6,863 matches
-
acesteia de a analiza totul în lumina unor întrebări pertinente. Astfel s-a impus nevoia de a împăca rațiunea cu credința, de a face crezul religios rezonabil. Gânditorii Evului Mediu inițiază sarcina monumentală de a exprima credința într-un limbaj riguros, împrumutând de la Platon și Aristotel noțiuni și instrumentele reflecției. Euharistia devine "transsubstanțiere" și mai târziu, la Luther, "consubstanțiere". Deci, se vrea susținerea dogmei prin rațiune și se dorește o dialectică impecabilă pentru acest demers. Dar această rațiune este centrată pe
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
același sens în care o foloseau filosofii Iluminismului. Cei din urmă se referă la om, la ceea ce este acesta, la drepturile al căror purtător este "prin natură". Contemporanii noștri se gândesc la mediu. Din moment ce conceptul nu este definit în mod riguros, se poate întâmpla ca unii să se opună manipulării degradante a naturii înconjurătoare, acceptând totuși manipulările biologice ale corpului uman. Am văzut că spiritul prometeic ne-a invitat să stăpânim lumea, să extragem din ea energiile și resursele care pun
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și înțelegerea semnificațiilor noi ale fenomenelor psihice morbide. Actul hermeneutic este în același timp o metodă subtilă și prețioasă, dar și riguroasă de descifrare a „simbolicii alteralității psihice”. Mai mult decât atât, explicarea „patologicului” ne deschide calea înțelegerii „normalului”, prin faptul că alteralitatea este negația dialectică a normalității, sau, altfel spus, că nebunia este „negarea” sănătății mintale 2. În felul acesta, din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice” cu o configurație precisă, constantă. În felul acesta „discursul clinic” devine cadrul teoretic epistemic care exprimă, într-un limbaj științific, „suferința psihică” considerată ca „boală mintală”, făcând, în felul acesta, trecerea de la „cazuistica empirică” la „cadrul teoretic” al unei riguroase „cunoașteri științifice” medico-psihologice. Orice discurs, fie că este vorba despre „narațiunea clinică” a bolnavului despre el însuși, fie că este vorba despre „discursul clinico-medico-psihologic”, despre bolnav și boala psihică, are un conținut și o semnificație simbolică, pe care le vom
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspectul deontologic al secretului medical; c) delicatețe și respect față de pudoarea, anxietatea, necunoscutul și neprevăzutul cu care este confruntat bolnavul supus examenului medical; d) tact și măiestrie în conducerea examinării medicale a bolnavului; e) cunoștințe profesionale temeinice; f) o logică riguroasă în interpretarea clinico-psihiatrică a bolnavului examinat; g) folosirea datelor culese de examenul medical în scopul restabilirii sănătății bolnavului; h) stabilirea unui contact interuman pozitiv cu bolnavul, cu valoare emoțională în procesul terapeutic. Socrate spune că cel care trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
b) Capacitate de a comunica cu bolnavul și cu familia acestuia; de a stabili și menține un dialog continuu, care să aducă permanent noi informații medicului. c) Utilizarea unei „metode clinico-psihologice”, capabilă să conducă examenul clinic al bolnavului, după criterii riguroase, pentru a se obține, în final, o „imagine clinică” cât mai completă a tulburărilor psihice care definesc și caracterizează personalitatea bolnavului respectiv. d) Capacitate de observație și înțelegere medico-psihologică a persoanei bolnavului, plecând de la, aparent, cele mai banale detalii, până la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gândit din judecăți prealabile care conduc către această concluzie. d) Observația curentă, nesistematică, introdusă de J. Locke, pleacă de la observații nesistematizate, disparate, lipsite de o metodă precisă, ca în cazul observației sistematice care se bazează pe o metodă științifică și riguros condusă către aflarea adevărului. 2) Metoda științifică este mult mai complexă, mai riguroasă și mai nuanțată. Ea privește mai multe aspecte care se organizează într-o înlănțuire secvențială de momente ale cercetării, de tipul unei succesiuni logice, reproducând un model
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
introdusă de J. Locke, pleacă de la observații nesistematizate, disparate, lipsite de o metodă precisă, ca în cazul observației sistematice care se bazează pe o metodă științifică și riguros condusă către aflarea adevărului. 2) Metoda științifică este mult mai complexă, mai riguroasă și mai nuanțată. Ea privește mai multe aspecte care se organizează într-o înlănțuire secvențială de momente ale cercetării, de tipul unei succesiuni logice, reproducând un model riguros de gândire și organizare al activității de cercetare științifică. Aceste etape metodologice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
condusă către aflarea adevărului. 2) Metoda științifică este mult mai complexă, mai riguroasă și mai nuanțată. Ea privește mai multe aspecte care se organizează într-o înlănțuire secvențială de momente ale cercetării, de tipul unei succesiuni logice, reproducând un model riguros de gândire și organizare al activității de cercetare științifică. Aceste etape metodologice ale cercetării sunt următoarele: a) Pregătirea pentru studiu sau cercetarea științifică ce vizează următoarele aspecte: - identificarea problemelor de interes; - informarea despre datele relevante din literatura științifică de specialitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rezultatele științei în domeniul respectiv. În al treilea rând va trebui să organizeze și să planifice etapele cercetării științifice, să stabilească tactica și strategia cercetării, metodele, tehnicile și instrumentele de lucru. Se va trece apoi la recrutarea subiecților, după criterii riguroase în conformitate cu obiectivele cercetării propuse. Cercetarea științifică se va desfășura numai în condiții care să permită realizarea corectă a acesteia, evitându-se situațiile improprii unei cercetări. Ea se va desfășura cu tact, discreție, respectându-se cu strictețe secretul profesional privind identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebește individul de semenii săi prin anumite calități sau acțiuni neobișnuite. b) O „nebunie malefică” considerata ca o stare de „rătăcire a spiritului” ca o boală periculoasă ce schimbă natura umană (insania, furor, mania, dementia) necesitând tratament, supraveghere sau pază riguroasă. Cei cărora le revine dreptul de a decide asupra „normalității” sau „anormalității”, respectiv a stării de sănătate mintală sau de boală psihică a unui individ sunt medicii psihiatrii, nebunia fiind, în felul acesta inclusa în „câmpul de cunoaștere și acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologia medicală își va deplasa atenția asupra persoanei bolnavului (M. Balint, P. Le Gendre, P. Sivadon, E. Rist, H. Sigerist). Rezultă, în mod explicit, din cele de mai sus, că problema se centrează asupra aspectului epistemologic al temei necesitând o riguroasă precizare a obiectului și metodologiei. Importanța psihologiei medicale constă în faptul că ea vine să completeze punctul de vedere clinic referitor la boală. Indiferent de natura acesteia, somatică, psihică sau psihosomatică, boala are un dublu aspect. Pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
închipuit”, așa cum este suspectat de alții. Să analizăm, în continuare, tipurile acestor bolnavi, precum și pe cele ale medicilor care-i îngrijesc. Acest lucru este absolut esențial pentru înțelegerea genezei și dezvoltării suferințelor iatrogenetice. Bolnavii A. Păunescu-Podeanu face o interesantă și riguroasă analiză și clasificare tipologică a „bolnavilor dificili”, în care cuprinde toate aceste cazuri clinice. Primul tip îi reprezintă „bolnavul dificil frust, incidental, la limita noțiunii”. În ceea ce privește personalitatea și atitudinea față de suferință a acestei categorii de „cazuri”, autorul citat îi descrie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologic important, resimțit în mod penibil de către subiect. Aceștia sunt persoane scrupuloase și permanent înclinate către introspecție. Orice acțiune din partea lor cere un efort penibil. Sunt persoane meticuloase, lente, serioase care se complac într-un moralism rigid și o abstractizare riguroasă. Personalitatea obsesională sau compulsivă. Acești indivizi au tendința de a verifica orice lucru, de a-și ritualiza activitățile, se îndoiesc permanent și își frământă mintea și ideile într-o manieră obsesivă. Sunt persoane dominate de contrarietăți în conduite și acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
începe să capete un aspect de „ordine ritualizată”. Bolnavii se comportă, gândesc, acționează, în așa fel încât să fie permanent în siguranță. Orice abatere de la această „ordine” îi tulbură profund în interiorul lor. Departe de a fi niște persoane ordonate și riguroase, ei sunt sclavii ordinii și rigorilor sterile pe care și le impun, deși adesea le recunosc absurditatea și caracterul constrictiv. Totul este ca o situație închisă din care nu mai pot ieși. Aceste persoane au sentimentul unei constrângeri interioare de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
politice, personaje istorice, eroi etc. Efectele acestor mecanisme psiho-sociale vor face ca în timp să schimbe realitatea socială firescă înlocuind-o cu un stat artificial în care drepturile și libertățile naturale sunt suprimate. Acest tip de societate supusă unui control riguros, extins asupra tuturor domeniilor, va duce la acumularea unor tensiuni interioare care vor avea ca efect schimbarea oamenilor în planul sensibilității, gândirii, atitudinilor, conduitelor și al acțiunilor, al comunicării interpersonale. ***lipsește pag. 8*** automatizarea activităților, a conduitelor și a timpului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persoanele cu venituri materiale mici, familiile numeroase, grupele marginale sau minoritare etc.). O societate modernă, cu cât este mai bine organizată, cu atât este mai puțin tolerantă față de bolnavii psihici și de bolile mintale. Comportamentele anormale sunt supuse unei cenzuri riguroase, organismele de asistență ale acestora au un caracter represiv, iar morbiditatea este în continuă creștere. Progresul material face ca, în mod paradoxal, individul să fie mai vulnerabil la suferințele morale și mai puțin dispus să le suporte. În felul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologică colectivă. Ele se întâlnesc în toată istoria umanității și au aceleași mecanisme și motivații. Ceea ce le diferențiază este numai forma de manifestare și limbajul acestora. 41. PSIHOZELE COLECTIVE III (Caracteristicile și mecanismele psihozelor colective) Definiție și cadru O definiție riguroasă a psihozelor colective este destul de greu de făcut din mai multe motive. Termenul de psihoză, luat din clinica psihiatrică, desemnează o boală psihică gravă a unei persoane, o tulburare psihică individuală, cu caracteristicile sale bine delimitate. Cunoscute de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a gândi obiectul, cu filozofia de la care preia metoda de studiu, cu psihiatria de la care preia materialul clinic și cu antropologia de la care preia spiritul științific. Scopul psihopatologiei este de a construi un „discurs epistemic” care să exprime coerent și riguros, semnificația obiectului cercetării sale. Acest „discurs epistemic” va constitui replica obiectului cunoscut. Deși este același lucru, ca obiect al cercetării pentru psihiatrie el va avea altă configurație, venind dintr-o intenție metodologică diferită și aducând alte date de cunoaștere științifică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reușeau să asigure textele pentru revistă (garantată financiar timp de un an de editor și colaboratori), trasează în articolul O nouă îndrumare literară direcțiile ce se impun: reorientarea spre traduceri („Mai bine o traducere bună, decât o originală mediocră”), selectarea riguroasă a lucrărilor originale („nu vom publica decât pe acelea care au desăvârșita maturitate a talentului”), publicarea documentelor de interes pentru specialiști și studierea folclorului, „unde se găsește izvorul artei noastre viitoare”. Ca atare, vor deveni frecvente traducerile „libere”, alese din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288633_a_289962]
-
diferite moduri că „pot face orice dacă vor într-adevăr acest lucru”. Dacă oamenii constituie cu adevărat cea mai importantă resursă în domeniul afacerilor, de ce orice director petrece mai mult timp învățând să citească balanța contabilă decât acumulând o “înțelegere riguroasă” a comportamentului uman? Și de ce deleagă directorii sarcinile de creare și aplicare a programelor motivaționale personalului care are prea puțină experiență sau chiar deloc în ceea ce privește comportamentul uman? Există cel puțin trei motive. În primul rând, psihologii - persoanele care se presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
rezultate semnificative în afaceri; • cultura organizațională - profesorii și consultanții din domeniul afacerilor au reușit să transforme cultura organizațională într-un proces complicat și costisitor. Conceptele și activitățile asociate încercărilor tipice de schimbare a culturii organizaționale nu sunt bazate pe cercetări riguroase și nu sunt implementate într-un mod care să demonstreze relațiile cauză-efect dintre ceea ce s-a făcut și ceea ce s-a obținut; • „intraprenoriat.” - introducerea spiritului antreprenorial în cadrul unei corporații mari este o idee bună dacă e aplicată cu atenție. De
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
să reflecte acest raport, chiar dacă acest cuvînt conceptualizează cunoașterea la nivelul popular al limbii. Cu toate acestea, trebuie precizat că un cuvînt precum gîndac exprimă generalul nedistinct, nefiind un abstract logic propriu-zis, deoarece nu se înscrie într-o ierarhie conceptuală riguroasă. Dacă există deosebiri, atestate prin nume, între entitățile identificabile la nivelul limbii populare și cele de la nivelul limbii literare, aceasta presupune faptul că, de fapt, obiectele lumii sînt date de limbă, iar nu de realitatea însăși, ceea ce face loc nominalismului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale acțiunii umane și una dintre formele prin care intelectul pune în relație individul uman cu lumea exterioară înconjurătoare, și, în aceste condiții, limbajul (manifestat ca limbă) relevă o capacitate performativă intrinsecă. Searle 86 urmărește să realizeze o determinare mai riguroasă a actului ilocutoriu, propunînd, mai întîi, ideea unei reguli constitutive, care dă unei forme de activitate un caracter distinctiv. Regulile tehnice după care se realizează activitatea respectivă sînt însă reguli normative (se poate vorbi corect sau incorect într-o limbă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
schimbării din sistemul internațional post-Război Rece. Abordarea teoretică depășește analiza descriptivă, oferind explicații generalizabile ale comportamentului internațional (Waltz, 1979). Totuși, potrivit lui Keohane ș.a., este necesar să recunoaștem că teoriile existente sunt în prea mică măsură specificate pentru a permite testarea riguroasă a ipotezelor. Așadar, adoptăm recomandarea din Keohane ș.a., de a folosi teoriile pentru conceperea unor cadre cu scopul construirii unor cercetări empirice mai sofisticate (Keohane ș.a., 1993, p. 7). De asemenea potrivit lui Keohane ș.a., vom utiliza modelul neorealist, modelul instituționalist
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]