7,552 matches
-
negurosul Est postsovietic a pus vârf impresiilor ce ni s-au acumulat, ca o stalactită, din ziua în care am ajuns la Kaliningrad. Între oroare și kitsch, o gamă largă de emoții, întrerupte circumstanțial de traversarea țărilor baltice, unde am resimțit din nou, respirând liber, plămânii Europei. În rest, un spațiu în care groaza bine administrată a totalitarismului a fost înlocuită de o explozie a arbitrarului, de haosul noii „ordini”, pseudodemocratice. Ghinionul lui Zoran Anchevski, care și-a uitat pașaportul la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
boccelele la parter și, cum mai avem o jumătate de oră până să urcăm în autocar, mai fac un tur al împrejurimilor. Ochiul video, de cealaltă parte a străzii, clipește ironic. Mă gândesc la Berlin, ultima haltă a traseului, și resimt din nou frisoanele liniei de sosire. 14 iulie 2000, vineri Berlin VASILE GÂRNEȚ: În tren, spre Berlin, către ultima gară a Literatur Express-ului, Friedrichstrasse, unde vom ajunge la 18.39 (precizia cifrelor la nemți). Jessica Falzoi, „roșcata” din stafful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
zile de călătorie, pe lângă niște fapte trăite, a fost spiritul de comuniune. Chiar dacă nu există (am mai spus-o) cineva (sau foarte puțini) care să fi socializat absolut cu toată lumea din tren - am fost totuși peste 100 de inși! -, ne resimțeam apartenența „de trib”. Glumeam, ne salutam de zece ori pe zi, eram legați prin fire invizibile, conștienți în orice clipă că suntem - fiecare în parte - un element dintr-un tot întreg, că avem o misiune care transcende micile noastre ambiții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
al „moralei”. Ideea, chiar, că „unii” au publicat sub comuniști era, după acești foști amici și totuși colegi ai noștri, un semn al colaborării cu instituțiile comuniste, uitând, d-lor, sau ignorând pur și simplu, necesitatea stringentă pe care o resimte un ins cu vocație reală, puternică, de a se exprima public, confruntându-se cu critica și publicul, indiferent de „stăpânii” care domnesc „în acel moment istoric” asupra țării, fie ei militari, preoți sau prim-secretari. Este, oare, iarăși necesar să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
afirmăm încă o dată, și sub comuniști. Vorbind de puternica presiune pe care o fac asupra societății române libere, după ’89, valorile americane - presiune ce se face simțită, de altfel, și în orgolioasa Europă occidentală, la noi însă acest „proces” e resimțit mai acut, mai brutal din motivele cunoscute - revenim, iată, tratând cuvântul „carieră”, și la complementarul său, noțiunea de „succes”; în ceea ce mă privește și de o bună bucată de vreme, după experiența mea de decenii, vestică, mai ales eu, cred
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
înjumătățite, apoi reduse la neant. „Pasivitatea” sa, de fapt „lașitatea” sa din acea primăvară și vară a lui ’71 a fost primul semn de cedare a elitei politice și culturale, și ea e explicabilă poate prin „stupefacția” pe care a resimțit-o la acest neașteptat „viraj” al celui pe care, se pare, el l-a sprijinit, contra bătrânilor Chivu Stoica și Apostol, convins fiind - cum o confesează în unele interviuri înainte de moarte - că tânărul Ceaușescu, fiind „prost”, era perfect manipulabil! De către
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
treizeci de ani la deplina afirmare publică, grupul Doinaș, care erau „mai mari” cu zece, cincisprezece ani, și „cadeții”, care s-au „lipit” de noi, generația Blandianei, cu zece-doisprezece ani mai puțin, totul „întâmplându-se” cu un fel de șoc, resimțit foarte bine, foarte exact, de opinia publică ce ne urmărea cu „sufletul la gură”! - o, ce timpuri! - și susținut de o falangă critică ea însăși în formare, în afirmare. A fost posibilă atunci, la începutul anilor ’60, o adevărată generație
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o crimă e o crimă, nici vorbă de pedepse ușoare pentru crima "de onoare", ca în teritoriile ocupate. Femeile sunt considerate egale cu bărbații și umblă cu părul neacoperit. Spre deosebire de coreligionarii lor din Palestina, nu emigrează și nici n-au resimțit nevoia de a forma un mic grup creștin în Knesset, după modelul celui islamic. Nivelul de trai și de libertate a cultului nu le prea dă ghes să devină iordanieni, egipteni sau, la o adică, palestinieni. Și totuși, ei continuă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cealaltă parte a lumii, când alți persecutați și oprimați au venit să se așeze pe niște pământuri care aparțineau de milenii altor popoare, însă și mai slabe, și pe care s-au grăbit să le deposedeze. Bineînțeles, nu pot să resimt ca o rană încă sângerândă exterminarea pieilor roșii și să reacționez invers atunci când sunt în cauză arabii palestinieni." Acestea fiind zise, și fără a nega răsturnările de situație istorice și abrahamice, aș îndrăzni să aduc o obiecție acestui mod de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de așa ceva. În fața acestui talmeș-balmeș siropos, trebuie să admitem că Isus a ridicat prea sus ștacheta, că a avut o părere prea bună despre forțele noastre atunci când a mizat pe spiritualitatea pribegiei, pe cultul privațiunii și al secretului. Noi ăștia resimțim nevoia solidarității cot-la-cot, simțim din când în când nevoia de a ne lega ființa de niște pietre care să aibă, spre deosebire de noi, imensa virtute de a rămâne acolo unde sunt. Victor Hugo delira mai puțin în legătură cu acest subiect. "Doamne, asta
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tăi arabi, laici și progresiști. Ei ne iubesc pentru că la noi au învățat să gândească și să trăiască liberi. Și ne detestă pentru că v-am colonizat și pentru că încă n-am renunțat la insolența noastră de stăpâni. Fără îndoială că resimțiți aceeași ambivalență și față de islamism. Islamul le-a permis popoarelor voastre să rămână ele însele în timpul colonizării. Aceasta a înghițit totul, în afară de nucleul dur. Dar fără religie, ce mai rămânea din cultura arabă? Deci, mâna întinsă. Dar cei care se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
fi mai electrizantă ca o victorie militară (sau o reușită economică). Și asta pentru un motiv amar: eroii n-au copii, doar victimele au. Mândria trece, umilința e durabilă. Copiii nefericiților "vinovați de a se fi născut" nu încetează să resimtă suferința părinților și a bunicilor lor, pe cînd urmașii angajaților voluntari în forțele Franței libere privesc medalia de pe pieptul părinților ca pe un obiect pitoresc, vag anacronic. Aici capitolul e închis. Spre deosebire de steaua galbenă, crucile de război se mulțumesc cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Și, mai ales, văzut așa, palestinianul e o abstracțiune care nu se concretizează decât în caz de atentat. Dacă nu cumva e vorba de securitate, "chestiunea palestiniană" are, în ochii săi, cam aceeași consistență ca și aceea pe care o resimte traderul new-yorkez pentru problema guatemaltecă. Chiar și în mediile intelectuale. Da, știm toate astea. În sfârșit, la ce bun să mai intrăm în detalii? Mereu aceleași lamentații. Și apoi, și-au căutat-o cu lumânarea. Mai bine schimbăm subiectul..." Muncitorii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pașă, parcă le aud pe cele ale gazdelor mele de ieri, când dominicanul din epocă se plângea că "bacșișul și bâta sunt temeliile lumii arabe", parcă-l aud pe deputatul de azi din partea locului. Iar "disprețuitoarea animozitate" pe care o resimțea același Flaubert ca vizitator creștin pe străduțele arabe din Ierusalim, care-i arabul rătăcit pe străzile evreiești ale orașului care nu ar simți-o ca fiindu-i adresată? Același scenariu, aceeași distribuție. Pumnalul a fost folosit pentru prima oară de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pierderi însemnate și uzând fizic și moral oastea turcă. Turcii nu puteau să profite de superioritatea lor numerică, iar terenul mocirlos și împădurit nu le îngăduia să organizeze atacul călăreților pe aripi, care să învăluie oastea moldovenească. Deși turcii se resimțeau după mersurile lungi, în condiții foarte grele, avantajul fizic pe care-l aveau moldovenii și secuii nu putea să suplinească la infinit inferioritatea lor numerică. În aceste momente critice au intrat în scenă ostașii cu surle și tobe de pe dealul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
gotic. Influența acestora asupra evoluției arhitecturii moldovenești este neînsemnată, monumentele ridicate de înaintașii lui Ștefan cel Mare fiind de concepția balcano-bizantină. Unele elemente de artă romanică prezente în arhitectura moldovenească se datorează mai degrabă „descălecătorilor” maramureșeni, în ctitoriile cărora se resimte o influență apuseană. Din arhitectura gotică au fost împrumutate mai ales elemente decorative, pe care le întâlnim la ancadramentelor ferestrelor și ușilor: arcul frânt, colonete, nervuri, chei de boltă, iar la exterior, contraforții. O parte dintre bisericile lui Ștefan cel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe o bază sonoră ascendentă la rândul ei. Crângul uscat înverzește, face vlăstare și umbră, iar piatra seacă pocnește ca sub copita lui Pegas și dă naștere la izvoare. Salturile fertilizatoare ale zeului vegetațional compus din cal și călăreț sunt resimțite pe plan fonic nu numai prin vocale, ci și prin efectul consoanelor alternante r și s, corespondente încordării și relaxării din săritură sau al stridentului z ca sonorizare a căderii pe podul de aramă. Revenind la indiciile directe ale solarului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
niște cenușe, sânul băiatului era plin pân-n gură; pe drum a tot curs cenușe d-a lungul pe toate potecele pe unde au trecut” (Telega - Prahova). Deși atât fata, cât și băiatul sunt neofiți aici, el este cel care resimte materia mistuită în mod intim, până la o adevărată îmbrăcare spirituală în cenușă. Nu în buzunare, un spațiu profan de depozitare, își așază pruncul reziduurile lemnoase, ci în sân, în spațiul vulnerabil al plexului solar. Într-un basm cules de la prețiosul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
superior. Pedeapsa poate fi înțeleasă atât în sensul mutilant al inițierii, cât și al predestinării de a ieși din lumea familiară. Dacă norocul ținea de universul uman, limitat, dorul îl înscrie pe Arghir în planul mitic față de care el își resimte afinitatea. Ardiu este „omologul” lui „Arghir, cel mai pedepsit cu dor”, sintagmă întâlnită și în baladă, chiar de la prima apariție a personajului: „Al mic că-mi zicea,/ Ardiu - crăișor,/ Pedepsit cu dor,/ Ardiu făr' de casă/ Și făr' de nevastă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
să crească. Cald ici, mai cald dincolo, până se făcu zăduf mare, de le curgea sudoarea ca gârla. - Ce ne facem, stăpâne? întrebă iarăși calul. Mi s-au înmuiat toate aripele și parcă mă-neacă numai flăcări”. Calul năzdrăvan însuși resimte contagiunea nefastă cu haosul care pare să-i afecteze capacitatea psihopompă, precum în basmul Cu Ileana Cosânzeana cules de Ion Oprișan: „A mărs. Șî era numa munț’ di piatrî șî nisip șî călduri mari di 50 di gradi.. .poate mai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-l ofta și mi-l lăsa./ Veri de veste-mi prindea/ Și după el că-mi pleca:/ Cată-l veri în lunci de meri./ Mi-l căta și nu-l găsea”. Ieșirea din familiar este detaliată prin enumerarea rudelor care resimt dispariția neofitului și eșuează în căutarea lui, fiindcă ele se deplasează în planul profan, al itinerariilor sociale. Dacă sexului masculin îi sunt proprii spațiul câmpiei și brazii, ca ipostază vegetală a masculinității, planul floral găzduiește căutările surorilor și mătușilor. Flăcăul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
voinicului. Strănutul lui provoacă „o ruptură în linia continuului temporal” și face planul sacru sensibil la intruziunile mirenilor. Șederea pe muntele sacru constituie o formă alegorică a morții inițiatice, pentru că tânărul este pierdut pentru familie. „Smulgerea” din sânul familiei este resimțită ca o moarte, ritualul inițiatic provoacă, la civilizațiile primitive, plânsul jalnic al mamei, ca și când despărțirea ar fi definitivă. Jelirea celui plecat „Toată lumea să-l privească,/ Să-l prăjească, să-l căiască” (Plopi - Râbnița - Transnistria) deconspiră sensul iniți- atic, persoana familiară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
avea să treacă fii-sa, ascunse calul în pădure, se îmbrăcă cu pielea de urs și se vârî sub pod”. Cărarea dreaptă este cea parcursă deja de împăratul inițiat în tinerețe, iar pătrunderea eroului în „sacrul stâng” (Roger Caillois) este resimțită cu fior de ființele infernale care își intuiesc sfârșitul: „Ioan s-o ascuns sub pod. Când zmău sî treacî podu, calu o-nceput sî sforăi. Zâci: - Hii cal cari tu m-ai purtat pi tăti coclaurili șî pi tăț munțâi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
urma e chiar ființa care a lăsat-o. Basmele exemplifică în număr mare efectul contactului cu copita imprimată în sol. Într-un text cules de la un informator din Telega, Prahova, frații pierduți de mama vitregă rătăcesc prin bunget, și băiatul resimte mai intens contactul numinos: „se frigeau bieții copilași, săracii, și mai ales băiatul, că lui îi era mai sete, fetei nu prea așa mult”. Feciorul ars de sete renunță să bea din urmă de vulpe sau de urs și alege
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
picioru meu o dată și când oi da, să cutremură pământu și pe stăpânu meu l-aruncă-n capătu pământului și-i sare căpățâna de la cap” (Fărcașele - Olt). Întregul pământ se mișcă pentru a restabili starea de conștientă întemeietoare, fiindcă Terra Genetrix însăși resimte nevoia regenerării arhetipale. Un text din colecția basmelor ardelenești culese de Ion Pop-Reteganul conține imaginea artistică a cornutei nimicitoare în ipostaza unui taur sălbatic care strică recoltele: „E un taur mare, (...) e cu părul sur, cu două coarne de câte
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]