7,950 matches
-
aur a lui Satan. Pană atunci, dar și mult după aceea, mulți și-au încercat norocul, căutând comoara, dar nimeni nu i-a putut da de curpăn... A rămas o taină... Am plecat... În urma mea revărsatul zorilor se arăta la răsărit ca o geană roșietică, ca un brâu de aur. ...Eram mulțumit că s-a sfârșit așa... după voia Domnului... Și, iaca așa m-am vindecat de boala comorii....! încheie bătrânul istorioara. Se prea poate ca ea sa fie doar în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu fulgi mari plutind în aer leneși ca niște fluturi albi. Nori grei începură să alunece pe cer întunecându-l. În depărtare, se vedea creasta dealului Ciomaga, sură, îngemănată cu cerul, iar pădurea, ca o uriașă pată întunecată. De după creastă răsare luna... - Ce zici Antoane, vom avea noroc în noaptea asta?!... întrebă moșierul de Fălciu, Grigore Șipoteanu, despre „pândă“. - Dă, cucoani Griguță... știu eu ce să zâc, ... murmură pădurarul, abia șoptit, privind prevăzător roată‟mprejur. Sălbăticiunile pădurii, cucoani, au înțelepciunea lor
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pofte și impulsuri sălbatice, necunoscute până atunci, și de a face... nu-și dădea prea bine seama ce... Uneori urmă chemarea în inima codrului, căutând-o... Își vâra nasul în mușchiul rece al copacilor, sau în țărâna neagră din care răsăreau ierburi lungi, și fornăia adulmecând mirosuri... alteori stătea chircit ceasuri întregi după trunchiurile copacilor doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișca și ascultând cu urechile ciulite zgomotele abia perceptibile din jurul lui. Fiara primitivă era vie în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sî-l duci și la capătul pământului, că tot se întoarce“ Un lucru era clar... fără bătrânul Toma, care cu Anuca l-au crescut și de care era legat, numai cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe un bun și îngăduidor prieten... Deodată, ca scuturat de frigurile copilăriei, tresări. De afară se auzi un urlet prelung și cutremurător de jalnic. - E Suru! murmură el cu glas tremurat și cu răsuflarea tot mai grea... pe frunte îi răsăriră broboane reci de sudoare. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată napasta lumii are să se abată asupra lui. - Acuș mă duc... mă duc după baba mea!.. Și, gândul îl purta cu ani mulți în urmă, când
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un nou strat de zăpadă se așternuse, pentru scurt timp, „dungatul“ nu i-a mai ieșit în cale. Într-o seară Anton cobora valea Horincei, spre miazăzi de Mălușteni... Valea întunecată și cufundată într-o tăcere adâncă. Luna, care tocmai răsărise, în spatele lui, aruncă dinaintea-i umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un murg, jumătate arab, ca o vijelie, cu cozile galbene lăsate pe spate. Galopa prin sat ca un potop, stârnind câinii și tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd de gâște, prins în drum, în urmă răsărea un nour alb de pene în două cu colb. Copiii cățărați pe garduri, râdeau cu spaime în ochi, iar babele prin dosul porților își făceau cruce... Tudor, când își desprinse privirea de pe norul de praf, din depărtare, și deschise pumnul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în cântecul lui, că-ți frângea inima, sufletul, de piatră să fi fost. Toți, la intrarea lui Lisandru, își țineau răsuflarea. Crâșmarul mic, spânatec, răsări de după tejghea clipind des din ochii lăcrimoși, în fața lui Lisandru. - Rachiu, măi Șmil... rachiu!.. îi șuieră el sprijinit într-un cot pe tejghea, privind înnegurat în jur. Crâșmarul dispăru pentru o clipă, ca un duh și se întoarse repede, punându
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
te poți înțălegi cu dânsa. Prostu‟ nu intră pe poartă, o faci pi grozavu‟ sărind gardu‟!.. În pragul crâșmei, ecoul vorbelor Anucăi încă mai pluteau în aer... „ai să mori mâncat de lup!“, înmărmurindu-l. ... Un pâlc de căldărari au răsărit ca din pământ, la crâșmă, să se bucure și ei de sărbatoarea zilei. Bărbați pletoși, bărboși, cu ciubotele cu tureatca tare și înaltă, cu pantaloni și jachete de catifea, cu vipușcă la pantaloni lată de două degete, cu pană de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de mâine... ori, norocul!.. Bogatul visează mai multă bogăție... săracul să scape de sărăcie... dorințe, speranțe, dar nu le știu. Și, iată că ele, țigăncile, știu tot... și-ți spun tot!... Lisandru, în pragul crâșmei, rămase înmărmurit. La piciorul scării, răsări o țigancă cu arginți în plete, oacheșă, stăpânindu-l numai cu ochii. Oacheșa se repezi înaintea lui, căutându-i sufletul și zbuciumul, și dintr-o dată îi zise... - Hai, frumosule... să-ți gâcesc!.. să-ți zâc de dor, de amar, de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
În depărtare, în inima codrului, se aude un urlet de fiară... „Oare-i lup..?!“ îi șopti rar un gând, fetei. O creangă se frânse, sub copita murgului, cu zgomot surd... și din nou se așternu liniștea, o liniște dureroasă, apăsătoare.. Răsare luna... Se înalță repede sus pe cer, împrăștiind prin frunzarul copacilor petece mișcătoare de lumină. Câtva timp, merse cu lumina în față, la o cotitură totul se topi din nou în bezna pădurii. Noaptea începu s-o împresoare din toate
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de iubire, îl învăluie cu totul... A dispărut.. Anuca își frecă ochii, buimacă, ca după un somn lung...ca după o vedenie... În urechi stăruindu-i încă propriul glas, gros, care o înfiora. ...„Pleacă! .. Pleacă!“ CAPITOLUL XIII Moartea lui Pârvu Răsare luna... Ceva se aude afară. Parcă urlet de lupi și hămăitul gros al lui Pârvu. Anuca se trezește brusc. Simte că nu mai doarme... doar somnul îi mai încătușa simțurile; ca prin vis se întreba, ce se petrece afară... Se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bun din toate, E.... Guvernu-acestui an; Face superechitate : Noi...oase, iar el...ciolan ! MOR DE GRIJA...ALTORA! Într-un stat cu bunăstare, Fără hoți, fără corupți, Despre ce or mai scrie oare, Jurnaliștii mici...dar mulți?! MIRACOL ?! Din nimic nimic...răsare " Adevăr ce poate-l știi ; Cum din cartea ta ...apare Un noian de...inepții ?! MACULARE Când te-așezi, voind a scrie , Cum zici tu, ca să ,,creiezi ", Țipă coala de hârtie, Că ....o maculezi ! VĂR-,,BUN" --Numa-n sus privești ritos!; Dragă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Molii, păianjeni, furnici, Și-n special de microbi Aerobi. Dintre visele-i foarte curate, Unul era mai aparte: -Vedeți stejarul verde, mare Și-nalt, ce mie îmi pare Că-l sprijină cu vârful pe soare, Și că soarele din vârfu-i răsare?! Voi munci -știu că drumul e lung În vârf de stejar să ajung! Cu calitățile-i toate, Făcu primul pas spre... departe, Mai aproape de cer, Relativ...destul de lejer; Se mai și distra! Ușor penetra Cu stilu-i aparte În anumite...poteci
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
urmă cu lacrimi de fericire 26 aprilie 2011 Rugăminte sărută-mi sufletul în el se zvârcolesc dureri nespuse nu vor fi așternute pe hârtie trebuie să rămână acolo ferecate în mine pentru totdeauna la diferite intervale de timp în contrapartidă răsar puseuri de fericire dintre dureri seamănă cu florile ne tăvălim prin lumea fără margini le culegem și cântăm pe două voci despre dragoste zvâcnetul tâmplelor imploră apropierea buzelor tale iar sărutul se imprimă pe suflet sigiliu 29 aprilie 2011 Despre
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
testamentul meu cantabil, Undeva, în altă lume, ne va necheza un cal. Sburătorul din poveste va avea identitate, Consecvent cu mine însumi te voi implora, zburând, Timpul ne va da, iubito, gramul de eternitate Și-am să te iubesc asiduu, răsărind și înserând. Toți vecinii strânși la crâșmă ne vor admira plecarea, Cu un vin de buturugă vom semna un ultim zvon, Nimeni nu va înțelege graba noastră și chemarea, Doar un preot o să plângă, printre psalmi, într-un amvon. Cristian
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
am loc în mine pentru atâtea cuvinte tocmai de aceea vi le ofer în fiecare zi ochii voștri trec peste sufletul meu de la un rând la altul ca niște nori pufoși mânați de gânduri uneori mă revigorați prin lacrimi așa răsar alte poeme unul câte unul cuvânt lângă cuvânt iar eu devin dependent de voi 18 octombrie 2011 Când adormi... Atunci când ochii mari ți se închid se face liniște în toate cele, iar eu rămân tăcut, netulburat, și te-nvelesc cu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de SF Duminică, o zi de primăvară minunată. Era atât de frumos, și plăcut de-ți venea să oprești timpul în loc. Natura verde parcă ne îmbrățișa și ne binecuvânta. Peste tot salcâmi și liliacul înflorit. Păsările cântau de zor. Soarele răsărea și îți trimitea razele lui luminoase, parcă te mângâia. Toate parcă se întreceau unele pe altele ... Parcă erau un cor Ceresc. Toate parcă-L slăveau pe Creatorul Dumnezeu. Simți-am o bucurie de nedescris în inimă și în Suflet. Razele
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
umblat Locuri multe-a colindat... Eu am învățat la școală un colind nou, spuse, cu însuflețire, Ivan. Învață-ne și pe noi, se rugară ceilalți frați mai mici. Bine, dacă-l veți învăța, vom merge mâine cu Steaua! Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua strălucește Și lumii vestește... Frumoase colinde, dragii mamei copilași, suspină Natalița, intrată, fără veste în odaia caldă, mirosind a zăpadă proaspătă, cernută de vântul iernii. Dar Natalița avea în mâna dreaptă un castron, de unde se
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
bucură Natalița, îmbrățișându-și mama. Bine te-am găsit, iubită soacră, rosti șugubăț Fetea. Bucuroși de oaspeți, mătușă! se bucurară de revedere ceilalți tovarăși. Bucuroasă-i maica, că nu v am văzut de la lăsata secului! lăcrimă fericită bătrâna. Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua strălucește Și lumii vestește... Frumos mai cântă copiii. Se vede că i-ați dat la școală, se minună bunica. D-apăi, aista-i rostul lor, rosti apăsat Fetea. Că noi n-am avut școală, nici nu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și zone polare. În zonele reci, iernile sunt lungi de aproximativ nouă luni pe an, iar verile sunt scurte și foarte reci. Spre poli, rareori temperatura se ridică peste punctul de îngheț. Vara soarele nu apune, iar iarna soarele nu răsare deloc. În ciuda acestor condiții aici trăiesc multe animale. Pe continentul Antartica pinguini careși procură hrana din mare. Ei ai corpul protejat de straturi de pene scurte și grăsime. Nu pot să zboare, dar sunt foarte buni înnotători. Părăsesc apa în timpul
DE LA COPII ADUNATE… by Gabriela Irimia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/778_a_1738]
-
piramide unde mulțimea urmărea înfricoșată stelele. Oare secolul care sfârșea avea să fie ultimul? Dacă la miezul nopții, steaua Aldebaran trecea pe firmament, cataclismul era amânat cu 52 de ani. Dacă nu... dacă nu, spunea legenda, soarele nu va mai răsări a doua zi, așa cum se întîmplase de patru ori înainte. Prima oară, când oamenii au fost devorați de jaguari. A doua, când pământul a fost devastat de uragane înspăimîntătoare, iar oamenii au fost prefăcuți în maimuțe. A treia, când o
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
care mânjea cu sânge sărbătorile și făcea templele aztecilor să miroasă ca un abator era un preț dureros care trebuia plătit pentru a evita, după credința lor, o catastrofă cosmică, înseamnă a ignora chiar miezul tragediei aztece. Când soarele a răsărit prima oară, el n-avea viață. Apoi oamenii au trebuit să se substituie zeilor. Pentru ca stelele să strălucească la locul lor pe cer și porumbul să crească, gândeau aztecii, trebuia plătit un tribut. Omul n-a creat lumea, dar de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
trei, și spini de agave pătați de propriul său sânge. Dar în fața focului care arde de patru zile Teccuciztecatl dă înapoi. În schimb, Nanahuatzin se aruncă în flăcări. Și abia atunci, rușinat, se hotărăște și rivalul său. Pe cer au răsărit după o vreme Soarele și Luna. Dar cele două astre nu se mișcau, erau moarte. "Să murim cu toții și să facem ca Soarele și Luna să învie prin moartea noastră ", au zis zeii strânși la Teotihuacan. Zeii aztecilor n-au
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Se trezesc mai întîi șerpii și vulturii. Cei dintâi ies din ruine să se încălzească la soare. Ceilalți dau ocoluri imperiale în văzduh, dezmorțindu-și aripile. Între ruine, cresc spini și trandafiri sălbateci. Pe aleea ce duce la piramidă au răsărit urzici. Vorba unui poet mexican, moartea are gust de pământ. La picioarele mele lunecă din când în când șopârle. În apropiere, descopăr un puț secat. Prezența lui într-un loc unde sunt atâtea măști ale zeului ploii mi se pare
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]