6,679 matches
-
zece mile. — Da’ știu că bate, zise Nick. — De trei zile bate-așa. — Taică-tu-i acasă? Întrebă Nick. — Nu. Și-a luat pușca și-a ieșit. Hai, intră. Nick intră-n casă. În cămin ardea un foc mare. Vântul urla. Bill Închise ușa. — Bem ceva? Se duse-n bucătărie și se-ntoarse cu două pahare și un urcior cu apă. Nick luă sticla de whisky de pe un raft de deasupra șemineului. — Asta-i ok? Întrebă. — Da, e bună. Se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atunci taurul l-a Împins În parapet și apoi și-a scos cornul. Matadorul zăcea În nisip, dar s-a ridicat ca un bețiv furios, a Încercat să-l Îmbrâncească pe omul care-l scotea afară din arenă și a urlat să i se aducă sabia, dar a leșinat. Atunci a ieșit puștiul și el trebuia să omoare cinci tauri, pentru că nu ai voie să bagi mai mult de trei matadori Într-o confruntare, dar când i-a venit rândul ultimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-i vezi cum trec prin fața ta și cum se-ndepărtează, se fac tot mai mici și apoi se-ngrămădesc la turnantă, iar când ajung În linie dreaptă se-nșiră din nou și-ți vine tot mai tare să-njuri, să urli. În cele din urmă luară ultima curbă, cu Kircubbin ăsta conducând detașat. Toți spectatorii aveau niște fețe ciudate și strigau Întruna „Țarule“ cu niște voci de parcă ar fi fost bolnavi; caii galopau pe ultima parte a liniei drepte și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu niște voci de parcă ar fi fost bolnavi; caii galopau pe ultima parte a liniei drepte și deodată ceva ca o săgeată galbenă cu cap de cal se desprinse din pluton chiar În lentila binoclului meu și toți Începură să urle „Țarule“, de parcă erau nebuni. Țarul galopa mai repede decât orice-am văzut În viața mea și-l ajunse pe Kircubbin, care alerga cât de repede poarte alerga un cal negru pe care jocheul Îl biciuie cu cravașa ca un dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
braț. Jack făcu un pas În față. Dacă se prăbușea, uite-așa se duceau dracu’ cincizeci de bătrâne. Mergea de parcă toate măruntaiele erau gata să-i dea pe dinafară. N-a vrut s-o dea joasă, spuse. Din greșeală. Mulțimea urla de nu mai auzeai nimic. — N-am nimic, zise Jack. Erau chiar În fața noastră. Arbitrul se uită la John și dădu din cap. — Hai Încoace, polonez de căcat ce ești, Îi zise Jack lui Walcott. John se aplecase peste corzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
circulație vie. Având în vedere acest lucru, îmi închipui că inamicul a împânzit împrejurimile cu patrule, pentru a nu fi atacat prin 61 surprindere. Noi trebuie să aflăm cam ce poartă ei în camioanele care zguduie pământul până aici și urlă ca toți balaurii. Îi limpede ce avem de făcut? Zâmbetul din privirile cercetașilor arătau întâi că îl iubeau pe Toaibă și apoi că misiunea era clară pentru ei ca lumina zilei. Privind în direcția în care plecase Limbosu, Toiabă a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Cum s-ar zice, tu ai scăpat de tăvăleală. Numai că pentru asta am plătit un preț prea mare. Mai bine nu scăpam, dar rămâneam întreg. Așa însă, cu un picior strâmb și cu o durere de-ți vine să urli la fiecare pas, nu-i nici o bucurie. La război, ca la război. Nu știi niciodată ce te așteaptă... Ceilalți din jur priveau la cei doi cu ochii dilatați, nepricepând nimic din cele ce își spuneau unul altuia. Doar un bătrânel
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
scoate nimeni din casă. Ce știi tu, Marandă? Nu știi ce înseamnă să stai în pat cu ciubota ceea de ghips vreo trei luni și când scapi de ea vezi că nu poți să faci măcar un pas fără să urli de durere. Oare de ce o dat nenorocirea tocmai peste tine? Alții n-au fost și ei în război? Nu știu, Marandă... Da’ dacă stau bine și mă gândesc, nu toți au ieșit în calea glonțului, așa cum am făcut-o eu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vezi că apare cu tașca-n gât și te pontează cum vrea el. Să îndrăznești să spui ceva, că ți-ai găsit beleaua. Dacă aș ști că găsesc de lucru în târg, m aș duce, fiindcă aici îmi vine să urlu ca lupul în miez de iarnă. Încercarea moarte n-are. Așa am să fac! Bine, Toadere. Să treci și pe la mine, să-mi spui dacă ai găsit ceva de lucru și oi fi tare bucuros să aflu asta. Până atunci
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să lovească. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șanțuri, formând două bariere. Ca să treacă peste ele, barbarii trebuiau să sară. — Uite capcana! - agitat, Titus arătă spre un grup de soldați care luau din care castrapila scurte și ascuțite și alergau repede spre cele două valuri de pământ. Quazii urlau, ridicând armele spre cer. Nu-și dădeau seama că zeci de soldați puneau în spatele valurilor de pământ câte patru castrapila la fiecare pas, că se împărțiseră în grupuri de câte doi și, în timp ce unul îndrepta vârful inferior al unui castrapilum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
castrapilum și era lovit cu bâta - și tot așa, un castrapilum lângă altul, o barieră aducătoare de moarte, construită cu o repeziciune uimitoare. Valerius se uita înfrigurat când la soldații care pregăteau capcana, când la quazii care continuau să avanseze urlând; înaintarea le era însă îngreuiată de noroi și zăpadă. — Fratele tău a calculat foarte bine timpii - Titus exulta. Capcana va fi gata chiar în clipa când quazii vor ataca dispozitivul. Quazii se apropiau. Soldații legau castrapila unul de altul. Văzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Plec. Titus îl opri: — Nu te mișca. Valerius se ghemui la loc și văzu cum quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
centuria din fundul pâlniei, iar din cealaltă, de genieri. Deasupra lor, cerul păru că se întunecă, străbătut de ascuțitele pila. Ca să scape de masacru, unii începură să alerge spre laturi, căutând să ajungă în pădurea de unde veniseră. Alții îi urmară, urlând. — Am învins! - un soldat scoase lama aburindă a gladius-ului din pieptul unui quad prăbușit la pământ. Am învins! Glasul lui triumfător acoperi strigătele quazilor rămași, care încă mai încercau să se apere. — Antonius Primus a învins! Antonius trase de frâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care venea strigând, cu securea ridicată deasupra capului. Armele lui erau barbare... Așa că nu-i mai dădură atenție și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
primul car. — Salix! Salix îl privi, nevenindu-i să creadă. Întinse mâna printre zăbrelele de lemn și strânse cu putere brațul lui Valerius, care, furios, încerca să scape de un paznic înarmat. Dă-i bani! îi strigă. În jurul lor, mulțimea urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul pe altul. — Bani... Valerius scotoci în sac; în clipa următoare, paznicul se întorcea cu spatele, strângând în pumn câteva monede. Salix zâmbea, cu fața lipită de zăbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păru că ridică brațul spre cer și auzi glasul acela: Nu-l ucide! Inima începu să-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul să-l lovească, dar își lăsă mâna să cadă, pe când celălalt, indiferent, continua să strige numele campionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încercând să oprească scutul lui Salix, dar acesta făcu un salt spre dreapta și ajunse în lateral, înfigându-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se asemenea unui monstru închis între zidurile arenei. Strigătele de surpriză se amestecau cu râsetele și urletele euforice. Aceeași mulțime care cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu-și nimeri ținta, iar Salix ajunse în spatele său. Îl lovi în plin în spate cu marginea de fier a scutului. Urletele entuziaste ale publicului însoțiră strigătul cu care Skorpius se prăbuși, chircindu-se de durere. Cu fața în nisip, urla, acoperit de sânge. Mulțimea aștepta să vadă cum i se taie gâtul, pentru că, într-un mod cu totul neașteptat, Skorpius, și nu Salix avea să fie victima sacrificată în amfiteatru. Unii începură să scandeze numele lui Salix. Alții li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în față și celelalte în jos, spre infern. — Ce faci? gemu Valerius. Își cere moartea! exclamă grăsanul, agitat. E isteț Salix al tău... Cumpără publicul cu un gest curajos... Nu oricine e în stare să-și ceară moartea. Missus, missus! urla mulțimea. Valerius striga laolaltă cu ceilalți. Missus, missus! Salix era salvat. Mulțimea îi cruțase viața. Valerius continuă să strige, cuprins de bucurie. Striga împreună cu ceilalți, ridicând brațele spre cer, închipuindu-și cum avea să se ducă la prietenul lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
moartea lui Salix. Vitellius voia ca Salix să fie sacrificat. Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea, dacă un întreg amfiteatru ceruse ca gladiatorul să trăiască? — Nu poți! urlă Valerius. — Ba poate! strigă euforic tânărul cu păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Maestrul luă sacul. — Diseară pornesc spre Augusta. PARTEA A TREIA 26 Biciul îl lovi peste picioare. Apoi, din nou, îi simți mușcătura pe spate. Prăbușit la pământ, Valerius se chircea de durere, mușcându-și buzele să nu strige. Ridică-te! urlă instructorul. Ridică-te și aleargă! Trebuie să devii rapid ca un iepure... Mai rapid decât un iepure, dar un iepure care are și creier, adăugă, lovindu-l peste cap. Trebuie să ai creier ca să știi să-ți urmărești și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știi să-ți urmărești și să-ți ucizi adversarul. Îl biciui din nou. Valerius tresări, dar nu scoase un sunet. Nu aveau decât să-l biciuiască, să-l lovească și să-l tortureze. El plânsese doar pentru Velunda. Pentru ea urlase de durere. Zile și nopți la rând îl ținuse în brațe pe Lurr, disperat. La Ludi însă, nimeni nu avea să-l audă plângând sau gemând; așa își jurase în momentul când intrase în locul acela. Răspundea durerii fizice prin tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de surpriză și de durere, întrerupt de a doua lovitură, în coif. Capul începătorului se dădu brusc pe spate, apoi se aplecă în față. Secutor-ul se clătină câteva clipe, dar o nouă lovitură în tibie îl făcu să se prăbușească. Urlând de durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie și începu să-i înțepe cu tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]