KorAP: Find »[drukola/base=săgeată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...252 253 254 ...286 >

7,127 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

vedea atâtea lucruri nemaivăzute, gândul că nu pot fi zei și mărturisirea unuia dintre ei că ar fi oameni (ce fel de oameni?) părea să aibă în mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui sâmbure ciudat din perete) și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
semnele cu care atlanții scriau numele oamenilor și cuvintele altor popoare. Unde nu avea semne, Auta născoci câteva pentru el. Se făcuse târziu când ieși din steaua sau din turnul oamenilor sau zeilor străini. Le lăsase acolo globul sticlos cu săgeata lui, numai foile și unealta ciudată de scris fără vopsea și fără cărbune le avea la sine, primite în dar. Ieșind în lanul de grâu, își văzu măgarul păscând departe spice. Era aproape întuneric și unele stele ieșiseră. Căută să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și urmat de liniștitul Auta, păși spre ușa deschisă, în vreme ce toți ceilalți rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva. Urmărindu-i înfățișarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la stânga e miazănoapte... - Dar locul deasupra căruia zburăm? zise Auta. Poate că suntem mai la miazănoapte sau mai la miazăzi... Fără umbra soarelui nu știu nimic. Bătrânul străin luă dintr-o mică firidă unde erau câteva lucruri necunoscute pământeanului o săgeată înfiptă într-un cerc plin de metal argintiu. Săgeata era neagră. O așeză pe podea, lângă Auta, și-i spuse: - Noi folosim asta pentru cu totul altceva, dar e bună și să arate umbra soarelui, dacă vrei. Acum tânărul nostru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta. Poate că suntem mai la miazănoapte sau mai la miazăzi... Fără umbra soarelui nu știu nimic. Bătrânul străin luă dintr-o mică firidă unde erau câteva lucruri necunoscute pământeanului o săgeată înfiptă într-un cerc plin de metal argintiu. Săgeata era neagră. O așeză pe podea, lângă Auta, și-i spuse: - Noi folosim asta pentru cu totul altceva, dar e bună și să arate umbra soarelui, dacă vrei. Acum tânărul nostru prieten te va face să te simți ca pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii îl lăsară să se mire, apoi unul îi aduse aminte: - Umbra n-o mai măsori? Auta se rușină, și se uită repede la săgeata neagră. Se uită puțin, ochii lui fiind de mult obișnuiți cu astfel de măsurători. Strigă: - Bine că ne-am oprit, altfel treceam de el. Acum suntem în dreptul lui, dar trebuie să zburăm spre miazănoapte. - Mult? întrebă cârmaciul. - Cu iuțeala voastră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lui încercînd să-i sărute glezna. Auta îngenunche lângă el și-l bătu pe umăr, zicând cu voce blajină: - Ridică-te, Mai-Baka!... Sau nu mă mai cunoști? Mai-Baka își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos. Auzi însă glasul lui Tefnaht: - Auta, tu ai putea să duci luntrea asta singur? - Nu, stăpîne! răspunse el surprins. Întrebarea era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă el și-i spuse ceva. Apoi Auta îl chemă pe Iahuben și-i tălmăci pe șoptite. Sutașul înțelese. Se înțepeni în fața soldaților și vorbi răstit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tineri și mai voinici le-a dat tot ce îi trebuia unui soldat. Alții însă aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn tânăr. Agbongbotile și cu alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți aveau topoare, sau numai puterea trupului lor. Firește că puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații Atlantidei, a căror

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn tânăr. Agbongbotile și cu alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți aveau topoare, sau numai puterea trupului lor. Firește că puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații Atlantidei, a căror singură meserie era războiul. Robii aveau însă patima oarbă a răzbunării și dorul timpului trecut când mergeau la vânătoare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clipe mai târziu, Iahuben ridică fața în sus, trupul lui se arcui înapoi și mâna stângă, scăpând barda, se repezi la piept. Auta se uită mai bine. Ce era asta? Iahuben se prăbușea pe spate, încercînd să-și smulgă o săgeată din inimă. Câțiva robi se apropiară de el. Doi căzură. Apoi încă unul. Cei rămași se aplecară spre Iahuben, însă îndată îl părăsiră. Așadar murise. Auta rămase câteva clipe mut. Hor se uită cu ocheanul încotro îi arăta Auta. Pricepu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri asurzi câmpia. Robii alergară înainte, parcă vrând să-și ajungă din urmă săgețile. Iar mulțimile de soldați atlanți, zărind minunata pasăre argintie cu coadă și creastă de foc, care striga din cer, începură să se împrăștie în neorânduială, unii aruncîndu-și armele la pământ. Acum, Auta era încredințat că robii vor ajunge în Marele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ieșit avea în brațe bolovani care sclipeau galben. Ne-a spus că el e arămar și că va topi aramă. A făcut un cuptor de pietre și a topit aramă din care ne-a făurit vârfuri de sulițe și de săgeți și topoare. Mie mi-a făcut o pavăză. După aceea ne-am dus mai departe și am găsit o pădure mare în care ne-am oprit. Ne-am făcut colibă, și am trăit din vânat. Eram șapte. Dar pe unul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un foc, și străinii urmăriră flăcările mirați de nevoia de asemenea îndeletnicire pe malul cotropit de arșiță. Dar iată că dintr-un desiș de arbori se arătă Mai-Baka, întotdeauna întreprinzător în astfel de împrejurări: își și făcuse un arc și săgeți din crengi cu vechiul lui cuțit de aramă, și aducea într-o mână câteva păsări. Iar după alt răstimp, Ntombi aduse pe frunze bucăți de carne friptă. Numai Mehituasehet nu se îndura să se scoale de pe țărm, unde soarele doar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
porni de-a lungul zidului spre partea cea mai apropiată de Gomorra a Sodomei, și într-un loc unde nu-i vedea nimeni, scoase din buzunar o cutiuță cât un pumn de copil, desfăcu lungind-o din ea însăși o săgeată argintie subțire și o prinse de un capăt al cutiei. Auta scormoni pământul de sub zid și străinul îngropa cutiuța, după ce suci pe ea un ac abia zărit. Săgeata ieșea din pământ numai de o palmă. - Oare prietenul tău n-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cât un pumn de copil, desfăcu lungind-o din ea însăși o săgeată argintie subțire și o prinse de un capăt al cutiei. Auta scormoni pământul de sub zid și străinul îngropa cutiuța, după ce suci pe ea un ac abia zărit. Săgeata ieșea din pământ numai de o palmă. - Oare prietenul tău n-a mințit? Din Gomorra au plecat toți care trebuia să plece? întrebă străinul, dar Auta îl liniști: - Firește că au plecat. Ne socotesc zei și își închipuie că este

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
voi și noi. Am nimerit tocmai când o jumătate din ei se certase cu cealaltă jumătate și se ucideau unii pe alții... - Cu ce? Cu arme ca armele voastre albastre? Hor rîse: - Nu. Aveau însă arme mult mai tari decât săgețile și luncile de la voi, ucideau cu ele mai ușor, dar... Să știi, Auta, armele noastre nu sunt făcute să ucidă oameni. În planeta noastră nici nu le avem. Le luăm pentru apărare numai când cercetăm alte lumi. - Și n-ai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

mai calde felicitări pentru o distincție binemeritată. Sunt mândru că am produs Guy Domville, chiar dacă nu a fost un succes. Sir George Alexander.“ Chipul lui James se Întunecă, sprâncenele i se zbârlesc, perii de pe țeastă parcă i se ridică. Aruncă săgeți din priviri. — Alexander, rostește el limpede, e un căcat. Cele două doamne se privesc descumpănite. Niciodată, absolut niciodată nu l-a auzit vreuna din ele pe Henry James pronunțând acest cuvânt sau vreun altul, comparabil prin brutalitatea lui indecentă. Faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
aurului sau pentru ceea ce Își putea asigura cu ajutorul lui - iahturile, trăsurile și acele de cravată cu diamante nu Îl atrăgeau. Ci pentru că obținerea unor sume semnificative În paralel cu progresul pe scara literară - ochirea a două ținte cu o singură săgeată - era singura modalitate În care un romancier putea impresiona materialistul secol al nouăsprezecelea. Dickens și George Eliot reușiseră. De ce nu și HJ? Ambiția aceasta avea și un factor ereditar. Bunicul lui, William James, care emigrase din Bailieborough, County Cavan, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
acum strălucirea argintie, imaculată, În ciuda aerului londonez Încărcat de funingine, aparent pentru că era făcut din aluminiu. Recenta Întâlnire cu cerșetorul Îi aminti că, din câte declarase artistul, silueta Înaripată aplecată Înainte, susținută grațios pe un singur picior, pentru a elibera săgeata, reprezenta Îngerul milosteniei creștine, În ciuda faptului că mai toată lumea credea că este vorba de tânărul zeu al iubirii profane, confuzie care trebuie să fi fost jenantă pentru umbra piosului filantrop, chiar dacă se potrivea cu caracterul nocturn al acestei părți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

Să mergem la vânătoare de raze, ca o muscă mică! La vânătoarea de raze timpul este infinit, vara este veșnică, iar fericirea e perpetuă, întrucât razele sunt la un milimetru în fața noastră. Ești chiar atât de sigură că nu sunt săgeți fermecate și castele? Pentru noi picăturile de apa sunt oglinzi de cristal. Nu se implica prea mult, dar inima ei se întinde peste tot. Dacă ai fi încă mică te-aș lua lângă inimă mea, dar așa ? Aș vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
perfectă. Iar el încrezut, ea mândră și sensibilă. Se văzură la o nuntă pa care ea o organiza, și de viitorul căreia depindea viitorul întregii sale familii. Timpul afară era dulce, se simțea firav când vremea se frângea în vântul săgeată rece. Frunzele erau în șfichii de culori diferite, și diversitatea lor impresiona, năștea un sentiment direct din suflet. Bisericuța cea sfântă o privea ea de câte ori privea prin curte. Sfânt era și ceea ce simțea ea în suflețelul ei binecuvântat. El avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ce să oprească timpul în loc. Și înghețate, imobilizate sub ceară să stea figurinele sculptate în cele mai mici detalii. · Fie soarele ale cărui raze să coboare pe pământ, să se strecoare. Să se strecoare razele soarelui printre noi. Ca niște săgeți ascuțite să ne străpungă razele soarelui. Să fie o claie de artificii! · Să picure vertical! Să cadă săgeți! Să se așeze apoi cerul peste tot ce-i ființă! · Și se făcu roșu Sângeriu Lacrimi de sânge Lacrimi iuți Și cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
detalii. · Fie soarele ale cărui raze să coboare pe pământ, să se strecoare. Să se strecoare razele soarelui printre noi. Ca niște săgeți ascuțite să ne străpungă razele soarelui. Să fie o claie de artificii! · Să picure vertical! Să cadă săgeți! Să se așeze apoi cerul peste tot ce-i ființă! · Și se făcu roșu Sângeriu Lacrimi de sânge Lacrimi iuți Și cerul deveni roșu · · · · Iubire, să nu pleci! Rămâi lângă mine! Căci te iubesc! · Ce faci? Ah! țip când îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]