7,011 matches
-
Arieșan (cu anume insistență), Edgar Papu, Radu Enescu, Ștefan Cazimir ș.a., făcând trimiteri speciale la Val Panaitescu și Adrian Marino. E un capitol dens, fixat pe coordonate referențiale esențiale, extrem de util pentru ceea ce urmează, anume analiza registrelor comicului în opera eminesciană. Din capul locului se face precizarea că "dintre toate modurile comicului, satiric, parodic, grotesc, ironic și umoristic, cel dintâi este și cel mai bine reprezentat în poezia lui Eminescu". Nu e descoperirea domniei sale și în acest sens ia în discuție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
descoperirea domniei sale și în acest sens ia în discuție contribuțiile critice ale unor G. Călinescu (care detecta în poezia Cu mâne zilele-ți adaugi "un umor de idei") sau Tudor Vianu, dar nuanțează totul și aprofundează formele satirice din poezia eminesciană, formulând judecăți de valoare ce merită toată atenția în planul exegetic, vast de-acum, pe care se exersează sumedenie de cercetători. Demersul este unul analitic și explicativ, mereu dispus la diagnosticări concluzive, autorul aplecându-se asupra câtorva texte pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate și ironie" manifestate în plan stilistic, text în care descifrează un program, denunțat de poet în felul său, neacademic. "Amatorii de exotism spune Sebastian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
complexe strategii ironice, de umorul absurd și de inadecvări /confuzii/ comice", atingând "teritoriul extrem opus al literaturii comice, și anume absurdul"). Nu trec neobservate nici "portretele caricaturale" din Moș Iosif dar și La curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
trec neobservate nici "portretele caricaturale" din Moș Iosif dar și La curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern al ironiei"; când publicistul afirmă că "ținta ironiei sale nu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern al ironiei"; când publicistul afirmă că "ținta ironiei sale nu o constituie "onorabilii confrați" de la "Românul"", îi avertizează pe cititori care "cred astfel", asupra faptului că "trăind în lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
urmăririi unui mare număr de procedee ale comicului, pe care Eminescu le utilizează cu dezinvoltură și programat. Întregul demers exegetic întreprins de Sebastian Drăgulănescu este, în fapt, o nouă lectură atentă, dintr-un alt unghi de interpretare estetică a scrierilor eminesciene, aducând argumente demne de luat în seamă, pentru cercetarea actuală (și viitoare, de ce nu?), în favoarea deschiderii înțelesului acestei literaturi (considerată aproape obsesiv pe coordonata tragică) și sub aspectele sale... comice. E "o încercare cum însuși autorul studiului afirmă de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
seamă, pentru cercetarea actuală (și viitoare, de ce nu?), în favoarea deschiderii înțelesului acestei literaturi (considerată aproape obsesiv pe coordonata tragică) și sub aspectele sale... comice. E "o încercare cum însuși autorul studiului afirmă de a trata global dimensiunea comică a operei eminesciene, urmând filiația temelor, persistența procedeelor, unitatea, în fond, a acestei laturi a creației" eminesciene. Fără îndoială, avem de a face și cu un demers de analiză stilistică, de subtilă interpretare, adăugând astfel o notă de noutate, de originalitate în arealul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aproape obsesiv pe coordonata tragică) și sub aspectele sale... comice. E "o încercare cum însuși autorul studiului afirmă de a trata global dimensiunea comică a operei eminesciene, urmând filiația temelor, persistența procedeelor, unitatea, în fond, a acestei laturi a creației" eminesciene. Fără îndoială, avem de a face și cu un demers de analiză stilistică, de subtilă interpretare, adăugând astfel o notă de noutate, de originalitate în arealul atâtor intervenții critice, de multe ori repetitive și de aceea banale, asupra operei eminesciene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminesciene. Fără îndoială, avem de a face și cu un demers de analiză stilistică, de subtilă interpretare, adăugând astfel o notă de noutate, de originalitate în arealul atâtor intervenții critice, de multe ori repetitive și de aceea banale, asupra operei eminesciene. CREȘTINISMUL EMINESCIAN (Răzvan Codrescu) Temperament polemic prin excelență, Răzvan Codrescu pare a se afla (nu de azi, de ieri) în răspăr cu mulți dintre eminescologii actuali, mai ales cu "caracuda papagalilor de serviciu", cum îi numește pe aceia care practică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
îndoială, avem de a face și cu un demers de analiză stilistică, de subtilă interpretare, adăugând astfel o notă de noutate, de originalitate în arealul atâtor intervenții critice, de multe ori repetitive și de aceea banale, asupra operei eminesciene. CREȘTINISMUL EMINESCIAN (Răzvan Codrescu) Temperament polemic prin excelență, Răzvan Codrescu pare a se afla (nu de azi, de ieri) în răspăr cu mulți dintre eminescologii actuali, mai ales cu "caracuda papagalilor de serviciu", cum îi numește pe aceia care practică o "adorare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
demonstra, printr-o abordare analitică a operei, atât din punct de vedere filologic cât și teologic ("bună casă pot face împreună teologia și filologia") că excesul de orice fel trebuie eliminat din discuție, pentru a ilumina coordonatele ideatice ale operei eminesciene care conțin și elementul religios, dar care nu-l definesc în esență: "oriunde ne-am uita, nu prin creștinism se definește Eminescu. Este curios cu câtă ușurință se trece peste onesta lui autodefinire. "Eu rămân ce-am fost: romantic" înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de obicei, sunt reclamate a fi tipic religioase. Astfel, Răsai asupra mea, e "un soi de rugăciune" adresată Fecioarei. Răzvan Codrescu analizează comparativ atât varianta cât și forma finală a sonetului, altfel spus "procesul de elaborare" și constată că "rugăciunea eminesciană nu este deloc aceea a unui credincios". Pierdut "în noaptea gândurilor", poetul "simte nevoia unei "lumini"" în care "tinerețea", "credința", "speranța" rămân "noțiuni vagi, traductibile mai degrabă în plan laic". Un vers precum "Ești prea mult înger, prea puțin femeie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Iisus Hristos (Christ, Înviere), fie Maicii Domnului (Rugăciune, Răsai asupra mea...), dar e tentat a-i da crezare lui G. Călinescu, anume că în Rugăciune, pe care el însuși o consideră a fi "cea mai frumoasă expresie religioasă a liricii eminesciene", avem de-a face cu "simple exerciții de virtuozitate formală, în imediata vecinătate a unor rugăciuni catolice copiate în caiete, printre care și Ave Maria". Important de reținut această asumare a observației lui G. Călinescu, tocmai în ideea pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a poetului național. Apreciabilă este nu doar atitudinea sa tranșantă (nu vreau să spun impulsivă) în stabilirea condiției religioase a acestuia, ci și modul pertinent în care abordează analitic, aducând nu idei ci unghiuri de vedere noi, câteva dintre operele eminesciene în care fiorul creștin pulsează subtextual. Așa bunăoară, relectura poemului Doina mi se pare întru totul de reținut. Refuzând acea "inadecvare a criteriilor estetice" cu care se operează de obicei, punând textul sub semnul politicianismului agresiv și al ultrana ționalismului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poate părea o profesiune de credință rasială. Citită adecvat, ea nu este decât "ficțiunea ideală" a posibilei noastre afirmări pe linia și în cadrele neamului". Coordonata religioasă a poemului îi imprimă tocmai timbrul grav și solemn, apoteotic, din final: "Doina eminesciană se încheie cu această viziune grandioasă a "mântuirii", văzută ca rod posibil al unei conlucrări între vrednicia făpturii omenești și harul dumnezeiesc care proniază lumea ("Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ți mântui neamul tău!"). Această salvare infraistorică implică, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a-l citi în substanța interioară a ideaticii sale, fără partipriuri și angajamente pătimașe atât pro cât și contra. La urma urmei, sunt intervenții polemice susținute de o cunoaștere profundă a substanței filosofice (și religioase, nu mai puțin) a creației eminesciene, fără de care orice abordare, doar ocazională, se dovedește a fi o impietate grosolană. SECURITATEA ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ (George Ene) Încă de la primele ediții din publicistica eminesciană, discuțiile asupra acestei producții s-au declanșat în contradictoriu, nu puțini fiind aceia care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de o cunoaștere profundă a substanței filosofice (și religioase, nu mai puțin) a creației eminesciene, fără de care orice abordare, doar ocazională, se dovedește a fi o impietate grosolană. SECURITATEA ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ (George Ene) Încă de la primele ediții din publicistica eminesciană, discuțiile asupra acestei producții s-au declanșat în contradictoriu, nu puțini fiind aceia care au considerat-o neinteresantă, legată prea strâns de diversele aspecte ale vieții și societății momentului pe care gazetarul de la Curierul de Iași, iar mai apoi de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Mehedinți, atent la tot ce putea înnobila sau compromite destinul demn al statului român modern (securitatea și siguranța națională), găsindu-și identitatea între țările moderne ale Europei. E un studiu temeinic, autorul dovedind nu numai o profundă cunoaștere a publicisticii eminesciene dar și a contextului istoric și strategic în care aceasta s-a produs. LUCEAFĂRUL. TEXTUL POETIC INTEGRAL (Rodica Marian) Chiar dacă sunt destule voci care contestă azi existența unei specializări, în critica și istoria noastră literară, sub semnul lui Eminescu, această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
statut semantic și substanță ontologică radical diferite" (Dedublarea nemuririi și a Luceafărului-Hyperion). Că demonstrația este lungă, dificilă dar pasionantă, ne-o dovedesc toate cărțile ce au urmat, scrise sub semnul Luceafărului: Mihai Eminescu. Luceafărul. Text poetic integral (1999), Dicționarul Luceafărului eminescian (2000), Luna și sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu (2003), Hermeneutica sensului. Eminescu și Blaga (2003), Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga (2005), Dicționarul Luceafărului eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic integral. Studii (Editura Eikon, Cluj Napoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
urmat, scrise sub semnul Luceafărului: Mihai Eminescu. Luceafărul. Text poetic integral (1999), Dicționarul Luceafărului eminescian (2000), Luna și sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu (2003), Hermeneutica sensului. Eminescu și Blaga (2003), Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga (2005), Dicționarul Luceafărului eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic integral. Studii (Editura Eikon, Cluj Napoca, 2014). Sunt reunite între copertele acestui volum câteva studii, diferite ca dimensiuni, dar centrate pe una și aceeași idee, anume a investigării semantice a textului eminescian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic integral. Studii (Editura Eikon, Cluj Napoca, 2014). Sunt reunite între copertele acestui volum câteva studii, diferite ca dimensiuni, dar centrate pe una și aceeași idee, anume a investigării semantice a textului eminescian din variantele Luceafărului, în corelare cu forma finală a poemului, "pentru a face vizibil efortul poetului în cunoscuta-i luptă cu "cuvântul/ ce exprimă adevărul"", și demonstrând astfel, prin analiza diferitelor nivele semantico-poetice ale textului, că în elaborarea poemei "nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
demersul din precedentele volume, să lămurească anumite afirmații, anumite demonstrații, în legătură cu care este conștientă că trebuie să se insiste, să se pronunțe în plus, pentru a-și fixa cât mai clar poziția în relație cu demonstrațiile altor comentatori ai operei eminesciene, pe aceleași teme, astfel încât demersul actual are alura unor elegante polemici, în care autoarea ține mereu să se confirme pe sine ("observația mea", "ideea mea", "unghiul meu de vedere", "demonstrația mea", "după părerea mea", "spuneam în altă parte","interpretarea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în semantica textuală a Luceafărurlui), obscuritățile din textul antum (Din nou despre "taina" Luceafărului. Criptisme, obscurități și fractură logică în textul antum), micul eu (Despre tema "micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei vieți eterne") etc. Fără îndoială, Rodica Marian urmează un drum analitic distinct și novator în interpretarea poemului eminescian, ea însăși caracterizându-și cercetarea într-o paradigmă programatică, astfel: "Demersul de față propune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]