9,918 matches
-
odată fixată această temporalitate (de anterioritate - trecut), desfășurarea temporală a acțiunii nu mai are în vedere momentul vorbirii: „Anul trecut cânta la mare, prin restaurante.”. Nefiind raportată la momentul enunțării, acțiunea verbului este imperfectivă: îi lipsește reprezentarea încheierii sale. Varianta temporală am cântat dezvoltă același sens, de trecut, prin raportare la prezentul procesului de comunicare. Această temporalitate este concomitent raportată de subiectul vorbitor și la durata (momentul) procesului de comunicare, în funcție de care acțiunea este reprezentată ca încheiată, perfectivă. Opoziția perfectiv - imperfectiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a citi (b) pluralitate: a reciti sau (a) iminent: stă să adoarmă (b) incoativ: a adormi (c) continuativ: a dormi (d) terminativ: a termina de dormit Fiind o categorie gramaticală al cărei plan semantic se caracterizează prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
c) continuativ: a dormi (d) terminativ: a termina de dormit Fiind o categorie gramaticală al cărei plan semantic se caracterizează prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu funcție sintactică: din nou: A venit din nou. mereu: Vine mereu. MODULtc "MODUL" Dacă aspectul (varianta subiectivă) modalizează direct planul semantic al categoriei gramaticale a timpului, categoria gramaticală a modului modalizează planul semantic al verbului înscris într-o perspectivă temporală. Modul este o categorie prin care se exprimă implicarea subiectului vorbitor în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează categoria gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează categoria gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i-, -î-: eu cânt-Ø, cobor-Ø /noi cânt-ă-m, cobor-î-m. Opoziția de număr și persoană depinde, numai în planul expresiei sau și în plan semantic, de înscrierea verbului în categoriile de mod și timp. Opoziția tripersonală este caracteristică modurilor indicativ (toate variantele temporale), potențial-optativ (ambele variante temporale), prezumtiv (amândouă timpurile) și conjunctiv (prezent). Modul imperativ este în esență incompatibil cu persoanele I și a III-a; el este, sub acest aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la ambele variante; afirmativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cobor-Ø /noi cânt-ă-m, cobor-î-m. Opoziția de număr și persoană depinde, numai în planul expresiei sau și în plan semantic, de înscrierea verbului în categoriile de mod și timp. Opoziția tripersonală este caracteristică modurilor indicativ (toate variantele temporale), potențial-optativ (ambele variante temporale), prezumtiv (amândouă timpurile) și conjunctiv (prezent). Modul imperativ este în esență incompatibil cu persoanele I și a III-a; el este, sub acest aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la ambele variante; afirmativ și negativ) numai pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitice ale flectivului. Stratificarea sensurilor specifice (sau direcția de înglobare) este descrisă de organizarea flectivului; astfel, chiar dacă este un instrument de modalizare a categoriei gramaticale obiective - timpul, modul își subordonează timpul, existând și dezvoltându-se, în planul expresiei, prin variante temporale: să cânt/să fi cântat; marca acestei organizări, în desfășurarea raportului dintre planul semantic și planul expresiei a relațiilor timp - mod este morfemul unic de mod: aș cânta/aș fi cântat. Dacă descrierea flexiunii verbului și-ar așeza la bază
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modul care denumește acțiunea exprimată de verb.” I, p. 224, „Participiul este modul care, sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd caracterul deictic. Rămase în afara raportului cu situația de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd caracterul deictic. Rămase în afara raportului cu situația de comunicare, aceste variante morfologice ale verbului situează unitatea lexicală pe care o introduc în sistemul gramatical al limbii într-o categorie/clasă lexico-gramaticală de interferență: între
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a acestor variante lexico-gramaticale ale verbului este condiționarea sintactică a funcționării lor. MODURILE VERBULUI ROMÂNESCTC "MODURILE VERBULUI ROMÂNESC" Conținutul categorial al modului se organizează în cinci termeni corelativi: Indicativ, Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă, prin majoritatea variantelor temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod, acțiunea verbală poate să-și piardă caracterul absolut al certitudinii, de îndată ce a ieșit din sfera concretă a realității. Se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă, prin majoritatea variantelor temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod, acțiunea verbală poate să-și piardă caracterul absolut al certitudinii, de îndată ce a ieșit din sfera concretă a realității. Se întâmplă așa, când vorbitorul situează acțiunea la viitor, timp care scoate indicativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să întreprindă această acțiune, dar e mai puțin sigur că o va întreprinde. Caracterul de certitudine este relativizat, pe de o parte, de însăși semantica viitorului, privit în ansamblu, pe de alta, de prezența formei de conjunctiv. Prin formele sale temporale, indicativul, pe de o parte, intră în opoziții categoriale cu alte moduri (conjunctivul, optativul etc.) direct sau, mai ales, indirect, pe de altă parte, conține, în interiorul structurii sale semantice și formale, opoziții de timp și de aspect. În plan semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale unei certitudini (sau incertitudini) relative, iar între extremele realitate-irealitate, formele unei realități-proiectate. În planul expresiei, modul indicativ se opune celorlalte moduri prin absența, din structura sa, a unui morfem general, cu realizare pozitivă, care să însoțească toate formele sale temporale, așa cum funcționează morfemul-conjuncție să la conjunctiv: să cânt, sau auxiliarul aș, ai, ar etc. la optativ-potențial: aș merge, aș fi mers etc., sau intonația la imperativ: cântă! Se poate considera că acest morfem are realizare Ø; opoziția, însă, nu se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului intervine și un morfem specific: -ră-: Eu cântai, lucrai, dormii, coborâi, vândui, prinsei etc. Tu cântași, lucrași etc. El, ea cântă, lucră etc. Noi cântarăm
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acesta din urmă și timpul acțiunii verbului. Condiționat de relațiile sintactice în care intră verbul-predicat, viitorul se poate referi la unul din timpurile trecutului, la prezentul altui verb sau la un alt viitor, timpuri cu care intră în diferite raporturi temporale: • de anterioritate; ca verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]