10,108 matches
-
și să depășesc departamentul de modă, apucasem deja să aud țipete Împanicate: „Emily a zis că e pe drum“ și „Miranda vine!“ și, mai ales, un urlet neomenesc: „S-a Întooooooooors!“ Asistenții aranjau de zor hainele din mini-expoziția vestimentară de pe coridor, iar redactorii dădeau fuga În birourile lor, unde am văzut o fată care Își schimba pantofii cu toculeț gingaș cu alții cu toc cui, În timp ce o alta se ruja, se rimela și Își aranja sutienul fără măcar să-și Încetinească goana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe care Îl adusese cu ea la birou. — Aș vrea să primesc Cartea diseară, Emily, a aruncat ea În timp ce pășea Încrezătoare spre ușă și probabil că nici nu a observat cum un grup de trei femei care se aflau pe coridorul de afară s-a disipat urgent, la vederea ei, cu bărbiile În piept. — Da, Miranda. O s-o pun pe Andrea să ți-o aducă. Și asta a fost tot. Iar vizita care semănase panică generalizată În tot biroul, preparative frenetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
era, semăna cu o nevastă bătută care nu mai are putere să lupte și care s-a obișnuit cu ideea nefericirii sale. — Te aștept aici, a zis el, cu ochii În pământ. O să vii Înapoi Într-un minut. Mocheta de pe coridor era de un roșu-Burgundia intens și mai să cad În nas din cauza ei, pentru că mi-a agățat tocul. Pereții aveau un tapet portocaliu gros, cu dungi În relief de aceeași culoare, care se Întindeau cât era coridorul de lung, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
minut. Mocheta de pe coridor era de un roșu-Burgundia intens și mai să cad În nas din cauza ei, pentru că mi-a agățat tocul. Pereții aveau un tapet portocaliu gros, cu dungi În relief de aceeași culoare, care se Întindeau cât era coridorul de lung, și o băncuță, tot portocalie, era lipită de perete. Pe ușa franțuzească din fața mea scria „Apt. B“, dar m-am răsucit pe călcâie și am văzut o ușă identică pe care scria „Apt. A“. A trebuit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ei. — Emily! am auzit exact când mâna mi se Încleștase pe clanță. Emily, ai grijă să nu se repete asta și mâine. Nu vrem să fim Întrerupți. Clanța a acționat aproape singură și m-am pomenit În sfârșit afară, pe coridor. Toată povestea nu durase mai mult de un minut, dar aveam senzația că tocmai parcursesem Înot un Întreg bazin de olimpic fără să ies la suprafață să respir. M-am prăbușit pe băncuță și am făcut exerciții de respirație profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
coșmarul reprezentat de lăsarea Cărții din cursul acelei seri? Nu, nu, nu aveam nici cea mai vagă idee cine era tipul ăsta... din câte știam eu, putea să lucreze și el la Runway În vreun departament pe undeva, În capătul coridorului, de care nu auzisem Încă, sau pentru vreo altă revistă de la Elias-Clark. Sau poate - poate - era unul dintre reporterii băgăreți de la Page Six, În privința cărora Emily mă avertizase cu atâta atenție. „Ei apar pur și simplu, mă anunțase ea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu veneau. Și, ca și cum nu era destul că fetele de la Runway Îi batjocoreau, Îi marginalizau și Îi Îndepărtau pe toți cei care nu făceau parte din grupul lor, acum creaseră și linii interne de demarcație. După departamentul vânzări urma un coridor lung și Îngust. Părea să se Întindă la nesfârșit Înainte de a se termina Într-o chicinetă, situată pe partea stângă. Aici aflai un vast sortiment de cafele și ceaiuri, un frigider, pentru ca angajații să-și păstreze gustările de prânz - toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Împreună Într‑o cutie de chibrituri de un metru pe un metru și jumătate un răstimp care mi se păruse lung cât o nesuferită de săptămână, iar ea nici măcar nu luase act de prezența mea. Dar Îndată ce am pășit pe coridor, s‑a Întors spre mine. — Ahn‑dre‑ah? a Întrebat, iar vocea ei a tăiat ca un cuțit tăcerea tensionată care umplea Întregul spațiu. N‑am răspuns, gândind că era doar o Întrebare retorică, dar ea a așteptat. — Ahn‑dre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lor. Abia după ce au plecat toate mi‑am dat seama că eram singure. Din nou. — Ahn‑dre‑ah? Nu tolerez ca asistenta mea să Îmi vorbească pe asemenea ton, a declarat ea și a pornit spre ușa care dădea spre coridor. Nu eram prea sigură dacă trebuie sau nu să merg după ea și am sperat că Eduardo sau Sophy sau vreuna din fetele de la departamentul de modă a prevenit‑o pe Emily că Miranda e În drum spre birou. — Miranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
izbucnit amândouă În râs. Ce am de făcut? Miranda o să‑mi remarce prezența În vreo zece secunde, așa că ar trebui să par că fac ceva util. — Hai să‑ți arăt masa, a zis ea și a pornit‑o pe un coridor Întunecat, care ducea spre exponatele egiptene. E trăsnet. Am ajuns Într‑o galerie mai mică, cam de dimensiunea unui teren de tenis, În mijlocul căreia trona o masă cu douăzeci și patru de scaune În jurul ei. Robert Isabell Își merita faima, asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În altă parte și să ies din galerie. Ilana a venit imediat după mine. — Ce tot spune? a șoptit ea și s‑a aplecat spre mine. Fotografii? E nebună? Ne‑am așezat pe o băncuță incomodă din lemn de pe un coridor Întunecos, simțind amândouă nevoia copleșitoare de a ne ascunde. — A, da. Păi, În mod normal, aș fi petrecut toată săptămâna trecută În căutarea fotografiilor oaspeților de astă seară și le‑aș fi memorat figurile ca să Îi pot Întâmpina rostindu‑le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încoace! Îmi pare atât de rău! Nu am vrut să spun nimic rău. Ești o adevărată sfântă că o suporți pe vrăjitoarea asta, mă auzi? Vino cu mine. M‑a luat de mână și m‑a condus pe un alt coridor Întunecat către un birou. — Hai, stai jos aici un minut și uită cum arată toți proștii ăia. Mi‑am tras nasul și am Început să mă simt ridicol. — Și să nu te simți prost, mă auzi? Am senzația că ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
am vorbit imediat ce ea a răspuns la telefon. — Ea gata, am declarat eu, ca un comandat pe frontul de bătălie. Helen, asistenta Luciei, a Închis telefonul fără o vorbă și am știut că și ea și Lucia erau deja pe la mijlocul coridorului. Dacă nu veneau În mai puțin de douăzeci - douăzeci și cinci de secunde, eu eram trimisă să alerg după ele și să le reamintesc În persoană - În caz că ar fi uitat - că dacă eu sunasem cu treizeci de secunde În urmă și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
minute. Vreau să am până atunci În camera mea un discurs concis, succint și coerent tastat la calculator. Dacă nu ești În stare să faci atâta lucru, te duci acasă. Pentru totdeauna. Asta‑i tot. Am plecat În zbor pe coridor, mai repede decât fugisem vreodată pe tocuri și am deschis celularul Înainte de a ajunge În camera mea. A fost aproape imposibil să formez numărul lui Briget, așa de tare Îmi tremurau mâinile, dar am reușit cumva să Îl formez până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ar fi fost frică... Da, spuse el atunci, foarte liniștit. Bine. Domnul Mundy dădu din cap aprobator, iar umerii Îi căzură, de parcă era ușurat. — Îți mulțumesc, fiule, zise el. Își trase mîna și o apucă Încet, tîrÎndu-și picioarele pe coridor, spre dormitorul lui. Duncan intră În camera lui și Începu să se dezbrace. Camera era mică - una de băiat, chiar Încăperea În care domnul Mundy Însuși obișnuia să doarmă cînd era tînăr și locuia În casa asta Împreună cu părinții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
asta, În Întuneric, i se părea schimbată. O luă Încet, captivat de fiecare colțișor al ei: conștient de existența oamenilor din casele pe lîngă care trecea, văzînd luminile stinse În camerele de la parter și altele aprinse În dormitoare sau pe coridoare, pentru că oamenii se duceau la culcare. Observă o femeie cum ridică o perdea pentru a ajunge la ivărul ferestrei: era Înfășurată În perdea ca o mireasă În vălul ei. Într-o casă modernă, o fereastră glazurată de baie era luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
simplu. Da, o să-i spun. Se depărtară una de alta. Îți mulțumesc pentru ceai! SÎnt cam mulți oameni care așteaptă, domnișoară Giniver, Îi zise domnișoara Chisholm cînd intră În birou. — Așa deci? Întrebă Helen. Ieși din birou, se duse pe coridor și o luă spre toaletă, să-și scoată paltonul și pălăria și să-și pudreze fața la oglindă. În timp ce făcea asta, revăzu fața delicată a Juliei, cu trăsăturile ei frapante: gîtul subțire, ochii negri, sprîncenele frumoase, buzele pline, neregulate, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și farfuriile. Traversă sala, ajunse la scări și urcă la etaj cît putu de repede. Aproape că rămase fără suflare. Orice fel de efort Îi lăsa cu respirația tăiată. La Trei, trebui să se oprească să-și tragă sufletul. În coridorul de la etajul lui se rezemă de balustrada din afara celulei, așteptînd ca inima să-și Încetinească bătăile. Își Încrucișă brațele, se lăsă În coate și privi Înapoi În sală. Zarva vocilor care se certau, a rîsetelor și strigătelor se auzea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încetini din nou să-și tragă respirația, să-și șteargă fața cu batista și să-și aranjeze părul. PÎnă la ea ajunse un sunet Înnebunitor, un fel de hîrști-poc-poc-poc! de parcă ar fi explodat niște șrapnele minuscule. O luă repede pe coridor și deschise ușa, iar sunetul deveni aproape asurzitor; Încăperea din spate era plină de birouri și la fiecare se afla cîte o fată care dactilografia cu furie. Unele aveau căști; majoritatea dactilografiau după note stenografiate. Se cufundau cu atîta vigoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și spune-le să le facă În două sute de exemplare, se poate? CÎt poți de repede, te rog. — Da, domnișoară Gibson, zise Viv. Luă șablonul și ieși. Camera de multiplicare era cu două etaje mai jos, la capătul unui alt coridor de marmură. Viv vorbi cu fata de acolo, o tipă banală, cu ochelari, pe care nimeni n-o plăcea. Învîrtea mînerul uneia dintre mașini; se uită la șablonul domnișoarei Gibson și zise cu infinit dispreț: — Două sute? Aici fac o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de bărbat despre care fetele spun: „Are ochi frumoși“ sau „Are păr frumos“ - nu pentru că părul sau ochii erau frumoși, ci pentru că restul feței nu era atrăgător, și totuși doreai să găsești ceva plăcut la el. O porniră Împreună pe coridor și se simți obligată să țină pasul cu el. — Ești una dintre fetele domnișoarei Gibson, nu-i așa? La ultimul etaj? Știam eu. Te-am remarcat de ceva vreme. Ajunseră la scări. O durea brațul pentru că Învîrtise manivela mașinii. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de parcă aș fi luat parte la o Încăierare... Pentru Dumnezeu! Ce conta? Nu era vorba decît de Julia. Își puse trusa de machiaj la loc, Își luă paltonul, pălăria și eșarfa, trecu ușor de biroul domnișoarei Chisholm și ieși pe coridoarele primăriei, coborî În hol, și apoi În stradă. Julia stătea În fața unuia dintre leii din piatră cenușie. Era Îmbrăcată la fel, În salopetă și jacheta de blugi, dar, de data asta, În loc de turban, avea părul legat cu o eșarfă. MÎinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu ea, totuși. Temperamentul de scriitor și, știi tu, tot tacîmul... Se Întinse. Vrei să mîncăm? Să mergem În camera cealaltă. E frig, dar nu atît de umed ca sus. Își luă sacul și o conduse pe Helen, printr-un coridor, În bucătărie. În mijlocul Încăperii era o veche masă de brad, plină de așchii din tencuială, pe care Începu să le dea la o parte. — Apropo, chiar am sendvișuri cu friptură de iepure, zise ea, În timp ce tencuiala se rostogolea. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În vîrfurile degetelor... — Ar trebui, zise ea, fără să se Întoarcă, să mă duc Înapoi la lucru. Și Julia rîse. — Acum ești mai drăguță ca oricînd, spuse ea. Dar avea În continuare o voce tristă. Hai să coborîm. Ieșiră În coridor și o luară În jos pe scări. Mergeau atît de Încet că, În momentul În care o ușă se Închise undeva jos, o auziră și se opriră. În loc să o ia la goană, inima lui Helen părea că tremură. — Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
duc la asistentă pentru o mahmureală. — Ar trebui să faci ceva. Arăți groaznic. — O să-mi revin, zise Viv, Într-o clipă. Apoi se gîndi la adevăratul voiaj pe care-l avea de parcurs pînă În Încăperea cu dactilografe; trepetele dificile, coridoarele. Își imagină cum o să i se facă rău pe una dintre pardoselile de marmură lustruită. Avu În fața ochilor Încăperea Însăși, scaunele și mesele Înghesuite, camuflajele, toată atmosfera aceea irespirabilă, mirosurile de cerneală, păr, machiaj, și i se părură mai oribile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]