KorAP: Find »[drukola/base=ocoli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...272 >

6,787 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

-i un ghiont abrupt În umăr. Această degradare de la rangul ontologic minim, conținută În apelativul „Degeaba trăiești“, a făcut rapid carieră În facultate; folosirea sintagmei Îi face pe unii să mă urască, iar pe alții - mai puțin proști - să mă ocolească, de teamă să nu-i blagoslovesc cu acest blazon ce stigmatizează impostura și ignoranța. Unele colege inocente, căzute victime Întâmplătoare diagnosticului meu brutal, i-au spus aproape plângând lui A. că ele țin enorm la mine, că mă respectă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să mă prefac, să mă ascund sub tot felul de false politețuri pentru a le spune că sunt deștepți când sunt proști. Tăindu-le-o scurt, câștig o grămadă de timp. Să mă slăbească cu pretențiile lor sau să mă ocolească; cine dracu Îi pune să-mi iasă În cale? (În pauză) „Erai primul pe listă pentru a rămâne la facultate!“, Îmi spune prietenul meu, lectorul R., „dar s-a ridicat Diaconescu și a spus că trebuie să fii tăiat, Întrucât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Ion Barbu?“, observă el. „Pentru că Îmi permite și mie să mă desfășor. Bacovia e atât de poet, că nici nu se lasă comentat. E ca și când ai face un discurs tautologic. Pe când Ion Barbu e atât de dificil, că, dacă Îl ocolim atâta, riscăm să-l pierdem ca poet pentru limba română.“ „Dar Blaga, monșer, Blaga ce posteritate o să aibă?“ „Doar pe aceea derivată din afilierea sa la expresionism, și nu pe aceea autohtonistă!“ „Să Înțeleg că Arghezi nu prea Îți place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
parcă ar fi vrut să ridice brațele către aerul de deasupra sa și să-l Înșface, iar picioarele crăcănate Îi dădeau o anumită vigoare, o mare forță primitivă, ca la acel Christ din pinacoteca Brera al lui Mantegna. Mașinile Îl ocoleau ca pe o piatră, treceau chiar foarte aproape, la o palmă de corpul lui, și nimeni nu protesta, nu era nici un om al ordinii publice de față. „L-a lovit un autobuz“, se discuta În șoaptă; această șoaptă avea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
degenerați, aș Înnebuni cu siguranță, nulitatea conștiinței și a caracterului acestor gunoaie mă face să Îi urăsc de moarte, ca pe niște muște pe care le stâlcești atunci când te sâcâie. Numai la patinaj sunt În lumea mea, acolo nu mă ocolește nimeni, toți Îmi admiră voința și virtuțile, bineînțeles, cu excepțiile Împotriva cărora Îmi place să lupt pentru că sunt sportivi, și În patinaj sunt invincibilă. Pe când În viață... Toți mă ocolesc, caracterul meu displace tuturora, le sunt antipatică pentru că le demonstrez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Numai la patinaj sunt În lumea mea, acolo nu mă ocolește nimeni, toți Îmi admiră voința și virtuțile, bineînțeles, cu excepțiile Împotriva cărora Îmi place să lupt pentru că sunt sportivi, și În patinaj sunt invincibilă. Pe când În viață... Toți mă ocolesc, caracterul meu displace tuturora, le sunt antipatică pentru că le demonstrez mizeria morală În care se scaldă, fug de mine și se ascund unul În spatele altuia. Între ei mă simt stingherită, străină și mă retrag În mine, unde pot visa patinoarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
un succes facil la partea fragilă; i se pare că femeile de excepție apar rar și el se conservă cu egoism pentru aceste unice și revelatoare experiențe amoroase. Un zâmbet distant și rece Îi dă un aer de misoginism; este ocolit de damele ușuratice, exercitând o atracție demonică, inexplicabilă prin calitățile exterioare, dar tiranică asupra femeilor rafinate. Contranotă Am citit nota la roman de ieri. Oare așa or fi procedând romancierii? Tot ce am spus acolo mă reprezintă: „Madame Bovary c

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
scriu și acest lucru se Întâmplă pentru prima oară. Pun această scrisoare În carte fiindcă nu am curajul să ți-o dau În mână. Aș muri de emoție. Tu citești-o și arunc-o, iar dacă mă iubești și tu, ocolește-mă de acum Înainte, pentru că am devenit bărbat și s-ar putea să te rănesc cu vorbe care nu ar fi ale mele, ale liceanului ce Îți scrie acum aceste rânduri speriate. Adio. M-a ocolit de câte ori ne-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă iubești și tu, ocolește-mă de acum Înainte, pentru că am devenit bărbat și s-ar putea să te rănesc cu vorbe care nu ar fi ale mele, ale liceanului ce Îți scrie acum aceste rânduri speriate. Adio. M-a ocolit de câte ori ne-am mai Încrucișat pe stradă; cum mă vedea, trecea de la distanță de cealaltă parte a străzii, astfel că nu am putut să-i mai văd ochii de aproape, n-am mai comunicat prin priviri, eu m-am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
publicul era cu mine, eu eram stăpână pe dorințele și idealurile mele. Și am renunțat. Școala Îmi dă, adevărat, satisfacții, dar ce mică sunt de când mă gândesc că lumea mea dragă, aceea a gheții și a tribunelor pustii, mă va ocoli cu teamă, mă va disprețui. Unde să fug? Unde să mă ascund când lucirea Întrebătoare a gheții mă va răscoli adânc, unde să-mi Întorc privirea când tribunele, singurele mele prietene de atunci, Îmi vor arăta imaginea publicului care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
iarna) În fața liceului nostru, se ridica o colină rotundă, ce bloca privirea, Grădiștea. Suntem În luna iunie. Explozie de verde. Nervi de creștere. Evadăm În masă de la ora de atelier. O luăm cu toții spre Olt fără să ne Întrebăm de ce. Ocolim Grădiștea pe partea dinspre casele rudarilor. O cocoașă de câteva sute de metri Între fluviu și oraș, Grădiștea e acel tampon pus de natură chiar contra ei pentru a garanta liniștea slătinenilor; la rădăcina abruptă, Înspre partea unde apele Înfuriate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cerului și a iubirii. Cea mai frumoasă amintire? Mai mult, a fost sentimentul existenței unei tinereți arzătoare, descoperirea ei. De atunci, iubesc oamenii și plecările. Dar Mircea nu mai voia să mă ia pe munte. Nu-i mai plăceam, mă ocolea chiar, ce „chiar“; mă ocolea de câte ori avea ocazia. De ce? Nu știu, dar bănuiesc, cred că e vorba despre dorința lui de a schimba decorul, de a părăsi gara mea, În care poposise. Odată, la cârciumă, mi-a spus că Lora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mai frumoasă amintire? Mai mult, a fost sentimentul existenței unei tinereți arzătoare, descoperirea ei. De atunci, iubesc oamenii și plecările. Dar Mircea nu mai voia să mă ia pe munte. Nu-i mai plăceam, mă ocolea chiar, ce „chiar“; mă ocolea de câte ori avea ocazia. De ce? Nu știu, dar bănuiesc, cred că e vorba despre dorința lui de a schimba decorul, de a părăsi gara mea, În care poposise. Odată, la cârciumă, mi-a spus că Lora (cea care-l iubește pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
solid; apa ți se pare un element Înșelător și trece multă vreme până când capeți În apă acea siguranță a mișcărilor pe care o ai pe uscat. A trece Oltul Înot În josul podului acolo unde se Împreunează cele două brațe ce ocolesc insula plină de sălcii și unde apele se izbesc, formând valuri furioase, Într-un torent periculos nu se Încumetă oricine. Acolo Îmi plăcea să mă scald; să tai apa cu mișcări repezi de brațe, fiind atent cât avansezi la fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
am făcut amor timp de două ore și acum A. râde fluierând haiducește În baie, dușul acoperă orice cuvânt; fredonează fericită ceva În franțuzește. (azi) Debarc din Matei Basarab În fluxul pestriț de lume ce curge spre Piața lui Manuc, ocolind Colțul Bărăției și, deodată, sunt cuprins de o ceață deasă, În care mă Înfășor ca Într-un manșon de vată; În jurul meu, se strigă, se vorbește, se gesticulează, dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și l-am zvârlit În mijlocul oamenilor. Au trecut peste el ca peste o grămadă de gunoi, sărind. Se temeau. Am luat frumosul din mine și l-am Îmbrăcat În haine omenești: oamenilor li s-a părut străin și l-au ocolit. Am luat frumosul din mine și l-am Închis În cușca poetului, lăsându-l doar să iradieze lumină asupra oamenilor. Lor le-a fost cald și m-au admirat. Dar numai atunci când va pleca firesc În oameni, frumosul din mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
sub 30 poate disponibilă Încerc am succes Îmi dă adresa strada polizu 13; pe drum, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada; e ora 14, soarele bate În creștet, Îmi țiuie urechile de două, de trei ori, de nouă; ocolesc, mă trezesc În același loc, mă doare capul de enervare, de căldură; mă uit mai bine, o iau de la capăt, același rezultat: ce se-ntâmplă? parcă spațiul se dilată, face pliuri stranii În care scap fără a mai ieși, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să fac, de unde până unde mi s-a Întâmplat tocmai mie lucrul acesta? Mă Întorc din nou spre literatură și o găsesc restrictivă, nu-mi folosește la nimic. Nu mai citesc din repulsie. Nu mai pot citi. Orice idee mă ocolește sau, dacă vine, nu mai am cu ce s-o acopăr; mă nutresc din carnea lecturilor trecute. Vorbesc la seminar și mă trezesc ridicol, fiindcă uitasem unele amănunte din À rebours al lui Huysmans, confundând pe Des Esseintes cu Dorian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ne oprim În acele chioșcuri de vară, ascunse Între plantele foșnind senzual; nu trebuie să Întârziem: „Grăbește-te!“, Îmi spune ea de fiecare dată. Imediat ce ne prindem În brațe, se aprind lumini indiscrete, pe care nu știm cum să le ocolim, plecăm mai departe Într-o goană amețitoare; mâinile noastre se strâng Într-o mie de tandrețuri, e o dureroasă căutare, un efort subteran de contopire. Corpurile se ating definitiv, trec unul În altul, se golesc vertiginos de văpaia dorinței; noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Acesta e un corp de bărbat matur. Se apleacă. Șterge oglinda. Imaginea dispare. Apare o alta. Un adolescent. Șterge oglinda. O alta. Un bărbat În prima tinerețe cu contururi tăioase. Șterge oglinda. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Chiar el. Ocoli colțul mesei. Se Îndreptă spre coridor. Traversă glazvandul. Se apropie de ușă. Ascultă. Se auzi ceva din afară. Se aplecă. Privi prin vizor. Deschise, Întinse mâna. Primi un plic. Mulțumi. Se Întoarse. Închise ușa. Traversă coridorul strâmt. Se izbi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Se aplecă. Privi prin vizor. Deschise, Întinse mâna. Primi un plic. Mulțumi. Se Întoarse. Închise ușa. Traversă coridorul strâmt. Se izbi de colțul cuierului de metal. Își duse mâna la umăr. Se uită la plic. Îl cântări. Continuă să meargă. Ocoli colțul mesei. Se opri lângă masă. Se așeză În fotoliu. Se sprijini cu cotul de marginea mesei. Lăsă plicul să cadă pe masă. Se uită la plic. Îl luă În mână. Îl Întoarse. Îl aruncă. Rămase așa indecis privind o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

reveni, sau barem să-i afle adresa. Se duse apoi la mătușă-sa, Mariuca, văduva generalului Constantinescu, care nu l-ar fi iertat nici pe lumea cealaltă dacă ar fi auzit că a umblat prin București și pe ea a ocolit-o. Era o femeie plină de bunătate, primitoare, veșnic veselă și cunoscând toate cancanurile amoroase și militare din România. Grigore la ea a stat cât a fost student, iar bătrânul Iuga la ea trăgea și acuma. Pentru că n-a vrut

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Teleormanului, peste care am trecut... Acuma, tot la dreapta, dar aici, aproape, cătunul cela cât un cuib e Bîrlogu. Până acolo, adică până la drumul dintre Lespezi și Bîrlogu, merge moșia Nadinei și apoi continuă până la Teleorman. Cum vezi, aproape am ocolit întreg domeniul nevestei mele... Între Bîrlogu și Amara, mult mai devale, se vede încă un sat ― Ruginoasa, chiar în centrul proprietății noastre. Acolo, avem acuma acareturile de căpetenie și uneltele mai bune. La orizont, se zărește și de aci satul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului, mai cu sfială însă ca în curtea de dincolo, unde se simțeau în largul lor printre orătăniile fără număr. Ocoliră prin dreapta. În spatele castelului, la vreo sută de pași, se afla vechiul conac, vast, scund, bătrân. Înfipt parcă pe jumătate în pământ, cu un cerdac sprijinit pe stâlpi, care împodobea fațada ca un portic primitiv. Bătrânul Iuga continua a-și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
erai?... Nici nu te recunoșteam sub deghizarea asta... Nadina interveni repede cu explicația: ― L-am cules și pe el, ca să fim compania mai mare... Nu te superi? ― O, se poate? Din... Vmse să zică "dimpotrivă", își luă seama, se întrempse, ocoli mașina pe la spate, și, sărutând mâna Eugeniei, o ajută să coboare. Câțiva servitori se învîrteau să descarce lucrurile și nu știau ce să facă. Nadina observă și zise șoferului: ― Vezi, Rudolf, să nu se piarză ceva de-a coniței Jenny

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]