7,253 matches
-
concentrice, în special cele construite de cruciați în Orientul Mijlociu. Ca exemplu, un astfel de "castru medieval" este Belvoir, fortificație construită de cavalerii Ioaniți. În limba latină se folosea ca termen generic pentru castre cuvîntul "praesidium", însemnând „post de gardă” sau „garnizoana”. Termenul „castru” se regăsește în vechile limbi italice oscană și umbriana, precum și în limba latină, si probabil că provine din limba proto-indo-europeană. În limba greacă termenii "stratopedon" („tabăra armatei”) și "phrourion" („fort”) erau folosiți pentru a desemna castrul sau "castellum
Castru () [Corola-website/Science/302075_a_303404]
-
a fost un rege dac care a stăpânit în zona munților dintre Banat și Oltenia, cu o oarecare aproximație, de la începutul domniei lui Augustus (27 î.Hr.) și despre care autorul antic Florus ne spune "acesta obișnuia să atace garnizoanele romane aflate pe teritoriul din sudul Dunării, atunci când aceasta era înghețată". După victoria lui Octavian în războaiele civile, romanii au luat măsuri de pedepsire a regelui dac, decapitându-l și transportând capul acestuia la Roma unde a fost arătat mulțimii
Cotiso () [Corola-website/Science/302113_a_303442]
-
ger, își unea malurile. Împăratul Augustus a hotărît să îndepărteze această populație, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, l-a trimis pe Lentullus și i-a alungat pe malul de dincolo al Dunării; dincoace au fost așezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânți, ci doar respinși și împrăștiați". Cotiso este menționat și de Suetonius, într-un pasaj din biografia lui Augustus. Astfel, relatând conflictul deschis izbucnit între Octavian (viitorul împărat Augustus) și colegul său de triumvirat
Cotiso () [Corola-website/Science/302113_a_303442]
-
timp, dacii, ce trăiau în munți, sub conducerea regelui Cotiso, coborau să pustiască ținuturile vecine de fiecare data cand Dunărea îngheța pe timp de iarnă. Împăratul Augustus l-a trimis pe Lentulus să-i alunge pe malul de dincolo, așezând garnizoane și respingându-i pe daci și pe sarmați. Generalul român, Aelius Catus aduce de pe malul celălalt al Dunării 50 000 de geți în provincia Moesia, care era golita de populație în urmă raidurilor frecvente. Conform testamentului împăratului, bastarnii, sciții și
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
unui comandament militar. Primul legatus Auguști pro praetore al Moesiei cunoscut este A. Caecina Severus; iar Cassius Dio susține că în anul 6 i.en. (în timpul răscoalei populațiilor dalmatice și pannonice), breucii, un neam din Pannonia, au atacat Sirmium, împresurând garnizoana română; însă Cecina Severus i-a respins și i-a ajuns pe malul fluviului, invigandu-i într-o încăierare sângeroasă. Severus a fost silit să se întoarcă în Moesia din cauza jafurilor făcute de daci și sarmați. Conform lui Tacitus, a primit
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
română. Acțiunile militare ale lui Aelius Catus i-a influențat pe geții din Muntenia, cei din Moldova actuala fiind încă liberi și neavând contact cu romanii.Într-un poem al lui Ovidius, în anul 12, geții atacă cetatea Aegyssus, măcelărind garnizoana odrisilor. Atacul a fost respins de regele trac, cu sprijin român. P. Vitellis, unchiul viitorului împărat Vitellius, a adus trupe române pe Dunăre. În anul 15, geții conduc o nouă incursiune și cuceresc Troesmis. Românii îi resping pe invadatori sub
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
000 de sesterți. Era însărcinat cu un titlu interimar, atunci când postul de guvernator era vacant. În timpul domniei împăratului Traian, limesul moesic a fost reorganizat, limesul Moesiei Inferior începând de la capătul sectorului Dunărean comun cu Dacia Inferioară, cele trei legiuni având garnizoane la Novael, Durostorum și Troesmis-legiu I Italica, legio XI Claudia și legio V Macedonica, pe lângă trupele auxiliare. Ulterior, o parte din trupe au fost transferate la nordul Dunării, formând nucleul armatei Daciei Inferioare, stabilite în sectorul dobrogean al Dunării. Au
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
dată luminarea parcului cu felinare ("„fânare”"), licitație câștigată în vară și finalizată în august de Simon Iosipovici, care a fost îndrumat să folosească stâlpi și felinare similare cu cele de pe străzile orașului. Iluminatul parcului a determinat municipalitatea să solicite comandantului garnizoanei Iași să stabilească programul muzical de la 18:00 la 20:30. Deoarece conducerea garnizoanei a afirmat că vizitatorii tind să părăsească parcul după ora 19:00, programul a rămas stabilit între orele 16:00 și 19:00. În același an
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
de Simon Iosipovici, care a fost îndrumat să folosească stâlpi și felinare similare cu cele de pe străzile orașului. Iluminatul parcului a determinat municipalitatea să solicite comandantului garnizoanei Iași să stabilească programul muzical de la 18:00 la 20:30. Deoarece conducerea garnizoanei a afirmat că vizitatorii tind să părăsească parcul după ora 19:00, programul a rămas stabilit între orele 16:00 și 19:00. În același an s-a amenajat un loc special pentru adăpostirea în parc a trei căprioare sălbatice
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre și imobilizarea unor forțe turcești care nu au putut astfel interveni în sectorul unde rușii forțau Dunărea, dar și înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetății Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la Plevna. În august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
se bucura de legături strânse cu Viena, și la început s-a ferit să riște o aventură militară împotriva Imperiului Otoman. Opinia publică era, însă, favorabilă războiului, încurajată de victoria diplomatică din 1862 și de expulzarea armatei otomane din ultimele garnizoane de pe teritoriul principatului. Principatul Muntenegrului, condus de ambițiosul principe Nikola, era în poziția de a avea o politică mult mai aventuroasă. Când a izbucnit o revoltă a creștinilor ortodocși în Herțegovina în 1875, muntenegrenii au intervenit prompt pentru a-și
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
între chiori și orbi”. La începutul războiului, rezultatul său nu era deloc evident. Rușii puteau trimite în Balcani o armată foarte mare: avea la dispoziție de soldați. Otomanii aveau aproximativ de oameni în Peninsula Balcanică, dintre care se aflau în garnizoane fortificate, restul de fiind disponibili pentru operațiuni. Otomanii aveau avantajul fortificațiilor, al controlului deplin asupra Mării Negre, și al ambarcațiunilor de patrulă pe Dunăre. Ei aveau și armament superior, inclusiv puști noi de fabricație britanică și americană și artilerie germană. Comandamentul
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
și s-au răspândit zvonuri că ar fi murit. Turcii s-au văzut în cele din urmă împinși înapoi în cetate, pierzând 5000 de oameni și cauzând 2000 de victime rușilor. A doua zi, Osman s-a predat, lăsându-i garnizoana și sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez. El a fost tratat onorabil, dar mulți dintre soldații săi au murit ca prizonieri mărșăluind prin zăpadă. Cei mai grav răniți au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulți au fost
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
întârziată de către maghiari ajutați mai apoi de către sârbi, bulgari și bizantini, aceștia rămânând singura forță care putea bloca în continuare expansiunea Imperiului Otoman în Europa. Soliman a încercuit Belgradul sârbesc și a început o serie de bombardamente masive. Cu o garnizoană de doar 700 de bărbați și fără a primi niciun ajutor din Ungaria, Belgradul a căzut în august 1521. Știrea că a fost cucerită una dintre cetățile majore ale creștinismului, a răspândit frica în întreaga Europă. Ca ambasador al Sfântului
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
1529 Soliman din nou a mărșăluit prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra orașului Buda iar în toamna următoare a asediat Viena. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoană de 16.000 oameni, austriecii i-au provocat lui Soliman mari pierderi și au creat o rivalitate geopolitică otomano-habsburgică care a durat până spre începutul secolulului al 20-lea. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
din Moldova (1969-1976), obținând diploma de inginer constructor. A activat apoi în calitate de inginer-constructor la Institutul de proiectări din cadrul Ministerului de deservire socială a populației din RSSM (februarie - iulie 1968), după care își satisface serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice, în garnizoana din orașul Riga (iulie 1968 - iunie 1969). Revenit în RSS Moldovenească, lucrează ca șef de șantier la Trusturile “Spețstroimehanizația” (1969-1972) și “Chișiniovstroi” (1972-1977), inginer-șef și șef al Direcției Construcții nr.52 al Trustului “Jilstroi” din orașul Chișinău (februarie 1977
Vasile Ursu () [Corola-website/Science/302602_a_303931]
-
ei vor avea aceleași înlesniri, pe care le-au încuviințat prin aceasta locuitorilor de pe acele moșii, primirea străinilor fiind în favorul visteriei țării". În anul 1809, a fost mediator între Armata Imperială Rusă condusă de generalul-conte Mihail Andreievici Miloradovici și garnizoana otomană rebelă din Giurgiu. Agent al politicii imperiale ruse, Manuc a luat parte la negocierile din anul 1812 pentru elaborarea Tratatului de la București dintre Imperiul Rus și cel Otoman, care s-au desfășurat la hanul său din București. Țarul Alexandru
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
Obediența față de Polonia l-a făcut pe Matia Corvinul să-l considere pe Ștefan drept trădător. În iunie 1462 Ștefan a profitat de ofensiva otomană pornită împotriva Țării Românești și Regatului Ungariei, și a asediat fără succes pe 22 iunie garnizoana ungară de la Chilia, staționată acolo în urma acordului ungaro-moldav din 1448, încheiat între Ioan de Hunedoara și Petru al II-lea al Moldovei. Eșecul asediului a fost urmat de un eșec în confruntarea militară de la hotarele Țării Românești. Doar în ianuarie
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
două batalioane de tancuri s-a deplasat în regiunea Arras. Franklyn nu era la curent cu atacul francez spre Cambrai, tot așa cum francezii nu aveau informații despre atacul britanic spre Arras. Franklyn a considerat că operațiunea sa privește doar eliberarea garnizoanei aliate de la Arra și distrugerea rețelei de comunicații inamice din regiunea înconjurătoare. Pentru că nu a înțeles importanța acțiunii sale și a considerat că luptă doar pentru atingerea unor obiective limitate, Franklyn nu a implicat în luptă principalele sale unități, Diviziile
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
pe coasta flamandă, o așa numită "Réduit de Flandres". Gort știa că porturile care ar fi trebuit să asigure aprovizionarea acestei Redute a Flandrei se aflau sub amenințarea inamică. În aceeași zi, Divizia 2 Panzer a luat cu asalt Boulogne. Garnizoana britanică a orașului s-a predat pe 25 mai, nu mai înainte ca Royal Navy să reușească să evacueze 4.286 militari aliați. RAF a asigurat acoperirea aeriană a operațiunii de evacuare, interzicând avioanelor "Luftwaffe" să intervină. "10. Panzerdivision" comandată
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
7-a și a 10-a. Weygand a hotărât să adopte tacticilor „pozițiilor arici”, care presupunea operațiuni de „apărare în adâncime” și aplicarea unor măsuri pentru întârzierea înaintării inamicului și provocarea maximumului de pierdeiri acestuia din urmă. Weygand a amplasat garnizoane în toate localitățile mari sau mici, chiar și în sate, și a dispus fortificarea puternică a pozțiilor lor. În spatele liniilor de localități fortificate s-au format noi divizii de infanterie, blindate și mecanizate, gata să atace și să elibereze localitățile
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
indică prezență vechiului zid medieval în această zonă la sfârșitul secolului al XVI-lea. Aspectul său compozit - calcar de Betfia, piatră profilată din vechile construcții medievale, cărămidă, șisturi cristaline, gresii - a determinat ipoteza că ea ar fi fost construită de garnizoana austriacă rămasă în cetate până prin 1606. Teama de un atac fie din partea turcilor, fie din partea adversarilor transilvăneni, i-ar fi determinat să treacă ei la construcția acestei curtine, chiar dacă nu dispuneau de forță de munca specializată. Curtina dintre Crăișorul și
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
închid pridvorul de pe fațada exterioară. Pe parcursul secolelor XVIII-XIX asupra sa se va interveni în mai multe rânduri. Azi, el folosește ca sală de cursuri și repetiții pentru trupe de dans modern. Corpul D - clădirea care a adăpostit statul major al garnizoanei austriece din cetate - a fost construit începând cu anul 1775. Aparține ca concepție aceluiași arhitect militar Lodovico Marini. Se pare că pe locația ocupată de acest corp de clădire, cu un nivel mai jos decât toate celelalte din complexul princiar
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
secolului al XVIII-lea a fost sediul administrației militare austriece și al vămii unice a orașului. Forma actuală se datorează arhitectului Lodovico Marini și se configurează între anii 1775-1777, când își schimbă și funcțiunea, fiind doar cazarma inginerilor militari ai garnizoanei din Oradea. Actualmente, în interiorul său își desfășoară activitatea câteva ONG-uri. Pe viitor se preconizează restaurarea și funcționalizarea sa ca centru de organizații cu activități culturale. Mai exact, se prevede un consorțiu cultural, cu spații de birouri, spații administrative, săli
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
asupra acestui aspect. Dincolo de rolul său primordial, acest spațiu a avut și alte funcțiuni. Fiind foarte solidă, dar și rece și întunecoasă, cazemata a funcționat pe timp de pace și ca închisoare. Dacă ea „găzduia” în mod obișnuit doar arestații garnizoanei orădene, în timpul războiului dus de Austria cu Napoleon (1793-1813), aici au fost deținuți circa 450 de prizonieri din armata franceză. În planurile de refacere a cetății, aici apare Strada Breslelor, în partea de est dorindu-se o galerie de vinuri
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]