7,041 matches
-
Alegeri nesancționate au fost ținute în 1992, unde majoritatea voturilor erau în favoarea lui Ibrahim Rugova că "președinte" al auto-declaratei Republicii Kosovo; cu toate acestea alegerile nu fost cunoscute de sârbi sau de alte guverne externe. În 1995, mii de sârbi refugiați din Croația s-au stabilit în Kosovo, care a dus la înrăutățirea continuă relațiilor dintre cele două comunități. Opoziția albanezilor față de suveranitatea Iugoslaviei și în special a Șerbiei au dus la revolte (1968 și martie 1981) în capitala Pristina. Inițial
Provincia Autonomă Kosovo și Metohia () [Corola-website/Science/315175_a_316504]
-
III-lea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe - să fugă împreună cu austriecii. Acest eveniment a fost imortalizat în istoria sârbă drept "Velika Seoba" sau "Marea Migrație". Tradiția spune că s-a datorat unui uriaș exod de sute de mii de sârbi refugiați din Kosovo și Serbia proprie, care a lăsat un vid umplut de un șuvoi de albanezi imigranți. Însuși Arsenije a scris un număr de "30.000 de suflete" (persoane fizice) care au fugit împreună cu el în Austria, confirmând numărul din
Istoria pașalâcului Kosovo () [Corola-website/Science/315191_a_316520]
-
aflată sub controlul Imperiului Otoman, s-a împărțit în două tabere. Prima își proclamau loialitatea față de Imperiul Rus creștin-ortodox, iar cea de-a doua rămânea credincioasă Imperiului Otoman musulman. Prima facțiune, condusă de atamanul Osip Gladki, a ales să se refugieze în teritoriul controlat de Imperiul Rus. Ei au fost iertați de împăratul Nicolae I în 1828. Țarul a organizarea acestor cazaci în Armata zaporijiene speciale, armată care a participat la tot războiul din 1828 - 1829. După victoria rușilor, a fost
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
I, Armata cazacilor de pe Bug a fost reînființată în 1803, având în componență trei regimente (în total 500 de oameni). Noua locație a Armatei a fost zona de frontieră a Nistrului. Armata a primit dreptul să-și completeze efectivele cu refugiați din Balcani. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812), cazacii de pe Bug au participat la luptele din Moldova, Țara Românească și Bugeac. Ca urmare a Păcii de la București, semnată la încheierea războiului, frontiera Imperiului Rus s-a mutat pe Prut și Dunăre
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
3 teutoni din câteva sute de luptători cu care s-a prezentat fiecare ordin. La 23 august 1244, khwarizmienii ocupau Ierusalimul în numele lui Al-Salih. Orașul a fost devastat de la un capăt la altul, populația ca re nu reușise să se refugieze a fost în mare parte masacrată. Conform datelor, circa 4000 de oameni și-au pierdut viața în acest măcel. Biserica Sfântului Mormânt a fost profanată, regii latini deshumați, osemintele lor împrăștiate. Al-Salih însuși a fost speriat de proporțiile distrugerilor făcute
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
între puterile învingătoare și de către unele popoare eliberate de război. Sultanul Mehmed Vahdettin al IV-lea (1918-1922) care a acceptat mutilarea imperiului prin Tratatul de la Sevres (1920), a fost răsturnat de generalul Mustafa Kemal, supranumit ulterior Atatürk și s-a refugiat pe un vas de război britanic. Deși detronat,a păstrat demnitatea de "calif", demnitate fără nicio putere executivă. Cucerirea turcă din anul 1453 a atras asupra Constantinopolu-ului o a doua mare devastare, după cea suferită, în 1204, din partea creștinilor catolici
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
bună judecată politică. În octombrie 1939, Prințesa Marie-José a fost numită președinte al Crucii Roșii italiene. Prințesa și Ducesa de Aosta au participat la ceremonia de instalare a Prințesei Marie-José ca președinte. Ea a simpatizat cu partizanii și, în timp ce era refugiată în Elveția, a făcut contrabandă cu arme, bani și alimente pentru ei. Ea a fost propusă chiar să fie numită șef al unei brigăzi de partizani, dar a refuzat. În urma dezertării Italiei de partea Aliaților în război, socrul ei, discreditatul
Marie-José a Belgiei () [Corola-website/Science/318664_a_319993]
-
acolo s-au mutat la oraș. În august 1941, toți cei 2.000 de evrei din Siret au fost aduși la Rădăuți. În data de 11 octombrie 1941, cei 4.763 evrei rădăuțeni (35.2% din populația orașului), plus cei refugiați din teritoriile cedate URSS-ului, au fost deportați în lagărele din Transnistria. În oraș au rămas numai 62 evrei (după evidențele din 1942). În cele două zile următoare, circa 10.000 evrei au fost urcați în trenurile de vite și
Sinagoga de pe str. 1 Mai nr. 31 (Rădăuți) () [Corola-website/Science/318770_a_320099]
-
în septembrie 1708 în Kuban. Conducătorul lor a fost Ignat Nekrasov, acesta dând numele grupului de cazaci. Kubanul era în acea perioadă sub conducerea Hanatului Crimeii. În anii care au urmat, primului grup de nekrasoviți li s-au adăugat alți refugiați din regiunea cursului fluviului Don și iobagi ruși fugiți de pe moșii. Nekrasoviții erau credincioși de rit vechi. Nekrasoviții s-au așezat la început pe malul drept al râului Bolșaia Laba, aproape de vărsarea sa. Mai târziu, majoritatea, inclusiv Ignat Nekrasov, s-
Cazaci nekrasoviți () [Corola-website/Science/318806_a_320135]
-
trei localități: Bludilovski, Golubinsky și Cirianski. Nekrasoviții au executat raiduri de jaf în zonele învecinate aflate sub controlul Rusiei, inclusiv în regiunea Donului, iar rușii au trecut la represalii, atacând așezările nekrasoviților. Până în 1737, mai multe sute de mii de refugiați din sudul Rusiei s-au așezat în Kuban, o bună parte a lor alăturându-se nekrasoviților. În jurul anului 1737, atacurile nekrasoviților au încetat, istoricii bănuind că Iganat Kekrasov a murit în acel an. În scurtă vreme, comunitatea nekrasoviților a început
Cazaci nekrasoviți () [Corola-website/Science/318806_a_320135]
-
frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herța, Pantelimon Halippa și Onisifor Ghibu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul "Cuvânt moldovenesc", la apariția căruia a avut o importantă contribuție un număr de refugiați din Transilvania și Bucovina. Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostășesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o "Propunere de lege pentru autonomie națională și teritorială". Pe 4 septembrie, acest
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
menționată biserica din satul Oprișeni. Teritoriul satului este donat în 1503 Mănăstirii Moldovița printr-un hrisov al voievodului Ștefan cel Mare. În anul 1772, ca urmare a luptelor purtate pe teritoriul satului de turci și ruși, aproape toți locuitorii se refugiază. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina
Oprișeni, Adâncata () [Corola-website/Science/316169_a_317498]
-
de a intensifica mișcarea revoluționară în Moldova. Comandoul bolșevic era format din circa 80 de persoane, sub conducerea lui Simion Grigorievici Roșal, unul dintre participanții la Puciul de la Petrograd. Sosiți la Iași, care era în acel moment locul unde se refugiaseră Guvernul și Marele Cartier General al Armatei Române, bolșevicii au preluat conducerea unității cantonate la Socola. Ei intenționau să-l asasineze pe Regele Ferdinand I, să aresteze Guvernul și să instaleze aici un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihail
Gara Socola () [Corola-website/Science/316271_a_317600]
-
parte din Corpul expediționar francez și a participat la bătălia de la Gallipoli. Aici s-a îmbolnăvit de dengue; după vindecare s-a întors la Paris și a lucrat un timp la . Declanșarea epidemiei de tifos exantematic în rândurile armatei serbe refugiate în insula Corfu l-a determinat pe Jean Clunet să ceară trimiterea sa în Grecia. Împreună cu 1700 de soldați ai Regimentului 3 colonial, pe 23 februarie 1916 Clunet s-a îmbarcat la Toulon pe nava de transport "Provence II" cu
Jean Clunet () [Corola-website/Science/316282_a_317611]
-
vremii, în care a dus o campanie de educare sanitară a populației în ceea ce privește câteva aspecte esențiale, cum ar fi contaminarea cu tifos exantematic și tratarea acestei boli. În anii grei ai anului 1917, când Regele, Guvernul și Parlamentul României se refugiaseră la Iași părăsind Bucureștiul ocupat de armatele Puterilor Centrale, peste Moldova s-a abătut o epidemie de tifos exantematic, boală cauzată de mizerie și inaniție. Din cauza ei, mii de români au murit. Pentru a înțelege amploarea fenomenului, trebuie precizat că
Monumentul doctorului Clunet () [Corola-website/Science/316281_a_317610]
-
de 250 de medici și peste 1.000 de sanitari. Printre cei care au căzut la datorie în lupta cu epidemia care ucisese un număr mare de bolnavi de tifos se numără și doctorul Jean Clunet din Misiunea Militară Franceză. Refugiat și el la Iași, în decembrie 1916, doctorul Clunet a înființat un spital de campanie la Vila „Greierul” din Bucium (satul Bucium se afla pe atunci la 9 kilometri de Iași iar vila era proprietatea avocatului Vasile Sculy Logothetides, fratele
Monumentul doctorului Clunet () [Corola-website/Science/316281_a_317610]
-
cu regularitate în comisii de bacalaureat. De la 1 septembrie 1938 revine la catedra de la Liceul Comercial „Spiru Haret”, noua denumire a Școlii Comerciale. După bombardamentul din 5 aprilie 1944 asupra Ploieștiului, odată cu evacuarea școlilor secundare care-și încheiaseră cursurile, se refugiază la Slănic Prahova. Populația evacuată din Ploiești îl desemnează ca reprezentant în consiliul orășenesc. După reluarea cursurilor, în noiembrie 1944, avîndu-se în vedere că era deja vicepreședintele Asociației Profesorilor Prahoveni, i se propune să se ocupe de sindicalizarea profesorilor, astfel
Ion Th. Grigore () [Corola-website/Science/316284_a_317613]
-
Popescu, naționalist cu audiență în România, care combătea pretențiile Ungariei asupra Transilvaniei, în scris și în manifestări publice. Activitatea "Ligii antirevizioniste" lui Carol al II-lea, care a interzis-o pe 7 martie 1939. În 1944 Stelian Popescu s-a refugiat în Elveția, conducerea ziarului rămânând în mâinile unuia dintre ginerii săi, Ion Lugojanu. După al Doilea Război Mondial, în România, a fost judecat și condamnat în contumacie la detenție grea pe viață. Fusese inclus în „lotul celor 14 ziariști”, alături
Stelian Popescu (ziarist) () [Corola-website/Science/320018_a_321347]
-
făceau drum spre centrul orașului. De aceasta fiind inferiori numeric și după ce au suferit grele pierderi, românii au adoptat tactică pământului pârjolit, care a redus și demoralizat populația evreiască, zdruncinându-i motivația de a continua lupta. Bar Kohba s-a refugiat în fortăreața Betar. Românii au capturat-o după un asediu care a durat trei ani și jumătate. După cum afirmă învățatul talmudist Shimon ben Gamliel în tratatul Taanit 4:5, 24 a-b. toți apărătorii cetății, în afară el însuși, au
Bar Kohba () [Corola-website/Science/320036_a_321365]
-
autoapărare sub comanda unui ofițer otoman în retragere, colonelul Ali Çetinkaya. Ei s-au alăturat milițiilor organizate de Resit, Tevfik sau Çerkes Ethem. Acești luptători erau foarte hotărâți să reziste în fața atacului grecilor, deoarece nu mai aveau unde să se refugieze. Resit, Tevfik și Ethem erau de origine cercheză și fuseseră alungați de pe pământurile strămoșești din Caucaz de ruși și armeni. Ei colonizaseră regiunea din jurul Mării Egee. Trupele elene au intrat în contact prima dată cu aceste trupe neregulate musulmane. Mustafa Kemal
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Marie Leszczyńska; tatăl ei, Stanislaus, ocupase tronul Poloniei din 1704 cu sprijinul regelui Carol al XII-lea al Suediei. A pierdut tronul după cinci ani deoarece susținătorul său a fost învins de Petru cel Mare, la Poltava. Stanislaus s-a refugiat inițial în Germania, apoi în Franța, unde regentul i-a dat o casă la Wissembourg în Alsacia, o pensie de cincizeci de mii de livre, plătite neregulat, și, ca un semn de respect, câteva regimente de soldați drept gardă de
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
paulicienii. Comunitatea din Bulgaria a supraviețuit până în vremurile moderne, marcându-și prezența la anumite evenimente istorice, ca de exemplu ca participanți în expedițiile bizantine contra normanzilor. Mai târziu, un grup de circa zece mii de paulicieni, convertiți la romano-catolicism, s-au refugiat în anul 1688 la nord de Dunăre, în Banat, în jurul Timișoarei și în oraș, precum și în Arad, pentru a scăpa de prigoana otomană. Aceștia au fost cunoscuți apoi sub numele de bulgari bănățeni.
Paulicianism () [Corola-website/Science/320195_a_321524]
-
până când acestea au ajuns în raza de acțiune a muschetelor lor. În acest moment, liniștea a fost ruptă cu strigăte de "„¡Viva Santa Anna!”" și de sunetul goarnelor. Texanii s-au trezit. Majoritatea necombatanților s-au strâns și s-au refugiat în sacristia bisericii. Travis a sărit la post strigând: „Haideți, băieți, mexicanii vin peste noi; să le dăm!” și, spre un grup de Tejanos, ""¡No rendirse, muchachos!"" („Nu vă predați, băieți!”). În momentele inițiale ale asaltului, mexicanii erau în dezavantaj
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
și l-au omorât. Ultimul texan care a murit în luptă a fost probabil Jacob Walker, care a încercat să se ascundă după Susannah Dickinson și a fost înjunghiat cu baionetele în fața femeilor. Un alt texan, Brigido Guerrero, s-a refugiat și el în sacristie. Guerrero, dezertor din armata mexicană din decembrie 1835, a fost cruțat după ce i-a convins pe soldați că a fost luat prizonier de texani. Pâna la 6:30 a.m. bătălia de la Alamo se terminase. Soldații mexicani
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
texanilor, Houston i-a sfătuit pe civilii din zonă să evacueze și a ordonat noii armate să se retragă. S-a declanșat un exod în masă, cunoscut sub numele de "Runaway Scrape", și majoritatea texanilor, inclusiv membrii guvernului, s-au refugiat spre est. În ciuda pierderilor suferite la Alamo, armata mexicană din Texas era de șase ori mai numeroasă decât cea texană. Santa Anna credea că evidenta superioritate numerică și soarta texanilor de la Alamo aveau să descurajeze orice rezistență și că soldații
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]