7,435 matches
-
este o chestiune de arheologie independentă de ipotezele relative privind limba proto-indo-europenă. Postulatul „similitudinilor culturale" din mileniul al V-lea enunțat de arheologie este o condiție prealabilă a „modelului culturii gorganelor”, care identifică stepele nord-pontice și de la Caspica, din calcolitic (mileniul al V-lea î.Hr.) ca aria de origine a populației proto-indo-europene. Gimbutas] a sugerat inițial identificarea a patru etape succesive în evoluția culturii gorganelor: Trei „valuri” succesive de extindere a culturii gorganelor au fost propuse: Cultura „kurganizată” a amforelor globulare
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
tot o baie, datorită temperaturii ridicate a mediului umed și închis) Pentru perioada secolelor VI - XII (e.n) toate dovezile și argumentele arheologice, etnografice, numismatice, toponimice, epigrafice și logice, precum și contactul direct cu marile migrații ale unor populații din primul mileniu al e.n pledează pentru existența și continuitatea românilor în bazinul minier Maramureș, în zona depresionară Lăpuș. Deși este atestată documentar în anul 1630, mina din Băiuț a fost pomenită pentru prima dată în documente în anul 1315 și era
Băiuț, Maramureș () [Corola-website/Science/301565_a_302894]
-
personal, armatelor de mercenari comandate o încredere absolută. Diplomat clarvăzător și om politic lucid, Hannibal a fost considerat de către romani drept dușmanul lor cel mai aprig din întreaga istorie. El rămâne cea mai strălucită personalitate a existenței de peste jumătate de mileniu a Cartaginei. Istoricul roman Titus Livius îl descrie în opera sa "Ab urbe condita" (De la întemeierea Romei): Călătoria a fost planificată inițial de către fratele lui Hannibal, Hasdrubal cel Cinstit, succesorul lui Hamilcar, care a devenit un general cartaginez în Iberia
Hannibal () [Corola-website/Science/301552_a_302881]
-
Prima atestare a localității Oarța de jos datează din anul 1391 (Trywarcha). însă aceste locuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri, descoperirile arheologice de pe teritoriul comunei scoțând la lumină obiecte datând din neolitic cu o vechime de peste 4 milenii. Pe teritoriul situat între localitățile Oarța de Sus și Stremț în locul numit "Ghiile Botii", se află un complex arheologic, unde s-au găsit 187 de dinari imperiali din perioada 68-161, emiși pe timpul împăraților Vitelius, Vespasian, Domițian,Traian, Hadrian și Antonius
Oarța de Jos, Maramureș () [Corola-website/Science/301582_a_302911]
-
un incendiu nimicitor arde în întregime casele acoperite cu stuf ale locuitorilor, astfel că ei au fost nevoiți să-și construiască alte locuințe. Și, conform obiceiului de atunci, oamenii au beneficiat de ajutor din mila vecinilor de unde s-a numit Mileniu, adică construit din mila vecinilor. Se păstrează chiar lista de materiale a construirii sediului Primăriei construită în 1844 în satul Devesel Streinii, în locul celei arse din pricina unui trăsnet. Toate satele aparținând comunei Devesel, inclusiv satul de reședință, s-au constituit
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
comună, construindu-se primăria veche. Între anii 1896-1906 satul a apartinut de Devesel, iar din anul 1906 s-a dezlipit de Burila Mica alipire ce a durat ani. După 1945 Bistrețu a devenit centru de comună având ca sat aparținător Mileniu până în 1968 când a revenit la Devesel. În perioada 1907-1908 Scăpăul depindea administrativ de Rogova dar numai pe o perioada de 18 luni, în 1906 se clădea aici Primăria în 1908 Scăpăul fiind ca comună până în 1968 când a trecut
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
În prima din cele patru încăperi ale edificiului a fost prezentată evoluția istorică a comunității sătești ilustrată de materiale arheologice care atestă locuirea zonei începând din epoca bronzului și în epoca geto-dacică "clasică" (secolele al III-lea-I î.e.n.) și mileniul I e.n. (secolele al II-lea-al III-lea și al V-lea-al VII-lea e.n.). O serie de documente, obiecte și fotografii încearcă să reconstituie viața economico-socială și culturală a comunei de la prima atestare documentară (secolul al XVIII
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
au existat până spre 1950 numeroase mori. Din punct de vedere etnografic, localitatea Dobra se află la limita dintre Ținutul Pădurenilor și valea Mureșului. Pe teritoriul satului Dobra s-au descoperit urme de locuire încă din preistorie. Înainte de sfârșitul primului mileniu, aici exista germenele unei formațiuni statale. Prima atestare documentară este din anul 1387 sub numele maghiar Iwfiw (Jófű), ("rom".cereale bune) o adaptare a numelui inițial de origine slavă. La Dobra este atestată și o cetățuie, ale carei ruine mai
Dobra, Hunedoara () [Corola-website/Science/300546_a_301875]
-
a comitatului Zarand) și la 10 kilometri de Panteonul moților de la Țebea. Este un mic sat de munte ai cărui locuitori sunt în totalitate români și majoritatea covârșitoare ortodocși. Datorită faptului că în zona Munților Apuseni a existat timp de milenii o civilizație a lemnului, nu există alte dovezi arheologice ale continuității existenței umane pe acest spațiu. Nefăcând parte din cele 110 sate aparținând acestui domeniu, satul nu apare menționat la această dată așa cum apar majoritatea satelor vecine. În 1905 cu
Șteia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300561_a_301890]
-
decenii de cercetări întreprinse de cei doi autori: - Teodosie Rotaru și Dorinel Ichim . El cuprinde monografii închinate localităților în care meșteșugul se mai practica. : Oituz, Frumoasa(Balcani) și Lilieci- Hemeiuși , dar și celor în care olăritul a supraviețuit până în pragul mileniului trei : Schitul Frumoasa (Balcani) , Băhnășeni(Pârjol) , Solonț, Cucueți(Solonț) și Răchitoasa. După 1990, câțiva meșteri care cunoșteau meșteșugul din tinerețe , ajunși la pensie , au reluat această frumoasă tradiție , văzând în ea posibilitatea de a rotunji venitul. În ultimul deceniu al
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
a fost situarea satului Livadia în Țara Hațegului, iar aceste meleaguri au avut în decursul anilor o importanță notabilă la istoria poporului român. Istoria începutului așezărilor omenești stabile pe vatra satului Livadia se pierde în timp în secolele de la începutul mileniului 2. Cercetările arheologice efectuate în zonă, în cursul secolului XX, au arătat existența așezărilor omenești din epoca pietrei, fiind descoperite unelte din piatră cioplită (lame bifaciale, răzuitoare,etc.)(5). In “cercetările lor sistematice sau de suprafață” făcute de autorii lucrărilor
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
la Râu Alb și Ohaba Ponor). De asemenea în lucrarea scrisă de I.Lazăr (5) sunt analizate formele de organizare ale populației daco-romane care s-au constituit după retragerea stăpânirii romane (274 d.Hr.), mai ales în secolele de la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului II și anume de obști teritoriale libere (existente pe întreg cuprinsul Transilvaniei). Aceași autori descriu tehnicile întâlnite în construcții la prepararea mortarului și realizarea ceramicii, rămase de la romani și preluate de populațiile autohtone în decursul secolelor
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Ohaba Ponor). De asemenea în lucrarea scrisă de I.Lazăr (5) sunt analizate formele de organizare ale populației daco-romane care s-au constituit după retragerea stăpânirii romane (274 d.Hr.), mai ales în secolele de la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului II și anume de obști teritoriale libere (existente pe întreg cuprinsul Transilvaniei). Aceași autori descriu tehnicile întâlnite în construcții la prepararea mortarului și realizarea ceramicii, rămase de la romani și preluate de populațiile autohtone în decursul secolelor. Mai mult cetățenii localității
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
de la romani și preluate de populațiile autohtone în decursul secolelor. Mai mult cetățenii localității Sarmizegetusa până în zilele noastre “s-au servit” la executarea construcțiilor de piatră din zidurile fostei capitale a provinciei romane. În secolele de la limita între cele două milenii I și II populația și-a ridicat fortificații și refugii de aparare din pământ sau piatră, după experiența străveche. În lucrarea scrisă de colectivul condus de istoricul Radu Popa (5a) sunt prezentate zorile evului mediu românesc, din secolele începutului de
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
I și II populația și-a ridicat fortificații și refugii de aparare din pământ sau piatră, după experiența străveche. În lucrarea scrisă de colectivul condus de istoricul Radu Popa (5a) sunt prezentate zorile evului mediu românesc, din secolele începutului de mileniu II, când apare în vecinatate regatul maghiar și evenimentele care au condus la cucerirea treptată a provinciei Transilvania. În aceste condiții se construiește cetatea Hațeg. Istoricul maghiar Josef Kemeny (citat de N. Stoiescu (5d)) scrie că până în anul 1200 maghiarii
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
ingerințelor conducerii comitatului. Din toate aceste date cu caracter istoric, privind diferite evenimente (citate de istoricii mai sus menționați) rezultă că despre satul Livadia, ca și altele din zonă, sunt documente scrise privind existența lor încă din primele secole ale mileniului II. Dată fiind istoria cunoscută a Țării Hațegului, întâi ca teatru de desfășurare al operațiunilor militare ale legiunilor romane pentru cucerirea capitalei Daciei lui Decebal din Munții Orăștiei și apoi a construirii capitalei Daciei romane la Sarmizegetusa, aceste fapte ne
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
și domesticirea animalelor. Unii specialiști au înlocuit termenul de neolitic cu termenul mai descriptiv de "comunități sătești timpurii" (în engleză: "Early Village Communities"), însă termenul nu a fost larg acceptat. În Orientul Apropiat, culturile definite ca neolitice au apărut în mileniul al X-lea î.Hr. Cele mai timpuri manifestări au loc în Levant (Neolitic aceramic A și Neolitic aceramic B) sau PPN (Pre-pottery neolithic), iar de aici se răspândesc spre est și vest. Culturi neolitice au fost atestate în sud-estul Anatoliei
Neolitic () [Corola-website/Science/300748_a_302077]
-
Georgia). Unele din dialectele limbii georgiene sunt "Imeretiană, Racha-Lechkhumă, Guriană, Ajariană, Imerxevă" (în Turcia), "Kartliană, Kakhetiană, Ingilă, Tuș, Hevsură, Mohevă, Pșavă, Mtiulă, Ferjeidană" (în Iran) și "Meskhetiană". Se crede că georgiana s-a diferențiat de megrelă și de lază în mileniul al III-lea î.Hr. Bazându-se pe gradul de diferențiere, unii lingviști, precum G. Klimov, T. Gamkredlidye și G. Machavariani pledează pentru posibilitatea ca diferențierea să fi început în mileniul II î.Hr. sau chiar mai devreme, diferențiind svana de celălalte
Limba georgiană () [Corola-website/Science/300762_a_302091]
-
georgiana s-a diferențiat de megrelă și de lază în mileniul al III-lea î.Hr. Bazându-se pe gradul de diferențiere, unii lingviști, precum G. Klimov, T. Gamkredlidye și G. Machavariani pledează pentru posibilitatea ca diferențierea să fi început în mileniul II î.Hr. sau chiar mai devreme, diferențiind svana de celălalte limbi. Limbiile migreliană și lază s-au despărțit de georgiană cu aproximativ un mileniu mai târziu. Georgiana are o tradiție literară prolifică. Cel mai vechi text scris în georgiană care
Limba georgiană () [Corola-website/Science/300762_a_302091]
-
G. Klimov, T. Gamkredlidye și G. Machavariani pledează pentru posibilitatea ca diferențierea să fi început în mileniul II î.Hr. sau chiar mai devreme, diferențiind svana de celălalte limbi. Limbiile migreliană și lază s-au despărțit de georgiană cu aproximativ un mileniu mai târziu. Georgiana are o tradiție literară prolifică. Cel mai vechi text scris în georgiană care încă se mai păstrează și astăzi este "Martiriul Sfintei Șușanik, Regina" ("C'amebaj c'midisa Shushanik'isi, dedoplisa") scris de Iakob Tsurtaveli, în secolul
Limba georgiană () [Corola-website/Science/300762_a_302091]
-
în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local, unul ca sit arheologic și unul ca monument de arhitectură. Situl arheologic de la Săpoca („Cula Săpocii”) cuprinde o așezare și o necropolă din Epoca Bronzului aparținând culturii Monteoru (mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.), precum și o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor, inclusă în cultura Cerneahov (secolele al III-lea-al IV-lea e.n.). Biserica „Sfinții Împărați” din satul Mătești, construită în 1692, este monument de
Comuna Săpoca, Buzău () [Corola-website/Science/300790_a_302119]
-
Una o constituie situl de la Bădeni, aflat în zona „La Gorganele” de sub vârful Istrița, cuprinde locuința rupestră de „La Piatra Șoimului”, utilizată în secolele al XVIII-lea-al XX-lea, precum și mai multe așezări: una aparținând culturii Monteoru (Epoca Bronzului, mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.), una aparținând perioadei Halstatt (secolele al XII-lea-al V-lea î.e.n.), o așezare geto-dacică din perioada Latène (secolul al IV-lea î.e.n.) și una din perioada migrațiilor (secolul al IV-lea e.n.
Comuna Breaza, Buzău () [Corola-website/Science/300797_a_302126]
-
județul Buzău cuprinde și alte monumente de interes local: șase monumente de arhitectură și trei situri arheologice. Două situri arheologice se află în satul Bozioru. Unul, aflat în punctul „La Biserică”, cuprinde o așezare și o necropolă aparținând culturii Monteoru (mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n., Epoca Bronzului), precum și o așezare și o necropolă medievale (secolele al XIII-lea-al XVIII-lea). Celălalt sit arheologic, aflat în spatele școlii din centrul satului cuprind o așezare și o necropolă din perioada
Comuna Bozioru, Buzău () [Corola-website/Science/300799_a_302128]
-
sit arheologic, aflat în spatele școlii din centrul satului cuprind o așezare și o necropolă din perioada Halstatt târzie. Al treilea sit arheologic se află la Scăeni, în zona „Izvorul Murătoarea”-„Dealul Tocitorilor”-„Grădinile Mari” și cuprinde patru așezări din perioada mileniilor al III-lea-al II-lea î.e.n., una din perioada Latène (secolul al V-lea î.e.n.- secolul I e.n.), două din mileniul I e.n. (perioada migrațiilor) și una din secolul al XVIII-lea. Monumentele de arhitectură sunt biserica Sfinții Voievozi
Comuna Bozioru, Buzău () [Corola-website/Science/300799_a_302128]
-
se află la Scăeni, în zona „Izvorul Murătoarea”-„Dealul Tocitorilor”-„Grădinile Mari” și cuprinde patru așezări din perioada mileniilor al III-lea-al II-lea î.e.n., una din perioada Latène (secolul al V-lea î.e.n.- secolul I e.n.), două din mileniul I e.n. (perioada migrațiilor) și una din secolul al XVIII-lea. Monumentele de arhitectură sunt biserica Sfinții Voievozi, cu clopotnița (1784), din satul Bozioru, biserica Nașterea Maicii Domnului, cu clopotniță (secolul al XVIII-lea) din zona Bozioru de Sus a
Comuna Bozioru, Buzău () [Corola-website/Science/300799_a_302128]