KorAP: Find »[drukola/base=erotic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...270 >

6,730 matches

Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260

peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o viață de om să răpune pentru dînsa... Luna a ocrotit, În trecut, o scenă de intimitate ce merită să fie citată și În altă ordine: arată pe Conachi În expediție erotică: se furișează, dă roata casei, străjuiește lingă iatac, cumpănește pașii pe prispă, totul cu mare „fereală”. Amorul conachian cerc mereu discreție, nu poate Înflori decît În mare taină, departe de orice indiscreție omenească. Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al onoarei, grijă față de reputația Stăpînei cită vreme iubirea nu e legiuită?! Toate acestea, probabil, la un loc. În plus, tendința lui Conachi de a asuma lent obiectul liric (În cazul de față: obiectul erotic), ceremonia apropierii de el. Poetul exclude orice act de agresiune, orice violență: demersul conachian cerc o anumită ezitare, langoare, moliciune. El este Însoțit, totdeauna, de un sentiment de vinovăție, de unde regimul de „fereală neadormită”, tîrcoalele, strejuirea „pe furiș”: „Noțîle Înfricoșate

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Catincele, Marghioalele, Ruxandrele și celelalte amante, acum cu totul dezafectate, nu fuseseră pianiste. Ca și amanții lor, poeți, ele Își comunicau sentimentele pronunțate, de preferință prin lăutari. Nu aveau, probabil, Încă, sufletul prea artistic. Era În veacul de aur al eroticii fără complicații.” * O evoluție a obiectelor și a onomasticii există, negreșit, În poezie: ele urmează evoluția socială, preferințele unei clase, evoluția gustului public și, În chip special, evoluția sensibilității umane. Literatura are universul ci specific ce poate fi studiat și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
pentru anumite categorii de obiecte, specii vegetale... Sentimentele umane (și, deci, marile teme lirice) sînt aceleași, În toate epocile, relațiile cu universul material diferă. T.S. Eliot vorbește de o rețea de „corelativi obiectivi” În poezie ce pot fi analizați. Poezia erotică de la 1800 la 1870 are, În această privință, cîteva opțiuni, de la retorică la lumea materială. Să le vedem, acum, pe cele din urmă. Toată lumea știe că, prin Eminescu, intră În literatură floarea albastră, simbol romantic misterios. Simboliștii cultivă tuberozele și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Din florile ce am cules...” Însă lîngă trandafir există crinul, viorica, toporașul și „floricica numă-uita”. Floarea, În genere, este cultivată pentru valoarea ei de seducție. Pus la piept, Între rîvniții sîni, trandafirul devine un simbol ornamental și un simbol, evident, erotic. Mirosul bagă foc În sîmțîri, participă cu alte cuvinte la procesul de erotizare: „Nu știu floare este asta, ori amori În strai schimbat, Căci cu mirosul o dată În simțiri foc mi-a băgat.” Ioan Cantacuzinó Însărcina trandafirul, „crai dă flori

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia este spusă, simpla lectură nu-i suficientă. Trebuie un spectacol al rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai trebuie să așteptăm, are dreptate Zarifopol, cîteva decenii pînă să apară clavirul În poezie: pînă ce, cu alte cuvinte, mesajul

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
toți muritorii... cel mai În osîndire este omul care-ți scrie”) după care urmează o deschidere (la imperfect sau la perfectul compus) spre un trecut fabulos și nostalgic („Ce făceam Însă atuncea?...”) Revenirea la prezent este Însă iminentă. Realitatea suferinței erotice Îl impune (...„toate acelea petreceri de mulțămire... le-am pierdut... numai gîndul, ce mă arde, mă muncește... mi le sfetește...”). Mai există un timp verbal În poezie și acela este timpul promisiunii: viitorul („giurămînt iți fac... că și ceriul și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
anotimp sau pentru o oră anumită. Lipsește dealtfel În poemele lui orice referință la rotirea anotimpurilor. Iubirea nu-i În funcție de schimbarea vremii. Înamoratul nu depinde de poziția astrelor. El iubește mereu, vara și iarna, cu statornicie și egală intensitate. Timpul erotic nu este, În această epocă, În legătură secretă cu timpul cosmic. Conachi, ca profesionist al amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz, indiferent la rotirea anotimpurilor. „Nopți și zile lăcrămez” - serie el Într-un loc. Sau, În altă parte: „toată

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Ah, nici somn nu-i la năcaz! .............................................. Zori răsar și voi tot plîngeți Ochilor, Îi să vă stingeți... ............................................. Zori de zîuă să răvarsă Și ochi Încă n-am Închis...” Petrecerile sînt scurte (și, mai ales, trecute), așteptările sînt lungi. Existența erotică a lui Conachi este, În fond, o interminabilă „noapte[a] privegherii”. 20. N-a trecut neobservată implicarea biografiei În poezia erotică. Numele lui Conachi este legat de acela al Zulniei. Asachi a devenit celebru prin amorul pentru Bianca. Alecsandri prin

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
să răvarsă Și ochi Încă n-am Închis...” Petrecerile sînt scurte (și, mai ales, trecute), așteptările sînt lungi. Existența erotică a lui Conachi este, În fond, o interminabilă „noapte[a] privegherii”. 20. N-a trecut neobservată implicarea biografiei În poezia erotică. Numele lui Conachi este legat de acela al Zulniei. Asachi a devenit celebru prin amorul pentru Bianca. Alecsandri prin romanul lui de dragoste cu Elena Negri, celebra Steluță. Zoica, Lucsandra, Elenco trec prin poezia Văcăreștilor. Prestigiul modelului petrarchist este Încă

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Codul curtenici medievale cere ca bărbatul să-și Închine viața unei Doamne (Stăpîne). Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută unicitatea (esența metafizică a feminității) În varietate. Cu alte cuvinte: o biografie lirică Într-un număr fără capăt de experiențe erotice. Culmea e că reușesc. Zulnia este Isolda unui Don Juan pe care scriitura (voința de mitizare) Îl transformă Într-un Tristan, Carnavalul de nume feminine nu ne mai sperie. Poezia l-a purificat și l-a fixat pe insațiabilul Don

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Din poeziile de tinerețe ale lui Bolintineanu criticul transcrie următoarea listă de nume: Lilia, Dilica, Aleiza, Dora, Tecla, Elia, Milia, Tilia, Zilia, Virginia, Amelia, Dilia, Binica, Flora, Lucia, Tedica, Helisa, Lusica, Ada, Adica... trăgînd de aici concluzia: „s-a isprăvit erotica orientală, În șalvari de mătase și papuci călcați...”, S-a dus, Într-adevăr, dar nu de tot, cel puțin În cazul lui Bolintineanu, căci În Florile Bosforului dăm peste numele cunoscute: Rabié, Esmé, Seili, Falmé etc. LÎngă papuci și șalvari

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Don Juan ou le Festin de pierre de Molière și În Meditațiile poetice ale lui Lamartine. Continuă să se afirme, În poezie, și onomastica populară. În poemul VÎnătoarea din 1846, semnat I.C., tinerii nefericiți se cheamă Niță și Florica. Poezia erotică a lui Alecsandri continuă, Într-o parte Însemnată a ei, poezia populară cu simbolurile și onomastica de acolo. Nu ignorăm, firește, pe Ioana, macedona lui Bolintineanu. E greu de spus În ce măsură aceste nume (simboluri, modele) se leagă de o biografie

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
leagă de o biografie sentimentală și, mai ales, În ce măsură ajung să capete o identitate poetică. În afara Zulniei, Elenei (Alecsandri) nu mai pot fi citate alte simboluri feminine de oarecare reputație În literatură. Se impun mai degrabă cîteva tipuri de sensibilitate erotică. De la Zoica lui Ienăchiță, trecînd prin Lucsandra, Elenco ale lui Alecu Văcărescu, continuînd cu Zulnia, Caterinele, Smărăndițele lui Conachi se constituie o imagine specifică a feminității: o imagine slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
cîteva tipuri de sensibilitate erotică. De la Zoica lui Ienăchiță, trecînd prin Lucsandra, Elenco ale lui Alecu Văcărescu, continuînd cu Zulnia, Caterinele, Smărăndițele lui Conachi se constituie o imagine specifică a feminității: o imagine slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un seducător care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei este Laura. Se adaugă un anumit senzualism

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
de tip sud-est european și voluptăți de clasă bătrînă... Al doilea tip de feminitate este cel romantic (preromantic) În care se prelungesc, la noi cel puțin, elemente de mitologie clasică. El va căpăta desăvîrșire În poezia lui Eminescu la care erotica reprezintă un mod de a cuprinde marile mituri ale existenței. Sensibilitate maladivă, vocație a morții, diafanitate și, mai ales, o poziție privilegiată În lume. În ierarhia afectivă, iubirea trece pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie se observă, totuși, mai devreme În poezie. Amanții de profesie (Văcăreștii) arată uneori ceea ce În limba neșlefuită

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
la femeia care se hlizește „sucind din șele și din obraz”. Nici aceștia nu sînt niște detractori consecvenți. Indignarea trece repede În adorație, demonul regăsește ușor atributele Îngerului În poezia românească. Poetul român este, de regulă, ginofil, momentele de „mistificație erotică” (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte. 22. Revenind la Anton Pann, constatăm că acesta este un poet complex, erosul nefiind decît una

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
aceștia nu sînt niște detractori consecvenți. Indignarea trece repede În adorație, demonul regăsește ușor atributele Îngerului În poezia românească. Poetul român este, de regulă, ginofil, momentele de „mistificație erotică” (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte. 22. Revenind la Anton Pann, constatăm că acesta este un poet complex, erosul nefiind decît una din temele lui, și nu cea mai importantă. Pann face parte și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
un ce nu-l știi bine, nu Încerca să-l spui „cu vorbă-ncurcată”. La masă să nu iei Îmbucătura prea mare că e urît, ci una mică, potrivită, „să-ncapă În gură / ca s-o rumegi subțire...”. În poezia erotică propriu-zisă, tonul nu mai este atît de mustrător. În 1831, Anton Pann publică Poezii deosebite, cîntece de lume (ediția a II-a, 1837), parte culese de la alții, parte scrise de el. Cincisprezece poezii sînt de Alecu Văcărescu, două de Ienăchiță

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
modurile lor după veacuri”. Cum furturile literare sînt În epocă numeroase. Pann avertizează Împotriva „celor ce le place să se facă plaghiatori”... În ediția din 1852 aflăm ți celebrul cuvînt Către cititori, o primă detașare de stilul jeluitor În poezia erotică. Viziunea Îndrăgostiților zmintiți la simțuri, aruncați În călduri grozave, căzuți, unii dintre ei. În melanholie pină ce Încet-Încet se sting, iar alții „ea muierile, care se bocesc la morminte, prin cîntece Își ușurează durerile”... este umorescă. Miturile iubirii tristaniene apar

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
În ediția de Scrieri literare. De sînt sau nu ale lui Pann, faptul n-are o importanță capitală pentru tema acestui eseu. CÎntecele la care mă refer folosesc cunoscuta retorică amoroasă. Aflăm, aici, toate elementele a ceea ce Paul Cornea numește „erotica combustiunii”. Ele s-ar putea rezuma astfel: amorul este o pătimire În doi; despărțirea schimbă culoarea universului („lumea toate le negrește / amîndoi dacă nu sînt”); amorul are legi și legile pot fi Înțelese etc. Alte imagini: cînd pleacă, Înamoratul ezită

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul e Însoțit de iritarea spiritului Îndrăgostit: „GÎndul, voia mi-am stricat Caut, privesc nempăcat.” Metafora comitului trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd să

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
comit cînd să arată, ușor modificată. Pann pune o notă de libertate În jurămîntul lui de vasalitate: „Oare nu mi se cuvine A hotărî rob să-ți fiu? Ah, comit, comit!” Filontila este și pentru Pann un simbol al suferinței erotice. crîngul un loc de retragere și jeluire. „Preajalnicul” poet introduce judecata estetică: „Trist, filomilo, și frumos Tu cînți cu daruri multe ............................................. Intimă rupi de om simțitor GÎrlă pornești de lacrimi CÎnd spui cîntînd cu mare dor Tristele uite patimi...” Milostivirea

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Înfocată PÎn cărarea-ntunecată. Să văz drumul d-a mă duce La iubita mea cea dulce, Carea tristă și deșteaptă Cu dor mare mă așteaptă, Ca să ajung cît mai tare, Să-mi dea dulce sărutare.” Prin Anton Pann muza poeziei erotice românești coboară la periferia tîrgului. Trece din iatac În circiumă. Tonul jălalnic capătă, fatal, o notă Înveselitoare. Pasiunea tristaniană (modelul Îndepărtat) pierde sensul unicității și ireversibilității. Pasiunile se Înnoiesc ușor, morțile sînt provizorii, suspinele aduc a desfătare. Anton Pann face

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]