, dar n-avea nimeni. Când își veni în fire, Valukaga povesti: - Nu știu ce mi s-a întîmplat. Am amețit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a luat-o apa! spuse râzând unul cu barbă neagră, ajuns în Atlantida de undeva de departe, dintr-un mic ostrov răsăritean. Erau gata să întindă pânzele, și când nu se mai aștepta nimeni, se cățără vesel și vioi pe corabie, ca o pisică, Utnapiștim. - Ce vă uitați așa? Ridicați odată pânzele astea împuțite! strigă el râzând și, scoțîndu-și de la cingătoare toporul, îl trânti pe punte. Toată lumea de pe cele două corăbii căută să-l privească la lumina palidelor felinare de seu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se mai aștepta nimeni, se cățără vesel și vioi pe corabie, ca o pisică, Utnapiștim. - Ce vă uitați așa? Ridicați odată pânzele astea împuțite! strigă el râzând și, scoțîndu-și de la cingătoare toporul, îl trânti pe punte. Toată lumea de pe cele două corăbii căută să-l privească la lumina palidelor felinare de seu. Nimeni nu pricepea veselia lui. Dar Utnapiștim strigă din nou: - Sărutați toporul ăsta: el v-a scăpat! Și fiindcă ceilalți îl priveau nedumeriți, Utnapiștim ridică toporul de jos și se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strigă din nou: - Sărutați toporul ăsta: el v-a scăpat! Și fiindcă ceilalți îl priveau nedumeriți, Utnapiștim ridică toporul de jos și se făcu că vrea să spargă puntea. Abia atunci foștii robi înțeleseră de ce s-au întors din drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți? îl întrebă un cârmaci. Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
foștii robi înțeleseră de ce s-au întors din drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți? îl întrebă un cârmaci. Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era furioasă, însă vântul bătea acum pieziș, și mersul spre miazăzi era încetinit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți? îl întrebă un cârmaci. Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era furioasă, însă vântul bătea acum pieziș, și mersul spre miazăzi era încetinit. Fiecare dintre cei douăzeci și doi de oameni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fălcile încleștate) începu să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile spre cer. Cele două corăbii se învîrteau pe coame de talazuri, gata să-și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile spre cer. Cele două corăbii se învîrteau pe coame de talazuri, gata să-și sfarme lemnăria. Soarele, care se pregătise să răsară, nu mai răsări. Acum trebuia să fie ziuă, dar lumina se vedea numai ca o geană subțire spre răsărit. Robii de pe corăbii socotiră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
două corăbii se învîrteau pe coame de talazuri, gata să-și sfarme lemnăria. Soarele, care se pregătise să răsară, nu mai răsări. Acum trebuia să fie ziuă, dar lumina se vedea numai ca o geană subțire spre răsărit. Robii de pe corăbii socotiră că zeul lor, scufundat sub pământ, oprise soarele să mai răsară. Se îndepărtau tot mai mult de Atlantida, însă nici n-aveau cum stăvili puterea vântului, nici nu mai doreau să se apropie de muntele răscolit. După un număr

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul prefăcuseră călătorii în niște făpturi neputincioase și oarbe. În cele din urmă, una din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul prefăcuseră călătorii în niște făpturi neputincioase și oarbe. În cele din urmă, una din corăbii se sparse și oamenii ei fură înghițiți de valuri. Numai o minune i-ar fi putut scăpa de mânia apelor. Cei rămași plutiră mult timp (trebuia să fi trecut o zi și o noapte), până văzură iar lumină. Se uitară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
văzură iar lumină. Se uitară cu frică îndărăt. Deasupra lor era zi, dar la apus era noapte. Altceva nu se mai vedea nimic în zarea de la apus. Numai în noaptea următoare, cei câțiva călători scăpați de înec pe zdruncinata lor corabie zăriră între apus și miazănoapte o stea mare țâșnind spre cer, unde rămase apoi o vreme ca un ochi mare, deschis. - Zeii s-au urcat la cer! rosti Mpunzi. - Ne-au părăsit zeii! spuse și Utnapiștim cu mirare și tristețe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zăriră între apus și miazănoapte o stea mare țâșnind spre cer, unde rămase apoi o vreme ca un ochi mare, deschis. - Zeii s-au urcat la cer! rosti Mpunzi. - Ne-au părăsit zeii! spuse și Utnapiștim cu mirare și tristețe. Corabia lor era când împinsă, când aruncată ca o găoace. Apa năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Totuși, am trecut de ei fără să-i vedem. - Cum? strigă iarăși Utnapiștim. Nu cumva peste ei!? Acolo e strâmtoare... I-a acoperit apa? - Nu știu! rosti cu glas stors năucitul cârmaci și de aici încolo se zăvori în tăcere. Corabia lor cu pânza zdrențuită și cu lemnăria zdruncinată din încheieturi abia se mai ținea pe fața apelor, aici în sfârșit mai liniștite. Gurile de râu de la miazăzi erau într-adevăr ale lui Hapi. Dar nu traseră hodorogita lor corabie la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcere. Corabia lor cu pânza zdrențuită și cu lemnăria zdruncinată din încheieturi abia se mai ținea pe fața apelor, aici în sfârșit mai liniștite. Gurile de râu de la miazăzi erau într-adevăr ale lui Hapi. Dar nu traseră hodorogita lor corabie la țărmul țării Ta Kemet. Foștii sclavi voiau să scape de tot ce le mai putea aduce aminte de Atlantida. Și mai plutiră două zile sau trei, dregîndu-și cu ce puteau zdreanță pânzei, zărind din când în când, noaptea, steaua

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai putea aduce aminte de Atlantida. Și mai plutiră două zile sau trei, dregîndu-și cu ce puteau zdreanță pânzei, zărind din când în când, noaptea, steaua sau ochiul luminos din cer. Iar într-o seară marea se sfârși. Biata lor corabie, cu care nimeni pe vreme bună nu s-ar fi încumetat să iasă departe în larg, se opinti până la țărm scârțâind din încheieturi; și foștii robi ai Atlantidei, când simțiră în sfârșit sub tălpi pământul neclătinat, oftară ușurați și fiecare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oftară ușurați și fiecare mulțumi zeilor săi că scăpase cu viață. Robia era departe. Atlantida era departe sau poate nu mai era. Aici mișunau negustori cu nasuri subțiri și ascuțite, fețe albe și păr negru, care aveau limbă iute și corăbii iuți înjghebate într-o mare de ostroave și limbi de pământ unde neamurile abia se ridicau la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca pliscul păsărilor de pradă, mereu dornici de sclavi ieftini și de înșelăciune, lăsîndu-se nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înșelăciune, lăsîndu-se nu de mult spre mare dinăuntrul ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să ajungă pe acolo în țara lor, ocolind Ta Kemet. Omul cu barbă neagră intră în vorbă cu niște negustori din insula lui. Iar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]